Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 1545/2008. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ

DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA NR. 1545

Ședința publică din data de 19 august 2008

PREȘEDINTE: Traian Logojan

JUDECĂTORI: Traian Logojan, Cristina Pigui Alexandru Bobincă

- -

Grefier - - -

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâta SC SA (fostă denumire SC SA) - prin reprezentant legal ȘI ASOCIAȚII, cu domiciliul ales în B, sector 1,-,.3,.7, împotriva sentinței civile nr. 1168 din 11 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatul-reclamant domiciliat în comuna, sat nr. 2. județul

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S- făcut referatul cauzei de grefierul de ședință care învederează instanței că recursul este declarat și motivat în termen, scutit de plata taxei de timbru și că s-au depus concluzii scrise formulate de recurentă, însoțite de acte, respectiv: adresa nr. 1231/17.03.2008 emisă de Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de; adresa nr. 46/01.04.2008 emisă de către Comisia Paritară a SC SA din 31.03.2008; Hotărâre dată de SC SA, adresa nr. 938/1.04.2008 emisă de SC către și Asociații; Contractul Colectiv de Muncă unic la nivel național pe anii 2007-2010; certificat de înregistrare mențiuni privind schimbarea denumirii recurentei în SA și Încheierea nr. 28702/02.04.2008, solicitând să se ia act că în prezent societatea recurentă nu mai are denumirea de SC SA ci SA, conform certificatului de înregistrare mențiuni nr. J- din 04 aprilie 2008 și încheierii nr. 28702 pronunțată de Tribunalul București la data de 02 aprilie 2008.

Curtea, față de actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.

CURTEA

Deliberând asupra recursului formulat de pârâta SC SA B (fosta SA) împotriva sentinței civile nr.1168/2008 a Tribunalului Prahova constata următoarele:

Reclamantul a chemat în judecată civilă pe pârâta SC SA B, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată la plata sumei de 4397,24 lei cu titlu de drepturi salariale cuvenite și neacordate actualizate în raport cu indicele de inflație.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că pentru perioada cât a fost salariatul pârâtei, respectiv 2004- 3.07.2006 a avut dreptul pe lângă salariu la prime de Paști și de C în condițiile stabilite prin CCM și că aceste drepturi salariale nu i-au fosta acordate.

Prin întâmpinarea depusă la dosar pârâta a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune, susținând că sunt aplicabile disp. art.283 alin.1 lit.e Codul muncii în sensul că acțiunea formulată de reclamant este supusă uni termen de prescripție de 6 luni care raportat la perioada menționată în acțiune a expirat.

După administrarea probatoriilor Tribunalul Prahova prin sentința sus-menționată a admis acțiunea și a obligat pârâta la plata sumei de 3900 lei către reclamant, reprezentând prima de C pentru anul 2005 și prima de Paști pentru anii 2005 - 2006, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflație la data plății.

De asemenea, prin aceeași sentință pârâta a fost obligată către reclamant la plata sumei de 300 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că dreptul salariaților la prime de Paști și Caf ost prevăzut de art. 168 din pe anii 2003-2006 și că într-adevăr pentru anul 2003 suplimentările salariale au fost incluse în salariul de bază, însă pentru perioada ulterioară pârâta nu a făcut dovada plății efective acestor drepturi.

Împotriva acestei sentințe pârâta a declarat recurs criticând soluția ca netemeinică și nelegală în sensul că în mod greșit instanța de fond stabilit că nu există nicio dovadă la dosar privind achitarea efectivă a primelor de Paști și de C, motivat de faptul că în anul 2003 aceste prime au fost incluse în salariu și ulterior ele au fost menținute iar la salariile astfel calculate s-au aplicat indexări.

O altă critică s-a referit la faptul că și în măsura în care pretențiile reclamantului ar fi fost întemeiate cuantumul sumei datorate trebuia calcula în raport cu salariul de bază mediu brut pe unitate și nu în raport cu salariul mediu pe unitate care include și sporurile.

Examinând soluția prin prisma actelor și lucrărilor de la dosar, a criticilor formulate de recurentă, precum și a temeiurilor de casare prev. de art. 304 și 3041Cod pr.civilă, Curtea constată că este afectată legalitatea și temeinicia acesteia, așa după cum se va arăta în continuare:

De necontestat, pentru anul 2003 primele de Paști și de C au fost incluse în salariu astfel cum s-a menționat și în, numai că aceasta nu însemnă că începând cu această dată primele de Paști și de C rămân incluse în salariu, însă presupunând că susținerea recurentei este reală aceasta avea obligația ca în conformitate cu art. 287 Codul muncii să probeze veridicitatea susținerilor făcute, ori în cauză pârâta nu a demonstrat cu referire concretă la situația salarială a reclamantului că acest lucru corespunde realității.

Mai mult decât atât recurenta trebuia să demonstreze și faptul că art. 168 alin.2 este aplicabil și pentru perioada ulterioară a anului 2003, deoarece această prevedere contractuală se referă exclusiv la anul 2003.

Legat de același articol al Curtea reține că părțile în contract au stabilit criteriile de determinare a cuantumului acestor prime respectiv echivalentul unui salariu de bază mediu pe unitate a cărui valoare concretă trebuie stabilită cu minim 15 zile înainte de fiecare eveniment prin negociere cu sindicatul, ori în lipsa acestei negocieri instanța de fond avea obligația administrării de probe pentru că solicitarea reclamantului s-a referit la salariul mediu brut pe unitate care include și sporurile, critica formulată de recurentă sub acest aspect fiind corectă.

Este adevărat că în recurs s-a depus la dosar o adresă privitoare la valoarea salariului de bază mediu anual însă acest înscris este insuficient pentru determinarea cuantumului corect al sumei datorate reclamantului în condițiile art. 168 sus-citat fiind necesară efectuarea unei expertize contabile care în raport cu evidențele contabile ale unității și înscrisurile de la dosar să determine cuantumurile salariului de bază mediu brut pe unitate din luna anterioară în care trebuia efectuată plata.

Cum în fața instanței de recurs în conformitate cu prevederile art. 305 Cod pr.civilă nu se pot administra probe noi cu excepția înscrisurilor și cum pe baza înscrisurilor existente la dosar nu se poate stabili corect situația de fapt, avându-se în vedere și dispozițiile Deciziei nr.XXI/2006 a ÎCCJ -Secțiile Unite prin care într-un recurs în interesul legii s-a stabilit că în materia conflictelor de muncă în recurs casarea cu trimitere poate fi dispusă și în cazul în care prima instanță nu s-a pronunțat asupra fondului cauzei ca o consecință a neadministrării de probe, în temeiul art. 312 Cod pr.civilă Curtea va admite recursul și va casa sentința cu trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond în vederea administrării tuturor probatoriilor necesare și utile cauzei pentru corecta stabilire a situației de fapt și implicit a cuantumului corect al sumei datorate reclamantului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâta SC SA (fostă denumire SC SA) - prin reprezentant legal ȘI ASOCIAȚII, cu domiciliul ales în B, sector 1,-,.3,.7, împotriva sentinței civile nr. 1168 din 11 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatul-reclamant, domiciliat în comuna, sat, nr. 2. județul P, și în consecință:

Casează sentința cu trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 august 2008.

Președinte, JUDECĂTORI: Traian Logojan, Cristina Pigui Alexandru Bobincă

- - - - - -

Grefier,

- -

Red./

3 ex./02.09.2008

f- - Tribunalul Prahova

R -

Operator de date cu caracter personal

Nr. Notificare 3120

Președinte:Traian Logojan
Judecători:Traian Logojan, Cristina Pigui Alexandru Bobincă

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 1545/2008. Curtea de Apel Ploiesti