Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 1197/2008. Curtea de Apel Tg Mures
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU -
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE, PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
Dosar nr-
DECIZIA NR. 1197/
Ședința publică din 10 iulie 2008
PREȘEDINTE: Nemenționat
Judecător:
Judecător:
Grefier:
Pe rol judecarea recursului declarat de reclamantul Sindicatul Finanțelor Publice H cu sediul în M-C,-, județul H, împotriva sentinței civile nr. 686 din 23 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Harghita, în dosarul nr-.
La apelul nominal se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că recursul este declarat și motivat în termenul prevăzut de lege, scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Văzând lipsa părților la termenul de astăzi și față de împrejurarea că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, instanța reține cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Prin sentința civilă nr.686/23 aprilie 2008, Tribunalul Harghitaa respins acțiunea civilă formulată de reclamantul Sindicatul Finanțelor Publice H, împotriva pârâtei Direcția Generală a Finanțelor Publice H, fără cheltuieli de judecată.
În adoptarea acestei soluții, prima instanță a reținut, următoarele:
Potrivit art.1 alin.2 din Legea nr.142/1998 tichetele de masă se acordă în limita prevederilor bugetului de stat, pentru unitățile din sectorul bugetar. De asemenea, potrivit prevederilor legii finanțelor publice, cheltuielile bugetare au destinație precisă și limitată, și sunt determinate de autorizările conținute în legi specifice și în legi bugetare anuale, cheltuielile neputând fi angajate și efectuate dacă nu există baza legală pentru respectiva cheltuială. Totodată, prin legile bugetului de stat, aferente perioadei invocate, nu s-au prevăzut sume pentru acordarea tichetelor de masă.
De asemenea, trebuie precizat faptul că, prin Decizia nr.14/18.02.2008, pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a admis recursul în interesul legii, stabilindu-se că dispozițiile art.1 alin.1 și2 din Legea 142/1998 se interpretează în sensul că alocația individuală de hrană sub forma tichetelor de masă nu se poate acorda judecătorilor, procurorilor, personalului auxiliar de specialitate și funcționarilor publici, iar pentru personalul contractual din cadrul instanțelor și parchetelor aceste beneficii nu reprezintă un drept, ci o vocație, ce se poate realiza doar în condițiile în care angajatorul are prevăzute în buget sume cu această destinație și acordarea acestora a fost negociată prin contractele colective de muncă.
Deși nu se referă în mod concret la personalul contractual din instituțiile publice, din cuprinsul Deciziei nr.14/18.02.2008 rezultă un principiu aplicabil tuturor angajaților, respectiv acela potrivit căruia acordarea tichetelor de masă nu reprezintă un drept, ci o vocație; această vocație se poate materializa numai în măsura în care angajatorul are prevăzute în buget sume pentru plata tichetelor de masă și acordarea acestora a fost negociată prin contractele colective de muncă.
Prin întâmpinarea depusă, unitatea pârâtă a arătat că în buget nu au fost prevăzute sume pentru plata tichetelor de masă.
Pentru considerentele expuse, prima instanță a considerat neîntemeiate cererile reclamantului astfel că a dispus respingerea acțiunii.
Hotărârea anterior descrisă a fost atacată cu recurs de către reclamant, solicitându-se casarea acesteia și admiterea acțiunii formulate.
Prin memoriul de recurs s-au invocat motivele prevăzute de art.304 pct.8 și 9.pr.civ. susținându-se că alocarea tichetelor de masă este o măsură de protecție a salariaților, pentru asigurarea unor condiții optime de lucru și de securitate a muncii, iar dreptul salariaților la protecția socială a muncii este consfințit prin prevederile art.41 alin.2 din Constituția României. Faptul că Legea nr.142/1998 prevede posibilitatea acordării tichetelor de masă, fără să stabilească în sarcina angajatorului obligativitatea acordării acestora, nu înseamnă în mod automat că salariații din cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice H nu au dreptul la asemenea tichete.
S-a mai susținut că întrucât unele categorii de salariați din sectorul bugetar beneficiază de tichete de masă, prin privarea de acest drept a salariaților reprezentați de sindicatul-reclamant se încalcă dreptul fundamental al egalității tuturor cetățenilor în fața legii, drept stabilit prin Constituția României și art.14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Pârâta nu a formulat întâmpinare.
Examinând recursul dedus judecății, prin raportare la motivele invocate, precum și din oficiu, în limitele prevăzute de art.304 ind.1 și 306 alin.2 pr.civ. Curtea constată că acesta este nefondat, astfel că va fi respins ca atare, pentru următoarele considerente:
Conform prevederilor art.1 alin.1 din Legea nr.142/1998, salariații din cadrul societăților comerciale, regiilor autonome și din sectorul bugetar, precum și din cadrul unităților cooperatiste și al celorlalte persoane juridice sau fizice care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă, pot primi o alocație individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă, suportată integral pe costuri de angajator. Potrivit alin. 2 al aceluiași articol, pentru sectorul bugetar, tichetele de masă se acordă în limita prevederilor bugetului de stat.
Față de aceste prevederi legale se constată că Legea nr. 142/1998 nu stabilește în mod imperativ în sarcina pârâtei obligația de a acorda tichetele de masă, ci prevede doar posibilitatea acordării acestora. Se instituie astfel un drept opțional al angajatorilor din sectorul bugetar de a acorda tichete de masă, drept care este condiționat, în ceea ce privește aplicarea lui, de prevederea unor sume cu această destinație în buget.
Or, în condițiile în care pentru anii 2004 - 2006, prin legile bugetului de stat nu au fost aprobate pentru instituțiile publice sumele necesare acordării tichetelor de masă, în mod corect s-a reținut de către instanța de fond că pretențiile reclamantului sunt nefondate. ( Legea nr. 507/2003, Legea nr. 511/2004, Legea nr. 379/2005 ). În plus, și pentru anul 2007 fost interzisă în mod expres acordarea acestui drept, prin dispozițiile art. III din nr.OUG 88/2006.
Pe de altă parte, nu are relevanță împrejurarea că tichetele de masă au fost acordate unora dintre categoriile de salariați din unitățile bugetare, deoarece bugetul fiecărei instituții este stabilit în funcție de nevoile specifice și de tipul activității pe care acestea o desfășoară, iar în condițiile în care bugetul pârâtei nu prevede în mod expres sume de bani pentru acordarea alocațiilor de hrană, pârâta nu poate fi obligată la acordarea tichetelor de masă solicitate de reclamant.
De asemenea, nu poate fi primită nici susținerea existenței unei situații discriminatorii, astfel cum invocă reclamantul, deoarece legile bugetului de stat pe anii 2004 -2006, precum și nr.OUG 88/2006, au vizat toate instituțiile publice, cu excepția celor finanțate integral din venituri proprii, iar adoptarea de către unele instanțe judecătorești din țară a unor soluții favorabile, în cauze cu obiect similar, nu obligă - practica judiciară neconstituind izvor de drept.
În fine, nu subzistă nici critica vizând încălcarea principiului egalității cetățenilor în fața legii, deoarece actele normative invocate în susținerea acțiunii nu instituie o obligație a angajatorilor, în sensul celor pretinse de reclamant, beneficiul legal invocat fiind unul opțional.
Pentru considerentele expuse, Curtea constată că hotărârea primei instanțe a fost dată cu aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei, astfel că, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin.1 Cod procedură civilă, va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul Sindicatul Finanțelor Publice H, cu sediul în M C,-, județul H, împotriva sentinței civile nr.686/23 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Harghita.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 10 iulie 2008.
PRESEDINTE JUDECĂTORI
GREFIER
Red.
Tehnored.
2 exp.
15.07.2008
Jud.fond.-
Asist.jud. ;
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat