Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 1164/2010. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 1164

Ședința publică de la 16 Februarie 2010

Completul compus din:

PREȘEDINTE: - -

JUDECĂTOR 1: Ioana Moțățăianu

JUDECĂTOR 2: Camelia Șelea

Grefier: - -

Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâtul SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ TG J, împotriva sentinței civile nr.2978/29.06.2009, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosar nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant, având ca obiect "drepturi bănești 50%".

La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat concluziile scrise depuse de către intimatul reclamant, prin serviciul arhivă, precum și faptul că părțile au solicitat judecarea în lipsă, conform art.242 Pr.Civ. după care, apreciindu-se cauza în stare judecată, s-a trecut la soluționare.

CURTEA

Asupra recursului de față:

Prin sentința civilă nr. 2978/29.06.2009, Tribunalul Gorja admis in parte acțiunea formulată de petentul, împotriva intimatului Spitalul Judetean Tg.

A obligă intimata la plata către petent a sporului pentru condiții periculoase în procent de 50% din salariul de bază pentru perioada 20.04.2007-01.07.2008, actualizat in raport de indicele de inflatie de la data efectuarii platii.

A obliga intimata sa restituie petentului suma de 752 lei retinuta din salariul acestuia.

A obliga intimata la plata catre petenta a sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecata.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

Petentul este salariat al intimatului Spitalului Județean Tg.J si începând cu data de 20.04.2007, nu a mai beneficiat de sporul de 50% pentru condiții deosebit de periculoase prevăzut de Anexa 2 lit.D pct.4 din Regulamentul nr.721/07.07.2005 privind acordarea sporurilor la salariile de bază în conformitate cu prevederile art.13 din UG. nr.115/2004, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.125/2005.

Potrivit art.155 din Codul muncii,Salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri., iar potrivit art.166 alin.1,Dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau acordate".

În cazul de față a avut loc o modificare a salariului petentei printr-o dispoziție unilaterală a intimatului, fără acordul petentei, fiind în prezența unei cauze de nulitate absolută care poate fi invocată oricând, și nu în termenul de 30 de zile prevăzut de art.283 alin.1 din Codul muncii.

Condițiile de acordare a sporului pentru condiții deosebit de periculoase în procent de 50% din salariul de bază sunt prevăzute de UG. nr.115/2004, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.125/2005 și de Regulamentul nr.721/07.07.2005 privind acordarea sporurilor la salariile de bază și au în vedere,personalul mediu sanitar și auxiliar sanittar încadrat în blocul operator., condiții pe care intimata le îndeplinea, și pe care le îndeplinește în fapt și începând cu data de 01.07.2008.

Potrivit at.46 din Ordinul nr.713/08.06.2004 al Ministerului Sănătății privind aprobarea normelor de autorizare sanitara a unitatilor sanitare cu paturi, blocul operator grupează toate sălile de operații necesare diverselor specialități (profiluri) medicale. În spitalele generale, profilurile medicale care utilizează blocul operator sunt: chirurgia generală, ortopedia, traumatologia și arsii, cardiologia, gastroenterologia, urologia, obstetrica, ginecologia, oftalmologia, pediatria, oncologia, și serviciul de urgenta.", iar potrivit art.1 din Ordinul nr.1443/23.12.2005 al Ministrului Sănătății privind desemnarea unui coordonator pentru blocul operator, publicat în Monitorul Oficial nr.12/06.01.2006,Blocul operator reprezintă o structură de sine stătătoare, ce este nominalizată în structura organizatorică a unității sanitare cu paturi, cu personalitate juridică."

Până la intrarea în vigoare a Ordinul nr.1443/23.12.2005 al Ministrului Sănătății privind desemnarea unui coordonator pentru blocul operator, blocul operator nu a reprezentat o structură de sine stătătoare în cadrul unităților sanitare, ci exista ca o structură sui generis care grupa,toate sălile de operații necesare diverselor specialități (profiluri) medicale", în condițiile at.46 din Ordinul nr.713/08.06.2004 al Ministerului Sănătății privind aprobarea normelor de autorizare sanitara a unitatilor sanitare cu paturi.

Modificările administrative cu privire la structura organizatorică a unităților sanitare cu paturi, cum este cea stabilită prin Ordinul nr.1443/23.12.2005 al Ministrului Sănătății privind desemnarea unui coordonator pentru blocul operator, în sensul că blocul operator este o structură de sine stătătoare, ce este nominalizată în structura organizatorică a unității sanitare cu paturi, cu personalitate juridică, nu pot avea influență asupra încadrării în muncă și salarizării petentei.

Astfel, sporul de 50% pentru condiții deosebit de periculoase este prevăzut de art.13 alin.1 lit.e din nr.OUG105/24.11.2004 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului contractual din unitățile sanitare publice din sectorul sanitar și are în vedere,personalul blocului operator", având în vedere ce reprezenta blocul operator la momentul intrării în vigoare a acestui act normativ, și anume, art.46 din din Ordinul nr.713/08.06.2004 al Ministerului Sănătății privind aprobarea normelor de autorizare sanitara a unitaților sanitare cu paturi.

OUG nr.105/24.11.2004 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului contractual din unitățile sanitare publice din sectorul sanitar reprezintă, în ierarhia actelor normative, o lege, iar Ordinul nr.1443/23.12.2005 al Ministrului Sănătății privind desemnarea unui coordonator pentru blocul operator reprezintă un act administrativ emis pentru mai buna organizare a unităților sanitare, act administrativ care însă nu poate anula sau modifica prevederile unei legi, în speță, dispozițiile nr.OUG105/24.11.2004 cu privire la acordarea sporului de 50% pentru condiții deosebit de periculoase.

pentru care, prin nr.OUG105/24.11.2004 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului contractual din unitățile sanitare publice din sectorul sanitar, a fost stabilită acordarea sporului de 50% pentru condiții deosebit de periculoase, subzistă atât în situația în care blocul operator exista ca o structură sui generis care grupa,toate sălile de operații necesare diverselor specialități (profiluri) medicale", în condițiile at.46 din Ordinul nr.713/08.06.2004 al Ministerului Sănătății, cât și în situația în care,Blocul operator reprezintă o structură de sine stătătoare, ce este nominalizată în structura organizatorică a unității sanitare cu paturi, cu personalitate juridică." în condițiile potrivit art.1 din Ordinul nr.1443/23.12.2005 al Ministrului Sănătății, iar aceste rațiuni au în vedere condițiile de muncă din sălile de operații care reprezintă elementul sine qua non al blocului operator, cu sau fără personalitate juridică, în funcție de modificările administrative cu privire la structura unităților sanitare.

De altfel, după intrarea în vigoare a Ordinului nr.1443/23.12.2005 al Ministrului Sănătății privind desemnarea unui coordonator pentru blocul operator, au fost inițiate prin adresa nr.592/13.01.2006 și se află în curs de derulare demersurile administrative pentru înființarea, în drept, a două blocuri operatorii în cadrul Spitalului Județean Tg.

Pentru perioada 01.07.2008, - pana la data respectivă, nu putea fi admisa acțiunea petentului, întrucât din analiza statelor de plata existente la dosarul cauzei, rezulta includerea acestui spor in salariu.

Având în vedere considerentele expuse mai sus și dispozițiile art.269, art.166 alin.1, art.155 și art.41 din Codul muncii, art.13 alin.1 lit.e din nr.OUG105/24.11.2004, Anexa 2 lit.D pct.4 din Regulamentul nr.721/07.07.2005, instanța a admis în parte acțiunea și a obligat intimatul la plata către petentă a sporului pentru condiții deosebit de periculoase în procent de 50% din salariul de bază pentru perioada 20.04.2007 - 01.07.2008, actualizat precum si la restituirea către petent a sumei de 752 lei reținuta din salariu, așa cum reieșea din actele existente la dosar.

In temeiul art.274 Cod pr.Civila, a fost obligată intimata la plata sumei de 500 lei reprezentand cheltuieli de judecata.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâtul Spitalul Județean de Urgență Tg.J criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

In motivele de recurs arată că instanța a făcut o interpretare greșită a prevederilor.1443/2005 al MS privind desemnarea unui ordonator pentru blocul operator, deci după perioada 01.07.2005-31.12.2005, blocul operator a devenit, din punct de vedere legal și administrativ o structură distinctă, " de sine stătătoare, cu personalitate juridică, în cadrul unităților sanitare", ori actul normativ nu reglementează decât modul de organizare și funcționare al blocului operator și nicidecum nu reprezintă un act normativ prin care blocul operator devine structură de sine stătătoare, nemaivorbind de faptul că acesta nu poate avea personalitate juridică.

. nr.1443/2005 pentru desemnarea unui medic coordonator pentru blocul operator, publicat în nr. 126/06.01.2006, în care pentru se evita confuzia existentă între blocul operator și sala de operație se definește expres în art.1 noțiunea de" bloc operator, și anume blocul operator reprezintă o structură de sine stătătoare care este nominalizată în structura organizatorică a unității sanitare cu paturi cu personalitate juridică", iar în art.3 se prevede că că " blocul operator va fi coordonat de un medic specialist în specialități chirurgicale desemnat de directorul general care asigura utilizarea sălilor care compun blocul operator în program continuu de 24 ore din 24".

Se mai arată că sporul de 50% se încadrează în Anexa nr.2 pct.D4 din ord. 721/2005, privind acordarea salariilor de bază în conformitate cu art.13 din OUG nr. 115/2004 spor ce se acordă personalului sanitar mediu și auxiliar încadrat în blocul operator.

Recursul este nefondat.

Prin sentința nr. 967/2007, Tribunalul Gorja admis acțiunea formulata de către salariatul si a obligat intimatul la plata de către acesta a sporului pentru condiții deosebit de periculoase in procent de 50% din salariul de baza pentru perioada 01.01.2006 și până la data pronunțării sentinței, actualizat la data plății, a fost anulată dispoziția nr.105/06.02.2006 emisă de intimatul petent, a fost obligat intimatul petent să rectifice în carnetul de muncă al petentului rubrica meseria în sensul că acesta este asistent medical general principal PC Secția chirurgie II bloc operator și a fost respins capătul de cerere privind anularea dispoziției de reîncadrare, a fost respinsă cererea reconvențională, fiind obligat intimatul petent la plata sumei de 100 lei cheltuieli de judecată.

Curtea de Apel prin decizia nr.2919/28.11.2007 a admis recursul, a casat sentința și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

S-a reținut de către cele doua instanțe ca salariatul a îndeplinit funcția de asistent medical principal in cadrul Secției Chirurgie II - Bloc operator si ca in perioada 01.09.2005 - 31.12.2005 a beneficiat de sporul de 50%.

S-a reținut de către instanța de recurs ca " intimatul a efectuat activitatea efectiv in blocul operator, indiferent cum a fost acesta denumit, participând la operațiile chirurgicale, activitate specifica unei săli de operație si implicit unui bloc operator, aspect confirmat si de statul de funcțiuni".

S-a mai reținut de către instanța de recurs ca: "Din probatoriul administrat, în mod corect instanța de fond a reținut că pârâtul și-a desfășurat și își desfășoară efectiv activitatea în condițiile blocului operator, neavând relevanță sub aspectul drepturilor salariale că în structura organizatorică a spitalului, reclamant în cauză, nu există menționat " bloc operator" atâta timp cât spațiul ca atare este în ființă, funcționează efectiv ca un bloc operator, iar pârâta activează în acesta conform OUG nr. 115/2004, Regulamentului de aplicare și.nr.125/2005."

Se retine astfel ca in mod irevocabil s-a stabilit ca salariatul reclamant a lucrat in perioada 01.01.2006 - 20.04.2006 in condiții de bloc operator, situație in care beneficiază de sporul de 50%, prevăzut in. 721/2005.

Pe parcursul soluționării prezentei cauze, unitatea sanitara nu a prezentat susțineri sau elemente din care sa rezulte ca la nivelul locului de munca sau in ceea ce privește atribuțiile reclamantei ar fi survenit modificări fata de situația de fapt reținuta anterior de către instanțele de judecata.

Or, in situația in care reclamantul a desfășurat activitate, in continuare, la același loc de munca si in aceleași condiții, argumentele avute in vedere de către instanțele de judecata in soluționarea cauzei anterioare, rămân valabile.

Mai mult, starea de fapt reținuta de către instanțe s-a concretizat si in drept, începând cu data de 01.07.2008, data de la care reclamanta a beneficiat de spor ca urmare a întocmirii procedurilor necesare recunoașterii blocului operator.

În considerarea celor expuse, conform dispozițiilor art.312 alin.1 Cod pr.civilă, recursul va fi respins

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de pârâtul SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ TG J, împotriva sentinței civile nr.2978/29.06.2009, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosar nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 16 Februarie 2010.

PREȘEDINTE: Ioana Moțățăianu

- -

JUDECĂTOR 2: Camelia Șelea

- -

JUDECĂTOR 3: Marin Panduru

- -

Grefier,

- -

08.03.2010

Red.jud.-

2 ex/AS

Președinte:Ioana Moțățăianu
Judecători:Ioana Moțățăianu, Camelia Șelea, Marin Panduru

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 1164/2010. Curtea de Apel Craiova