Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 136/2010. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR.136/

Ședința publică din 03 Februarie 2010

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Virginia Filipescu

JUDECĂTOR 2: Marioara Coinacel

JUDECĂTOR 3: Mihaela Neagu

Grefier - - -

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâtul CONSILIUL LOCAL G, cu sediul în-, jud. împotriva sentinței civile nr.1779/16.11.2009 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul SINDICATUL ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR- reprezentant legal al reclamanților, OG, intimata-pârâtă GRĂDINIȚA NR. 41 "" și intimatul-chemat în garanție INSPECTORATUL ȘCOLAR JUDEȚEAN G, cauza având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns: pentru intimatul SINDICATUL ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR G - reprezentant legal al reclamanților, OG, - consilier juridic cu delegație la dosar și pentru intimatul-chemat în garanție INSPECTORATUL ȘCOLAR JUDEȚEAN Gar ăspuns consilier juridic cu delegație la dosar, lipsă fiind recurentul-pârât CONSILIUL LOCAL G și intimata-pârâtă GRĂDINIȚA NR. 41 ""

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că intimatul SINDICATUL ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR Gad epus la dosar concluzii scrise;după care:

Reprezentantul intimatului-chemat în garanție a depus la dosar delegație cu nr.303/15.01.2010.

Reprezentanții intimatului SINDICATUL ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR G și a intimatului - chemat în garanție INSPECTORATUL ȘCOLAR JUDEȚEAN G precizează că nu mai au alte cereri de formulat.

Nemaifiind alte cereri de formulat instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri reprezentanților intimatului SINDICATUL ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR G și a intimatului-chemat în garanție INSPECTORATUL ȘCOLAR JUDEȚEAN

Reprezentantul intimatului SINDICATUL ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR solicită respingerea recursului declarat de pârâtul Consiliul local Cu privire la excepției lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Local G solicită, de asemenea, respingerea acesteia, arătând că potrivit prevederilor Legii nr.631/2002, Legii nr.507/2003 și nr.HG538/2001 acesta este implicat în finanțarea instituțiilor de învățământ și acordarea cheltuielilor de personal.

Reprezentantul intimatului - chemat în garanție INSPECTORATUL ȘCOLAR JUDEȚEAN G pune aceleași concluzii de respingere a recursului declarat de pârâtul Consiliul Local

CURTEA

Asupra recursului privind conflictul de muncă de față, înregistrat la Curtea de Apel Galați sub nr-.

Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele.

Prin sentința civilă nr. 1779/16.11.2009, Tribunalul Galația admis acțiunea formulată de reclamanții, OG, și a obligat pe pârâții Consiliul Local al mun. G și Grădinița nr. 41 "" să plătească fiecărui reclamant salariul pentru plasta cu ora sau prin cumul, cu aplicarea sporului de vechime în muncă, începând cu data de 24.06.2006.

S-a respins ca nefondată excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Local G și s-a respins cererea de chemare în garanție a Gp entru lipsa calității procesuale pasive.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele.

Prin cererea formulată și înregistrată sub nr.3523/121/24.06.2009 pe rolul Tribunalului Galați, reclamanții prin Sindicatul Învățământului Preuniversitar G, au solicitat în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local G și Grădinița nr. 41 "" G, calcularea și plata drepturilor salariale pentru plata cu ora sau prin cumul, cu aplicarea sporului de vechime în muncă pe ultimii trei anteriori introducerii acțiunii, sume actualizate cu indicele de inflație la data plății.

Motivându-și în fapt cererea, au arătat că plata cu ora sau prin cumul pentru personalul didactic existent cu activitatea de bază în învățământ, s-a făcut cu încălcarea disp. art. 51 alin. 8 din Legea nr. 128/1997 și art. 120 alin. 2 din Legea nr.53/2003, respectiv nu a fost calculată gradația de merit, nu a fost acordat sporul de vechime în muncă, nu s-a acordat spor pentru munca suplimentară și nu au fost acordate sumele corespunzătoare în perioada vacanțelor școlare din interiorul anului școlar.

Au învederat că, prin specificul învățământului, orele suplimentare au caracter permanent pe perioada unui an școlar sau pe o fracțiune a acestuia; prin prev. de art. 51 alin. 9 din Legea 128/1997, reprezintă fracțiuni din posturile didactice vacante sau temporar vacante, fiind înscrise în contractul individual de muncă și impun aceleași activități ca pentru norma de bază; planificări, pregătirea materialului didactic, pregătirea pentru intrare la clasă, orele ca atare, corectări ale lucrărilor scrise.

De asemenea, au mai susținut că persoanele care nu au norma de bază în învățământ, precum și pensionarii și sunt plătiți cu ora sau prin cumul în învățământ, primesc și sporul de vechime în muncă, sunt salarizați și în perioada vacanțelor școlare din interiorul anului școlar, primesc și indemnizația de concediu de odihnă.

În susținerea cererii, s-au folosit de proba cu înscrisuri.

În drept, au invocat Legea nr.128/1997, Legea nr. 54/2003.

Pârâtul Consiliul Local G, prin întâmpinare a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, motivat de faptul că nu are atribuții în domeniul calculării drepturilor salariale personalului din învățământ.

De asemenea, a formulat cerere de chemare în garanție a Inspectoratului Școlar G, pentru a fi obligat la plata despăgubirilor reprezentând drepturile salariale ce se vor acorda reclamanților.

La termenul din 16 nov. 2009, reprezentantul chematului în garanție, Inspectoratul Școlar G, a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, motivat de faptul că angajarea tuturor cadrelor didactice, se realizează pe bază de concurs de către unitățile de învățământ, și mai mult, acesta nu are atribuții de salarizare, nu finanțează unitățile de învățământ.

Având în vedere disp. art. 137 Cod de procedură civilă, instanța a analizat excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Consiliului Local

Potrivit art. 167 al.5 din Legea nr.84/1995, unitățile de învățământ preuniversitar de stat, funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale, pe a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii.

Prin urmare, calitatea de ordonator de credite în ceea ce privește cheltuielile de personal, revine consiliului local în raza căruia se află unitatea de învățământ, în cauză Consiliului Local G, sens în care a respins ca nefondată excepția invocată.

Pe fondul cauzei s-au reținut următoarele:

Reclamanții sunt salariații unității pârâte, potrivit Legii nr.128/1997, privind statutul personalului didactic.

Deoarece au considerat că nu au fost respectate condițiile de salarizare, condiții prevăzute în Legea nr-128/1997 (Statutul personalului didactic), au promovat prezenta acțiune.

Potrivit disp. art. 51 alin.8 din Legea nr. 128/1997 "Personalul didactic poate fi salarizat și prin plata cu ora sau prin cumul, conform prevederilor art. 49 alin. (1) - (salarizarea personalului didactic de predare din învățământul preuniversitar, se stabilește diferențiat, în raport cu: funcția și norma didactică îndeplinită, nivelul studiilor cerute pentru ocuparea funcției didactice, potrivit art. 7, gradul didactic, titlul științific, vechimea recunoscută în învățământ, calitatea activității instructiv-educative, locul și condițiile specifice în care se desfășoară activitatea) - Calculul pentru plata cu ora sau prin cumul se face la norma didactică prevăzută la art. 43"

Din interpretarea dispozițiilor legale sus-arătate, rezultă că salarizarea personalului didactic de predare, se face la funcția și norma didactică de bază prevăzute la art. 5, 20, 25 și 43 din Legea 128/1997, funcția și norma didactică îndeplinită, fiind un cumul între funcții didactice: de predare de bază, de diriginte, de conducere, de suplinire, de îndrumare și control.

Astfel instanța a apreciat că salariile de bază ale cadrelor didactice, se calculează la funcția și norma didactică îndeplinită și nu la funcția și norma didactică de bază.

Prin trimiterea la art. 49 alin.1 al legii, rezultă că și pentru activitatea de suplinire realizată în regim de plata cu ora sau prin cumul, trebuie acordate aceleași drepturi salariale, ca și pentru activitatea didactică de bază.

Față de aceste considerente, s-a admis acțiunea, au fost obligați pârâții să calculeze și să plătească reclamanților, salariul pentru plata cu ora sau prin cumul, cu aplicarea sporului de vechime în muncă, începând cu data 24.06.2006 actualizate cu indicele de inflație la data plății.

Cu privire la cererea de chemare în garanție a Inspectoratului Școlar G, instanța a respins-o pentru lipsa calității procesuale pasive, dat fiind faptul că acesta nu are atribuții în finanțarea cheltuielilor de personal pentru personalul din învățământul preuniversitar de stat.

Împotriva sentinței civile a declarat recurs Consiliul Local prin reprezentant Primarul Municipiului G, criticând soluția dată de prima instanță doar sub aspectul respingerii excepției calității procesuale pasive.

Astfel, a considerat că sentința primei instanțe este nelegală și netemeinică întrucât nu există nici o obligație privind asigurarea sumelor de plată sau a stabilirii necesarului cheltuielilor de personal în sarcina consiliilor locale.

Instituția recurentă nu are calitatea de angajator a reclamanților pentru a putea sta în proces în calitate de pârâtă iar statele de plată au fost întocmite de către unitățile de învățământ care au personalitate juridică.

În consecință, nu poate fi chemată în judecată o autoritate a administrației publice local, în speță, Consiliul Local G pentru a răspunde de fondurile bugetului de stat.

Unitățile de învățământ sunt subordonate Ministerului Educației, Cercetării și T prin intermediul Inspectoratului Școlar al județului G, conform disp. art. 141 și 142 din Legea nr. 84/1995, și nr.HG 741/2003.

În consecință, nu poate fi chemată în judecată o autoritate a administrației publice locale, pentru a răspunde de fondurile bugetului de stat.

A solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței recurate și respingerea acțiunii cu consecința obligării doar a pârâtului Ministerului Educației, Cercetării și T la plata fondurilor solicitate invocând, în drept, dispozițiilor art. 304 pct. 7 și 8 Cod procedură civilă.

Prin concluziile scrise formulate, intimații - reclamanți au solicitat respingerea recursului declarat de pârât și menținerea hotărârii instanței de fond ca fiind legală și temeinică.

Examinând recursul declarat prin prisma motivelor invocate și dispozițiilor legale incidente, sub toate aspectele de fapt și de drept în conformitate cu prevederile art. 3041Cod procedură civilă, Curtea îl apreciază ca fiind nefondat pentru următoarele considerente:

Calitatea procesuală reprezintă îndreptățirea unei persoane de a figura ca parte în proces și presupune existența unei identități între titularii raportului juridic dedus judecății, din punct de vedere al dreptului afirmat (calitate procesuală activă) și a obligației corelative (calitate procesuală pasivă).

Calitatea procesuală se stabilește funcție de dreptul ce face obiectul judecății, a cărui existență sau inexistență urmează a se constata prin hotărârea judecătorească.

În speță, obiectul judecății îl reprezintă pretențiile intimaților- reclamanți de plată a drepturilor salariale reprezentând tranșele suplimentare de vechime de 30,35 și peste 40 de ani în învățământ, cuvenite pe perioada solicitată în forma actualizată.

Referitor la existența acestor drepturi salariale reglementate de dispozițiile art. 50 al.1 și 2 din Legea nr.128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările și completările ulterioare, problema pusă în discuție vizează nu doar simpla plată a acestor drepturi ci și aspectele care țin de prevederea unor asemenea sume, reflectarea lor în situațiile economico - financiare, repartizarea pe categorii de cheltuieli, aprobarea și ulterior alocarea sumelor către ordonatorii de credite prevăzuți de lege.

Sub aceste aspecte, se constată că recurentului îi revin astfel de atribuții, împrejurare care justifică existența calității sale procesuale pasive.

Potrivit art. 167 al.3 din Legea nr. 84/1995 finanțarea de bază asigură desfășurarea în condiții normale a procesului de învățământ la nivel preuniversitar, conform standardelor naționale. Finanțarea de bază se asigură prin bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ, de sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și din alte venituri ale bugetelor locale.

În cadrul finanțării de bază sunt cuprinse inclusiv cheltuielile de personal și care, potrivit reglementărilor de mai sus, se asigură prin bugetele locale ale unităților administrativ - teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ.

Ca urmare, nu pot fi primite motivele de recurs invocate în cauză în sensul că nu intră în sfera atribuțiilor ce revin pârâtelor consiliilor locale, asigurarea sumelor necesare plății unor asemenea drepturi salariale ce fac parte din finanțarea de bază a unităților de învățământ.

De altfel și prevederile art. 13 din nr.OUG 32/2001 stabilesc, începând cu anul 2001 asigurarea finanțării instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat din bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale pe a căror rază acestea își desfășoară activitatea, cu excepția unor cheltuieli care nu privesc cauza de față.

În aplicarea acestor prevederi au fost emise Norme metodologice prin nr.HG 538/2001, nr.HG2192/2004 și nr.HG 174/2003.

În consecință, pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 312 alin.1 Cod procedură civilă, va fi respins ca nefondat recursul declarat de pârâtul Consiliul Local

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI G, cu sediul în-, jud. împotriva sentinței civile nr.1779/16.11.2009 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică din 03 Februarie 2010.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

dec.jud.-/10.02.2010

Tehnored./6 ex./ 10 Februarie 2010

Fond:-

Asistenți jud. -

Com.4 ex.părți/

Președinte:Virginia Filipescu
Judecători:Virginia Filipescu, Marioara Coinacel, Mihaela Neagu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 136/2010. Curtea de Apel Galati