Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 24/2010. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE,
PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
Dosar nr-
DECIZIA NR. 24/
Ședința publică din 19 ianuarie 2010
Completul compus din:
- Președinte
- Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol judecarea recursului declarat de pârâta TRANS SRL, cu sediul în Tg.M,-, împotriva sentinței civile nr.725 din 19 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reprezentanta reclamantului intimat, av., lipsă fiind părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că recursul a fost declarat și motivat în termen, fiind scutit de taxă judiciară de timbru, iar & a depus o adresă prin care face cunoscut faptul că a reziliat contractul de asistență juridică încheiat cu pârâta recurentă - TRANS SRL. Se constată, totodată, că procedura de citare este legal îndeplinită, pârâta recurentă fiind citată de la sediul social și nu de la sediul societății civile de avocați.
Se constată, de asemenea, că pârâta recurentă nu a răspuns solicitării instanței de la termenul din 10 noiembrie 2009 privind depunerea unei situații vizând calculul drepturilor bănești cuvenite reclamantului pentru perioada 1.09.2007 - 14.09.2007, inclusiv cu referire la suma datorată acestuia cu titlu de diurnă, sumă cu privire la care pârâta susține că ar fi fost achitată reclamantului. Față de lipsa informațiilor menționate, instanța apreciază că recursul este în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.
Reprezentanta reclamantului intimat susține întâmpinarea depusă la dosar, solicitând respingerea recursului și menținerea sentinței instanței de fond, cu obligarea pârâtei recurente la plata cheltuielilor de judecată.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr.725 din 19 mai 2009, Tribunalul Mureșa admis acțiunea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu SC"- Trans"SRL Tg-M și a obligat pârâta la plata în favoarea reclamantului a echivalentului în lei, la data plății, a sumei de 670 Euro, reprezentând drepturi de diurnă, cu cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
Conform contractului individual de muncă, depus în copie la dosar, și vizat de către ITM M, reclamantul a fost angajatul pârâtei, în calitate de șofer mașină de mare tonaj începând cu data de 23.08.2007, pe o perioadă determinată de 12 luni, până la 23 august 2008.
Conform dispozițiilor di contractul de muncă salariul brut lunar este de 528 lei, iar conform susținerilor pârâtei indemnizația de deplasare este stabilită în funcție de numărul orelor, implicit numărul kilometrilor rulați.
Martorul audiat în cauză (62 dosar fond) a confirmat că reclamantul a fost angajatul pârâtei, că în luna septembrie 2007 chiar a lucrat cu acesta pe același vehicul, că diurna se primea direct de către angajat și că aceasta era în cuantum de 100 Euro pe săptămână.
Deși i-a revenit sarcina probei, în temeiul art.287 Codul muncii, pârâta nu a făcut dovada achitării în favoarea reclamantului, în condițiile indicate de art.163 Codul muncii, a drepturilor salariale (diurna) cuvenite pentru perioada 1 - 14 septembrie 2007.
S-a mai reținut că instanța a solicitat pârâtei să răspundă la interogatoriul formulat și de asemenea să transmită în copie statele de plată privind pe reclamant pentru lunile august, septembrie și decembrie 2007 precum și actele din care să rezulte modalitatea de calcul și durata plății diurnei către acesta însă solicitările instanței nu au primit răspuns astfel că pârâta a fost decăzută din această probă.
Din copia statelor de plată pe lunile august, septembrie și decembrie 2007 trimisă de ITM rezultă că reclamantul a primit doar salariul brut cuvenit în contractul de muncă (majorat începând cu septembrie 2007 - 52-54 dosar fond).
Apreciind asupra celor de mai sus, văzând și disp.art.44, 155, 161, 163 și 164 Codul muncii, instanța de fond s-a pronunțat în sensul arătat.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta, solicitând, prin invocarea motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9.pr.civ, modificarea ei parțială, în sensul respingerii pretențiilor pecuniare solicitate de reclamant, în cuantum de 670 EURO, respectiv 600 lei cheltuieli de judecată.
În cuprinsul memoriului de recurs, pârâta a arătat, cu referire la motivul reglementat de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, că hotărârea primei instanțe este lipsită de temei legal, fiind pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, deoarece între părți nu a existat niciun acord de voință pentru plata sumei de 670 EURO, drepturile salariale cuvenite reclamantului pentru munca prestată fiind stabilite prin contractul individual de muncă astfel:
- salariul de încadrare are un cuantum de 528 lei brut, respectiv 391 lei net;
- indemnizația de deplasare este stabilită în funcție de numărul orelor lucrate, implicit numărul kilometrilor rulați.
Prin urmare, s-a apreciat că pretențiile reclamantului sunt nefondate, cu atât mai mult cu cât părțile au convenit încetarea raporturilor de muncă în temeiul prevederilor art. 55 lit. b din Codul muncii, iar din înscrisurile depuse la dosarul cauzei rezultă că pârâta și-a îndeplinit obligația de plată a tuturor drepturilor salariale, reclamantul nemaiputând avea nicio pretenție pecuniară după data încetării contractului individual de muncă.
Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă, pârâta a susținut că instanța de fond nu și-a motivat hotărârea în niciun fel, nu a reținut care este starea de fapt - probată cu înscrisuri, respectiv temeiul de drept al solicitărilor acordate, nefăcând altceva decât să reitereze cele afirmate de reclamant prin cererea introductivă, apoi cele susținute de pârâtă prin întâmpinare, urmând ca în final să pronunțe o soluție, fără a motiva pronunțarea acesteia.
Reclamantul a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocațial, susținând legalitatea și temeinicia hotărârii primei instanțe.
Examinând recursul prin raportare la motivele invocate, precum și din oficiu, în limitele prevăzute de art. 3041și 306 alin. 2 Cod procedură civilă, Curtea constată că acesta este nefondat, astfel că va fi respins ca atare, pentru următoarele considerente:
Prin cererea adresată primei instanțe, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 650 EURO, reprezentând diurna pentru perioada 01.09.2007 - 14.09.2007, și 20 euro reprezentând diurna reținută din drepturile de diurnă aferente lunii decembrie 2007.
Pretenția reclamantului privind plata sumei de 650 euro cu titlu de diurnă a fost susținută de înscrisurile depuse la dosarul cauzei, filele 6 - 10 dosar fond. Pârâta a susținut formal că prin raportare la munca prestată și-a achitat obligațiile de plată față de reclamant integral în cursul lunii septembrie 2007. Cu toate acestea la dosarul cauzei pârâta nu a depus nici un înscris prin care să facă dovada că a achitat sumele datorate reclamantului cu titlu de diurnă aferente perioadei 01.09.2007 - 14.09.207.
Față de probele administrate la judecata în fond a pricinii din perspectiva acestui petit al acțiunii, hotărârea pronunțată de tribunal este ferită de critici.
Din înscrisurile întocmite de pârâtă, nu rezultă temeiul legal al rețineri sumei de 20 de euro din suma totală de 679 euro aferente lunii decembrie 2007, însă modalitatea în care aceasta a fost consemnată și individualizată (fila 11 dosar fond) conduc instanța la concluzia că reprezintă daune cauzate de salariat angajatorului în perioada desfășurării raporturilor de muncă. Or, potrivit dispozițiilor art. 164 alin. 2 din Codul muncii, astfel de rețineri nu pot fi efectuate decât dacă datoria salariatului este scadentă, lichidă și exigibilă și fost constatată ca atare printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, act de care pârâta nu s-a prevalat în prezenta cauză.
În acest context, susținerea conform căreia reclamantul nu mai putea formula pretenții pecuniare după încetarea contractului individual de muncă, este apreciată de către C ca nefondată, câtă vreme înscrisurile care constată drepturile bănești cuvenite reclamantului cu titlu de diurnă, precum și sumele reținute fără temei legal din acestea, emană chiar de la pârâta - recurentă. Prin urmare, demersul juridic inițiat de reclamant pentru recuperarea respectivei rețineri este pe deplin întemeiat, astfel că hotărârea primei instanțe a fost dată cu aplicarea corectă a legii, nefiind incident în cauză motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, invocat de către pârâtă.
De asemenea, Curtea constată că nu se regăsește nici motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă, din cuprinsul considerentelor sentinței atacate reieșind cu claritate atât starea de fapt, cât și temeiul juridic avut în vedere la admiterea pretențiilor reclamantului, inclusiv motivele care au format convingerea instanței cu privire la temeinicia acestora.
Având în vedere aspectele anterior relevate, Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin.1 Cod procedură civilă, va respinge ca nefondat recursul dedus judecății.
Intimatul reclamant a solicitat obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată însă nu a făcut nicio dovadă privind aceste cheltuieli potrivit art.274 pr.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de pârâta SC"- Trans"SRL cu sediul în Tg-M,-, județul M, împotriva sentinței civile nr.725 din 19 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Mureș.
Fără cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 19 ianuarie 2010.
PRESEDINTE JUDECĂTORI: Nemenționat
-
GREFIER
Red.
Tehnred.
4 exp.
05.02.2010
Jud.fond:-
Asist.jud.-
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
