Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 1279/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE CIVILĂ Nr. 1279/2009
Ședința publică din 03 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Victor Crețoiu judecător
- - - judecător
- - - judecător
- - - grefier
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de reclamanți, I,;, împotriva sentinței civile nr.604/2009 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că s-a înregistrat la dosar întâmpinare din partea intimatei pârâte Direcția de Sănătate Publică
Instanța față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și o lasă în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față;
Constată că, prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Alba sub dosar nr- reclamanții, I, și în contradictoriu cu pârâții AUTORITATEA DE SĂNĂTATE PUBLICĂ A, MINISTERUL SĂNĂTĂȚII PUBLICE și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, au solicitat:
Obligarea pârâtelor la acordarea drepturilor bănești actualizate cu rata inflației până la data plății efective reprezentând suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază; suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază; sporul de 15% din salariul de bază pentru personalul care în realizarea sarcinilor de serviciu lucrează pe calculator cel puțin 75% din timpul normal de lucru începând cu 1.01.2004 și până la data plății efective.
În motivarea acțiunii s-a arătat că aceste sporuri sunt prevăzute prin art. 29 al. 1 lit. c și d din Legea 188/1999, aceste drepturi au fost suspendate prin OUG 92/2004 și prin OG nr. 2/2006 și chiar dacă în anul 2007 suspendarea a încetat aceste drepturi tot nu au fost acordate.
Au mai arătat că suspendarea dreptului la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare nu echivalează cu înlăturarea acestui drept, atâta timp cât nu există nici o dispoziție legală în acest sens.
Sporul de 15% se cuvine a fi acordat din data de 07.07.2005 în baza art. 18 din Legea 554/2004 și ale prevederilor din art. 1 din 721/07.07.2005 având în vedere că reclamanții își desfășoară activitatea prin utilizarea calculatorului în proporție mai mare de 75% din timpul programului de lucru.
Prin Încheierea nr. 163/CAF/2009 s-a stabilit că reclamanții nu sunt funcționari publici ci personal contractual, motiv pentru care acțiunea a fost transpusă completului specializat pentru litigii de muncă.
Prin SENTINȚA CIVILĂ NR. 604/2009 pronunțată în ședința publică din 3 Aprilie 2009 acțiunea introductivă de instanță fost respinsă ca nefondată.
Împotriva hotărârii au declarat recurs reclamanții care în expunerea de motive arată că instanța de fond se face vinovată de denegare de dreptate și pronunțat hotărâre lipsită de temei legal, ce nu cuprinde motivele pe care se sprijină.
Recurenții arată că, în conformitate cu prevederile art.31 alin.1 din Legea nr.188/1999, pentru activitatea desfășurată funcționari publici au dreptul la un salariu compus din salariul de bază, sporul pentru vechimea în muncă, suplimentul postului, suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Prin modificarea adusă Legii nr.188/1999 prin Legea nr.251/2006 lit.d) a lin.1 a art.29 care prevedea suplimentul corespunzător gradului a fost modificată, în sensul prevederii suplimentului corespunzător treptei de salarizare.
Potrivit art.1 alin.2 din OG nr.6/2007, sistemul de salarizare cuprinde salariile de bază, sporurile, premiile stimulentele și alte drepturi.
Suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare se circumscriu noțiunii de sporuri, care fac parte din structura salariului funcționarilor publici, așa cum rezultă din prevederile art.31 alin.1 din Legea nr.188/1999.
OG nr.6/2007 nu a abrogat prevederile textului enunțat, prin care s-a stabilit structura salariului, ci dimpotrivă, în art.48 al acestui act normativ se arată că dispozițiile ordonanței se completează cu dispozițiile Legii nr.188/1999.
Astfel că în componența salariilor funcționarilor publici trebuie să se regăsească suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Așadar, acordarea acestor suplimente se circumscrie prevederilor legale menționate mai sus, suspendarea dispusă prin actele menționate încetându-și aplicabilitatea, context în care dreptul revine în patrimoniul reclamanților, devenind actual.
Suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare sunt elemente componente ale salariului de bază ale funcționarilor publici, așa încât devin aplicabile prevederile art.37 din OG nr.6/2007, text în temeiul căruia salariile funcționarilor publici se plătesc înaintea oricăror alte obligații de plată ale autorității sau instituției publice și ele nu pot face obiectul vreunei limitări sau renunțări.
În art.37 alin.3 teza ultima din OG nr.6/2007, se prevede expres că orice limitate sau renunțare efectuată cu încălcarea acestui principiu este lovită de nulitate absolută.
Alături de argumentele deduse din legislația națională, în speță sunt incidente și prevederile art.1 din Protocolul adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, act normativ care de altfel face parte din dreptul intern, ca urmare a ratificării Convenției de către România, prin Legea nr.30/18 mai 1994.
În conformitate cu prevederile art.11 din Constituția României, statutul român are obligația de a îndeplini întocmai și cu bună credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte, iar tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii fac parte din dreptul intern.
Urmare a acestor prevederi constituționale, Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Protocoalele anexă se aplică în ordinea juridică internă a statelor contractante.
Mai arată recurenții că în jurisprudența sa CEDO creat noțiune
autonomă specifică sistemului Convenției, pe care dezvoltat-o din noțiunea inițială a textului "orice persoană are dreptul la respectarea bunurilor sale "explicând că noțiunea de bun reglementată de art.1 al Protocolului nu se limitează numai la proprietatea unor bunuri corporale, anumite alte drepturi și interese pot fi considerate drepturi de proprietate și deci bunuri în sensul acestei dispoziții.
CEDO a arătat că noțiunea de bun se referă la orice valoare patrimonială, ca ansamblu de interese care decurg din raporturile cu conținut economic, pe care orice persoană ar fi putut în mod efectiv și licit să le dobândească.
În cuprinsul acestei hotărâri a fost prezentată legislația națională care reglementează impunerea salariului funcționarului public, și s-a arătat că în mod neîndoielnic salariul funcționarului public cuprinde, alături de alte elemente, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Aceste două elemente au conținut economic și, dacă legiuitorul român nu ar fi suspendat dreptul periodic, reclamanții ar fi putut să aibă în patrimoniul lor în mod efectiv și licit sumele aferente suplimentelor.
Prin neacordarea efectivă a drepturilor aferente celor două suplimente a avut loc o încălcare a art.1 din primul Protocol adițional, motiv pentru care, în baza art.20 din Constituția României, urmează să se acorde prioritate reglementării internaționale, la care României a devenit parte prin ratificarea Convenției.
Neacordarea drepturilor de natură salarială, prevăzute de art.31 alin.1 din Legea nr.88/1999 se circumscrie și încălcării art.6 din Convenției, privind procesul echitabil, în sensul consacrat prin jurisprudența CEDO.
În speța de față, reclamanții au avut o speranță legitimă, consacrată de însăși legiuitorul român privind plata celor două sporuri salariale aceștia fiind titularii unor interese patrimoniale care intră sub protecția instituită de art.1 din Protocolul 1, dreptul lor de a primi sporurile având o bază legală.
legitimă a reclamanților s-a întemeiat pe prevederile art.31 din Legea nr.188/1999 așa încât nu poate fi apreciată ca o simplă speranță, între cele două noțiuni existând o diferențiere consacrată, de asemenea, în practica CEDO.
Suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare sunt drepturi de natură salarială și se cuvin titularilor unui contract individual de muncă, iar prin prevederile art.38 din Codul muncii se stipulează în mod imperativ că drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul vreunei tranzacții, renunțări sau limitări, ele fiind apărate de stat.
Recurenții menționează că potrivit art.3 din Codul civil, judecătorul care va refuza să judece pentru că legea nu prevede sau că este neîndestulătoare este susceptibil de denegare de dreptate, așa încât judecătorul nu va putea respinge acțiunea pe motiv că dreptul consacrat într-o lege nu a căpătat o reglementare suficient de clară ulterior.
Prin soluția de admitere a acțiunii reclamanților, instanța de judecată nu se substituie puterii legiuitoare, ci interpretează numai legea națională, precum și normele din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a protocoalelor adiționale care fac parte din dreptul intern.
Prin întâmpinare 11-13,pârâta solicită respingerea recursului arătând în esență că Legea nr.188/1999 este lege care se aplică funcționarilor publici și nu personalului contractual iar în ce privește sporul de calculator, reclamanții nu îndeplinesc condițiile prevăzute de nr.176/2006 și nr.721/2004.
Verificând legalitatea și temeinicia sentinței atacate, sub toate aspectele, conform art.304/1 Cod proc.civ. precum și din oficiu, în limitele statuate de art.306 alin.2 Cod proc.civ. Curtea constată că recursul declarat de reclamanți este nefondat pentru următoarele considerente:
Instanța de fond a identificat, interpretat și aplicat corect prevederile legale. Astfel, rin p. Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, republicată în 2004, în art.29 alin.(1) lit. c) și d), devenit art.31 în forma republicată a legii în anul 2007,se prevede:
" Pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din:
a)salariul de bază;
b)sporul pentru vechime în muncă;
c)suplimentul postului;
d)suplimentul gradului".
Conform art.31 alin.(3) din aceeași lege "Salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici".
Articolul 29 din Legea nr.188/1999 a fost introdus prin Legea nr.161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției.
Prin rt.3 din OG nr.6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici, precum și creșterile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007 s-a stabilit: "Gestiunea sistemului de salarizare a funcționarilor publici se asigură de fiecare ordonator principal de credite, cu încadrarea în resursele financiare și în numărul maxim de posturi aprobate potrivit legii".
Rezultă că, toate actele normative invocate în prezenta cauză de către reclamanții recurenți, vizează drepturi salariale precum și de altă natură ce se cuvin funcționarilor publici, or recurenții nu au această calitate fiind personal contractual cum corect reținut instanța de fond.
În condițiile în care nu sunt reglementate aceste drepturi salariale prin contract individual sau colectiv de muncă,precum și modalitatea de calculare a suplimentului postului și a suplimentului gradului, acordarea acestor drepturi presupune, obligarea angajatorului la plata unor sume de bani ce nu sunt prevăzute în favoarea recurenților. Mai mult, prin stabilirea unui cuantum procentual de câte 25% pentru fiecare dintre cele două suplimente salariale, fără ca acest cuantum să fi fost stabilit printr-o reglementare legală, instanța de fond s-ar fi imixtionat în domeniul constituțional al puterii legislative sau s-ar fi substituit negocierii directe angajator-salariat, prin depășirea propriilor competențe care însă sunt limitate constituțional la aplicarea legii.
În cauză nu au fost încălcate prevederile art.1 din Protocolul nr.1 adițional Convenției pentru Apărarea Drepturilor și Libertăților Fundamentale care obligă statele părți să adopte măsuri pentru a asigura garantarea dreptului de proprietate, chiar dacă prin jurisprudența Curții de Justiție de la Strasbourg se recunoaște caracterul de bun și unui drept de creanță, pentru că în speță reclamanții nu a dovedit cuantumul creanței.Cum nu s-a stabilit prin lege un procent fix de acordare și nici criterii de cuantificare a acestor sporuri pentru ca această creanță să fie determinată sau cel puțin determinabilă, reclamanții nu au o creanță certă, lichidă și exigibilă în sensul art.379 pr. civ. și în concluzie nu se poate reține că instanța de fond prin soluția adoptată a nesocotit dreptul de proprietate al reclamantului astfel cum e reglementat prin Constituția României și Convenția pentru Apărarea Drepturilor și Libertăților Fundamentale.Mai mult, art.1 din CEDO protejează dreptul de proprietate și nu dreptul la proprietate, nu poartă decât asupra bunurilor actuale și nicidecum nu garantează dreptul de dobândi altele.
În mod corect reținut instanța de fond că, pentru acordarea sporului de 15% se cer a fi îndeplinite cumulativ mai multe condiții conform nr. 171/2006 de modificare și completare a nr. 721/2005.
Critica recurenților că hotărârea instanței de fond nu cuprinde motivele pe care se sprijină este neîntemeiata, instanța de fond arătând clar motivele de fapt și de drept în temeiul cărora și- format convingerea.
Susținerea recurenților că instanța se face vinovată de "denegare de dreptate" este nefondată și apare ca afirmație tendențioasă. Faptul că instanța a reținut în considerentele hotărârii, lipsa temeiului legal care să stea la baza pretențiilor formulate, nu echivalează cu refuzul de judeca sub cuvânt că legea nu prevede, pentru că astfel de interpretare ar duce la concluzia că ori de câte ori instanțele resping cerere care are ca fundament juridic dispoziție legală ce nu-și are aplicabilitatea în cauză, se află sub incidența art.3 civ.
Pentru aceste considerente, în temeiul art.312 alin.(1)pr.civ, Curtea va respinge ca nefondat recursul cu consecința menținerii ca legală și temeinică hotărârii atacate.
Constată că în cauză nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții, I,;, împotriva sentinței civile nr.604/2009 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr-.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 3.12.2009
PREȘEDINTE: Victor Crețoiu - - | JUDECĂTOR 2: Nicoleta Vesa - - | JUDECĂTOR 3: Carmen Fiț - - |
Grefier, - - |
Red. FC.
Tehnored FC.
2ex.16.12.2009
Jud.fond:.,
Președinte:Victor CrețoiuJudecători:Victor Crețoiu, Nicoleta Vesa, Carmen Fiț
