Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 160/2010. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE,DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE CIVILĂ Nr. 160/
Ședința publică de la 18 Februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Anca Pîrvulescu
JUDECĂTOR 2: Cristina Ștefăniță
JUDECĂTOR 3: Mihail Lohănel
Grefier - -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de pârâta SC SA, împotriva sentinței civile nr. 1505/30.10.2010 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 4 februarie 2010, când partea prezentă a pus concluzii conform celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar instanța, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea pentru data de 10 februarie 2010, apoi pentru 17 februarie 2010 și apoi pentru azi 18 februarie 2010.
CURTEA
Constata ca prin sentința civila nr 1505/2009 Tribunalul Brașova dispus următoarele:
A admis în parte acțiunea formulată de reclamantul, domiciliat în com. -, în contradictoriu cu pârâta, cu sediul în mun.B,-, jud.
A obligat pe pârâtă să plătească reclamantului următoarele sume:
- 2917,82 lei net, reprezentând contravaloarea primei de pensionare;
- 498 lei brut, reprezentând contravaloarea a 60 de bonuri de masă pentru anul 2007;
- 1051 lei brut, reprezentând indexarea salariala de 12%;
- 2189 lei brut reprezentând rețineri abuzive.
A respins restul pretențiilor.
A respins cererea reclamantului de obligare a paratei la plata cheltuielilor de judecata, ca nedovedită.
Pentru a pronunța aceasta sentința, instanța a reținut următoarele:
Reclamantul a avut calitatea de angajat al pârâtei, contractul individual de muncă încetând conform art.56 lit. d din Codul muncii prin pensionare la data de 01.02.2009 (poziția 102,.23). La data de 09.02.2009 reclamantul a fost angajat conform mențiunilor din cartea de muncă cu contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată la SC SA B, fiind detașat la SC SA (poz. 103 și 104 din carnetul de muncă).
În ce privește petitul referitor la prima de pensionare, instanța a constatat că potrivit art.46 lit. e din Contractul colectiv de muncă, salariații au dreptul la o primă de fidelitate la pensionare, pentru munca depusă la SC SA, în procent de 10% din salariul de încadrare la data pensionării, pentru fiecare an lucrat în cadrul societății. Reclamantul a lucrat la societatea pârâtă începând cu data de 23.07.1977 până la 1.02.2009, iar suma ce i se cuvine cu titlul de primă de pensionare este de 2917,82 lei net, conform evidențelor angajatorului, conform celor precizate în întâmpinarea depusă la dosar. Suma indicată mai sus nu a fost contestată de reclamant, astfel încât instanța va admite doar în parte primul petit al acțiunii introductive.
În ceea ce privește capătul de cerere referitor la contravaloarea celor 60 de bonuri de masă aferente anului 2007 și transformate în bonuri cadou în 2008 instanța a constatat următoarele:
Conform art.46 lit.f din Contractul colectiv de muncă, la salariul de bază al salariaților SC SA se adaugă tichetele de masă, conform anexei nr.15 la contract. Această anexă conține clauzele de acordare a tichetelor de masă.
Pârâta a invocat în apărare indexarea grilei de salarizare cu tichetele de masă aferente perioadei ianuarie - august 2007, conform protocolului încheiat la 10.01.2009. Analizând această apărare, instanța nu a reținut-o având în vedere faptul că potrivit art.1 din protocolul încheiat, tichetele de masă aferente perioadei martie - august 2007 vor fi acordate în 2008, sub forma de tichete cadou în perioada februarie - aprilie 2008. Reclamantul a solicitat acele tichete care au fost considerate tichete cadou, astfel încât, față de motivele mai sus arătate, instanța a admis acest capăt de cerere așa cum a fost formulat și a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 498 lei brut, reprezentând contravaloarea a 60 de bonuri de masă aferente anului 2007 și transformate în bonuri cadou în anul 2008.
Reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei reprezentând indexarea cu 12% aferentă perioadei 01.11.2008 - 09.06.2009, respectiv suma de 1.051 lei brut.
Din analiza mențiunilor din carnetul de muncă la data de 09.02.2009 reclamantul a fost angajat conform mențiunilor din cartea de muncă cu contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată la SC SA B, fiind detașat la SC SA (poz. 103 și 104 din carnetul de muncă). Potrivit art. 47 alin.1 Codul muncii, drepturile cuvenite salariatului detașat se acordă de angajatorul la care s-a dispus detașarea. Ca urmare, pârâta, în calitate de angajator la care s-a dispus detașarea are obligația de a achita reclamantului toate drepturile bănești cuvenite acestuia. În consecință, instanța a obligat pârâta să plătească reclamantului și suma de 1051 lei brut, reprezentând indexarea salariala de 12%.
În ce privește petitul referitor la obligarea pârâtei la plata sumei de 2189 lei, rețineri salariale nelegale în cuantum de 25% aferent perioadei 1.11.2008 - 30.05.2009, instanța a constatat următoarele:
Contractul individual de muncă al reclamantului a încetat în temeiul art. 56 lit. j din Codul muncii la data de 9.06.2009. Această împrejurare rezultă din mențiunea făcută în finalul contractului (fila 61 din dosar) și carnetul de muncă poziția 107.
Potrivit art.40 alin 2 lit. c din Codul muncii angajatorului îi revine obligația de acorda salariatului toate drepturile ce decurg din lege, contractul colectiv de muncă aplicabil și contractele individuale de muncă.
Conform art.154 alin 2 din Codul muncii pentru munca prestată salariatul are dreptul la un salariu exprimat în bani, acesta reprezentând echivalentul muncii prestate.
Angajatorului îi este interzis, prin dispozițiile art.164 alin. 2 din Codul muncii să facă orice rețineri din salariu, în afara cazurilor și condițiilor prevăzute de lege.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs in termen pârâta, criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie. Se susține ca au fost interpretate greșit dispozițiile art. 164., si ca in realitate nu este vorba despre o reținere nelegala din salariu, ci de aplicarea unor hotărâri date de Consiliul de Administrație, raportat la dispozițiile art 40 din M, care prevedeau acordarea a 75% din salariu, având in vedere dificultățile economice ale societății, nerealizarea planului, a fondului de salarii. Plata salariului pe perioada vizata in sentința s-a făcut legal cu respectarea la nivel de unitate care prevedea plata in acord global.
Susține ca pretențiile reclamantului privind restituirea reținerilor salariale nelegale in procent de 25%, trebuie respinse.
Un alt motiv de recurs vizează acordarea contravalorii tichetelor de masa pentru anul 2007. Instanța a ignorat protocolul încheiat in 10.01.2008 intre patronat si sindicat prin care s-a stabilit ca grila salariala sa fie indexata cu anumite adaosuri salariale printre care si contravaloarea tichetelor de masa. Prin urmare solicita respingerea acestor pretenții.
In ceea ce privește obligarea recurentei la plata sumei de 1051 lei reprezentând indexare salarială de 12%, recurenta arata ca in mod greșit a fost obligata la plata acestor drepturi pe perioada 09.03.2009-24.06.2009. Pe aceasta perioadă, reclamantul a fost salariatul, a fost insa detașat la ., detașarea încetând în 09.03.2009. Deci acordarea indexărilor salariale pentru perioada în care reclamantul nu era salariatul recurentei este nelegală.
Solicita admiterea recursului si modificarea sentinței in sensul respingerii in integralitate a pretențiilor.
Intimatul reclamant a formulat întâmpinare prin care solicita respingerea recursului, reluând aceleași susțineri de la fond care se regăsesc si in argumentele instanței de fond ca au stat la baza admiterii în parte a acțiunii.
Analizând recursul formulat, instanța retine ca este întemeiat.
În speță nu este vorba despre o reținere abuziva din salariu, ci la o plata a drepturilor salariale într-un anumit procent de 75% cu respectarea condițiilor de negociere intre patronat si sindicat, acest mod de plata fiind prevăzut in la nivel de unitate la art. 40., ca fiind plata in acord colectiv. Pe de altă parte, recurenta justifica acordarea salariului in acord colectiv pe toata perioada 01.11.2008-30.05.2009 prin emiterea hotărârilor Consiliului de Administrație din care rezulta ca măsura dispusa a fost necesara având în vedere dificultățile financiare ale societății, lipsa comenzilor, nerealizarea producției, nerealizarea normei de munca care au dus la nerealizarea fondului integral de salarii, plata acestora fiind dispusa in funcție de fondul de salarii realizat, de planul de producție realizat așa cum presupune norma de plata in acord colectiv.
Aceste hotărâri ale consiliului de administrație nu au fost contestate, deci sunt aplicabile pentru toți salariații societății, fara a se face distincție intre personal direct productiv si personal tesa. Prin urmare, nu pot fi ignorate deciziile consiliului de administrație depuse in probațiune, deoarece ar echivala cu o ingerință a instanței in modul de organizare si funcționare a societății comerciale, ce aparține exclusiv organelor de conducere abilitate ale acesteia. Numai in cazul in care instanța este sesizata cu pretenții in acest sens, deci in limita principiului disponibilității părților, instanța poate cenzura actele de administrare ale societăților comerciale, ceea ce nu s-a întâmplat in cauza.
Instanța de fond în mod greșit retine ca pârâta nu a făcut dovada existentei hotărârilor Consiliului de Administrație privind plata in acord colectiv a salariului in procent de 75% si pentru lunile aprilie si mai 2009, in realitate aceste hotărâri erau depuse in probațiune la fond - fila 63 fata si verso.
In consecință, se impune a fi modificate sentința de fond in sensul respingerii pretențiilor privitoare la restituirea sumelor pretinse cu titlu de rețineri abuzive din salariu.
În ceea ce privește critica referitoare la acordarea tichetelor de masa, instanța retine ca si aceasta este întemeiată.
Astfel, prin protocolul din 10.01. 2008 și anexa 15 acestuia, încheiat de SC SA cu sindicatul societății s-a prevăzut ca tichetele de masă aferente perioadei martie - august 2007 să fie acordate în 2008 ca tichete cadou pentru personalul indirect productiv și. Din această categorie nu face parte însă și contestatorul, el fiind personal direct productiv, drept pentru care devin aplicabile dispozițiile pct. 2 din acest protocol și pct. 5 din anexa 15 în baza cărora contravaloarea tichetelor de masă restante, aferente perioadei ianuarie - august 2007 se regăsește în indexarea cu 12% a grilei de salarizare începând cu ianuarie 2008.
De aceea susținerea recurentului că indexarea salarială este distinctă de dreptul la acordarea tichetelor de masă nu au suport legal.
Acordarea alternativă a acestor drepturi rezultă din anexa 15 în care s-a apreciat că în cazul în care societatea nu poate acorda tichetele de masă, grila de salarizare va fi indexată cu 12 %. Susținerea reclamantului de la fond ca i se cuvin aceste tichete de masa deoarece s-a negociat ca ele sa fie acordate in anul 2008 sub forma tichetelor cadou, a fost greșit interpretata si cu depășire limitelor negocierii concretizata in protocolul despre care s-a făcut vorbire mai sus.
Din înscrierile drepturilor salariale în cartea de muncă rezultă că intimata ales acordarea indexării salariale de 12%, începând cu ianuarie 2008.
In ceea ce privește acordarea indexării de 12%, recurenta nu critica sentința de fond sub aspectul nelegalitatii, recunoaște acest drept, insa susține netemeinicia acordării acestor drepturi de indexare salariala pentru perioada in care reclamantul nu mai era angajatul sau, fiind reangajat după pensionare la societatea.
Susține ca pentru perioada 09.03.2009-24.06.2009, nu trebuie sa fie obligata la plata indexărilor salariale, reclamantul fiind angajat la aceasta societate.
Critica este întemeiată in parte. Din verificarea mențiunilor din cartea de munca, rezulta ca intr-adevăr, după pensionare, reclamantul a fost reangajat la pe o perioada de 3 luni, începând din 09.02.2009 până la 09.05.2009, apoi contractul individual de munca a fost prelungit cu o lună, până in 09.06.2009. Conform mențiunilor din cartea de munca, reclamantul a fost detașat la recurenta in perioada 09.02.2009-01.04.2009, deci si pentru aceasta perioada reclamantul trebuia sa beneficieze de toate drepturile salariale pe care le acorda societatea recurenta la care s-a făcut detașarea in conformitate cu art. 47 alin 1 si 2 Codul muncii.
Așadar, numai pentru perioada in care reclamantul nu a fost detașat la recurenta, nu i se cuvin indexările salariale negociate de recurentă, adică pentru perioada 01.04.2009-09.06.2009. in care reclamantul era angajatul.
Pentru aceste considerente, instanța va respinge pretențiile privind obligația recurentei de plată a indexărilor salariale pentru aceasta perioadă, menținând dispozițiile din sentință cu privire le plata indexărilor salariale de 12% pentru restul perioadei de 01.11.2008-01.04.2009, lucrata la recurenta, care, de altfel nici nu au fost contestate.
În baza art. 304 pct 9, 304 indice 1.Pr.Civ, raportat la art. 312.pr.civ. instanța va admite recursul formulat, va modifica sentința in parte, in sensul celor din prezentul dispozitiv.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de SC SA împotriva sentinței civile 1505/2009 a Tribunalului Brașov pe care o modifică în parte în sensul că:
Respinge pretențiile reclamantului formulate în contradictoriu cu pârâta SC SA având ca obiect:
- plata tichetelor de masă pentru anul 2007 în valoare de 498 lei brut;
- restituirea reținerilor abuzive în cuantum de 25% pentru perioada 1.11.2008 - 30.05.2009 în valoare totală de 2189 lei brut.
- plata indexărilor salariale de 12% pentru perioada 1 aprilie -09 iunie 2009.
Înlătură din dispozitivul sentinței prevederile referitoare la plata acestor drepturi.
Menține restul dispozițiilor sentinței cu privire la plata primei de pensionare, indexarea salarială de 12% pentru perioada 1.11.2008 - 1.04.2009 și respingerea restului pretențiilor.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi 18 Februarie 2010
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red AP 19.02.2010
Tehnored AG 23.02.2010/ 5 ex
Jud fond /
Președinte:Anca PîrvulescuJudecători:Anca Pîrvulescu, Cristina Ștefăniță, Mihail Lohănel