Rectificare carte funciara. Speta. Decizia 1698/2009. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA |
CURTEA DE APEL ORADEA |
- Secția civilă mixtă - |
completul II recurs |
Dosar nr- |
DECIZIA CIVILĂ NR. 1698/2009-
Ședința publică din data de 25 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Doina Măduța | - - | - JUDECĂTOR 2: Felicia Toader |
- - | - JUDECĂTOR 3: Dana Cigan | |
- - | - judecător | |
- - | - grefier |
Pe rol fiind pronunțarea recursului civil declarat de recurentul petent lichidator al SC COM SRL, domiciliat în O,-, județul B, în contradictoriu cu intimații, domiciliată în O,-, județul B, și, ambii cu domiciliul în,-, județul B și SC SRL cu sediul în O, str. -, nr. 25, județul B, împotriva deciziei civile nr. 491/A din 9 septembrie 2004 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr. 1397/2003, prin care a fost schimbată în totalitate încheierea nr. 1718 din 8 noiembrie 2002 pronunțată de Judecătoria Salonta -Biroul de Carte Funciară, având ca obiect: rectificare de carte funciară.
La apelul nominal făcut în cauză nu se prezintă nimeni.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Se constată faptul că fondul cauzei a fost dezbătut în ședința publică din data de 18 noiembrie 2009, dată la care părțile prezente au pus concluzii în recurs, concluzii consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezente hotărâre și când s-a amânat pronunțarea hotărârii pentru data de 25 noiembrie 2009.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului civil de față instanța constată următoarele:
Prin încheierea nr. 1718 din 8 noiembrie 2002 a Sectorului de Carte Funciară din cadrul Judecătoriei Salontas -a admis cererea înaintată de, în calitate de lichidator al SC COM SRL, prin care s-a solicitat rectificarea unor încheieri de carte funciară și s-a dispus întabularea dreptului de folosință asupra terenului în favoarea SC COM SRL, apoi întabularea dreptului de proprietate asupra construcțiilor în favoarea aceleiași societăți și anularea înscrierilor de sub B 2-3 și C1.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal și legal timbrat s-a declarat apel d e către apelanții, și, solicitându-se desființarea încheierii și radierea înscrierilor apărute în cartea funciară în baza acesteia.
Prin decizia civilă nr. 491/A din 9 septembrie 2004 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr. 1397/2003, s-a admis ca fondat apelul civil introdus de apelanții, și, în contradictoriu cu lichidatorul judiciar în reprezentarea SC COM SRL, împotriva încheierii civile nr. 1718/08.11.2002 pronunțată de Judecătoria Salonta, care a fost modificată în totalitate, și în consecință:
A fost respinsă cererea de rectificare de cartea funciară și s-a dispus radierea încheierii din CF 3212, nr. top. 1249/3 de sub B 9 efectuată în temeiul acestei încheieri.
Pentru a pronunța în acest mod, instanța de apel a reținut următoarele aspecte:
Potrivit art. 36 din Legea nr. 7/1996 privind legea cadastrului și a publicității imobiliare, rectificarea unei încheieri de carte funciară se poate face numai în temeiul unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile și doar în situațiile expres prevăzute de lege.
unei încheieri de carte funciară de către judecătorul delegat se poate face numai în situația prevăzută de art. 101 din Regulamentul de organizare și funcționare a Serviciilor de Carte Funciară. Această situație se referă la cazul când părțile interesate -pe cale amiabilă dau declarație în fața judecătorului delegat sau a notarului. În cazul de față, tribunalul a apreciat că rectificarea înscrierilor de carte funciară s-a făcut cu încălcarea acestor norme de legale.
Întrucât procedura investită de Legea nr. 7/1996 și de Regulamentul de aplicare este una necontencioasă, judecătorul delegat trebuie să respingă prin încheiere motivată acele cereri care prezintă caracter contencios.
Cererea formulată de petentul, în calitate de lichidator, este în fapt o acțiune în rectificare a încheierii de carte funciară, acțiune ce nu se putea soluționa decât de instanță în contradictoriu cu proprietarii tabulari, fiind inadmisibilă cererea adresată judecătorului delegat la Cartea funciară.
Cu referire la excepțiile invocate de intimat, privind autoritatea de lucru judecat și lipsa calității procesuale a apelantei, tribunalul le-a respins ca nefondate.
Potrivit înscrierilor de sub B 2,3,4,5 din CF 3212 nr. top. 1249/3, proprietari ai edificatelor de pe acest număr topografic au fost succesiv soții, care le-au înstrăinat către. Aceasta la rândul ei a transmis dreptul de proprietate către la data de 18.01.2002, prin urmare tribunalul a apreciat că încheierea de rectificare nr. 1718/08.11.2002 înscrisă sub 9 este ulterioară acestor operațiuni juridice, iar proprietarii tabulari erau îndreptățiți să o atace conform art. 52 din Legea nr. 7/1996.
Împrejurarea că ulterior prin decizia nr. 824/R/23.09.2003 a Curții de Apel Brașovs -au anulat transferurile patrimoniale dintre soții, și, tribunalul a apreciat că nu prezintă relevanță asupra cauzei de față, care se referă exclusiv la analiza legalității încheierii de carte funciară nr. 1718/2002.
S-a luat act de împrejurarea că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva deciziei a declarat recurs SC COM SRL -prin lichidator, solicitând casarea hotărârii și menținerea încheierii nr. 1718/8 noiembrie 2002 Judecătoriei Salonta - Serviciul de Carte Funciară ca fiind temeinică și legală.
În motivarea cererii sale recurentul apreciază că ceea ce s-a urmărit a fost de fapt îndreptarea unei erori materiale, fiind aplicabile dispozițiile art. 55 din Legea nr. 7/1996, dar, mai invocă și dispozitivul deciziei nr. 824/R /23 septembrie 2003 Curții de Apel Brașov în funcție de care instanța de apel ar fi fost obligată să facă aplicarea prevederilor art. 38 și 39 din același act normativ.
Prin întâmpinarea depusă intimata a solicitat respingerea recursului, apreciind că hotărârea atacată este legală și temeinică și că în cauză nu sunt aplicabile art. 55 din Legea nr. 7/1996, ci cele ale art. 35 și 36, după cum corect a reținut instanța de apel, în aceste condiții încheierea atacată fiind pronunțată cu încălcarea dispozițiilor legale speciale.
La 20 aprilie 2005 formulat o cererea de intervenție SC SRL, în principal, în interes propriu, iar în subsidiar, în interesul lui, care și-a fundamentat poziția pe calitatea de creditor al SC SRL. Intervenienta și-a motivat momentul formulării cererii prin necunoașterea existenței prezentului dosar până în această fază.
Intervenienta solicită menținerea încheierii în temeiul prevederilor art. 35 și 36 din Legea nr. 7/1996 pe care le invocă.
La următorul termen când procedura a fost legal îndeplinită, respectiv 7 septembrie 2005, intimata a invocat excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 44, 45, respectiv ale art. 60 și 61 din Legea nr. 64/1995 republicată, prin raportare la prevederile art. 15 al. 2, 16 al. 2, art. 44 al. 1 și 2, art.53 al. 1, art.126 al. 2 și art. 129 din Constituția României.
Prin încheierea din 14 septembrie 2005 Curtea de Apel Oradeaa respins cererea de sesizare a Curții Constituționale, încheiere care a fost atacată cu recurs, ceea ce a determinat suspendarea cauzei, după ce au fost acordate mai multe termene în vederea soluționării căii de atac până la 19 martie 2008, dată la care s-a făcut dovada că s-au finalizat toate dosarele înregistrate la Înalta Curte de Casație și Justiție și care au vizat încheierea de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale.
La primul termen la care procedura a fost completă și părțile au putut pune concluzii, respectiv 29 octombrie 2008, instanța a admis în principiu cererea de intervenție ca fiind o cerere formulată în interesul recurentului, dată fiind faza procesuală în care a fost depusă.
Ulterior, reprezentantul intimatei a formulat cereri de recuzare care au fost respinse (fila 57 dosar), de suspendare (încheierea din 29 octombrie 2008- fila 55, și încheierea din 21 ianuarie 2009 -fila 83), s-a ridicat din nou excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 243 Cod procedură civilă (depusă la 6 martie 2009), excepție care nu a mai fost susținută în ședința din 11 martie 2009, dar care a atras de această dată sesizarea Curții Constituționale deoarece excepția a fost ridicată și motivată în scris de parte personal, ori reprezentantul acesteia nu a avut mandat să renunțe la susținerea acesteia.
La 3 august 2009 s-a făcut o cerere de repunere a cauzei pe rol, făcându-se dovada că prin Decizia nr. 936/23 iunie 2009 excepția a fost respinsă.
La 20 ianuarie 2009 fost respinsă și o cererea de strămutare formulată de intimata prin încheierea nr. 6440 Înaltei Curți de Casație și Justiție-Secția Civilă și de Proprietate Intelectuală.
Analizându-se actele și lucrările dosarului instanța reține că în CF nr. 3212 este înscris imobilul în suprafață de 913 mp. parcela având nr. top. 1249/3, descris ca fiind teren public în intravilan și clădire de funcționalitate de stație benzină.
Sub 1 apare la 14 august 1991 înscris dreptul de proprietate al Statului Român, parcela fiind adusă din CF nr. 3211, iar la 21 ianuarie 1992 se notează sub 2 și 3 existența unei construcții cu funcționalitate de stație, proprietatea lui și al soției acestuia.
La 7 noiembrie 2002 în calitate de lichidator al SC COM SRL solicită Judecătoriei Salonta -Biroul de Carte Funciară îndreptarea erorii strecurate în ceea ce privește titularul dreptului de proprietate asupra clădirii stație tip din localitatea,-/B, care în opinia petentului nu aparține soților ci societății comerciale SC COM SRL, societate intrată în procedura de lichidare.
Se face dovada că cererea de lichidare a fost formulată de SC SRL și formează obiectul dosarului 44/F/2001 al Tribunalului Bihor, prin încheierea din 14 martie 2001 fiind numit lichidator expertul.
Prin încheierea nr. 1718/ 08.11.2002 Judecătoria Salonta -Biroul de Carte Funciară admite cererea formulată de recurent și dispune întabularea dreptului de folosință asupra termenului și de proprietate asupra construcțiilor în CF nr. 3212 în favoarea SC COM SRL.
Apelul formulat de -care și-a dovedit calitatea și interesul fiind un terț subdobânditor al imobilului, al cărei drept este înscris sub 5 în CF 3212 - a fost admis prin decizia care este criticată prin prezentul recurs.
Motivul esențial pentru care instanța de apel a admis cererea intimatei este acela că Serviciul de Carte Funciară a procedat nelegal în momentul în care a trecut la rectificarea încheierii din 21 ianuarie 1992, procedând ca și când ar fi îndreptat o simplă eroare materială, deși se impunea soluționarea cererii -care este în fapt o acțiune în rectificare de carte funciară -în procedură contencioasă.
Dispozitivul sentinței este însă acela că schimbând în întregime încheierea, respinge cererea de rectificare formulată de recurent.
Potrivit art. 129 Cod procedură civilă judecătorul poate să ceară explicații suplimentare părților în legătură cu starea de fapt și motivarea în drept pe care părțile le invocă în susținerea pretențiilor și apărărilor lor, precum și să pună în dezbaterea lor orice împrejurări de fapt ori de drept, chiar dacă nu sunt menționate în cerere sau întâmpinare. Prin prisma acestui text legal Curtea apreciază că tribunalul avea obligația să pună în discuția părților calificarea cererii formulate de lichidatorul SC COM SRL, părând că ceea ce urmărește lichidatorul este aducerea unui imobil în patrimoniul societății aflate în lichidare, crescând în acest mod valoarea masei bunurilor ce poate fi înstrăinată în vederea acoperirii creanțelor societății. Un astfel de obiectiv conferă lichidatorului numit în cauză calitate și interesul necesar pentru formularea unei astfel de cereri.
Nelegal este faptul că toate părțile în cauză au confirmat că cererea era în fapt o acțiune în rectificare de carte funciară, și ea trebuia interpretată în mod corect atât de Serviciul de Carte Funciară al Judecătoriei Salonta, cât și de instanța de apel, care însă avea obligația de a pune în discuția părților această calificare și soluția care se prefigurează în cazul în care cererea a fost soluționată de instanță cu încălcarea normelor privind competența materială, fiind nelegală soluția de respingere a cererii.
Practic, recurentului i s-a reproșat de către instanța de apel că nu a formulat o acțiune în rectificare de carte funciară, deși el a formulat o astfel de acțiune, eroarea sa constând în modul în care a înțeles să investească instanța, eroare care trebuia corectată de instanța de apel, și nu sancționată.
Neprocedând în acest mod, tribunalul a pronunțat o hotărâre nelegală, motiv pentru care recursul va fi admis în temeiul art. 304 pct. 9 combinat cu art. 312 al. 1-5 Cod procedură civilă, fiind casată decizia instanței de apel cu trimiterea cauzei pentru rejudecare, urmând ca aceasta, după ce va pune în discuția părților natura juridică a cererii să stabilească instanța competentă și procedura ce trebuie urmată pentru ca cererea lichidatorului să fie soluționată potrivit dispozițiilor legale.
Practic atât recurentul -în reprezentarea societății aflate în lichidare- cât și intimata, în motivarea apelului ei, indică fără nici un dubiu că acțiunea este una întemeiată pe prevederi, art. 35 -39 din Legea nr. 7/1996, ori nu i se poate imputa recurentului că cererea nu a fost soluționată în procedură contencioasă, instanța fiind cea care stabilește procedura care se impune în soluționarea unei cereri.
Referitor la cererea de intervenție, fiind o cerere formulată în recurs, aceasta nu poate fi decât în interesul uneia dintre părți, potrivit art. 51 Cod procedură civilă (neexistând acordul intimatei apelante cerut de art. 50 al. 3 Cod procedură civilă). Se constată într-adevăr că societatea intervenientă, fiind creditorul la cererea căruia s-a demarat procedura de lichidare al SC COM SRL are interes, alături de recurent, să aducă în patrimoniul societății aflate în lichidare un imobil care să ușureze derularea procedurii de plată a creanțelor din prețul obținut din vânzarea acestuia, astfel încât SC SRL are calitate procesuală și interesul necesară pentru ca cererea să fie admisă, prin poziția sa sprijinind poziția recurentului, astfel încât cererea va fi admisă, partea menținându-și poziția procesuală și în rejudecare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite ca fondat recursul civil declarat de recurentul petent lichidator al SC COM SRL, domiciliat în O,-, județul B, în contradictoriu cu intimații, domiciliată în O,-, județul B, și, ambii cu domiciliul în,-, județul B și SC SRL cu sediul în O, str. -, nr. 25, județul B, împotriva deciziei civile nr. 491/A din 9 septembrie 2004 pronunțată de Tribunalul Bihor,pe care o casează și trimite cauza pentru o nouă judecare la Judecătoria Salonta, ținând seama de considerentele prezentei decizii.
Admite cererea de intervenție în interesul recurentei SC COM SRL, formulată de SC SRL.
Cheltuielile de judecată și onorariul de avocat vor fi avute în vedere la rejudecarea cauzei.
Pronunțată în ședința publică de azi, 25 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR GREFIER
- - - - - - - -
- judecător fond -
- judecători apel -
- redactat judecător - - 10.12.2009
- dactilografiat grefier - 10.12.2009 - 7 ex.
- comunicat - 11.12.2009 5 -ex.
- lichidator al SC COM SRL, domiciliat în O,-, județul
-, domiciliată în O,-, județul
-
-, ambii cu domiciliul în,-, județul B
- SC SRL cu sediul în O, str. -, nr. 25, județul
Președinte:Doina MăduțaJudecători:Doina Măduța, Felicia Toader, Dana Cigan