Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 1965/2008. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
DECIZIA NR.1965
Ședința publică din data de 7 octombrie 2008
PREȘEDINTE: Alexandru Bobincă
JUDECĂTORI: Alexandru Bobincă, Ioana Cristina Țolu Cristina
- -
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâta SA, cu sediul în B,-, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 1761 din 13 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații-reclamanți, domiciliată în P,-,.47,.34, jud.P, domiciliat în P, Al. nr.2,.2..12, jud.P, domiciliat în com. sat nr.167, jud.P, domiciliat în P,-, jud.P, domiciliată în P,-,.2B,.25, jud.
Recurs scutit de plata taxei de timbru.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns intimații-reclamanți, toți prin avocat din cadrul Baroului P, lipsă fiind recurenta-pârâtă SA,
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință care învederează instanței că recursul este declarat în termen și motivat, iar pentru termenul de astăzi, prin intermediul serviciului registratură s-au depus concluzii scrise formulate de recurenta-pârâtă care a solicitat judecarea cauzei în lipsă, la acestea fiind atașată împuternicirea avocațială de reprezentare a recurentei-pârâte în instanță a domnului avocat.
Avocat pentru intimații-reclamanți arată că nu mai are cereri de formulat.
Curtea ia act că nu mai sunt cereri de formulat, față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbaterea recursului.
Avocat având cuvântul pentru intimații-reclamanți, solicită respingerea ca nefondat a recursului pârâtei, menținerea ca temeinică și legală a sentinței instanței de fond, obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată către intimații-reclamanți.
URTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Prahova, reclamanții,
, au chemat în judecată pe pârâta SC SA, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 9100 lei brut actualizată conform indicelui de inflație începând cu data scadenței fiecărei sume pânâ la plata efectivă, reprezentând drepturi salariale cuvenite și neacordate, respectiv suplimentari salariale de C și de Paște în perioada decembrie 2005-2007.
In motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că au fost salariați ai pârâtei SC SA B, iar potrivit contractului colectiv de muncă, pe lângă salariul lunar erau îndreptățiți la suplimentare salarială în cuantum de un salariu de bază mediu pe societate cu ocazia sărbătorilor de Paște și de C, acest drept salarial fiind consfințit de prevederile art.168 alin.1 din Contractul Colectiv de Muncă pe anii 2004, 2005 și 2006, însă pârâta nu acordat aceste drepturi în termenul cuvenit, datorând astfel și beneficiul nerealizat respectiv corecția acestor sume cu coeficientul de inflație.
In dovedirea acțiunii, reclamantii au depus la dosarul cauzei inscrisuri.
Pârâta SC SA invocat în scris excepția prescripției dreptului la acțiune, susținând că, potrivit art.283 alin.1 lit. din Codul Muncii cererile in vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori unor clauze ale acestuia, acțiunea formulată de reclamanți întemeindu-se pe dispozițiile art.168 din Contractul Colectiv de Muncă pe anii 2004-2005, reclamanții pretinzând că nu au fost respectate dispozițiile acestor contracte.
De asemenea, pârâta SC SA a formulat întâmpinare prin care solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, susținând că sumele de bani cu caracter premial au fost negociate și prevăzute în anul 2003 așa cum rezultă din actul adițional la Contractul Colectiv de Muncă înregistrat la nr.8080/2001, contractul de muncă preexistent fiind renegociat, prevăzându-se ca pentru anul 2003 suplimentările vor fi introduse în salariul de bază al fiecărui angajat conform modalității și în condițiile negociate de .
S- mai susținut de pârâtă prin întâmpinare, că în anul 2005 s- încheiat un nou Contractul Colectiv de Muncă care, spre deosebire de cele anterioare, avea o nouă formulare pentru alin.2 al art.168 în sensul că în anul 2003 suplimentările salariale de la alin.1 au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, aceeași formulare păstrându-se și în Contractul Colectiv de Muncă pe anul 2006 și 2007, sensul menținerii alineatului fiind de preciza modalitatea concretă de acordare suplimentării salariale prevăzută la alin.1 al art.168 în anul 2003 dar și în anii pentru care se încheiau contracte colective de muncă.
Prin sentința civilă nr.1761 din 13 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, s-a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtă prin întâmpinare, s-a admis acțiunea formulată de reclamanții, în contradictoriu cu pârâta SC SA B, a fost obligată pârâta să plătească reclamanților suplimentările salariale corespunzatoare sărbătorilor de C și de Paște pe anii 2005-2007 dupa cum urmează: pentru - 9100 lei brut, pentru - 9100 lei brut, pentru - 5100 lei brut, pentru - 7100 lei brut, pentru - 1400 lei brut și totodată, a fost obligată pârâta să plătească fiecărui reclamant câte 200 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că potrivit art.283 lit. din Codul Muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune în situația în care obiectul conflictului de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau unor despăgubiri către salariat precum și în cazul răspunderii patrimoniale salariaților față de angajat, sau în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, potrivit alin.1 lit.c,în cazul neexecutării Contractul Colectiv de Muncă ori unei clauze ale acestuia.
A mai reținut instanța de fond, că prin cererea formulată reclamanții au solicitat plata unor drepturi salariale restante cuvenite și neacordate în anii 2005 - 2007, susținând că acestea erau prevăzute în Contractul Colectiv de Muncă, astfel încât sunt aplicabile dispozițiile art.283 alin.1 lit. din Codul Muncii referitoare la termenul de prescripție de 3 ani care începe să curgă de la data nașterii dreptului la acțiune.
A apreciat tribunalul că susținerea pârâtei conform căreia termenul este de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, nu poate fi reținută întrucât prin cererea formulată nu se invocă neexecutarea Contractul Colectiv de Muncă
Față de aceste considerente, tribunalul a constatat că acțiunea introdusă la data de 03.06.2008 referitoare la neacordarea unor drepturi salariale restante cuvenite pe anii 2005- 2007, fost promovată în cadrul termenului de 3 ani, și în baza art.137 pr.civila tribunalul a respina excepția prescripției dreptului la acțiune, ca neîntemeiată.
S-a mai reținut de tribunal că, precizând acțiunea, reclamanții au invederat că solicită obligarea pârâtei la plata sumelor indicate în acțiunea principală reprezentând drepturi salariale cuvenite și neacordate, potrivit tabelului anexă
De asemenea, s-a mai reținut de instanța de fond că reclamanții au fost încadrați la SC SA, prin contractul colectiv de muncă pe unitate pentru anul 2004 stabilea în cuprinsul art.268, cu prilejul sărbătorilor de Paște și C, angajații SNP SA se prevede că vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe societate, la alin.2 al acestui articol precizându-se că pentru anul 2005 suplimentările de la alin.1 au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat.
Potrivit înscrisurilor depuse în cauză, Contractele Colective de Muncă pe societate negociate și aplicabile la nivelul SNP SA pe anii 2004, 2005, 2006 au menținut disp.art.168 alin.1, alin.2 al acestui articol fiind însă modificat în formă în anul 2003, suplimentărilor salariale de la alin.1, sunt incluse în salariul de bază al fiecărui salariat.
Urmare a acestor modificări ale alin.2 al art.168 al Contractul Colectiv de Muncă, pârâta nu a mai acordat reclamanților în cursul anilor 2004 și 2005 suplimentările salariale prevăzute de alin.1 al art.168 din Contractul Colectiv de Muncă.
Coroborând dispozițiile art.168 din Contractul Colectiv de Muncă pe anul 2004 cu dispozițiile art.168 din Contractul Colectiv de Muncă pe anii 2005 și
2006, tribunalul a apreciat că părțile semnatare ale Contractul Colectiv de Muncă la nivelul SNP SA au înțeles să păstreze pentru salariați beneficiul suplimentărilor salariale prev.de alin.1 al art.168 din Contractul Colectiv de Muncă și în cursul anilor 2004-2005, suplimentările fiind introduse in salariul de bază al fiecărui salariat numai pentru anul 2003.
Întrucât pârâta nu a îndeplinit obligația ce-i revenea potrivit disp.art.168 alin.1 din Contractul Colectiv de Muncă și nu achitat reclamanților suplimentările salariale de C și Paște pentru anii, 2005, 2006 și 2007 tribunalul admis acțiunea precizata așa cum s-a arătat mai sus.
Împotriva acestei sentințe, pârâta a declarat recurs criticând soluția ca netemeinică și nelegală în sensul că în mod greșit instanța de fond a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru că drepturile salariale solicitate își au izvorul în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, ceea ce atrage incidența în cauză a dispozițiilor art.283 alin.1 lit.e Codul muncii, termenul de prescripție fiind de 6 luni.
Pe fond soluția a fost criticată deoarece instanța nu a ținut seamă de disp. art.168 alin. 2 din pe anii 2003-2004 potrivit cărora primele de sărbători au fost incluse în salariul de bază și plătite ca atare. Această situație rezultă și din faptul că reclamanții nu au formulat acțiune și pentru plata primelor pe anul 2003, an în care s-a negociat pentru prima dată cu sindicatul includerea acestor prime în salariu.
Ultima critică a recursului se referă la faptul că tribunalul nu a acordat atenție, atunci când a stabilit suma datorată de recurentă, dispozițiilor art. 168 din sub aspectul cuantumului sumei care se acordă cu titlu de primă în sensul că
aceasta nu este echivalentă cu salariul mediu brut pe unitate, ci cu salariul de bază mediu brut pe unitate, cu alte cuvinte aceste prime nu includ și sporurile.
Examinând soluția prin prisma actelor și lucrărilor de la dosar, a criticilor formulate de recurentă, precum și a dispozițiilor legale incidente în cauză, Curtea constată că este afectată legalitatea și temeinicia acesteia, așa după cum se va arăta în continuare:
Este adevărat că potrivit art.283 alin.1 lit.e Codul muncii dreptul la acțiune în cazul neexecutării CCM ori a unor clauze ale acestuia se prescrie în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului, așa cum se susține prin primul motiv de recurs, legea nefăcând nici o diferențiere în ce privește natura acestui drept, însă în ce privește drepturile salariale prin același articol la lit. c s-a prevăzut un termen de 3 ani aplicabil în toate situațiile în care obiectul acțiunii este dat de pretenții salariale, indiferent de izvorul acestora, astfel că instanța de fond în mod corect a respins excepția invocată de recurentă, această critică a recursului fiind nefondată.
Nu există reglementare și nici nu a fost în intenția legiuitorului vreodată ca pentru drepturile salariale să existe termene de prescripție diferite în funcție de izvorul acestora.
Pe fondul cauzei, Curtea constată că susținerile recurentei nu își găsesc reflectarea în probatoriul administrat în cauză, deoarece nimeni nu a contestat că începând cu anul 2003 în urma negocierilor purtate cu sindicatul primele de sărbători urmau a fi incluse în salariu, numai că acest lucru trebuia și probat de către recurentă în sensul de a demonstra cât din creșterea salarială a fiecărui an s-a datorat includerii în salariul de bază a acestor prime.
Această probă nu a fost făcută, astfel că, în mod corect instanța de fond admis acțiunea.
În ce privește cuantumul sumei acordată reclamanților, criticile formulate de recurentă sunt întemeiate, întrucât cuantumul fiecărei prime a fost expres reglementat prin ca fiind echivalentul unui salariul de bază mediu brut pe unitate în care nu sunt incluse sporurile și nu echivalentul unui salariu mediu brut pe unitate în care sunt incluse sporurile, astfel cum greșit a stabilit instanța de fond, motiv pentru care în temeiul art. 312 Cod pr. civilă, Curtea va admite recursul și va modifica în parte sentința în sensul că obligă pârâta la plata sumei de 5781 lei brut pentru fiecare reclamant.
Văzând și disp.art.274 Cod procedură civilă va obliga recurenta pârâtă la 800 lei cheltuieli de judecată către intimații reclamanți, și .
Totodată, va menține restul dispozițiilor sentinței.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta SC SA, cu sediul in B, - -, nr.239, sect.1, împotriva sentinței civile nr. 1761 din 13 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații-reclamanți, domiciliată în P,-,.47,.34, jud.P, domiciliat în P, Al. nr.2,.2..12, jud.P, domiciliat în com. sat nr.167, jud.P, domiciliat în P,-, jud.P, domiciliată în P,-,.2B,.25, jud.P și în consecință:
Modifică în parte sentința în sensul că obligă pârâta la plata sumei de 5781 lei brut pentru fiecare reclamant.
Obligă recurenta pârâtă la 800 lei cheltuieli de judecată către intimații reclamanți, și .
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică astăzi, 7 octombrie 2008.
Președinte, JUDECĂTORI: Alexandru Bobincă, Ioana Cristina Țolu Cristina
- - - - - -
Grefier,
Red.
Tehnored.
3 ex./15.10.2008
dosar fond- - Tribunalul Prahova
judecători fond-
-
operator de date cu caracter personal
număr notificare 3120/2006
Președinte:Alexandru BobincăJudecători:Alexandru Bobincă, Ioana Cristina Țolu Cristina