Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 1562/2008. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
- Secția civilă mixtă -
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR.1562/2008-
Ședința publică din 04 noiembrie 2008
PREȘEDINTE: Bocșe Elena judecător
- - - judecător
R - - judecător
- - - grefier
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului civil declarat de reclamantul SINDICATUL LIBER CASA S M, cu sediul în S M,--6, jud. S M, în contradictoriu cu intimata pârâtă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII S M cu sediul în S M,--6, jud. S M, împotriva sentinței civile nr.946/D din 28 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, în dosar nr-, având ca obiect litigiu de muncă - drepturi bănești.
Se constată că, dezbaterea cauzei a avut loc la data de 28 octombrie 2008, mersul dezbaterilor fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta și când pronunțarea hotărârii a fost amânată pentru data de 30 octombrie 2008, 03 noiembrie 2008, 04 noiembrie 2008, când:
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.946/D din 28 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, în dosar nr-, s-a espins acțiunea reclamantului SINDICATUL LIBER "CASA" cu sediul în S M,--6 în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII S M, cu sediul în S M, str. - nr. 4-6, pentru drepturi bănești, fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța în acest mod, instanța de fond a reținut următoarele:
Cererea de obligare a pârâtei la acordarea sporului de confidențialitate a fost respinsă ca neîntemeiată, netemeinicia acesteia rezultând din chiar dispozițiile legale invocate de către reclamant. Persoanele reprezentate de către reclamant au calitatea de angajați cu contract individual de muncă ai pârâtei.
Art. 20 alin. 2 lit. a din Codul muncii dispune că între părți pot fi negociate și cuprinse în contractul individual de muncă și alte clauze specifice cum este clauza de confidențialitate. De asemenea, Ordonanța nr. 3/2006 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2006 personalului bugetar salarizat potrivit OUG nr. 24/2000, prevede în art. 13 că "Sporul de confidențialitate se acordă personalului contractual din aparatul de lucru al Guvernului și al Ministerului Integrării Europene în cuantum de până la 15%, precum și personalului contractual din instituțiile publice pentru care prin acte normative specifice se prevede acordarea acestui spor.
Categoriile de personal contractual, cuantumurile sporului de confidențialitate și condițiile de acordare se stabilesc, în limitele prevăzute de reglementările în vigoare, de către ordonatorii principali de credite, cu încadrarea în cheltuielile de personal prevăzute în bugetul aprobat".
Din perspectiva dispozițiilor art. 20 ale Codului muncii menționate, instanța a reținut că reclamantul nu a făcut dovada că a fost negociată și cuprinsă în contractul individual de muncă al angajaților pe care-i reprezintă, o clauză de confidențialitate. Chiar și în prezența unei astfel de clauze, sporul de confidențialitate se poate acorda numai în condițiile reglementate prin dispozițiile art. 13 din OG nr. 3/2005, precitate. Persoanele reprezentate, pe de o parte, nu fac parte din aparatul de lucru al Guvernului ori al Ministerului Integrării Europene și, pe de altă parte, nu există acte normative specifice domeniului în care-și desfășoară activitatea, care să prevadă acordarea sporului în discuție, în condițiile art. 13 alin. 2 din actul normativ menționat. Personalul contractual din cadrul Caselor Județene de Pensii nu se regăsește printre beneficiarii legali sau convenționali ai sporului de confidențialitate.
De altfel, cu privire la sporul în cauză solicitat de către consilierii juridici cu statut de funcționari publici, prin Decizia nr. 78/05.11.2007 dată în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că un astfel de spor nu se poate negocia în condițiile prevăzute de art. 26 Codul muncii, această categorie de personal putând beneficia de sporuri salariale în condițiile stabilite prin acte normative de salarizare a funcționarilor publici și de legislația specifică autorității sau instituției publice în care-și desfășoară activitatea. Reclamanților, fiind angajați ai unei instituții publice, li se aplică - mutatis - mutantis - aceiași regulă.
Tot neîntemeiată a fost apreciată și cererea pentru acordarea tichetelor de masă.
În conformitate cu dispozițiile art. 1 alin. 1 din Legea nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă "salariații din cadrul societăților comerciale, regiilor autonome și din sectorul bugetar, precum și din cadrul unităților cooperatiste și al celorlalte persoane juridice sau fizice care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă. pot primi o alocație individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă, suportată integral pe costuri de angajator". Aliniatul 2 al aceluiași articol dispune că "tichetele de masă se acordă în limita bugetului de stat sau, după caz, ale bugetelor locale, pentru unitățile din sectorul bugetar.
Analizând aceste dispoziții legale s-a reținut că angajatorul nu are obligația, ci doar posibilitatea de a acorda alocația individuală de hrană sub forma tichetelor de masă. Mai mult, unitățile din sectorul bugetar - categorie din care fac parte și pârâții - pot acorda această alocație numai în limita bugetului de stat.
Analizând și prevederile legilor bugetului de stat raportat la perioada pentru care reclamanții solicită sumele ce reprezintă contravaloarea tichetelor de masă neacordate s- constatat că pretențiile acestora sunt neîntemeiate.
Astfel art. 46 alin. 4 din Legea bugetului de stat pe anul 2004 nr. 507/2003, dispune că "în bugetele instituțiilor publice, indiferent de sistemul de finanțare.nu se pot aproba sume pentru acordarea tichetelor de masă, întrucât în buget nu sunt prevăzute sume cu această destinație". Aceste dispoziții au fost preluate identic în Legea bugetului de stat pe anul 2005, nr. 511/2004 art. 40, precum și în Legea bugetului de stat pe anul 2006, nr. 379/2005 art. 24.
Este adevărat că prin Legea 142/1998 privind tichetele de masă s-a instituit o anumită formă de protecție socială a salariaților, însă s-a constatat că această formă de protecție socială este, prin lege, facultativă pentru angajator, nu este garantată prin Constituție, nefiind astfel un drept constituțional, fundamental.
Art. 41 alin. 2 din Legea fundamentală, a cărui încălcare au invocat-o reclamanții, dispune că "salariații au dreptul la măsuri de protecție socială. Acestea privesc securitatea și sănătatea salariaților, regimul de muncă al femeilor și al tinerilor, instituirea unui salariu minim brut pe țară, repausul săptămânal, concediul de odihnă plătit, prestarea muncii în condiții deosebite sau speciale, formarea profesională, precum și alte situații specifice, stabilite de lege", în consecință, Constituția lasă la latitudinea legiuitorului acordarea altor măsuri de protecție socială și criteriile de acordare a acestora. De altfel, instanța nici nu este în drept să aprecieze dacă prin modul de reglementare a dreptului la tichete de masă se încalcă dispozițiile constituționale întrucât ar încălca atribuțiile puterii judecătorești. Eventual, reclamanții ar fi putut invoca excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor legale menționate, cu consecința soluționării acestei excepții de către Curtea Constituțională.
De altfel, prin Decizia nr. XXI/18.02.2008 dată în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că beneficiul tichetelor de masă nu reprezintă un drept, ci o vocație, ce se poate realiza doar în condițiile în care angajatorul are prevăzute în buget sume cu această destinație și acordarea acestora a fost negociată prin contractele colective de muncă.
În cauză, reclamantul nu a făcut dovada cumulativă a alocării bugetare și a cuprinderii dreptului în discuție în Contractul Colectiv de Muncă. Dimpotrivă, pârâta a arătat că în bugetul său nu au fost alocate sume cu această destinație.
În consecință, având în vedere considerentele de fapt și de drept evocate, acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată.
Cheltuieli de judecată nu s-au solicitat.
Împotriva acestei sentințe, în termen și scutit de plata taxei judiciare de timbru, a declarat recurs Sindicatul Liber "Casa", în reprezentarea personalului contractual din cadrul Casei Județene de Pensii S M, solicitând modificarea acesteia, în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost ea precizată.
În dezvoltarea motivelor de recurs s-a învederat că reclamanții sunt personal contractual bugetar și prin urmare, au obligația legală de a păstra confidențialitatea datelor de care au luat cunoștință în executarea contractului individual de muncă încheiat cu pârâta, iar o obligație legală impusă angajatorului trebuie însoțită de acordarea unui drept corelativ.
Cu încălcarea art. 5 din Codul muncii, care instituie principiul egalității de tratament față de toți salariații și interzicerea oricăror discriminări între salariați, prin art. 13 din nr.OG3/2006 legiuitorul a înțeles să acorde un spor de confidențialitate doar anumitor categorii de salariați din cadrul personalului bugetar.
Recurenții susțin că prin prisma art. 39 alin.(1) lit. "d" din Codul muncii și al art. 16 din Constituție, sunt îndreptățiți la acordarea și plata sporului de confidențialitate în cuantum de 25 % din salariul de încadrare, retroactiv pe perioada 2003 - 2005 și pentru viitor, drepturi bănești actualizate în raport cu indicele de inflație până la data efectuării plății.
În ceea ce privește cel de-al doilea capăt de cerere, vizând acordarea tichetelor de masă, se arată de asemenea că în cadrul relațiilor de muncă funcționează în egală măsură principiul egalității de tratament față de toți angajatorii, orice discriminare directă sau indirectă fiind interzisă în condițiile art. 5 din Legea nr.53/2003.
Acordarea tichetelor de masă nu poate fi condiționată nici de cuprinderea sumelor necesare în bugetul anual, în condițiile în care intimata angajatoare avea obligația, la conturarea bugetului, să solicite alocarea și virarea fondurilor necesare în acest scop. A aprecia altfel ar însemna o restrângere a dreptului la protecție socială a reclamanților, restrângere care nu se justifică și nu este susținută de nici un motiv real.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 304 indice 1 Cod procedură civilă.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata a solicitat respingerea recursului civil de față.
Verificând hotărârea atacată, prin prisma motivelor de recurs cât și din oficiu, conform art. 304 indice 1 Cod procedură civilă, Curtea de APEL ORADEAa reținut următoarele:
Potrivit art. 20 din Codul muncii, în afara clauzelor generale prevăzute la art. 17, între părți pot fi negociate și cuprinse în contractul individual de muncă și alte clauze specifice, printre care și clauza de confidențialitate prev. la lit. "d" din text.
Din perspectiva acestor dispoziții legale, în mod corect a reținut instanța de fond că în speță, reclamanții nu au făcut dovada îndeplinirii cerințelor impuse de art. 20 Codul muncii, respectiv a negocierii cu intimata și a includerii în contractul individual de muncă a clauzei de confidențialitate.
Pe de altă parte, așa cum recunosc și recurenții, prevederile art. 13 din Ordonanța nr.3/2006 privind creșterile salariale se vor acorda pe 2006, personalului bugetar, enumeră limitativ categoria personalului contractual ce beneficiază de sporul de confidențialitate, respectiv personalului contractual "din aparatul de lucru al Guvernului și al Ministerului Integrării Europene în cuantum de până la 15 %, precum și personalului contractual din instituțiile și autoritățile publice pentru care, prin acte normative specifice, se prevede acordarea acestui spor".
Dispozițiile legale de mai sus nu creează însă o stare de discriminare, așa cum susțin recurenții, deoarece legiuitorul este în drept ca pentru diferite categorii profesionale să stabilească, condiții, criterii și mod de calcul al unor sporuri.
Cum în cauză nu s-a făcut dovada negocierii sporului de confidențialitate și a includerii acestuia în contractul individual de muncă al intimaților, în mod corect a fost respins acest capăt de cerere de către instanța de fond.
Cât privește capătul de cerere vizând acordarea tichetelor de masă, este de relevat că prin decizia în interesul legii, nr.14/18.02.2008, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că alocația individuală de hrană sub forma tichetelor de masă nu reprezintă un drept ci o vocație, ce se poate realiza doar în condițiile în care angajatorul are prevăzute în buget sume cu această destinație și acordarea acestora a fost negociată prin contracte colective de muncă.
Întrucât, în cauză reclamanții recurenți nu au făcut dovada cumulativă a alocării bugetare și a cuprinderii acestor drepturi în contractul colectiv de muncă, în mod corect a fost respins acest capăt de cerere.
Apreciind că nu subzistă nici una din criticile invocate, Curtea de APEL ORADEA în temeiul art. 312 al.(1) Cod procedură civilă, va respinge ca nefondat recursul civil de față, constatând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondat recursul civil declarat de reclamantul SINDICATUL LIBER CASA S M, cu sediul în S M,--6, jud. S M, în contradictoriu cu intimata pârâtă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII S M cu sediul în S M,--6, jud. S M, împotriva sentinței civile nr.946 din 28 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Satu Mare pe care o menține în întregime.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 4 noiembrie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
- - - - R - - -
Red.dec.- /02.12.2008
Jud.fond. -
Dact./03.12.2008
Ex.2
Președinte:Bocșe ElenaJudecători:Bocșe Elena, Pantea Viorel, Roman Florica
