Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 1960/2008. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
DECIZIA NR. 1960
Ședința publică din data de 7 octombrie 2008
PREȘEDINTE: Alexandru Bobincă
JUDECĂTORI: Alexandru Bobincă, Ioana Cristina Țolu Cristina
- -
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâta SA, cu sediul în B,-, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 1342 din 9 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatul-reclamant, domiciliat în P,-..101,. A,.10,. 39, județul
Recurs scutit de plata taxei de timbru.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenta-pârâtă SA prin avocat din cadrul Baroului P, intimatul-reclamant, prin avocat din cadrul Baroului
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care:
Avocat pentru recurenta-pârâtă, avocat pentru intimatul-reclamant, având pe rând cuvântul, arată că nu mai au cereri de formulat.
Curtea ia act că nu mai sunt cereri de formulat, față de actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbaterea recursului.
Avocat, având cuvântul pentru recurenta-pârâtă SA, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, fără cheltuieli de judecată.
Avocat având cuvântul pentru intimatul-reclamant, solicită respingerea ca nefondat a recursului, menținerea ca temeinică și legală a sentinței instanței de fond, fără cheltuieli de judecată, depunând și concluzii scrise și practică judiciară, respectiv xerocopia deciziei civile nr. 936/2008 pronunțată de Curtea de APEL PLOIEȘTI.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, reține următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr-, reclamantul a chemat în judecată civilă pe pârâta - SA B, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța, pârâta să fie obligată la plata drepturilor salariale cuvenite și neacordate, precum și a dobânzilor legale pentru neacordarea la termen a primelor cuvenite, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a fost salariatul pârâtei, iar potrivit contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, pe perioada indicată de acesta, pârâta avea obligația să plătească fiecărui salariat, cu ocazia sărbătorilor de Paște și de C, câte o primă constând într-un salariu de bază mediu pe unitate, obligație care nu a fost îndeplinită de către pârâtă nici până în prezent.
În drept, au fost invocate disp. art. 166, art. 269 Codul muncii și art. 168 (1) din Contractul colectiv de muncă la nivelul societății negociat și reeditat în anii 2005, 2006, 2007.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că primele solicitate de reclamant au fost incluse în salariul de bază și prin urmare, acesta nu mai poate solicita un drept salarial care i-a fost plătit.
Totodată, pârâta a invocat și excepția prescripției dreptului la acțiune, arătând că în cauză sunt incidente disp. art.283 alin.1 lit.e Codul muncii potrivit cărora dreptul la acțiune în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia se prescrie în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune.
Pe baza probatoriilor cu înscrisuri administrate în cauză, Tribunalul Prahova, prin sentința civilă nr.1342 din 9 mai 2008, respins excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtă și a admis acțiunea, obligând pârâta să plătească reclamantului suma netă de 4323 din care 2999 lei reprezentând prima de pe anii 2004-2005 și prima de Paște pe 2005, 2006, sumă ce urmează a fi actualizată conform indicelui de inflație de la data pronunțării prezentei hotărâri și până la plata efectivă și 1323 lei reprezentând cota beneficiu pe 2005-2006, sumă ce va fi actualizată conform indicelui de inflație de la data pronunțării hotărârii și până la plata efectivă.
De asemenea, pârâta a fost obligată la cheltuieli de judecată către reclamant, în cuantum de câte 1000 lei.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că reclamantul a fost salariatul pârâtei, iar potrivit art.168 din, reclamantul, pe perioada indicată, avea dreptul la prime pentru Paște și în cuantum de un salariu de bază mediu pe unitate pentru fiecare din aceste sărbători, însă aceste drepturi salariale nu au fost achitate.
Această concluzie rezultă din faptul că pârâta, care a pretins că începând cu anul 2003 primele de sărbători au fost incluse în salariul de bază conform negocierilor cu sindicatul, nu a făcut și dovada includerii acestor prime în salariu, în condițiile în care acesteia îi revenea sarcina probei.
Coroborând dispozițiile art.168 din Contractul Colectiv de Muncă pe anul 2004 cu dispozițiile art.168 din Contractul Colectiv de Muncă pe anii 2005 și 2006, se poate aprecia că părțile semnatare ale Contractului Colectiv de Muncă la nivelul SNP au înțeles să păstreze pentru salariați beneficiul suplimentărilor salariale prev. de alin.1 al art.168 din Contractul Colectiv de Muncă și în cursul anilor 2004-2005, suplimentările fiind incluse în salariul de bază al fiecărui salariat numai pentru anul 2003.
Referitor la excepția invocată de pârâtă prin întâmpinare, tribunalul a stabilit că în cauză sunt incidente disp. art. 283 alin.1 lit.c potrivit cărora termenul de prescripție este de 3 ani, acesta începând să curgă de la data scadenței sumelor și nu cele ale art. 283 alin.1 lit. e Codul muncii invocate de pârâtă în apărare.
Împotriva acestei sentințe, pârâta a declarat recurs criticând soluția ca netemeinică și nelegală.
Susține recurenta că, în mod greșit, instanța de fond a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru că drepturile salariale solicitate își au izvorul în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, ceea ce atrage incidența în cauză a dispozițiilor art. 283 alin.1 lit. e Codul muncii, termenul de prescripție fiind de 6 luni.
Pe fond, soluția a fost criticată deoarece instanța nu a ținut seamă de disp. art. 168 alin. 2 din pe anii 2003-2004 potrivit cărora, primele de sărbători au fost incluse în salariul de bază și plătite ca atare. Această situație rezultă și din faptul că reclamantul nu a formulat acțiune și pentru plata primelor pe anul 2003, an în care s-a negociat pentru prima dată cu sindicatul includerea acestor prime în salariu precum și din Nota Comisiei Paritare a - SA.
O altă critică a recursului se referă la faptul că tribunalul nu a acordat atenție, atunci când a stabilit suma datorată de recurentă, dispozițiilor art. 168 din sub aspectul cuantumului sumei care se acordă cu titlu de primă, în sensul că aceasta nu este echivalentă cu salariul mediu brut pe unitate, ci cu salariul de bază mediu brut pe unitate, cu alte cuvinte aceste prime nu includ și sporurile.
Referitor la capătul de cerere privind plata așa zisului beneficiu, soluția instanței de fond a fost considerată ca netemeinică și nelegală, întrucât art. 139 din CCM prevede că modalitatea concretă de acordare precum și condițiile de diferențiere privind cota de participare a salariaților la profitul anual vor fi stabilite prin negociere cu.
Caracterul neîntemeiat al pretențiilor reclamantului rezultă, în primul rând, din aceea că nici Legea nr. 31/1990 a societăților comerciale, nici o altă dispoziție legală nu permite, actualmente, acordarea unei cote din profitul societății salariaților în cadrul societăților comerciale la care statul nu este acționar majoritar.
De asemenea, acordarea oricărei cote de participare la profit a salariaților este condiționată de aprobarea sa în mod corespunzător de către Adunarea generală a Acționarilor societății, în conformitate cu Actul Constitutiv al Societății.
Pentru capătul de cerere privind acordarea beneficiilor reprezentând cota din profitul societății, recurenta a invocat, prin completare la motivele de recurs, excepțiile lipsei calității procesuale active a reclamantului, prematurității, prescripției și respectiv inadmisibilității acțiunii.
S-a arătat în susținerea acestor excepții că reclamantul nu are calitate procesuală activă fiindcă părți în contractul colectiv de muncă sunt patronatul pe de o parte și salariații pe de alta, care la nivel de unitate sunt reprezentați de sindicatul legal constituit.
Invocând dreptul prevăzut în art.139 din contractul colectiv de muncă, salariații nu pot să acționeze individual deoarece nu sunt titularii dreptului subiectiv în cadrul raportului juridic dedus judecății.
Recurenta a criticat sentința și prin prisma excepției prematurității cererii de chemare în judecată, cu motivarea că atât cota de participare la profit cât și modalitatea concretă de acordare și condițiile de diferențiere a acesteia între salariați trebuiau negociate ori neîndeplinirea acestei cerințe atrage sancțiunea respingerii acțiunii ca prematur formulate.
Sub aspectul celei de a treia excepții-a prescripției dreptului material la acțiune, recurenta a arătat că în cauză erau incidente prevederile art.283 lit.e din Codul muncii, termenul în care reclamantul avea dreptul la acțiune fiind de 6 luni, iar nu de 3 ani, așa cum greșit s-a reținut de instanța de fond care a respins greșit această excepție.
În subsidiar, s-a mai arătat că expertiza de specialitate a calculat drepturile reclamantului numai teoretic, fără o deplasare la sediul societății pentru a consulta evidențele contabile și a stabilit valoarea salariului mediu practicat la nivel de societate, iar nu cea a salariului efectiv încasat de reclamant.
În fine, recurenta a mai susținut și inadmisibilitatea acțiunii cu argumentul că art.139 din contractul colectiv de muncă ca și art.42 alin.3 din contractul colectiv de muncă la nivel național nu creează un drept ci doar o vocație, o posibilitate a salariaților de a beneficia de cota de participare la profitul anual al societății.
Chiar și în situația în care dreptul salariaților de a primi o cotă parte din beneficiul realizat anual de societate ar fi considerat că există, el este afectat de modalități, respectiv de o dublă condiție suspensivă mixtă privind existența unui profit la finele fiecărui an și obligativitatea negocierii cu organizația sindicală reprezentativă a salariaților, ambele nefiind îndeplinite în cauză.
Recurenta-pârâtă a depus înscrisuri constând în soluții din practica judiciară în sensul celor susținute în calea de atac exercitată.
Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate în recurs, în raport de actele și lucrările dosarului, de dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei, Curtea constată că recursul este fondat potrivit considerentelor ce urmează:
Având a soluționa cu prioritate, conform art.137 alin.1 cod pr.civ. excepțiile invocate de recurentă cu privire la lipsa calității procesuale active a reclamantului, a prematurității și respectiv a inadmisibilității acțiunii și care nu au făcut obiectul apărării la instanța de fond, fiind ridicate direct în calea de atac, Curtea constată că niciuna dintre acestea nu este întemeiată și drept urmare vor fi respinse pentru următoarele argumente:
Calitatea procesuală presupune existența unei identități între persoana reclamantului și cel care ar fi titular al dreptului afirmat (calitate procesuală activă) și între persoana pârâtului și cel despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic dedus judecății (calitate procesuală pasivă).
Reclamantul, fiind cel care pornește acțiunea, trebuie să justifice atât calitatea sa procesuală cât și pe cea a pârâtului chemat în judecată, prin indicarea obiectului cererii și a motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază pretenția sa.
În cauză de față, reclamantul a indicat cu claritate în cererea introductivă de instanță atât obiectul pretențiilor sale pentru fiecare petit din acțiune cât și motivele de fapt și de drept pentru care a chemat în judecată societatea-pârâtă, astfel că acesta are calitatea procesuală de a sta în judecată în raportul juridic cu pârâta pentru drepturile bănești pe care le-a cerut în nume propriu, afirmând că acestea decurg din relațiile sale de muncă cu unitatea angajatoare.
Prin invocarea excepției de prematuritate recurenta-pârâtă își invocă de fapt propria sa culpă, deoarece atât inițiativa negocierilor cât și obligația organizării lor aparțin patronatului, conform Legii 130/1996 republicată.
Chiar recurenta a susținut prin motivele de recurs că "art.139 din CCM dă naștere în patrimoniul salariaților la un drept al cărui conținut constă strict în posibilitatea acestora de a solicita demararea negocierilor cu privire la stabilirea dreptului de participare la cota din profitul anual".
În egală măsură însă, pretinsa prematuritate a acțiunii așa cum a fost susținută de recurentă se referă la inexistența dreptului însuși al salariaților și implicit și al intimatului-reclamant, la profitul anual al societății.
S-a arătat că în termenii art.139 din și art.42 alin.3 din, participarea salariaților la profitul anual al societății este enunțată o vocație, o posibilitate care nu naște în sarcina recurentei vreo obligație de executat corelativă dreptului pretins de reclamant.
În plus, s-a mai argumentat tot în sprijinul aceleiași excepții că existența unui eventual drept la profitul anual al societății este condiționată suspensiv de realizarea unui profit la finele anului de referință și respectiv de negocierea cu federația sindicatelor libere independente (în continuare ) SA, niciuna dintre aceste cerințe nefiind îndeplinită până la data introducerii acțiunii de către reclamant.
Curtea constată că sub aspectele relevate de recurentă, excepția de prematuritate nu se justifică.
Pentru ca o cerere de chemare în judecată să fie prematur introdusă, este decisiv ca o procedură prealabilă, reglementată expres ori un termen prevăzut în condiții de accesibilitate și previzibilitate să fie parcurse cu necesitate de cel care se adresează instanțelor judecătorești, înainte de înregistrarea acțiunii.
În cauză, acțiunea reclamantului de a pretinde în calitate de salariat, anumite categorii de drepturi bănești de la societatea angajatoare, nu este condiționată de parcurgerea vreunei proceduri prealabile ori împlinirea vreunui termen sau condiții, așa încât cererea formulată să fie considerată prematur introdusă la prima instanță.
Excepția inadmisibilității astfel cum a fost argumentată de recurentă privește în realitate fondul dreptului reclamat de intimat și contestat de pârâtă.
, cum sunt generic denumite în doctrina juridică. sunt veritabile apărări de fond având drept efect împiedicarea judecății fiindcă noțiunea de inadmisibilitate vizează nu excepția, ci efectul spre care aceasta tinde.
constituie mijloace de apărare specifice caracterizate prin trăsături care le diferențiază de excepțiile de procedură și le apropie de apărările de fond, nefiind prevăzute între excepțiile procesuale.
În cauza de față, recurenta opunând excepția inadmisibilității, a susținut în realitate că dreptul reclamantului la acțiune nu există câtă vreme norma din art.139 din nu reglementează acest drept, ceea ce constituie o apărare de fond cu consecința împiedicării judecății realelor raporturi juridice dintre părți.
De aceea, Curtea va respinge excepția inadmisibilității ca neîntemeiată față de motivele sub care a fost argumentată, urmând ca acestea să fie cercetate în cadrul analizei legalității și temeiniciei hotărârii declanșate ca efect al recursului exercitat de recurenta - SA
Nici excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de recurentă în apărare la instanța de fond și apoi drept critică în recurs, nu este întemeiată.
Această excepție a fost cercetată de instanța fondului.
Curtea constată că tribunalul a respins în mod corect excepția prescripției dreptului material la acțiune, întrucât potrivit art. 283 alin.1 lit.c Codul muncii în situația în care obiectul litigiului constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat termenul de prescripție este de 3 ani indiferent de izvorul acestor drepturi salariale, fiind de neconceput ca pentru aceleași drepturi să existe termene de prescripție diferite în funcție de izvorul acestora și în plus dispozițiile art. 283 alin.1 lit.c Codul muncii au caracter de normă specială în raport cu dispozițiile. art. 283 alin.1 lit.e Codul muncii care se referă la toate drepturile, respectiv obligațiile prevăzute într-un contract colectiv de muncă între care și drepturile salariale.
Referitor la fondul recursului exercitat de recurenta - SA B prin reprezentanții săi legali, în ceea ce privește primul capăt de cerere, Curtea constată că prima instanță în mod corect a hotărât că nu există nicio dovadă a faptului că, incluse ori nu în salariul reclamantului, suplimentările salariale reprezentând prime de Paște și C, i-ar fi fost efectiv plătite, statele de plată nefiind depuse la dosar de către recurenta-pârâtă, așa cum obligă prevederile art. 163 din Codul muncii.
Din înscrisurile aflate în dosar rezultă că începând cu anul 2003, anual, s-a negociat acordarea acestor drepturi, conform art.168 alin.1 din contractele colective de muncă, disputa juridică a părților nefiind legată de sintagma includerii lor în salariu ci a efectivității plății lor.
Este adevărat că, începând cu anul 2003, s-a negociat ca primele de sărbători să fie incluse în salariul de bază, numai că, începând cu anul 2004, acest lucru nu s-a produs, fapt dovedit cu expertiza contabilă efectuată în cauză și necontrazis de recurentă cu înscrisurile depuse la dosar.
În aceste condiții, se constată că nu pretențiile reclamantului, ci susținerile recurentei sunt lipsite de fundament, Curtea reținând că, potrivit art. 287 din Codul muncii, sarcina probei revine, în conflictele de muncă, angajatorului, care avea obligația de a proba susținerile privind plata drepturilor suplimentare cu destinație de prime de C și respectiv de Paște în perioada de referință, prin includerea lor în salariile de bază ale angajaților, așa cum a susținut.
Sub acest aspect, criticile aduse sentinței nu sunt justificate și, drept consecință, nu pot fi primite, obligația plății respectivelor drepturi către reclamant fiind legal și temeinic stabilită de instanța fondului pe baza expertizei contabile salarizare care a calculat echivalentul sumelor cuvenite reclamantului la valoarea de bază totală netă actualizată de 2999 lei.
În privința capătului de cerere prin care reclamantul a solicitat și plata cotei de participare la profitul anual al societății pentru perioada 2005, 2006, Curtea constată că prima instanță, interpretând greșit dispozițiile art.139 din, a admis acest capăt de cerere acordându-i reclamantului, cu acest titlu, drepturi bănești evaluate de același raport de expertiză la suma totală de 1323 lei pentru anii 2005, 2006.
În formularea din, art.139 stabilește că atât cota de participare la profitul anual cât și modalitatea concretă de acordare precum și condițiile de diferențiere între salariații SA vor fi stabilite prin negociere cu.
Această clauză contractuală nu generează prin ea însăși dreptul la acordarea cotei de participare la profitul societății, existența acestui drept fiind într-adevăr dublu condiționată, așa cum în mod corect a susținut recurenta, de înregistrarea de profit la finele fiecărui an din perioada de referință ce face obiectul litigiului (anii 2004, 2005, 2006); negocierea modalităților concrete de acordare și a criteriilor de diferențiere între salariați, cu.
În mod greșit, expertiza efectuată în cauză și însușită de instanța fondului a stabilit că temeiul legal pentru acordarea cotei de participare la profitul societății îl constituie 64/2001( modificată prin nr.61/2004) aprobată prin Legea nr.769/2001, căci acest act normativ privește exclusiv repartizarea profitului la societățile naționale, companiile naționale și societățile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat și la regiile autonome dacă acestea s-au angajat și au stabilit prin bugetele de venituri și cheltuieli obligația de participare la profit ca urmare a serviciilor angajaților lor în relație cu acestea, situație în care se pot acorda aceste drepturi în limita a 10% din profitul net - așa cum se prevede în art.1 alin.1din actul normativ sus-citat.
Cum în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de însăși clauza contractuală pentru valabila existență a dreptului la cota de participare la profit, pe de o parte, iar pe de alta, cum în legislația română actuală nu este reglementată obligația adunării generale a acționarilor unei societăți pe acțiuni (societatea recurentă - SA fiind constituită ca societate pe acțiuni sub regimul instituit de Legea nr.31/1990 modif. prin Legea nr.161/2003) să acorde salariaților săi dreptul de participare la beneficii, conform art.178 și art.183 din aceste acte normative, rezultă că art.139 din conferă salariaților doar premisele negocierii unui eventual drept de a participa la beneficiul (profitul) net al societății, cu respectarea cerințelor impuse de actul constitutiv al societății angajatoare și a condițiilor prealabile stabilite prin această clauză contractuală, astfel cum au fost enumerate mai sus și numai dacă nu s-a decis reinvestirea profitului societății iar nu distribuirea lui.
Așa fiind, pentru toate considerentele care preced Curtea va respinge ca neîntemeiate excepțiile invocate și constatând că în cauză este incident cazul de modificare prevăzut de art.304 pct.9 Cod pr.civilă, în temeiul art.312 din același cod, va admite recursul, înlăturându-se ca neîntemeiată obligația pârâtei la plata sumei de 1323 lei ce reprezintă cota de participare la profitul anual al societății și menținându-se celelalte dispoziții ale hotărârii recurate.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta SA, cu sediul în B,-, sector 1, împotriva sentinței civile nr.1342 din 9 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatul-reclamant, domiciliat în P,-..101,. A,.10,.39, județul
Modifică în parte sentința în sensul că dispune înlăturarea obligării pârâtei la plata sumei de 1323 lei reprezentând beneficiu 2005-2006, reactualizat.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 7 octombrie 2008.
Președinte, JUDECĂTORI: Alexandru Bobincă, Ioana Cristina Țolu Cristina
- - --- - -
Grefier,
P/
3 ex. /13.10.2008
f- Trib.
-
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
Președinte:Alexandru BobincăJudecători:Alexandru Bobincă, Ioana Cristina Țolu Cristina
