Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 1317/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
Secția Litigii de Muncă
și Asigurări Sociale
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1317
Ședința publică din 13 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Raluca Panaitescu
JUDECĂTOR 2: Dumitru Popescu
JUDECĂTOR 3: Aurelia Schnepf
GREFIER: - -
Pe rol se află judecarea recursului formulat de pârâta împotriva încheierii de ședință din data de 25.06.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta intimată.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, Curtea,văzând că nu mai sunt alte cereri de formulat sau excepții de invocat, precum și faptul că prin cererea de recurs s-a solicitat judecarea cauzei in lipsa,constată litigiul in stare de judecată și reține dosarul spre soluționare.
CURTEA,
Prin încheierea de ședință din data de 25.06.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr- a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale,formulată de pârâta SC SA in litigiul promovat de reclamanta,cerere motivată prin invocarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 298 alin.2, teza finală din Codul Muncii.
Pentru a lua această hotărâre,Tribunalul a reținut in considerentele încheierii mai sus individualizată că, în limitele prerogativelor jurisdicționale conferite de art. 29 din Legea nr. 47/1992, această normă legală subsumează admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale întrunirii cumulative a celor patru condiții anume: incidentul procedural să fie invocat în cadrul unui proces, excepția să poarte asupra unui act normativ (lege, ordonanță sau a unei dispoziții încorporate unui act normativ) în vigoare, care nu a fost constatat a fi neconstituțional, și interesul procesual al rezolvării prealabile a excepției de neconstituționalitate conturat de legătura normelor criticate cu rezolvarea fondului pricinii pendinte.
Pornind de la cadrul legal mai sus amintit, Tribunalul a reținut că,in speță,obiecțiile de neconstituționalitate poartă asupra art. 298 alin. 2 ultima liniuță din Legea nr. 53/2003 ( Codul Muncii ),care statuează că pe data intrării în vigoare a acestui act normativ, orice alte dispoziții contrare se abrogă. Cu alte cuvinte, prin acest text de lege s-ar fi abrogat implicit și dispozițiile art. 72 din Legea nr. 168/1999, care spune că "Cererile referitoare la soluționarea conflictelor de drepturi se adresează instanței judecătorești competente în a cărei circumscripție își are sediul unitatea". . că excepția de neconstituționalitate vizează dispoziții procedurale (prin care se determină competența teritorială a instanței de judecată),context in care ele nu are legătură cu soluționarea fondului disputei procesuale pendinte și care poartă asupra achitării contravalorii unor drepturi izvorâte din contractul colectiv de muncă.
Împotriva acestei soluții a instanței de fond a declarat recurs pârâta SC SA, recurs înregistrat pe rolul Curții de APEL TIMIȘOARA la data de 21.08.2009, solicitând casarea încheierii recurată, suspendarea judecății in temeiul art.29 alin 5 din Legea 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale și sesizarea acestei din urmă instanțe cu controlul de constituționalitate al prevederilor legale atacate.
Sintetizând motivele de recurs ale pârâtei, Curtea reține că acestea au vizat modul de interpretare de către instanța de fond a prevederilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, susținându-se că prevederile legale criticate pentru neconstituționalitate au legătură cu modul de soluționare generală a cauzei.
Intimata reclamantă nu s-a prezentat in instanță și nu și-a formulat poziția procesuală prin întâmpinare cu toate că a fost citată cu aceasta mențiune in cursul procesului.
Examinând recursul pârâtei,prin prisma motivelor invocate,a actelor de procedură efectuate in prima fază a procesului,cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 29 alin.6 din Legea nr. 47/1992, Curtea reține că acesta este întemeiat,pentru următoarele argumente.
Potrivit art. 29 alin.1 din Legea nr. 47/1992Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare,care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.
Astfel cum rezultă din chiar conținutul textului care enunță condițiile de admisibilitate ale unei excepții de natura celei supusă astăzi analizei,justificarea interesului părții care o invocă trebuie căutat, nu exclusiv in legătura directă cu fondul litigiului,așa cum in mod greșit a apreciat prima instanță,ci in rolul pe care prevederea legală criticată îl are pentrusoluționarea cauzei, indiferent dacă această soluționare presupune judecata fondului litigiului,ori desesizarea prin eficiența dată vreunei excepții procesuale,fie ea chiar și excepție de procedură.
O interpretare in sens larg a noțiunii de prevedere legală care are legătură cu soluționarea cauzei este in concordanță cu însăși practica Curții Constituționale care in mod frecvent a judecat in fond excepțiile de neconstituționalitate ale unor norme procedurale.
Pentru argumentele de fapt și de drept mai sus expuse,Curtea apreciază că in speță este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct.9/pr.civ., motiv pentru care se impune modificarea încheierii atacate,suspendarea judecății și trimiterea cauzei la Curtea Constituțională pentru soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 298 alin.2,teza finală din Codul Muncii.
Respectând insă exigențele procedurale ale art.29 din Legea nr. 47/1992, Curtea constată că recurenta B a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 298 alin. 2 teza finală din Codul Muncii prin raportare la prevederile art. l alin. 4 și 5 și art.73 alin.3 lit. p și art. 79 alin. l din Constituția României arătând că în art.298 alin.2 din Codul Muncii, sunt identificate/marcate cu liniuță actele normative abrogate expres, total sau parțial, ultima liniuță fiind urmată de textul ".orice alte dispoziții contrare".
S-a arătat că această ultimă liniuță din art.298 constituie temei pentru interpretarea textului ca reprezentând o "abrogare implicită", ceea ce demonstrează pentru teoreticieni o vădită neinformare legislativă și reluarea unor teze vechi dar fondate în epoca emiterii lor pe un text legal, iar pentru judecători o gravă neglijență prin necunoașterea legii aplicabile și depășirea atributelor puterii judecătorești ( exces de putere).
S-a susținut că, potrivit disp.art.62 și 63 din Legea 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative "(1) Prevederile cuprinse într-un act normativ, contrare unei noi reglementări de același nivel sau de nivel superior, trebuie abrogate, abrogarea poate fi totală sau parțială..(4) Dacă o normă de nivel inferior, cu același obiect, nu a fost abrogată expres de actul normativ de nivel superior, această obligație îi revine autorității care a emis primul act.(3) în vederea abrogării, dispozițiile normative vizate trebuie determinate expres. începând cu legile și apoi celelalte acte normative, prin menționarea tuturor datelor de identificare a acestora".
Astfel, prin dispozițiile art. 62 și art. 63 din Legea nr.24/2000 rezultă că legiuitorul a impus cu caracter imperativ abrogarea expresă directă, iar dispozițiile normative vizate trebuie determinate expres, începând cu legile și apoi cu celelalte acte normative, prin menționarea tuturor datelor de identificate a acestora.
S-a invocat de către recurentă că față de situația juridică dedusă judecății - modalitatea de soluționare a excepției necompetenței teritoriale a tribunalului și curții de apel, - respectiv conținutul prevederilor legale considerate ca fiind neconstituționalitate, este evident făptul că acestea din urmă antamează asupra modalității de soluționare a cauzei, având astfel o strânsă legătură cu obiectul dedus judecății.
Pârâta a invocat dispozițiile constituționale nesocotite de prevederile legale atacate respectiv: art. 1 alin.4. art. 1 alin.5. art. 73 aiin.3 și art. 79 alin.
Cu privire la motivele de neconstituționalitate, s-a arătat că potrivit dispozițiilor art. 72 din Legea nr.168/1999 ".cererile referitoare la soluționarea conflictelor de drepturi se adresează instanței judecătorești competente în a cărei circumscripție își are sediul unitatea", iar potrivit dispozițiilor art.284 din Codul Muncii, "judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor stabilite conform Codului d e Procedură Civilă. Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. 1 se adresează instanței competente in a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori după caz, sediul".
În acest sens, s-a invocat faptul că există două dispoziții legale, aparent cu același obiect, pe care instanța de judecată este chemată a le ierarhiza în vederea stabilirii instanței competente, sens în care și într-un caz și în celălalt competența este absolută, părțile neputând deroga de la ca. astfel încât încălcarea regulii de competență teritorială exclusivă/absolută atrage nulitatea hotărâri.
Or, pentru stabilirea competenței teritoriale, intră în concurs Codul Muncii (Legea nr.53/2004), dreptul comun in materie cu Legea nr.168/1999 - Legea specială (la care trimite Codul Muncii în mod expres).
S-a invocat de către recurentă că pornind de la premisa că ambele legi sunt legi organice și prin urmare au forță juridică egală, urmează a se stabili dacă Legea nr.168/1999 mai este în vigoare sau nu, având în vedere că în art. 298 alin.2 din Codul Muncii, sunt identificate/marcate - actele normative abrogate expres total sau parțial, ultima liniuță fiind urmată de textul.orice alte dispoziții contrare".
Cu privire la acest aspect, recurenta s-a prevalat și de dispozițiile art.88 din Decretul nr. 16/1976 pentru aprobarea Metodologiei Generale de Tehnică Legislativă privind pregătirea și sistematizarea proiectelor de acte normative "ln proiecte trebuie să fie identificate toate dispozițiile legale contrare noii reglementări și să se prevadă expres abrogarea lor. Actele normative prevăzute a se abroga total sau parțial, vor fi menționate în ordine cronologică, începând cu legile și decretele. Abrogarea poate fi dispusă numai printr-un act de același nivel sau de nivel superior".
În acest sens s-a apreciat că, în mod excepțional, în cazul în care datorită complexității reglementărilor, nu ar putea fi indicate toate dispozițiile legale contrare, se va putea adăuga, la sfârșitul enumerării actelor normative abrogate direct, formula de abrogare generică "și orice alte dispoziții contrare".
Cu alte cuvinte, abrogarea generică - indirectă a constituit o modalitate cu aracter excepțional, dar legală în temeiul dispozițiilor Decretului nr. 16/1976.
S-a invocat de asemenea că actele normative se inițiază, se elaborează, se adoptă și se aplică în conformitate cu prevederile Constituției României, cu dispozițiile prezentei legi (ale Legii nr.24/2000) precum și cu principiile ordinii de drept, iar în conformitate cu art. 15 din Legea nr.24/2000, pentru evitarea paralelismelor, în procesul de legiferare este interzisă instituirea acelorași reglementări in mai multe articole sau alineate din același act normativ, ori in două sau mai multe acte normative (în cazul dedus judecății art. 72 din Legea nr.168/1999 și art. 284 din Codul Muncii ).
Or, "pentru stabilirea unor conexiuni legislative se utilizează norma de trimitere" (in cazul dedus judecății art.249 din Codul Muncii, care trimite la legea specială privind soluționarea conflictelor de muncă, respectiv Legea nr.168/1999), sens în care motivele de neconstituționalitate referitoare la dispozițiile legale mai sus menționate au în vedere principiul efectivității juridice dezvoltat în ultima perioadă în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului respectiv in jurisprudența Curții Constituționale.
Autoarea excepției a mai adăugat că, în acord cu jurisprudența mai sus menționată, legiuitorul are obligația de a asigura adoptarea unor dispoziții legale, eficiente din punct de vedere al aplicabilității acestora, în sensul că trebuie să fie coerente, să evite paralelismul legislativ, să aibă vocația de a respecta drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor, să aibă o aplicabilitate practică, uniformă în sensul de a evita o jurisprudența neuniformă, situație față de care soluțiile total diferite pronunțate de aceeași instanță (curte de apel), asupra aceleiași chestiuni încalcă art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Referitor la excepția de neconstituționalitate, opinia instanței este în sensul respingerii acesteia cu motivarea că abrogarea reprezintă procedeul tehnico-juridic prin care actele normative fără termen își încetează activitatea prin renunțarea la ele. Abrogarea cunoaște mai multe forme, respectiv expresă (directă și indirectă) când noul act normativ prevede că vechiul act normativ se abrogă în mod expres sau tacită când în noul act normativ nu se prevede nimic în legătură cu acțiunea vechilor norme juridice.
În acest din urmă caz, întrucât norma juridică nouă dă o reglementare, organul de aplicare ( în speță, instanța) înțelege implicit că, în mod tacit, legiuitorul a dorit să scoată din vigoare vechea reglementare. Cu alte cuvinte, prin însăși existența noului act normativ in mod tacit rezultă intenția legiuitorului de a scoate din vigoare reglementările normative în materie anterioare.
Trebuie subliniat însă că un act normativ nu poate fi abrogat decât printr-un act normativ cu aceeași forță juridică sau cu forță juridică mai marea decât a celui abrogat. Se observă că, atât Legea 168/1999, cât și Legea 53/2003, sunt legi organice și prin urmare au forță juridică egală, astfel că prin intrarea în vigoare a Codului Muncii (Legea 53/2003) au fost abrogate implicit dispozițiile art. 72 din Legea 168/1999(abrogare parțială) conform cărora "cererile referitoare la soluționarea conflictelor de drepturi se adresează instanței judecătorești competente in a cărei circumscripției își are sediul unitatea".
De altfel, dispozițiile din Codul Muncii se raliază prevederilor europene și internaționale referitoare la jurisdicția muncii, în sensul că reglementările de la art.284 privind competența teritorială au fost instituite în beneficiul salariatului (lucrătorului) pentru eficientizarea actului de justiție, în spiritul principiului celerității și al garantării accesului liber și imediat la justiție. Mai mult. instanța reține că inserarea, în cuprinsul art.298, a prevederilor "se abrogă.orice alte dispoziții contrare" nu poate avea consecințe juridice asupra abrogării implicite a dispozițiilor art.72 din Legea 168/1999, în sensul că excluderea sau includerea acestor prevederi apreciate ca neconstituționale nu dă eficacitate juridică dispozițiilor din Legea 168/1999.
Pentru argumentele expuse, Curtea apreciază că normele legale criticate de autoarea excepției nu contravin prevederilor cuprinse in art. 1 alin. 4, art.1 alin. 5,art. 73 alin. 3 și art. 79 alin. 1 din Constituției, așa cum pretinde pârâta recurentă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de pârâta împotriva încheierii de ședință din data de 25.06.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
Modifică încheierea recurată în sensul că admite cererea de suspendare a judecății și trimite dosarul la Curtea Constituțională pentru soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 298 alin. 2 din Codul Muncii.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 13 octombrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red. /15.10. 2009
Tehnored./ 15.10.2009/2 ex
Prima instanță: și - Tribunalul Timiș
Președinte:Raluca PanaitescuJudecători:Raluca Panaitescu, Dumitru Popescu, Aurelia Schnepf
