Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 1731/2009. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA |
CURTEA DE APEL ORADEA |
- Secția civilă mixtă - |
completul II recurs |
Dosar nr- |
DECIZIA CIVILĂ NR. 1731/2009-
Ședința publică din data de 2 decembrie 2009
PREȘEDINTE: Felicia Toader | - - | - JUDECĂTOR 2: Doina Măduța |
- - | - JUDECĂTOR 3: Eugenia Moșincat | |
- - | - judecător | |
- - | - grefier |
Pe rol fiind soluționarea recursurilor civile declarate de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B, cu sediul în O,-, județul B,în reprezentareaMINISTERULUI FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în B, sector 5,- și MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, cu sediul în B, sector 5,-, în contradictoriu cu intimații pârâți CURTEA DE APEL ORADEA, cu sediul în O, Parcul, nr.10, județul B și TRIBUNALUL BIHOR, cu sediul în O, Parcul, nr. 10, județul B și intimații reclamanți, și, toți cu domiciliul procedural ales în M,-, județul B și intimatul CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, cu sediul în B,-,. 1, împotriva sentinței civile nr. 891/LM din 5 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, având ca obiect: drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi nu se prezintă nimeni, părțile fiind lipsă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței faptul că recursurile de față sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru și al timbrului judiciar, având în vedere natura cauzei dedusă judecății, precum și faptul că la dosar au parvenit prin Serviciul Registratură, la data de 27.11.2009 note de ședință din partea recurentului pârât MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, după care:
Nefiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, văzând, de asemenea, și faptul că părțile au solicitat soluționarea prezentului litigiu și în lipsa acestora, în conformitate cu prevederile art. 242 pct. 2 Cod procedură civilă, instanța constată cauza în stare de judecată și trece la judecarea recursurilor de față.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursurilor civile de față, instanța constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 891/LM din 5 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive formulată de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor.
S-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive formulată de pârâtul Ministerul Justiției si Libertăților.
S-a admis în parte acțiunea precizată, formulată de reclamanții, împotriva pârâților Ministerul Justiției și Libertăților, Tribunalul Bihor, Curtea de Apel Oradea și Ministerul Economiei și Finanțelor B, și in consecință:
Pârâții au fost obligați să plătească reclamanților, sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50%, calculat la indemnizația brută lunară, începând cu data 01 februarie 2007 la zi și pentru viitor, actualizate cu indicii de inflație la data plății iar pentru reclamanta începând cu data 12.07.2007 la zi și pentru viitor, actualizate cu indicii de inflație la data plății.
De asemenea, Ministerul Economiei și Finanțelor a fost obligat să aloce fondurile necesare achitării drepturilor sus - menționate.
A fost respins capătul de cerere privind efectuarea înscrierilor în carnetele de muncă.
Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța în acest mod, instanța de fond a avut în vedere următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, "Pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate, beneficiază de un spor de 50 % din salariul de bază brut".
Reclamanții sunt magistrați-judecători și personal auxiliar de specialitate, ce desfășoară activitate la Judecătoria Marghita.
În practica instanțelor judecătorești, constatându-se că nu există un punct de vedere unitar cu privire la aplicarea textului de lege mai sus evocat, în raport de prevederile de abrogare a acestor dispoziții prin art. I pct. 42 din nr.OG 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996, aprobată prin Legea nr. 334/2001, referitor la sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 50 % din salariul de bază brut lunar, pentru judecători, procurori și personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor și parchetelor, Înalta Curte de Casație și Justiție a fost sesizată de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu soluționarea recursului în interesul legii, cu privire la interpretarea și aplicarea textelor de lege mai sus citate.
Prin decizia nr. 21 din 10 martie 2008, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 444/13.06.2008, admițând recursul în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit următoarele: "În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, constată că judecătorii, procurorii, magistrații - asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate, au dreptul la un spor de 50 % pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001".
În considerentele acestei decizii, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că rezultă fără echivoc faptul că normele ce reglementau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, au supraviețuit dispozițiilor de abrogare, astfel că acestea au produs și produc în continuare efecte juridice.
Prin urmare, nici în prezent dispozițiile respective nu și-au încetat aplicabilitatea, deoarece, așa cum a arătat Înalta Curte de Casație și Justiție, prin prevederile din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 au fost depășite limitele și condițiile legii de abilitare, fiind astfel încălcate dispozițiileart. 107alin. (3) din Constituția României din 1991, în vigoare la data adoptării ordonanței [art. 108 alin. (3), în forma republicată în 2003 Constituției României].
Efectul imediat al supraviețuirii normei în discuție rezidă incontestabil în faptul că drepturile consacrate legislativ prin dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 și ale art. 231din Legea nr. 56/1996 se cuvin și în continuare persoanelor care se încadrează în ipotezele la care se referă textele de lege.
Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că în prezent, în baza unor hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, unui număr însemnat de persoane - magistrați și personal auxiliar de specialitate - le-a fost recunoscut dreptul de a beneficia de sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, iar în ipoteza adoptării unei soluții contrare în acest recurs în interesul legii, care, potrivit dispozițiilorart. 329din Codul d e procedură civilă, ar produce efecte numai pentru viitor, s-ar ajunge la crearea unei situații de discriminare în cadrul acelorași categorii socioprofesionale, respectiv ale persoanelor care se încadrează în ipoteza dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 și ale art. 231din Legea nr. 56/1996, în condițiile în care sporul în discuție a fost acordat de legiuitor, la momentul respectiv, în considerarea specificului profesiei, cu atât mai mult cu cât nu au intervenit modificări pozitive în ceea ce privește condițiile și specificul activității desfășurate.
În ceea ce privește noțiunea de "discriminare", Înalta Curte de Casație și Justiție a avut în vedere practica în materie a Curții Europene a Drepturilor Omului, care a reținut în mod constant că există discriminare atât timp cât diferența de tratament aplicat unor subiecte de drept aflate în situații analoage nu are o justificare legitimă, obiectivă și rezonabilă (Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Decizia din 26 septembrie 2002, Duchez contra Franței, Decizia din 6 decembrie 2007, Beian contra României, 59).
Astfel, a adopta soluția contrară în sensul neacordării acestui spor, în mod inevitabil ar duce la situația în care în sistemul judiciar ar exista, pe de o parte, magistrați și personal auxiliar de specialitate care beneficiază de sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și, pe de altă parte, magistrați și personal auxiliar de specialitate cărora, deși desfășoară aceeași activitate și în aceleași condiții, nu li s-ar recunoaște acest drept. Or, este evident că interpretarea diferențiată a normelor incidente cu privire la aceleași categorii socioprofesionale, cu atât mai mult cu cât nu se constată existența unei justificări legitime, obiective și rezonabile, ar fi de natură să reprezinte o discriminare în sensul dispozițiilorart. 16alin. (1) din Constituție, republicată, ale Ordonanței Guvernuluinr. 137/2000privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, și ale art.1 din Protocolul nr.12 adițional laConvențiaEuropeană a Drepturilor Omului.
Tribunalul a constatat că potrivit art. 329 alin. (3) Cod procedură civilă, dezlegarea dată problemelor de drept judecate cu ocazia recursului în interesul legii, este obligatorie pentru instanțe, în măsura în care acestea sunt confruntate cu astfel de probleme, cum este și cazul de față.
În ceea ce privește calitatea procesuală pasivă a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor Publice, prima instanță constatat că potrivit art. 19 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, acesta coordonează acțiuni care sunt responsabilitatea Guvernului, cu privire la sistemul bugetar, pregătirea proiectelor bugetare anuale, ale legilor de rectificare precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție. Răspunderea Ministerul Economiei și Finanțelor Publice rezultă și din prevederile art.3 din nr.HG 208/2005 și ale art. 3 din nr.HG 386/2007.
Rolul Ministerul Economiei și Finanțelor Publice este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și elaborarea proiectelor de rectificare a acestor bugete.
Calitatea procesuală a Ministerul Economiei și Finanțelor Publice se justifică și prin dispozițiile art.1 din nr.OG 22/2002 aprobată prin Legea nr.288/2002 potrivit cărora executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în temeiul titlurilor executorii se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
Având în vedere considerentele anterior menționate, în temeiul art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată, raportat la art. 329 alin. (3) Cod procedură civilă, art. 1084 cod civil și ale art. 1 din Protocolul nr. 12 adițional laConvențiaEuropeană a Drepturilor Omului, instanța a admis în parte acțiunea în sensul că a obligat pe pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul Bihor, să le plătească reclamanților sporul de 50 % pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, începând cu luna 01 februarie 2007 la zi și pentru viitor, actualizate cu indicii de inflație la data plății iar pentru reclamanta începând cu data 12.07.2007 la zi și pentru viitor, actualizate cu indicii de inflație la data plății.
Având în vedere că, instanța doar constată existența discriminării, sens în care acordă despăgubiri și nu stabilește salarizarea reclamanților a respins capătul de cerere privind efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele lor de muncă.
Așadar, pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a fost obligat să aloce fondurile necesare plății sumelor acordate reclamanților, nu în virtutea unor raporturi de muncă între pârât și reclamanți, ci avându-se în vedere că acest pârât, prin atribuțiile ce-i revin, este cel care trebuie să asigure fondurile necesare plății sumelor la care au fost obligați pârâții, Ministerul Justiției dispune de fonduri salariale numai în limitele sumelor prevăzute în bugetul de stat întocmit la propunerea Ministerului Economiei și Finanțelor, sume ce pot fi majorate, evident tot la propunerea acestuia.
În temeiul art.274 Cod procedură civilă, instanța a constatat că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată în cauză.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții Ministerul Justiție și Libertăților, solicitând admiterea acestuia modificarea hotărârii recurante în sensul respingerii acțiuni.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta arată că un prim motiv de recurs incident în cauză este cel prevăzut de art. 301 pct.4 Cod procedură civilă instanța depășind puterile judecătorești.
Subliniază că soluția instanței prin care s-a acordat reclamanților personal auxiliar de specialitate drepturi salariale prevăzute doar pentru alte categorii de salariați, nu reprezintă altceva decât o legiferare a unui drept pe care legiuitorul a înțeles să nu îl mai acorde începând cu anul 2007, abrogând dispozițiile Legii nr.50/1996 prin art. 30 din OG, 8/2007.
Mai arată Curtea Constituțională că a constatat existența unui conflict juridic de natură constituțională între autoritatea judecătorească pe de o parte și Parlamentul României și Guvernul României pe de altă parte.
Prin urmare, consideră recurenta că prima instanță a depășit în mod flagrant limitele puterii judecătorești și a consacrat un drept salarial care nu este prevăzut de legislația în vigoare pentru personalul auxiliar de specialitate, arogându-și atribuții de legiferare.
Un alt motiv de recurs invocat de recurentă este cel prevăzut de pct. 9 al art. 304 Cod procedură civilă, hotărârea fiind lipsită de temei legal și dată cu aplicarea greșită a legii.
În acest sens arată că art. 47 din Legea nr.50/1996 a fost abrogat prin art. 42 din OG. nr 83/2000.
Cum din februarie 2007 intrat în vigoare noua lege de salarizare a personalului auxiliar din cadrul instanțelor, pretențiile reclamanților după această dată sunt nefondate.
Recurenta Direcția Generală a Finanțelor Publice B, prin recursul declarat a solicitat modificarea sentinței recurare, în sensul respingerii recursului față de acesta ca fiind formulat împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală.
Arată recurenta că întrucât reclamanții sunt angajați ai Ministerului Justiției, raporturi juridice de muncă există între acesta fără participarea Ministerului Finanțelor.
De asemenea, atât Ministerul Finanțelor, cât și Ministerul Justiției, sunt ordonatori principali de credite, iar potrivit dispozițiilor legale creditele bugetare aprobate unui ordonator principal de credite nu pot fi utilizate pentru finanțarea altui ordonator principal de credite.
Prin notele de ședință depuse la dosar, recurentul Ministerul Justiției și Liberăților, arată că la data de 12.11.2009 a intrat în vigoare Legea nr. 330/2009, astfel că după această dată pretențiile reclamanților sunt lipsite de interes.
Analizând recursurile formulate prin prisma criticilor invocate, instanța constată că acestea sunt nefondate, urmare a considerentelor ce vor fi expuse în cele ce urmează:
O parte dintre reclamanți au calitatea de judecători în cadrul Judecătoriei Marghita, iar cealaltă parte are calitatea de personal auxiliar de specialitate în cadrul aceleiași instanțe.
Criticile recurentului Ministerului Justiției și Libertăților axate pe nelegalitatea și netemeinicia hotărârii recurate, sunt nefondate, prin raportare la decizia nr. 21 din 10 martie 2008 dată de Înalta Curte de Casație și Justiție în interpetarea dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996, prin care s-a dat o interpretare general obligatorie dispozițiilor legale și care este ulterioară actelor normative invocate de recurent și care a avut în vedere întreaga reglamentare care vizează salarizarea personalului auxiliar din justiție.
Instanța va înlătura totodată apărarea invocată de Ministerul Justiției și Libertăților, fundamentată pe Decizia nr. 827/27 mai 2009 Curții Constituționale.
În acest sens este de subliniat că fiind vorba în speță despre un drept salarial, adică de un bun în înțelesul art. 1 din Protocolul 1 al CEDO va constata prioritatea jurisprudenței Curții, invocând în acest sens soluția Driha contra României, interesul reclamanților fiind legitim la data formulării acțiunii față de multitudinea de acțiuni admise în spețe identice.
Recursul Ministerului Finanțelor Publice este de asemenea neîntemeiat, în mod corect instanța de fond reținând calitatea procesuală pasivă al recurentului, cu soluția admiterii acțiunii și față de acest pârât.
Este adevărat că Ministerul Finanțelor Publice nu are un raport direct cu reclamanții, dar este persoana juridică de atitudinea căreia este strâns legată executarea obligației impusă Ministerului Justiției și Libertăților și acest lucru a ieșit în evidență cu atât mai mult începând din luna mai a anului 2009, moment în care, deși existau titluri executorii care obligau Ministerul Justiției și Libertăților să achite lunar magistraților și personalului auxiliar de specialitate sporul de 50%, acest minister a fost în imposibilitatea de a-și executa obligațiile ca urmare a refuzului de deschidere al liniilor de finanțare de către Ministerul Finanțelor Publice.
Deoarece recurentul a dovedit în mod clar refuzul executării acestor obligații, instanța apreciază că este corectă soluția prin care Ministerul Finanțelor Publice a fost obligat în solidar cu Ministerul Justiției și Libertăților la plata sumelor datorate reclamanților, în lipsa unei astfel de soluții refuzul Ministerului Finanțelor Publice de executare a obligațiilor stabilite neputând să atragă o răspundere directă a reprezentanților acestui minister, deși este vorba de subiectul de drept care blochează executarea, atitudine pe care trebuie să și-o asume.
Cât privește susținerea recurentului Ministerul Justiției și Libertăților legate de noua lege de salarizare, este de precizat că dreptul reclamanților la sporul în discuție nu poate fi negat după intrarea acesteia în vigoare, împrejurarea invocată urmând fi avută în vedere la punerea în executare a hotărârii.
Față de cele ce preced, criticile ambilor recurenți fiind nefondate, în temeiul dispozițiilor art. 312 Cod procedură civilă vor fi respinse ambele recursuri.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile civile declarate de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B, cu sediul în O,-, județul B,în reprezentareaMINISTERULUI FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în B, sector 5,- și MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, cu sediul în B, sector 5,-, în contradictoriu cu intimații pârâți CURTEA DE APEL ORADEA, cu sediul în O, Parcul, nr.10, județul B și TRIBUNALUL BIHOR, cu sediul în O, Parcul, nr. 10, județul B și intimații reclamanți, și, toți cu domiciliul procedural ales în M,-, județul B și intimatul CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, cu sediul în B,-,. 1, împotriva sentinței civile nr. 891/LM din 5 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în întregime.
Fără cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din data de 2 decembrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR GREFIER
- - - - - - - -
- judecători fond -
- redactat decizie - judecător -16.12.2009
- dactilografiat grefier - 16.12.2009 - 23 ex.
-comunicat 17.12.2009 - 21 ex.
- DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B, cu sediul în O,-, județul
-în reprezentareaMINISTERULUI FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în B, sector 5,-
- MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, cu sediul în B, sector 5,-
- CURTEA DE APEL ORADEA, cu sediul în O, Parcul, nr.10, județul
- TRIBUNALUL BIHOR, cu sediul în O, Parcul, nr. 10, județul
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-, toți cu domiciliul procedural ales în M,-, județul
- CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, cu sediul în B,-,. 1
Președinte:Felicia ToaderJudecători:Felicia Toader, Doina Măduța, Eugenia Moșincat
