Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 1959/2008. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
DECIZIA NR.1959
Ședința publică din data de 7 octombrie 2008
PREȘEDINTE: Alexandru Bobincă
JUDECĂTORI: Alexandru Bobincă, Ioana Cristina Țolu Cristina
- -
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursurilor declarate de reclamantul T, domiciliat în P,-,.5M,.A,.17, județul P, cu domiciliul ales la cabinet avocat, P,-, județul P și de pârâta SA, cu sediul în B,-, sector 1, împotriva sentinței civile nr.1240 din 15 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova.
Recurs scutit de plata taxei de timbru.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurentul-reclamant T, prin avocat din cadrul Baroului P, recurenta-pârâtă SA prin avocat din cadrul Baroului
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care:
Avocat pentru recurentul-reclamant, avocat pentru recurenta-pârâtă, având pe rând cuvântul, arată că nu mai au cereri de formulat.
Curtea ia act că nu mai sunt cereri de formulat, față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbaterea recursului.
Avocat având cuvântul pentru recurentul-reclamant T, solicită admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței în sensul obligării pârâtei la acordarea către recurentul reclamant a cotei de participare la profit, fără cheltuieli de judecată, depunând și concluzii scrise și practică judiciară, respectiv xerocopia deciziei civile nr.936/2008 pronunțată de Curtea de APEL PLOIEȘTI.
Avocat având cuvântul pentru recurenta-pârâtă SA, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea sentinței și pe fond respingerea acțiunii reclamantului, fără cheltuieli de judecată.
În ceea ce privește recursul reclamantului, solicită respingerea ca nefondat a acestuia.
Avocat având cuvântul pentru recurentul-reclamant T, solicită respingerea ca nefondat a recursului pârâtei.
CURTEA
Deliberând asupra recursurilor civile de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată sub nr- reclamantul Tac hemat în judecată pe pârâta SC SA B, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 7000 lei drepturi salariale cuvenite și neacordate constând în primele de C 2004 și Paște și C 2005, obligarea pârâtei la sporul de 20% pentru lucrul în condiții deosebite, periculoase, precum și la plata beneficiilor pe perioada 2004-2006, drepturi salariale actualizate cu indicele de inflație până la data plății efective.
In motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a fost salariat la SC SA B- Suc. în funcția de compresorist iar raporturile de muncă au încetat la data de 29.03.2006.
Reclamantul a mai arătat că pe lângă salariul de bază urma să beneficieze și de drepturile acordate în baza contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de societate constând în suplimentări salariale cu ocazia sărbătorilor de Paște și de C, drepturi ce nu le-au fost acordate în perioada sus-menționata și nici sporul de pericol de 20% ori c/val. beneficiului aferent perioadei 2004-2006.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care solicitat respingerea acțiunii atât timp cât drepturile solicitate au fost incluse în salariul de bază începand cu anul 2003.
De asemenea, pârâta a invocat excepția prescriptiei dreptului la acțiune, susținând că sunt aplicabile disp.art.283 alin.1 lit.e din Codul Muncii în sensul că cererile pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia, excepție pusă în discuția părților și unită cu fondul.
La data de 01.04.2008 reclamantul și-a precizat acțiunea solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 3024 lei reprezentând c/val. primelor de C 2004 și de Paște 2004 și 2005 și beneficiul pe perioada 01.01.2005-29.03.2006.
In cauză s-a administrat proba cu acte și expertiză specialitatea salarizare- normare.
După administrarea probatoriilor, prin sentința civilă nr.1240 din 19 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, s-a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtă prin întâmpinare, s-a admis în parte actiunea precizată formulată de reclamantul T, în contradictoriu cu pârâta SC SA, a fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma netă de 2173lei reprezentand c/val. primelor de C pe anii 2004 și 2005 și prima de Paște pe anul 2005, conform raportului de expertiză întocmit de expert, sumă ce urmează a fi actualizată de la data pronunțării sentinței și până la data plății efective, în raport de indicele de inflație, s-au respins ca neîntemeiate capetele de cerere privind obligarea pârâtei la plata beneficiului pe perioada 01.01.2005-29.03.2006 și a sporului de 20% pentru muncă în condiții deosebite pe perioada 03.10.2004-29.03.2006, și totodată a fost obligată pârâta către reclamant la plata sumei de 1300 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că potrivit actelor existente la dosar, reclamantul a fost salariatul pârâtei până la data de 29.03.2006, ocazie cu care nu a încasat drepturile salariale reprezentând suplimentări pentru Paște și
Disp.art.168 din Contractul colectiv de muncă pe unitate pentru anul 2004 stipulează că angajații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe SNP, cu ocazia sărbătorilor de Paște și de C, menționându-se că pentru anul 2003 suplimentările de la alin.1 au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, prevederi ce au fost preluate ulterior și în Contractele colective de muncă pe unitate, negociate și aplicabile la nivelul societății pe anii 2004, 2005, 2006, 2007.
A mai reținut instanța de fond că din probele administrate în cauză rezultă că reclamantul a fost salariatul pârâtei însă, în cursul anului 2004 și 2005 nu a încasat drepturile salariale suplimentare cu ocazia sărbătorilor de Paște și de C, astfel încât pârâta este obligată să achite aceste drepturi reclamantului, mai ales că nu există nicio dovada la dosar că pârâta ar fi achitat efectiv aceste drepturi sau că le-ar fi inclus în salariul de bază.
Prin urmare, tribunalul, în baza Contractelor colective sus-menționate și a art.161 și urm. Codul Muncii, a admia în parte actiunea precizată după cum s-a arătat mai sus.
În ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata sporului de pericol de 20%, instanța de fond l-a respins întrucât, potrivit aceluiași raport de expertiză, reclamantul nu a lucrat în locuri de muncă unde salariații din cadrul au beneficiat de spor de condiții periculoase, conform CCM la nivel de societate, astfel încât pretenția acestuia de a-i fi acordat un asemenea spor este neîntemeiată.
De asemenea, tribunalul a respins și capătul de cerere privind acordarea beneficiului deoarece nu a existat o negociere între patronat și sindicat ori, art.139 din CCM la nivel de unitate condiționează acordarea unor asemenea beneficii de existența unei negocieri privind cota de participare a salariaților la profitul anual, modalitatea concretă de acordare, precum și condițiile de diferențiere, astfel că, nefăcându-se dovada negocierii, salariații nu pot pretinde să li se acorde sume de bani cu titlu de beneficii.
Totodată, tribunalul a respins excepția prescripției dreptului la acțiune, constatând că în speță sunt aplicabile disp. art.283 alin.1 lit.c din Codul Muncii conform căruia prezenta acțiune este supusă termenului de 3 ani care a început să curgă de la data scadenței sumelor începând cu anul 2004, cu atât mai mult cu cât prezenta acțiune vizează un conflict de muncă.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamantul T și pârâta SC SA
Recurentul-reclamant Tac riticat sentința primei instanțe ca nelegală și neteneinică.
A arătat recurentul-reclamant, că existența dreptului său la profit nu depinde de negocierea ulterioară dintre sindicat și angajator ci numai întinderea acestui drept este supusă negocierii.
A susținut recurentul-reclamant că dreptul său este prevăzut în mod expres de art.139 CCM din 2004-2007 și că existența acestuia este condiționată doar de existența profitului angajatorului și de calitatea sa de salariat, condiții care sunt îndeplinite, astfel că se impune admiterea recursului său, modificarea în parte a sentinței și pe fond admiterea și a capătului de cerere privind obligarea pârâtei la
plata sumei de 905 lei reprezentând cota de participare la profitul intimatei aferent perioadei 01.01.2005-29.03.2006.
Recurenta-pârâtă susține, într-un prim motiv de recurs, că dreptul la acțiune al recurentului-reclamant este prescris în raport de disp.art. 283 alin.1 lit.e din Codul Muncii, care arată că termenul în care pot fi introduse acțiuni privind nerespectarea unor clauze din contractul colectiv de muncă este de 6 luni de la nașterea dreptului la acțiune și cum recurentul-reclamant și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 168 din Contractul colectiv de muncă, afirmând că prevederile acestui articol nu au fost respectate, termenul de prescripție aplicabil este cel prevăzut de art. 283 alin.1 lit.e din Codul Muncii, astfel că acțiunea recurentului-reclamant este prescrisă.
Pe fondul pricinii, se susține că în mod greșit prima instanță nu a reținut apărarea recurentei-pârâte în sensul că sumele solicitate au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, așa cum s-a procedat și în anul 2003, împrejurare ce rezultă din interpretarea dispozițiilor contractelor colective de muncă din anii 2003-2007, respectiv ale art.168 alin.2 din aceste contracte, la care s-a făcut referire, rostul menținerii acestui alineat și în contractele colective de muncă pe anii 2004-2007, fiind acela de a arăta modalitatea concretă de acordare a suplimentării salariale prevăzută în alin.1 al art. 168 pe anul 2003, dar și în anii pentru care se încheiau acele contracte colective de muncă.
Așa fiind, susține recurenta-pârâtă, părțile contractului colectiv de muncă au convenit în anul 2003, pentru prima dată, o anumită modalitate de acordare a suplimentărilor salariale și au stabilit ca această modalitate să fie menținută prin inserarea alin.2 al art.168, recurentul-reclamant necontestând că în anul 2003 primit suplimentările salariale ca parte a salariului de bază.
De asemenea, pasivitatea recurentului-reclamant, care în toată perioada 2004-2007 nu a spus nimic despre faptul că nu și-a primit drepturile salariale negociate și prevăzute în contractul colectiv de muncă, arată că acesta cunoștea că și-a primit banii în salariul de bază.
Punctul de vedere al recurentei-pârâte, arată aceasta, este susținut și de Comisia Paritară SA, care funcționează în temeiul art.9 din Contractul colectiv de muncă și care este împuternicită să soluționeze eventualele conflicte în legătură cu aplicarea contractului colectiv de muncă, comisie care a emis la 18.06.2007 o informare către toate structurile teritoriale în care arată că aceste drepturi salariale s-au introdus în salariul de bază al fiecărui salariat începând cu anul 2003, iar apoi, la data de 31.08.2007, a emis o Notă asupra precizării situației primelor de Paște și de C, prevăzute în art.168 din CCM al SA, în care se expune același punct de vedere, iar această precizare făcută de părțile unui contract este obligatoriu să fie luată în considerare.
Mai mult decât atât, susține recurenta-pârâtă, deși instanța a observat că valoarea unei astfel de suplimentări este egală cu un salariu de bază mediu pe SNP SA, a admis acțiunea și a acordat sume echivalente cu salariul mediu brut pe unitate.
În completarea motivelor de recurs, recurenta-pârâtă a reiterat împrejurarea că primele invocate au fost introduse în salariul de bază al reclamantului
începând cu anul 2003, astfel încât, recurenta-pârâtă a executat astfel obligația asumată prin CCM.
Pe cale de consecință, recurentului-reclamant i-a fost majorat salariul conform art.168 alin.2 din CCM prin includerea primelor în salariul de bază, majorare care a fost menținută și pentru anii următori.
Astfel, din moment ce înțelegerea părților a fost aceea de a introduce începând cu anul 2003 primele în salariul de bază, cu consecința neplătirii acestora separat, simpla redactare defectuoasă a art.118 alin.2 din 2004-2007 (prin care se prevede greșit că numai pentru anul 2003 primele au fost incluse în salariul de bază) nu este de natură a duce la concluzia că recurenta-pârâtă nu și-a îndeplinit obligația contractuală.
A mai arătat recurenta-pârâtă, că expertiza nu a avut în vedere și analizarea statelor de plată care nu au fost solicitate de către expertă, ci s-a efectuat pe baza unor indicativi sintetici, respectiv salariul mediu brut și salariul de bază mediu de la nivelul SC SA, astfel încât recurenta-pârâtă a fost obligată la suma reprezentând un calcul teoretic.
Curtea examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate, a actelor și lucrărilor dosarului, precum și în raport de dispozițiile legale care au incidență în soluționarea cauzei și în raport de disp. art.3041Cod procedură civilă, constată că ambele recursuri sunt nefondate, pentru următoarele considerente:
Curtea constată că tribunalul a respins în mod corect excepția prescripției dreptului material la acțiune, întrucât potrivit art. 283 alin.1 lit.c Codul Muncii în situația în care obiectul litigiului constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat termenul de prescripție este de 3 ani indiferent de izvorul acestor drepturi salariale, fiind de neconceput ca pentru aceleași drepturi să existe termene de prescripție diferite în funcție de izvorul acestora și în plus dispozițiile art. 283 alin.1 lit.c Codul Muncii au caracter de normă specială în raport cu disp. art.283.1 lit.e Codul Muncii care se referă la toate drepturile, respectiv obligațiile prevăzute într-un contract colectiv de muncă între care și drepturile salariale.
Referitor la fondul recursului exercitat de recurenta-pârâtă SC SA B, în ceea ce privește primul capăt de cerere, Curtea constată că prima instanță în mod corect a hotărât că nu există nicio dovadă a faptului că suplimentările salariale reprezentând prime de Paște și C, ar fi fost efectiv plătite, statele de plată nefiind depuse la dosar de către recurenta-pârâtă, așa cum obligă prevederile art. 163 din Codul Muncii.
Din înscrisurile aflate în dosar rezultă că începând cu anul 2003, anual s-a negociat acordarea acestor drepturi, conform art.168 alin.1 din contractele colective de muncă, disputa juridică a părților nefiind legată de sintagma includerii lor în salariu ci a efectivității plății lor.
Este adevărat că începând cu anul 2003 s-a negociat ca primele de sărbători să fie incluse în salariul de bază, numai că începând cu anul 2004 acest lucru nu s-a produs, fapt dovedit cu expertiza contabilă efectuată în cauză și necontrazis de recurenta-pârâtă cu înscrisurile depuse la dosar.
În aceste condiții se constată că susținerile recurentei-pârâte sunt lipsite de fundament, Curtea reținând că, potrivit art.287 din Codul Muncii, sarcina probei
revine în conflictele de muncă angajatorului, care avea obligația de a proba susținerile privind plata drepturilor suplimentare cu destinație de prime de C și respectiv de Paște în perioada de referință, prin includerea lor în salariile de bază ale angajaților, așa cum a susținut.
Sub acest aspect, criticile aduse sentinței nu sunt justificate și drept consecință nu pot fi primite, obligația plății respectivelor drepturi către recurentul-reclamant fiind legal și temeinic stabilită de instanța fondului pe baza expertizei contabile salarizare care a calculat echivalentul sumelor cuvenite.
În privința recursului reclamantului referitor la plata cotei de participare la profitul anual al societății pentru perioada 1.01.2005 -29.03.2006, Curtea constată că prima instanță a interpretat corect dispozițiile art.139 din și a respins acest capăt de cerere.
În formularea din, art.139 stabilește că atât cota de participare la profitul anual cât și modalitatea concretă de acordare precum și condițiile de diferențiere între salariații SA vor fi stabilite prin negociere cu.
Această clauză contractuală nu generează prin ea însăși dreptul la acordarea cotei de participare la profitul societății, existența acestui drept fiind într-adevăr dublu condiționată de: înregistrarea de profit la finele fiecărui an din perioada de referință ce face obiectul litigiului și negocierea modalităților concrete de acordare și a criteriilor de diferențiere între salariați, cu.
Nu se pot reține ca temei legal pentru acordarea cotei de participare la profitul societății dispozițiile 64/2001( modificată prin nr.61/2004) aprobată prin Legea nr.769/2001, căci acest act normativ privește exclusiv repartizarea profitului la societățile naționale, companiile naționale și societățile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat și la regiile autonome dacă acestea s-au angajat și au stabilit prin bugetele de venituri și cheltuieli obligația de participare la profit ca urmare a serviciilor angajaților lor în relație cu acestea.
Cum în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de însăși clauza contractuală pentru valabila existență a dreptului la cota de participare la profit, pe de o parte, iar pe de alta, cum în legislația română actuală nu este reglementată obligația adunării generale a acționarilor unei societăți pe acțiuni (societatea recurentă SC SA fiind constituită ca societate pe acțiuni sub regimul instituit de Legea nr.31/1990 modificată prin Legea nr.161/2003) să acorde salariaților săi dreptul de participare la beneficii-conform art.178 și art.183 din aceste acte normative - rezultă că art.139 din conferă salariaților doar premisele negocierii unui eventual drept de a participa la profitul net al societății, cu respectarea cerințelor impuse de actul constitutiv al societății angajatoare și a condițiilor prealabile stabilite prin această clauză contractuală, astfel cum au fost enumerate mai sus și numai dacă nu s-a decis reinvestirea profitului societății iar nu distribuirea lui.
Așa fiind, pentru considerentele expuse mai sus, Curtea va respinge ambele recursuri ca nefondate, conform disp.art.312 Cod procedură civilă, hotărârea primei instanțe fiind legală și temeinică sub toate aspectele.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamantul T, domiciliat în P,-,.5M,.A,.17, județul P, cu domiciliul ales la cabinet avocat, P,-, județul P și de pârâta SA, cu sediul în B,-, sector 1, împotriva sentinței civile nr.1240 din 15 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică astăzi, 7 octombrie 2008.
Președinte, JUDECĂTORI: Alexandru Bobincă, Ioana Cristina Țolu Cristina
- - - - - -
Grefier,
Red.
Tehnored.
2 ex./06.11.2008
dosar fond.- - Tribunalul Prahova
judecători fond-
- - R
operator de date cu caracter personal
număr notificare 3120/2006
Președinte:Alexandru BobincăJudecători:Alexandru Bobincă, Ioana Cristina Țolu Cristina
