Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 1420/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 1420/R-CM
Ședința publică din 16 octombrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Florina Andrei judecător
JUDECĂTOR 2: Daniel Radu președinte secție
JUDECĂTOR 3: Jeana Dumitrache
Grefier - -
S-au luat în examinare, pentru soluționare, recursurile declarate de pârâții: MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE SI JUSTIȚIE, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL PITEȘTI și de pârâtul-chemat în garanție MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE, cu sediul în B,-, sector 5 prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A, cu sediul în Pitești,-, județul A, împotriva sentinței civile nr.16/F-CM din 14 ianuarie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit: recurenții-pârâți Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești, recurentul-chemat în garanție Ministerul Finanțelor Publice-prin Direcția Generală a Finanțelor Publice A, intimata-reclamantă, intimatul-pârât Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș și expert în domeniul discriminării Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Procedura, legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Având în vedere că s-a solicitat judecata în lipsă, curtea, constată recursurile în stare de judecată și trece la soluționarea lor.
CURTEA
Asupra recursurilor civile de față, deliberând, constată următoarele:
La data de 10.12.2008, s-a înregistrat acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâții: Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - B, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești, Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș și Ministerul iei și Finanțelor, expert în domeniul discriminării fiind Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, prin care s-a solicitat obligarea pârâților la plata drepturilor salariale, reprezentând sporul de confidențialitate de până la 15%, începând cu data de 01.07.2008 - la zi, precum și pentru viitor, sume actualizate la data plății efective; efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă, precum și obligarea pârâtului Ministerul iei și Finanțelor să aloce fondurile necesare pentru plata sumelor arătate.
În motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că a fost numită ca procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Topoloveni, în baza Decretului Președintelui nr.667 din 25.06.2008.
Prin neacordarea sporului de confidențialitate apreciază că este discriminată, contrar prevederilor art.1-6 din OG nr.137/2000; art.5 și art.154 alin.3 din Codul muncii, față de restul personalului din sistemul bugetar.
Potrivit Directivei nr.2000//78 privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de angajare, în vederea definirii și constatării discriminării directe, tratamentul diferențiat trebuie analizat prin prisma unor persoane aflate în situații doar comparabile, iar nu neapărat în situații chiar similare.
Reclamanta a invocat dispozițiile art.26 raportat la art.1 și art.295 alin.2 din Codul muncii, care prevăd obligația de confidențialitate pentru persoana care prestează muncă.
A susținut reclamanta că prin Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor le revine obligația de a nu dezvălui sau folosi pentru alte scopuri, decât cele legate direct de exercitarea profesiei, informațiile pe care le-au obținut în această calitate, obligație sancționată potrivit dispozițiilor art.99 litera d din Legea nr.303/2004.
S-a mai susținut că prin neacordarea acestui spor s-ar crea un tratament discriminatoriu față de celelalte categorii de personal care beneficiază de sporul de confidențialitate, discriminare sancționată de art.14 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului, de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, de art.11 și 20 din Constituția României și art.1 din Protocolul nr.12 la Convenție, precum și art.21 alin.1 din OG nr.137/2000, acte normative care sancționează toate formele de discriminare.
Prin întâmpinarea formulată (filele 17-26 dosar), pârâtul Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, arătând că nu există nici un text de lege care să prevadă un spor de confidențialitate pentru reclamantă și că aceasta nu face parte din categoriile profesionale pentru care acte normative speciale au instituit sporul de confidențialitate. Mai mult, Legea nr.444/2006, care se referă la personalul militar și funcționar public cu statut special a intrat în vigoare la 1.02.2006, astfel că nu poate retroactiva.
A mai arătat pârâtul că prin admiterea unei astfel de acțiuni, instanța ar depăși atribuțiile puterii judecătorești, deoarece instanțele nu sunt abilitate să creeze și să adopte legi, ci doar să le aplice, legiferarea fiind un atribut al legiuitorului.
Pârâtul a făcut trimitere și la hotărârea nr.437/5.11.2007 pronunțată de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
În fine, a susținut acest pârât că instanța nu poate dispune plata drepturilor bănești actualizate cu rata inflației, întrucât Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate să înscrie în bugetul propriu nici o plată fără bază legală pentru respectiva cheltuială, angajarea cheltuielilor din bugetul de stat putându-se face numai în limita creditelor bugetare anuale aprobată. Ca atare, obligarea la plata sumelor acordate de instanță ar însemna stabilirea pentru pârâtă a unor obligații imposibile, în condițiile în care plata sumei reprezentând indicele de inflație se poate face numai prin intervenția legiuitorului.
Prin cererea formulată la 8.12.2008 (filele 14-16), pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a chemat în garanție pe Ministerul iei și Finanțelor, solicitând instanței ca, în situția în care va cădea în pretenții, să fie obligat chematul în garanție să adopte un proiect de rectificare a bugetului Ministerului Public pe anul 2008, care să includă alocarea sumelor ce reprezintă pretențiile reclamantelor.
În susținerea acestei cereri, pârâtul a invocat dispozițiile Legilor nr.504/2004 și nr.500/2002, precum și a nr.OG22/2002.
Prin întâmpinarea formulată (filele 27-29 dosar), pârâtul-chemat în garanție Ministerul iei și Finanțelor a invocat în primul rând excepția lipsei sale procesuale pasive, arătând că între acest pârât și reclamantă nu există raporturi juridice de muncă, calitate de angajator având ceilalți pârâți și că ordonator principal de credite pentru reclamantă este Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Rolul Ministerului iei și Finanțelor este acela de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat, respectând procedura reglementată de Legea nr.500/2002 privind finanțele publice.
S-a invoct, de asemenea, excepția inadmisibilității acțiunii de față, pentru motivele arătate mai sus.
De asemenea, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că nu există nici un text de lege care să prevadă dreptul reclamantei la un spor de confidențialitate.
Curtea de Apel Pitești prin sentința civilă nr.16/F-CM din 14 ianuarie 2009 admis în parte acțiunea și a obligat pe pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești și Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș să plătească reclamantei sporul de confidențialitate de 15% începând cu data de 1.07.2008 - la zi, actualizat cu indicele de inflație.
Au fost obligați pârâții la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în cartea de muncă a reclamantei.
A fost admisă cererea de chemare în garanție formulată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a fost obligat pârâtul Ministerul iei și Finanțelor să aloce fondurile necesare achitării sumelor solicitate.
Prin aceeași sentință a fost respins capătul de cerere privind acordarea sporului de 15% pentru viitor.
Pentru a se pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Este nefondată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul iei și Finanțelor, față de prevederile art.19 din Legea nr.500/2002 și art.131 alin.1 din Legea nr.305/2004.
În ceea ce privește admisibilitatea unei acțiuni în discriminare, s-a reținut că art.4 și 16 din Constituția României consacră principiul egalității între cetățeni, prin excluderea privilegiilor și discriminării, iar art.20 din legea fundamentală a statului stipulează că dispozițiile constituționale privind drepturile și privilegiile cetățenilor trebuie interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și celelalte tratate la care România este parte, iar acă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
În ceea ce privește dreptul intern, principiul nediscriminării este reglementat de dispozițiile art.6 alin.3 din Codul muncii, precum și de nr.OG137/2000, aprobată prin Legea nr.48/2002, modificată prin Legea nr.27/2004.
Aceste dispoziții legale au fost declarate neconstituționale prin deciziile Curții Constituționale nr.818, 819, 820 și 821 din 3 iulie 2008, deci nu mai pot fi aplicate în speță, însă, dispozițiile constituționale privind drepturile și privilegiile cetățenilor trebuie interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și celelalte tratate la care România este parte, iar acă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte și legile interne, au prioritate reglementările internaționale.
S-a conchis astfel că prezenta acțiune este admisibilă.
În ceea ce privește fondul cauzei, s-a reținut că instanța este cea care trebuie să verifice dacă acordarea unor sporuri salariale doar pentru anumite categorii de salariați s-a făcut cu respectarea principiului egalității cetățenilor în fața legii și astfel este nefondată susținerea pârâtului Ministerul Public în sensul că instanța ar fi intrat în sfera legislativului.
Reclamanta este procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Topoloveni, iar potrivit art.99 lit.d din Legea nr.303/2004, precum și art.15 din Codul deontologic are obligația să păstreze confidențialitatea în legătură cu faptele și informațiile ce-i parvin în exercițiul funcției.
Și în cazul altor categorii de personal legea instituie obligativitatea păstrării secretului profesional, însă pentru asigurarea confidențialității datelor, lucrărilor și informațiilor dobândite în exercițiul atribuțiilor conferite de lege, beneficiază de un spor de confidențialitate de până la 15% din salariul de încadrare.
Reclamanta se află într-o situație comparabilă cu celelalte categorii de personal care beneficiază de sporul în discuție, iar prin neacordarea sporului de confidențialitate este în mod evident și grav discriminată.
S-a reținut, prin urmare, ca fiind discriminatorie prevederea legală prin care se introduce un anumit spor doar pentru unele dintre categoriile socio-profesionale cărora le revine obligația de confidențialitate, iar acest aspect are ca efect aplicarea unui tratament diferențiat în ceea ce privește drepturile salariale, creându-se astfel o discriminare pentru persoane aflate în situații comparabile.
Față de aceste considerente, s-a admis în parte acțiunea așa după cum s-a arătat cu ocazia reproducerii dispozitivului sentinței.
Instanța a făcut și aplicarea dispozițiilor art.161 alin.4 Codul muncii, dispunând acordarea drepturilor bănești actualizate cu rata inflației la data plății efective.
Cererea pentru acordarea sporului de 15% și pentru viitor a fost apreciată ca fiind neîntemeiată, având în vedere regula potrivit căreia drepturile solicitate printr-o acțiune trebuie să fie actuale.
În temeiul Decretului nr.92/1996 au fost obligați pârâții să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetul de muncă ale reclamantei.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs în termen legal pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești și Ministerul Finanțelor publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice
Primii doi pârâți critică hotărârea pentru nelegalitate, sub aspectul motivelor prevăzute de art.304 pct.4 și 9 Cod procedură civilă, după cum urmează:
1. Prin decizia nr.821/3.07.2008 a Curții Constituționale s-a constatat că dispozițiile art.2 alin.1 și alin.11, precum și dispozițiile art.27 din OG nr.137/2000 sunt neconstituționale, în măsura în care lasă posibilitatea desprinderii unui înțeles neconstituțional, în virtutea căruia, în cauzele în care au fost ridicate excepții sau în cauze similare, instanțele judecătorești au posibilitatea să anuleze prevederile legale pe care le consideră discriminatorii și să le înlocuiască cu alte norme de aplicare generală, neavute în vedere de legiuitor sau instituite prin acte normative inaplicabile în cazurile deduse judecății.
Întrucât instanța și-a întemeiat acțiunea și pe dispozițiile OUG nr.137/2000, urmează a se face aplicarea dispoz.art.31 din Legea nr.47/1992, potrivit cu care decizia prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie.
2. În mod nelegal s-a dispus obligarea la plata sporului de confidențialitate de 15% și în acest mod instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești prin adăugarea la legea de salarizare a personalului auxiliar de specialitate.
Reclamanta a solicitat acordarea acestui spor prevăzut de Legea nr.444/2006 pentru aprobarea nr.OG19/2006 privind creșterile salariale ce se vor acorda personalului militar și funcționarilor publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, începând cu anul 2005, act normativ care a intrat în vigoare la 1 februarie 2006, astfel că cererea reclamantei contravine principiului neretroactivității legii.
Reclamanta nu este cadru militar, deci nu poate beneficia de Legea nr.444/2006 și nici funcționar public, pentru a beneficia de dispozițiile Legii nr.360/2002.
3. În mod nelegal s-a dispus plata drepturilor bănești solicitate, actualizate cu rata inflației în situația în care Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instituție bugetară, nu poate să înscrie în bugetul propriu nicio plată fără bază legală pentru respectiva cheltuială.
Fondurile alocate Ministerului Public pe anul 2008 pentru plata cheltuielilor de personal au fost aprobate prin Legea de stat nr.388/31 decembrie 2007, lege ce nu cuprinde un capitol distinct de cheltuieli pentru plata diferențelor de drepturi salariale acordate de către instanță.
Potrivit dispoz.art.14 alin.(2) și art.29 alin.3 din Legea nr.500/20012, angajarea cheltuielilor din bugetul de stat se poate face numai în limita creditelor bugetare anuale aprobate.
Ministerul Public nu are surse de finanțare în afara celor alocate prin lege, iar plata sumelor reprezentând indicele de inflație se poate face numai prin intervenția legiuitorului, astfel că actualizarea drepturilor pretinse cu indicele de inflație nu se justifică.
4. Greșit instanța de fond a dispus obligarea pârâților la operarea mențiunilor corespunzătoare recunoașterii drepturilor solicitate în carnetul de muncă, deoarece conform art.11 alin.2 din Decretul nr.92/1976 singura categorie de drepturi bănești ce se poate transcrie în carnetele de muncă este retribuția tarifară de încadrare, precum și alte drepturi ce se includ în aceasta.
Sporurile solicitate se adaugă la retribuție și nu se includ în aceasta.
Față de toate aceste considerente se solicită admiterea recursului, casarea sentinței și respingerea acțiunii.
Pârâtul Ministerul Finanțelor Publice invocă, prin recursul declarat, motivul de nelegalitate prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă, în sensul că în mod greșit instanța nu a reținut excepția lipsei calității sale procesuale pasive.
În dezvoltarea acestei critici, arată că între minister și reclamantă nu există nicio obligație de garanție, Ministerul Finanțelor Publice este ordonator principal de credite, iar creditele bugetare aprobate unui ordonator principal de credite prin legea bugetară anuală nu pot fi utilizate pentru finanțarea unui alt ordonator principal de credite.
Atribuții privind angajarea și salarizarea reclamantei au celelalte instituții pârâte. Raporturile de muncă există între reclamantă și celelalte instituții pârâte, fără ca Ministerul Finanțelor publice să fie implicat în vreun fel. O componentă a acestui raport de serviciu este și admiterea drepturilor salariale. Reclamanta poate solicita îndeplinirea obligațiilor de către angajator, întrucât nu are nici un raport obligațional cu Ministerul Finanțelor Publice. În absența unui astfel de raport, reclamanta nu justifică dreptul de a formula acțiunea împotriva pârâtului Ministerul Finanțelor Publice.
În concluzie, nu are calitate procesuală pasivă, motiv pentru care solicită respingerea cererii de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice.
Verificând actele de la dosar, în raport cu criticile invocate, Curtea constată că recursurile sunt nefondate.
Astfel, în ceea ce privește recursul declarat de pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești, prima critică formulată nu se verifică.
Prin Decizia nr.821 din 3.07.2008 a Curții Constituționale s-a admis excepția de neconstituționalitate invocată de Ministerul Justiției și s-a constatat că dispozițiile art.2 alin.1 și alin.11, cât și dispozițiile art.27 din OG nr.137/2000 sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale juridică sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Așa cum corect a reținut și instanța de fond, reclamanta se află într-o situație comparabilă cu persoanele la care se referă OG nr.10/2007 și OG nr.19/2006, fiind persoană salarizată tot de la bugetul de stat, ceea ce înseamnă că trebuie să beneficieze de sporul de 15% din moment ce își execută obligația de confidențialitate.
A proceda în alt mod echivalează cu o discriminare a personalului din cadrul parchetului, discriminare care este interzisă prin art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, potrivit cu care toți cetățenii au dreptul, fără nicio discriminare, la salariul egal pentru muncă egală, cât și prin art.2 din pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, Pactul privind drepturile economice, sociale și culturale, precum și prin art.14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.
motiv de recurs vizează greșita acordare a sporului de confidențialitate de 15%, susținându-se că în acest fel instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești prin adăugarea la legea de salarizare a personalului auxiliar de specialitate.
Din acest punct de vedere, așa cum a reținut și instanța de fond, reclamanta, prin activitatea desfășurată intră în contact cu informații confidențiale.
Aceasta are o obligație profesională imperativă de confidențialitate reglementată prin dispoz.art.99 lit.d din Legea nr.303/2004 și art.4 din Legea nr.303/2004, raportat la art.16 din Codul deontologic.
Prima instanță nu a reținut că acest spor se cuvine în baza Legii nr.444/2006, ci în baza dispozițiilor legale sus enunțate, iar pentru activitatea desfășurată trebuie să beneficieze de acest spor de confidențialitate, așa cum beneficiază și restul personalului din unitățile bugetare.
În același sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr.46 din 15 decembrie 2008, prin care a fost admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și s-a constatat că în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.99 alin.1, lit.d din legea nr.303/2004, raportat la art.16 alin. 1,2 din Codul deontologic al magistraților și a art.78 alin.1 din Legea nr.567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și a parchetelor de pe lângă acestea, modificată și completată, raportat la art.9 din Codul deontologic al acestora, judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15% calculat la indemnizația brută lunară respectiv la salariul de bază brut lunar.
Această decizie este obligatorie potrivit art.329 alin.3 Cod procedură civilă, așa încât și această critică este nefondată.
Nici critica a treia nu poate fi reținută, întrucât potrivit art.161 alin.4 din Codul muncii " întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului".
Prin neacordarea acestor sporuri reclamanta a fost prejudiciată, astfel că se impune actualizarea drepturilor bănești cu rata inflației, actualizarea fiind inclusă în noțiunea de daune interese, indiferent de existența sau neexistența surselor de finanțare ale Ministerului Public.
Ultima critică vizează greșita obligare a pârâților la operarea mențiunilor corespunzătoare recunoașterii drepturilor solicitate în cartea de muncă a reclamantei.
Și acest capăt de cerere a fost judicios soluționat de către instanța de fond, deoarece potrivit art.11 alin.2 din Decretul nr.92/16.04.1976 privind carnetul de muncă, în acest document, pe lângă funcție, meserie sau specialitatea exercitată se înscrie și retribuția tarifară de încadrare precum și alte drepturi ce se includ în aceasta.
Chiar dacă sporurile acordate prin hotărârea recurată nu se includ în retribuție, ele se adaugă la o retribuție, ceea ce determină o majorare a cuantumului acesteia, iar în atare condiții trebuiesc menționate în cartea de muncă.
În consecință, în baza dispozițiilor art.312 alin.1 Cod procedură civilă se va dispune respingerea acestor recursuri.
În baza aceluiași text de lege se impune și respingerea recursului declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, pentru cele ce preced:
Potrivit dispoz.art.131 pct.(1) din Legea nr.304/2004, republicată, privind organizarea judiciară, activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.
Conform art.19 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, Ministerul,iei și Finanțelor coordonează acțiunile care sunt responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, privind pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
Prin urmare, Ministerul iei și Finanțelor răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite, precum și de proiectele de rectificare a acestor bugete, ceea ce-i conferă calitate procesuală pasivă în cauză.
În lipsa acordării fondurilor necesare plăților acestor diferențe bănești, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în calitatea sa de ordonator principal de credite este în imposibilitate de a efectua plățile dispuse prin prezenta hotărâre.
În consecință, chiar dacă între acest minister și reclamantă nu există un raport juridic de muncă, Ministerul Finanțelor publice are calitate procesuală pasivă, astfel că în mod corect instanța de fond a respins excepția invocată de către acesta.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ INALTA C DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, cu sediul în B,-, sector 5, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL PITEȘTI, cu sediul în Pitești,--7, județul A și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în B,-, sector 5, prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A, cu sediul în Pitești,-, județul A, împotriva sentinței civile nr.16/F-CM din 14 ianuarie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, intimați fiind reclamanta, cu domiciliul ales la Parchetul de pe lângă Judecătoria Topoloveni, cu sediul în,-, județ, pârâtul PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL ARGEȘ cu sediul în Pitești,--7, județul A și expert în domeniul discriminării CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, cu sediul în B, nr.1-3, sector 1.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 16 octombrie 2009, la Curtea de Apel Pitești - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
,
Grefier,
Red.
Tehnored.
Ex.8/28.10.2009.
Jud.fond:.
-.
Președinte:Florina AndreiJudecători:Florina Andrei, Daniel Radu, Jeana Dumitrache
