Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 121/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
- ROMÂNIA -
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
DOSAR NR-
Format vechi nr.5974/2009
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia Civilă Nr.121/
Ședința publică din data de 12 ianuarie 2010
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Dorina Zeca
JUDECĂTOR 2: Amelia Farmathy
JUDECĂTOR 3: Magdalena Petre
GREFIER: - -
*******************
Pe rol fiind, soluționarea recursurilor declarate de recurenții-pârâți: Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman, recurentul Ministerul Finanțelor Publice - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr. 1072 din data de 29.05.2009, pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale contencios Administrativ Fiscal - Complet Specializat pentru Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-reclamantă - având ca obiect"drepturi bănești".
La apelul nominal făcut în ședință publică, nu au răspuns: recurenții-pârâți: Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman, recurentul Ministerul Finanțelor Publice - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice și intimata-reclamantă .
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții faptul că prin motivele de recurs formulate în cauză recurenții-pârâți: Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman, cât și recurentul Ministerul Finanțelor Publice - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice T au solicitat judecarea pricinii în lipsă, în temeiul dispozițiilor art. 242 alin. 2 Cod proc. civilă.
Curtea, din oficiu, invocă excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice și, dată fiind solicitarea recurenților de soluționare a litigiului în lipsă, în temeiul dispozițiilor art. 242 alin. 2 Cod proc. civilă, reține cauza în pronunțare atât asupra excepției invocate, cât și pe recursuri.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1072 din data de 29.05.2009 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale Contencios Administrativ Fiscal - Complet Specializat pentru Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a respins, ca nefondată, excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație (Parchetul de pe lângă ).
De asemenea, a respins, ca nefondate, excepțiile privind prescrierea dreptului la acțiune și a lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, în calitate de pârât, invocate de Direcția Generală a Finanțelor Publice T, în numele Ministerului Economiei și Finanțelor.
Totodată, a admis acțiunea formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâții: Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, Parchetul de pe Tribunalul Teleorman și Ministerul Finanțelor Publice.
A obligat, în solidar, pârâții să plătească reclamatei sporul de stres în procent de 50% calculat la indemnizația brută lunară de încadrare, începând cu luna decembrie 2006 - 12 decembrie 2007.
A respins cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, formulată de către pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte Casație și Justiție, ca nefondată.
Pentru a pronunța această hotărâre judecătorească, prima instanță a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorități judecătorești, republicată, invocat drept temei juridic al acțiunii, magistrații și personalul auxiliar beneficiază de un spor de 50% din indemnizația brută lunară, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.
A avut în vedere că prin dispozițiile art. 1 pct. 2 din nr.OG 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului și organele autorității judecătorești, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 425 din 1 septembrie 2000, s-a dispus că art. 47 se abrogă.
A mai avut în vedere că această Ordonanță a Guvernului a fost aprobată prin Legea nr. 334/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 370 din 9 iulie 2001.
De asemenea, prima instanță a avut în vedere și faptul că nr.OG 83/2000 a fost emisă, așa cum rezultă din preambul, în baza art. 1 lit. Q pct. 1 din Legea nr. 125/2000, prin care Guvernul a fost abilitat să modifice și să completeze Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată.
A reținut că Legea nr. 24/2000, în vigoare la data emiterii nr.OG 83/2000, definind modificarea, completarea sau abrogarea unui act normativ, prin art. 57, art. 58 și art. 62, preciza că modificarea unui astfel de act constă în schimbarea expresă a textului unora sau mai multor articole ori alineate ale acestuia și redarea lor într-o nouă formulare, iar completarea actului normativ constă în introducerea unor dispoziții noi, cuprinzând soluții legislative și ipoteze suplimentare, exprimate în texte care se adaugă elementelor structurale existente și, în fine, că abrogarea se referă la prevederile cuprinse într-un act normativ, contrare unei noi reglementări de același nivel sau de nivel superior, care trebuie să-și înceteze aplicabilitatea.
Ca atare, a considerat instanța de fond, modificarea, completarea sau abrogarea totală sau parțială a unui act normativ reprezintă instituții juridice diferite, cu efecte distincte.
Or, prin Legea nr. 125/2000, Guvernul a fost abilitat să modifice și să completeze, iar nu să și abroge Legea nr. 50/1996, nici total și nici parțial.
Pentru considerentele arătate, tribunalul a reținut că abrogarea art. 47 din Legea nr. 50/1996 nu poate fi asimilată modificării unui act normativ și că norma de nivel inferior (art. 1pct. 42 din nr.OG 83/2000, lege ordinară prin care a fost abrogat art. 47 din Legea nr. 50/1996 și art. 9 alin. 2 paragraful I din nr.OG 83/2000, prin care a fost abrogat art. 231 din Legea nr. 56/1996, modificată și completată), contravine art. 81 din Legea nr. 92/1992, modificată și completată (lege organică).
A apreciat că, chiar dacă pârâții susțin contrariul, aceste susțineri sunt lipsite de temei, disputa juridică fiind tranșată prin pronunțarea deciziei nr. 21/2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, dată în soluționarea recursului în interesul legii declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Astfel, a avut în vedere că s-a statuat prin decizia mai sus amintită, dată în soluționarea recursului în interesul legii declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție obligatorie pentru instanțe, în conformitate cu dispozițiile art. 329 pct. 3 Cod procedură civilă, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, că judecătorii, procurori, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv la salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001.
S-a mai reținut, în cuprinsul aceleași decizii, că instanțele de judecată trebuie să considere rămase în vigoare dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 republicată, că normele ce reglementau acordarea sporului de 50% pentru suprasolicitare neuropsihică au produs și produc în continuare efecte juridice, acest lucru presupunând că, nici în prezent, dispozițiile respective nu și-au încetat aplicabilitatea.
Efectul imediat al supraviețuirii normei în discuție rezidă incontestabil în faptul că drepturile consacrate legislativ prin dispoziția art. 47 din Legea nr. 50/1996 și art. 231din Legea nr. 50/1996 se cuvin și în continuare persoanelor care se încadrează în ipotezele la care se referă aceste texte de lege.
Astfel, instanța de fond a reținut că împrejurarea că prin nr.OG 8/2007 au fost abrogate prevederile Legii nr. 50/1996 nu este de natură să conducă la concluzia că personalul auxiliar de specialitate nu mai este îndreptățit la acordarea sporului ulterior acestei date, astfel cum susțin pârâții, în condițiile în care această abrogare s-a prevăzut printr-o Ordonanță de Guvern, cu depășirea limitelor legii speciale de abilitare adoptată de Parlamentul României (Legea nr. 502/2006), încălcându-se astfel dispozițiile art. 108 alin. 3, cu referire la art. 73 alin. 1 din Constituția României, fiind valabile considerentele reținute de instanța supremă în cuprinsul deciziei nr. 21/2008, la care s-a făcut referire mai sus.
În ceea ce privește cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor formulată de către pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta d e Casație și Justiție, potrivit prevederilor art. 60-63 Cod proc. civilă, aceasta a fost respinsă, ca nefondată, cu motivarea că temeiul unei astfel de cereri îl constituie obligația de garanție ce îi revine chematului în garanție, în baza legii sau a contractului ori a unei obligații de restituire, condiții care nu se regăsesc în cauza de față.
Împotriva sentinței sus-menționate, au declarat recurs, motivat în termenul legal: recurentul-pârât Ministerul Finanțelor Publice - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice T și recurenții-pârâți: Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor sale de recurs, recurentul-pârât Ministerul Finanțelor Publice - prin Direcția Generală a Finanțelor Publicearată că instanța de fond în mod greșit a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice.
Mai arată că, pentru a decide astfel, prima instanță a reținut că este nefondată excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, având în vedere că de la acesta s-a solicitat obligarea la alocarea de fonduri necesare plății drepturilor intimatei-reclamante, cât și faptul că acesta, potrivit dispozițiilor art. 35 alin. (1) din Legea nr. 500/2002, întocmește proiectul Legii bugetului de stat sau al Legii de rectificare al bugetului, pe baza proiectelor de buget al ordonatorilor principali de credite.
Recurentul-pârât Ministerul Finanțelor Publice, în ce privește excepția prescrierii dreptului la acțiune al intimatei reclamante, arată că instanța de fond a reținut că nu poate fi primită, întrucât acțiunea este introdusă la data de 23.03.2008, iar pretențiile vizează perioada decembrie 2006 - 12 decembrie 2007, încadrându-se, deci, în termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de dispozițiile art. 283 alin. (1) lit. (c) din Codul muncii.
În ceea ce privește fondul cauzei, recurentul-pârât arată că instanța de fond a reținut că abrogarea art. 47 din Legea nr. 50/1996 nu poate fi asimilată modificării unui act normativ și că norma de nivel inferior ( nr.OG 83/2000), contravine art. 81 din Legea nr. 92/1992, cu modificările și completările ulterioare, lege organică.
Mai arată că instanța de fond a mai reținut că disputa juridică privind aceasta situație este tranșată prin pronunțarea Deciziei nr. 21/2008 a Înaltei Curți de Casație si Justiție - Secțiile Unite, dată în soluționarea recursului în interesul legii declarat de Procurorul General al României.
Recurentul Ministerul Finanțelor Publice susține că nu are calitate procesuală pasivă în cauză, contrar celor reținute de instanța de fond, sens în care învederează următoarele:
Prin întâmpinarea formulată și depusă în dosarul de fond a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, întrucât calitatea procesuală pasivă presupune existenta unei identități între persoana pârâtului si cel care este obligat în raportul juridic dedus judecății, reclamantul trebuind să justifice atât calitatea procesuală activă, cât si pe cea pasivă.
Cum drepturile solicitate de către intimata-reclamantă sunt drepturi de natură salarială, potrivit prevederilor art. 282 din Codul muncii, într-o asemenea acțiune părți în proces sunt numai intimata-reclamantă și intimații-pârâți Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație, Justiție Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman.
Invocă dispozițiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, potrivit cărora atât ministrul finanțelor publice, cât și procurorul general al României sunt ordonatori principali de credite.
Mai invocă și dispozițiile art. 28 lit. e) din același act normativ, conform cărora proiectele legilor bugetare anuale și ale bugetelor se elaborează de către Guvern, prin Ministerul Finanțelor Publice, pe baza propunerilor de cheltuieli detaliate ale ordonatorilor principali de credite.
Tododată, invocă și dispozițiile art. 125 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, care prevăd că: "Înalta Curte de Casație si Justiție, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație si Justiție, Parchetul Național Anticorupție, curțile de apel, parchetele de pe lângă curțile de apel, tribunalele si parchetele de pe lângă tribunale au în structură câte un departament economico financiar si administrativ, condus de un manager economic.".
Arată că managerul economic are atribuția de a organiza elaborarea, fundamentarea și prezentarea la organele abilitate a proiectelor de buget anuale, la termenele și în condițiile prevăzute de Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare.
Mai arată că Parlamentul adoptă legile bugetare anuale si legile de rectificare, elaborate de Guvern în contextul strategiei macroeconomice asumate de acesta, iar Ministerul Finanțelor Publice întocmește doar proiectele legilor bugetare si proiectele bugetelor pe baza proiectelor de buget ale ordonatorilor principali de credite si a bugetului propriu (art. 35 alin 1 din Legea nr. 500/2002), atribuție ce este prevăzută si de nr.HG 34/2009 privind organizarea si funcționarea Ministerului Finanțelor Publice, potrivit căruia: "elaborează proiectul bugetului de stat, al legii bugetului de stat si raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum si proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare."
Învederează că, mai mult, art. 4 din nr.OG 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, modificată si completata prin Legea nr. 110/2007 prevede:
"(1) Ordonatorii principali de credite bugetare au obligația să dispună toate măsurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare. în condițiile legii, pentru asigurarea în bugetele proprii si ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plătii sumelor stabilite prin titluri executorii.
de credite bugetare prevăzute la alin. (1) se pot efectua pe.oului an bugetar, prin derogare de la prevederile art. 47 din 2002 privind finanțele publice, cu modificările ulterioare, si ale Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale."
Pe fond, recurentul susține că în mod greșit prima instanță a admis acțiunea intimatei-reclamante, întrucât art. 47, care reglementa acordarea sporului de stres și suprasolicitare neuropsihică din Legea nr. 50/1996, a fost abrogat prin Ordonanța Guvernului nr. 83/2000, ordinanță care a fost emisă de Guvern prin delegare legislativă, cu respectarea art. 114 din Constituția în vigoare la acea dată și nu de către autoritatea legislativă care este Parlamentul și nu Statul.
Invocă dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea personalului din organele autorității judecătorești, potrivit cărora: "Pentru risc si suprasolicitare neuropsihică, magistrații precum si personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de baza brut lunar" și precizează că art. 47 din Legea nr. 50/1996 a fost abrogat total si explicit prin art. 1 pct. 42 din nr.OG 83/2000, cu modificările si completările ulterioare, intrata in vigoare la 1.10.2000, care prevede că: " Legea nr. 50/1996 se modifica si se completează după cum urmează:42. art. 47 se abrogă."
Astfel, arată recurentul, nr.OG 83/2000 cu modificările si completările ulterioare a abrogat in mod expres si in totalitate art. 47 din Legea nr. 50/1996, modificare permisa in raport de dispozițiile exprese ale art. 115 din Constituția revizuita, care reglementează competenta legislativa delegata Guvernului de a interveni prin ordonanțe simple, în baza unei legi speciale de abilitare, în materii ce nu fac obiectul legilor organice.
De aceea, consideră că, în motivarea sa, instanța de fond în mod greșit a reținut că acțiunea intimatei-reclamante, formulată în raport de dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996, este întemeiată, întrucât a fost abrogat odată cu adoptarea nr.OUG 177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, prin dispozițiile art. 50 alin. (2) din acest act normativ, care prevedecă:
"Pe data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgenta se abroga art. 11, precum și celelalte dispoziții referitoare la salarizarea și alte drepturi ale magistraților si personalului de specialitate juridica asimilat, potrivit legii, acestora, din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea si alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicata, în Of. al României, Partea I, nr. 563 din 18 noiembrie 1999, cu modificările și completările ulterioare, precum și orice alte dispoziții contrare".
Așadar, susține recurentul Ministerul Finanțelor Publice, acest text de lege nu face referire decât la abrogarea dispozițiilor art. 11din Legea nr. 50/1996, dispoziții care se refera la indemnizațiile pentru magistrați si alte categorii de personal din organele autorității judecătorești, precum și la valoarea de referința sectorială în funcție de care se calculează aceste indemnizații și nu face nicio referire la sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, tocmai pentru ca acesta a fost abrogat în mod expres cu adoptarea OG nr. 83/2000.
Totodată, art. 47 din Legea nr. 50/1996 a fost abrogat cu mult înainte de intrarea în vigoare a OUG nr. 177/2002, și conform prevederilor art. 62 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnica legislativa, " abrogarea unei dispoziții sau a unui act normativ are caracter definitiv. Nu este admis ca prin abrogarea unui act de abrogare anterior sa se repună in vigoare actul normativ inițial. Excepție fac prevederile din ordonanțele Guvernului care au prevăzut norme de abrogare si au fost respinse prin lege de către Parlament".
Or, în cauza de față nu este vorba de ordonanțe ale guvernului care să fi fost respinse prin lege de către Parlament.
Contrar celor reținute de instanța, chiar în cazul în care abrogarea art. 47 din Legea nr. 50/1996 ar fi intervenit odată cu adoptarea OUG nr. 177/2002, nu se poate spune ca abrogarea acestui din urma act normativ ar fi putut duce la repunerea în vigoare a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești.
Mai mult decât atât, prin emiterea actului normativ amintit, legiuitorul a urmărit punerea în concordanta a unor acte normative privitoare la categoriile magistraților, așa cum rezulta din nota de fundamentare a acestei ordonanțe.
Conform Deciziei nr. 108/2006 a Curții Constituționale: " sporurile, premiile și alte stimulente acordate demnitarilor și altor salariați prin acte normative, reprezintă drepturi salariale suplimentare, iar nu drepturi fundamentale, consacrate și aparate de Constituție."
Legiuitorul este în drept, totodată, sa instituie anumite sporuri la indemnizațiile si salariile de baza, premii periodice și alte stimulente, pe care le poate diferenția în funcție de categoriile de personal cărora li se acorda, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula.
După cum a statuat de nenumărate ori Curtea Constituționala în jurisprudența sa, în acord și cu practica constanta a Curții Europene a Drepturilor Omului (de exemplu, cauza Marckx împotriva Belgiei, 1979), principiul egalității în drepturi și al nediscriminării se aplica doar situațiilor egale ori analoage, iar tratamentul juridic diferențiat, instituit în considerarea unor situații obiectiv diferite, nu reprezintă nici privilegii și nici discriminări.
Beneficiul unor drepturi salariale suplimentare, cum este sporul de risc si sporul de suprasolicitare neuropsihica, nu constituie un drept constituțional fundamental, iar prevederile art. 53 din Constituție nu sunt incidente in privința reglementarii lor. In consecința, legiuitorul este in drept sa le acorde, sa le modifice ori sa înceteze acordarea lor, precum și sa stabilească perioada in care le acorda. De asemenea, Legea nr. 50/1996 nu reglementează "regimul general privind raporturile de munca" fiind chiar o lege speciala de salarizare a unei anumite categorii de personal din sistemul bugetar.
Acordarea de către instanță a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihica nu are nicio baza legală.
Statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea este reglementat de către Legea nr. 567/2004, cu modificările și completările ulterioare.
Potrivit art. 60 alin (1) din acest act normativ, "Pentru activitatea desfășurata, personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești si al parchetelor de pe lângă acestea are dreptul la o salarizare stabilita in raport cu nivelul instanței sau parchetului, cu funcția deținuta, cu vechimea în munca și în specialitate, precum și cu alte criterii prevăzute de lege."
Conform alin. (3) al articolului suscitat, "Personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești si al parchetelor de pe lângă acestea beneficiază de salarii de baza, spor de vechime, prime si de alte drepturi salariate, în condițiile legii."
Instanța a acordat intimatei-reclamante acest spor începând cu luna decembrie 2006 - 12 decembrie 2007, fiind în vigoare nr.OG 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției, intrată în vigoare, potrivit art. 31 din ordonanță, la trei zile de la publicarea în Of. nr. 72 din, 31.01.2007, aprobata prin Legea nr. 247/2007.
Prin deciziile nr. 818/03.07.2008, 819/03.07.2008 si 820/03.07.2008 Curtea Constituționala a admis excepțiile de neconstituționalitate ale art. 1, art. 2 alin. (3) si art. 27 alin. (1) din OG nr. 137/2000 privind prevenirea si sancționarea formelor de discriminare, republicata si a constatat ca aceste texte de lege sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul ca instanțele judecătorești au competenta sa anuleze sau sa refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând ca sunt discriminatorii, și sa le înlocuiască cu norme create pe cale judiciara sau cu prevederi cuprinse in alte acte normative.
Așa cum reiese din considerentele deciziilor, pentru a decide astfel, Curtea Constituționala a reținut: "Luând în considerare și dispozițiile art. 27 alin. (1) din ordonanța, prin care se instituie dreptul persoanei care se considera discriminata de a cere instanței de judecata, intre altele, restabilirea situației anterioare si anularea situației create prin discriminare, deci si a prevederilor cu caracter discriminatoriu, instanța de judecata poate sa înțeleagă - ceea ce s-a si petrecut in una dintre cauzele analizate - ca are competenta sa anuleze o dispoziție legala pe care o considera discriminatorie si, pentru a restabili situația de echilibru intre subiectele de drept, sa instituie ea însăși o norma juridica nediscriminatorie sau sa aplice dispoziții prevăzute in acte normative aplicabile altor subiecte de drept, in raport cu care persoana care s-a adresat instanței se considera discriminată.".
Consideră că un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței, prin care se conferă instanțelor judecătorești competenta de a desființa norme juridice instituite prin lege si de a crea in locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse in alte acte normative, este evident neconstituțional, întrucât încalcă principiul separației puterilor, consacrat in art. 1 alin. (4) din Constituție, ca si prevederile art. 61 alin. (1), in conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.
În virtutea textelor constituționale menționate, Parlamentul și, prin delegare legislativă, în condițiile art. 115 din Constituție, Guvernul au competența de a institui, modifica și abroga norme juridice de aplicare generală. Instanțele judecătorești nu au o asemenea competență, misiunea lor constituțională fiind aceea de a realiza justiția - art. 126 alin. (1) din Legea fundamentală - adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existenta, întinderea si exercitarea drepturilor lor subiective.
Legiuitorul este în drept, totodată, sa instituie anumite sporuri la indemnizațiile și salariile de baza, premii periodice si alte stimulente, pe care le poate diferenția în funcție de categoriile de personal cărora li se acorda, le poate modifica in diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula.
Beneficiul unor drepturi salariale suplimentare, cum este sporul de risc si sporul de suprasolicitare neuropsihica, nu constituie un drept constituțional fundamental, iar prevederile art. 53 din Constituție nu sunt incidente in privința reglementarii lor. În consecința, legiuitorul este în drept să le acorde, să le modifice ori să înceteze acordarea lor, precum și să stabilească perioada în care le acordă.
Recurentul mai susține că instanțele judecătorești nu sunt abilitate să creeze și să adopte legi, ci doar să le aplice pe cele deja existente care au girul puterii legislative - respectiv Parlamentul sau, în anumite cazuri, pe cel al puterii executive - reprezentate de Guvern și că, de altfel, chiar actele adoptate de puterea executiva, ordinele, ordonanțele și hotărârile de guvern trebuie să fie adoptate, în cele din urma, printr-o lege de către Parlament.
În motivarea, în drept, a cererii sale de recurs, recurentul Ministerul Finanțelor Publice - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice T invocă dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod proc. civilă.
La rândul lor, prin recursurile declarate, recurenții-pârâți: Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman, au învederat instanței că, față de practica neunitară a instanțelor judecătorești în materia litigiilor având ca obiect plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50%, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - în temeiul art. 329 alin.1 din Codul d e procedură civilă - a formulat recurs în interesul legii, pentru a se asigura interpretarea si aplicarea unitară a legii asupra tuturor cauzelor având acest obiect.
Recursul în interesul legii promovat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a făcut obiectul dosarului nr. 5/2008 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile Unite și a fost soluționat conform Deciziei nr. 21/10 martie 2008, publicată în Monitorul oficial nr. 444 din 13 iunie 2008.
Astfel, potrivit deciziei menționate Înalta Curte de Casație și Justiție:"Admite recursul în interesul legii declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, constată că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr.-, aprobată prin Legea nr.-., potrivit art. 329 alin. 3 din Codul d e procedură civilă.".
Recurenții-pârâți apreciază că instanța de fond a dispus în mod nelegal plata drepturilor bănești solicitate, actualizate cu rata inflației, în situația în care Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație si Justiție ca instituție bugetară, nu poate să înscrie în bugetul propriu nici o plată fără bază legală pentru respectiva cheltuială.
Fondurile alocate Ministerului Public pe anul 2009 pentru plata drepturilor de personal au fost aprobate prin Legea de stat nr. 18 din 27 februarie 2009, lege ce nu cuprinde un capitol distinct de cheltuieli pentru plata despăgubirilor acordate de către instanță, astfel că acordarea ulterioară a unei sume de bani peste cea datorată - chiar reprezentând indicele de inflație - nu se justifică.
Imposibilitatea aplicării indicelui de inflație se datorează și faptului că, în conformitate cu dispozițiile art. 14 alin.(2) din Legea nr.500/2002 - privind finanțele publice, "nici o cheltuială nu poate fi înscrisă în buget și nici angajată și efectuată din acesta dacă nu există bază legală pentru respectiva cheltuială".
Totodată, în conformitate cu dispozițiile art. 29 alin. 3 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice:"Cheltuielile prevăzute în capitole și articole au destinație precisă și limitată",iar potrivit dispozițiilor art. 47: "creditele bugetare aprobate la un capitol nu pot fi utilizate pentru finanțarea altui capitol.".
Prin urmare, susțin recurenții-pârâți, din dispozițiile legale precizate anterior reiese că angajarea cheltuielilor din bugetul de stat se poate face numai în limita creditelor bugetare anuale aprobate.
Întrucât Ministerul Public este o instituție bugetară, fondurile salariate sunt stabilite de legiuitor prin legea bugetului de stat. Din aceste motive, apreciem că obligarea pârâților la plata sumelor acordate de instanță ar reprezenta stabilirea în sarcina instituțiilor pârâte a unei obligații imposibile.
Ministerul Public nu are alte surse de finanțare în afara celor alocate prin lege, plata sumelor reprezentând indicele de inflație putându-se face numai prin intervenția legiuitorului.
Deci, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - reprezentat prin Procurorul General, în lipsa unei prevederi legale care să reglementeze materia actualizării drepturilor cu rata inflației nu are la dispoziție alte surse de finanțare în afara celor alocate prin lege.
Mai mult, recurenții-pârâți apreciază că actualizarea conform indicelui de inflație apare ca un mijloc de constrângere, reprezentând pentru debitor o amenințare spre a-l determina să-și execute obligația asumată.
Prin urmare, consideră că pârâții nu pot fi ținuți să execute obligațiile de a face invocate de reclamantă, eventuala obligare a acestora la plata acestor sume actualizate conform indicelui de inflație fiind lipsită de cauză juridică.
În consecință, față de dispoziția instanței privind plata către reclamantă a drepturilor pretinse, actualizate cu indicele de inflație, recurenții-pârâți apreciază că această obligație nu este întemeiată și nu se justifică.
Recurenții-pârâți apreciază că instanța de fond a respins în mod nelegal cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, în situația în care a admis acțiunea reclamantei.
În acest sens, arată că instanța de fond a reținut în mod greșit că dispozițiile art.60-63 din Codul d e procedură civilă nu au aplicabilitate în raporturile de muncă.
Or, susțin recurenții-pârâți, dispozițiile legale care reglementează drepturile izvorâte din raporturile de muncă, atât din Codul muncii, cât și din legile speciale, se completează cu cele ale Codului d e procedură civilă.
Arată că, potrivit dispozițiilor art. 60 din Codul d e procedură civilă, partea poate chema în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte în cazul în care ar cădea în pretenții.
Mai arată că obligația de garanție poate izvorî fie din convenție, fie dintr-o dispoziție legală și că, în cazul de față, obligația de garanție între instituția pârâtă și cea chemată în garanție de către aceasta există în temeiul art. 131 pct. 1 din Legea nr. 304/2004, republicată - privind organizarea judiciară, potrivit căreia activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.
Mai mult, susțin recurenții-pârâți, dispozițiile art. 19 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice prevăd că Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiunile care sunt responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, prin pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
Astfel, consideră recurenții-pârâți, rolul Ministerului Economiei și Finanțelor este acela de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat, pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite, precum și de elaborarea proiectelor de rectificare a bugetelor.
Arată că, având în vedere dispozițiile legale anterior menționate, rezultă că Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în calitate de ordonator principal de credite, este în imposibilitate de a dispune de fonduri bugetare pentru plata diferențelor bănești solicitate.
În motivarea, în drept, a recursurilor lor, recurenții-pârâți Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman invocă dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod proc. civilă.
Deși a fost legal citată, intimata-reclamantă nu a formulat întâmpinare.
Nu s-au administrat probe noi în recurs.
Analizând actele și lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererile de recurs, precum și, din oficiu, sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art. 3041din Codul d e procedură civilă, Curtea reține următoarele:
rin decizia nr.21/10.03.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite în soluționarea recursului în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, decizie obligatorie pentru instanțele de judecată, potrivit dispozițiilor exprese ale art. 329 alin. 3 Cod procedură civilă, s-a statuat că, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr.50/1996, judecătorii, procurorii, magistrații asistenți,precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000 aprobată prin Legea nr. 334/2001.
În considerentele deciziei sus-menționate, instanța supremă a reținut că prin Legea nr. 125/2000, Guvernul a fost abilitat să completeze și să modifice, iar nu să abroge Legea nr. 50/1996, nici total, nici parțial, după cum nu a fost abilitat nici să modifice sau să completeze Legea nr. 56/1996 care reglementa salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor Curții Supreme de Justiție, magistraților-asistenți și celorlalte categorii de personal.
Cu toate acestea, prin art. IX alin. 2 paragraful 1 din nr.OG 83/2000 s-au abrogat dispozițiile art. 231din Legea nr. 56/1996, fiind depășite limitele legii speciale de abilitare adoptate de Parlamentul României și fiind, astfel, încălcate dispozițiile art. 108 alin. 3 cu referire la art. 73 alin. 1 din Constituția României.
În același sens, s-a reținut că art. 81 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 142/1997, prevedea că magistrații beneficiază și de sporuri pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, iar sub acest aspect, norma de nivel inferior, în speță art. I pct. 42 din nr.OG 83/2000 - lege ordinară prin care a fost abrogat art. 47 din Legea nr.50/1996 - contravine dispozițiilor art. 81 din Legea nr. 92/1992 - lege organică.
Nu se poate opune nici faptul că neconstituționalitatea abrogării dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 prin nr.OG 83/2000, norme abrogate în prezent, poate fi invocată numai pe calea excepției de neconstituționalitate invocate în fața instanțelor judecătorești, întrucât Curtea Constituțională are în competență numai legile și ordonanțeleîn vigoare, iar verificarea constituționalității normelor abrogate revine, prin interpretareaper a contrarioa art.147 alin.,1 cu referire la art. 126 alin. 1 din Constituție, instanțelor judecătorești, în virtutea principiului plenitudinii de jurisdicție.
De aceea, inaplicabilitatea normelor de abrogare conținute în art. I pct.42 și în art. IX alin.2 din nr.OG83/2000 impune că instanțele de judecată să considere rămase în vigoare dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996, care nici în prezent nu și-au încetat aplicabilitatea, efectul imediat al supraviețuirii normei în discuție rezidând incontestabil în faptul că dreptul consacrat legislativ de art. 47 din Legea nr. 50/1996 se cuvine și în continuare persoanelor care se încadrează în ipoteza textului de lege.
De altfel, astfel cum rezultă și din motivarea recursului în interesul legii, în baza unor hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, unui număr însemnat de persoane-magistrați și personal auxiliar de specialitate, le-a fost recunoscut dreptul de a beneficia de sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, astfel că neacordarea acestui spor ar duce în mod inevitabil la situația în care în sistemul judiciar ar exista, pe de o parte, magistrați și personal auxiliar care beneficiază de sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și pe de altă parte, magistrați și personal auxiliar de specialitate cărora, deși desfășoară aceeași activitate și în aceleași condiții, nu li s-ar recunoaște acest drept, or, este evident că interpretarea diferențiată a normelor incidente cu privire la aceleași categorii profesionale, în condițiile în care nu se constată existența unei justificări legitime, obiective și rezonabile, ar fi de natură să reprezinte o discriminare în sensul art. 16 alin. 1 din Constituție, nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare și Protocolului nr. 12 adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor și Libertăților Fundamentale.
În consecință, Curtea constată că, față de interpretarea obligatorie conținută într-o decizie pronunțată de instanța supremă în soluționarea unui recurs în interesul legii, problema sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică, pentru categoria de personal din care face parte și intimata-reclamantă - grefier în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Turnu Măgurele, județul T - nu mai poate fi pusă în discuție, ea fiind tranșată, cu efecte obligatorii pentru instanțe, în sensul existenței sporului pretins, aspect în raport de care apar ca nefondate criticile formulate de recurenții-pârâți Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și Parchetul de pe Tribunalul Teleorman.
De asemenea, nu se susțin nici criticile recurenților-pârâți sus-menționați, în sensul că instanța de fond în mod nelegal ar fi dispus, prin sentința atacată, plata drepturilor bănești solicitate, actualizate cu rata inflației. Or, Curtea constată că în prezenta cauză nu s-a dispus actualizarea, în raport de indicele de inflație, a drepturilor bănești reprezentând sporul de stres și suprasolicitare neropsihică în procent de 50% din indemnizația de încadrare brută lunară, solicitat de către intimata-reclamantă, pentru perioada decembrie 2006 - 12 decembrie 2007.
Curtea mai constată că, de altfel, prin acțiunea cu care a investit instanța de fond, reclamanta nici nu a solicitat actualizarea cu indicele de inflație a drepturilor bănești pretinse, deci nu a existat vreun capăt de cerere în acest sens.
Așadar, Curtea reține că în mod justificat instanța de fond admis acțiunea formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâții: Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și Parchetul de pe Tribunalul Teleorman, obligându-i, în solidar, pe aceștia să plătească reclamatei sporul de stres în procent de 50%, calculat la indemnizația brută lunară de încadrare, pentru perioada cu 1 decembrie 2006 - 12 decembrie 2007.
Totuși, hotărârea fondului este criticabilă sub aspectul soluției date excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice (fost Ministerul Economiei și Finanțelor).
Sub acest aspect, Curtea reține că excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice este întemeiată, astfel că în mod greșit prima instanță a respins-o și, de asemenea, în mod greșit l-a obligat pe acest minister, în solidar cu pârâții: Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și Parchetul de pe Tribunalul Teleorman, să plătească intimatei-reclamante drepturile bănești solicitate prin acțiunea introductivă.
Or, constată Curtea, între Ministerul Finanțelor Publice și intimata-reclamantă - grefier grefier în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Turnu Măgurele, județul T - nu există nici un fel de raporturi juridice, cu atât mai mult raporturi juridice de muncă (de serviciu), astfel că, așa cum susține recurentul, nu există identitate între el și persoana care poate fi obligată la plată și, totodată, acest minister este ordonator de credite doar pentru personalul propriu, ci nu și pentru perosnalul încadrat la instanțele de judecată și la parchetele de pe lângă acestea.
Ca urmare, Curtea reține că sunt, în parte, fondate criticile formulate de recurentul Ministerul Finanțelor Publice - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice T, respectiv numai sub acest aspect, nu și în ceea ce privește dezlegarea dată fondului dreptului dedus judecății, motiv pentru care le va primi ca atare.
În consecință, pentru toate considerentele expuse mai sus, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 Cod proc. civilă, va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurenții-pârâți: Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și Parchetul de pe Tribunalul Teleorman.
În raport de aceleași considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1, alin. 2 și alin. 3 teza 1 Cod proc. civilă, va admite recursul declarat de recurentul Ministerul Finanțelor Publice - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice T și, în consecință, va modifica, în parte, sentința recurată, în sensul că va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice și, în consecință, va respinge acțiunea formulată în contradictoriu cu acesta, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane lipsită de legitimare procesuală pasivă.
Va menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurenții-pârâți: MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, cu sediul în B,-, sector 5, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTI, cu sediul în B,--3, sector 3 și PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL TELEORMAN, cu sediul în A, str. -. -, nr.41, jud. T, împotriva sentinței civile nr.1072 din data de 29.05.2009, pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale Contencios Administrativ Fiscal - Complet Specializat pentru Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-reclamantă, cu domiciliul ales la Judecătoria Turnu -M, cu sediul în-, jud. T și cu recurentul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în B,-, sector 5, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului, cu sediul în A,-, jud.
Admite recursul declarat de recurentul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în B,-, sector 5, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului, cu sediul în A,-, jud. T, împotriva aceleiași sentințe civile nr.1072 din data de 29.05.2009, pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale Contencios Administrativ Fiscal - Complet Specializat pentru Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-reclamantă, cu domiciliul ales la Judecătoria Turnu -M, cu sediul în-, jud. T și cu recurenții-pârâți: MINISTERUL PUBLIC PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, cu sediul în B,-, sector 5, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTI, cu sediul în B,--3, sector 3 și PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL TELEORMAN, cu sediul în A, str. -. -, nr.41, jud.
Modifică, în parte, sentința recurată, în sensul că:
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice și respinge acțiunea formulată în contradictoriu cu acesta, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane lipsită de legitimare procesuală pasivă.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12.01.2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
red. / tehnored.
2 ex. / 08.02.2010
Jud. fond: ;
Președinte:Dorina ZecaJudecători:Dorina Zeca, Amelia Farmathy, Magdalena Petre
