Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 2463/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(Număr în format vechi 513/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr. 2463
Ședința publică de la 13 aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Călin Dragoș Alin A
JUDECĂTOR 2: Enache Daniela Georgeta
Judecător: - -
Grefier:
Pe rol fiind, soluționarea recursului formulat de către recurenta - - împotriva sentinței civile nr. 7382 din data de 26.11.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata, având ca obiect "drepturi bănești".
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns recurenta - -, prin avocat, cu împuternicire avocațială nr. -/08.04.2009, pe care o depune la dosar, intimata personal și asistată de avocat, ce depune împuternicire avocațială nr.2855/10.04.2009.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că prin serviciul registratură s-a depus la dosar, la data de 06.04.2009, de către intimata, întâmpinare, în dublu exemplar.
Curtea comunică avocatului recurentei copie întâmpinare.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă părților, cuvântul în susținerea/combaterea recursului.
Avocatul recurentei - - solicită admiterea recursului, astfel cum a fost formulat, fără cheltuieli de judecată.
Intimata, prin avocat, solicită respingerea recursului, ca nefondat, conform motivelor expuse în cuprinsul întâmpinării, cu cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința nr. 7382/26.11.2008, pronunțată în dosarul nr.15537/3/LM/2008, Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a admis în parte cererea privind pe reclamanta, în contradictoriu cu pârâta - -, a obligat pârâta să-i plătească reclamantei drepturile salariale pentru perioada decembrie 2005 - martie 2006 și prima de vacanță aferentă anului 2005, a respins, ca neîntemeiat, capătul de cerere privind plata sumei de 4833 lei, reprezentând indexarea de 17% la salariul brut pentru perioada iunie 2005 - martie 2006, si a obligat pârâta la plata sumei de 1000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, potrivit contractului individual de muncă nr. 10494/20.01.2004, reclamanta a fost salariata pârâtei pe durată nedeterminată, în funcția de economist, ulterior îndeplinind funcția de director economic.
Reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale pe perioada decembrie 2005 - martie 2006, prima de vacanță aferentă anului 2005 și suma de 4833 lei, reprezentând indexarea de 17%, aplicată la salariul brut pentru perioada 1 iunie 2005 - martie 2006.
Cu privire la primul capăt de cerere, prima instanța a reținut că pârâta nu a făcut dovada achitării către reclamanta a drepturilor salariale pe perioada decembrie 2005 - martie 2006, în condițiile art. 161 din Codul muncii, potrivit cărora salariul se plătește în bani cel puțin o dată pe lună, la data stabilită în contractul individual de muncă, contractul colectiv de muncă aplicabil sau în regulamentul intern.
In același sens este și raportul de expertiză, care concluzionează că, pentru aceste drepturi salariale, nu există documente justificative care să ateste ridicarea lor de către reclamantă.
Aceeași situație este prezentată în raportul de expertiză și pentru prima de vacanță aferentă anului 2005, context în care instanța constată, în lipsa probelor prin care să se facă dovada achitării sumei respective, că prima de vacanță este datorată în baza dispozițiilor art. 44 pct. 4 din contractul colectiv de muncă.
Susținerea pârâtei din întâmpinare, în sensul că reclamanta și-a acoperit drepturile salariale solicitate prin sumele ridicate din casieria solicitării este neîntemeiată față de prevederile art.161 din Codul muncii.
Acest aspect a format și obiectivul nr. 2 al expertizei contabile, în sensul că s-a dispus să se verifice dacă suma de 24.200 lei, indicată de pârâtă a fost ridicată din casieria societății și care sunt documentele justificative pentru aceasta.
Expertiza conchide că suma respectivă este înregistrată în registrul de casă de către casier și că nu reprezintă drepturi salariale ridicate cu anticipație ci sunt sume de bani achitate unor persoane fizice, care au prestat diverse servicii societății pârâte.
De altfel, această susținere a pârâtei, nefiind dovedită în sensul că suma de 24.200 lei reprezintă drepturi salariale încasate cu anticipație de către reclamantă, nu poate fi reținută pentru simplu fapt, că nu a fost probată în condițiile art. 161 alin. 1 și art. 163 alin. 1 din Codul muncii.
Prin cel de-al treilea capăt de cerere reclamanta solicită obligarea pârâtei la plata sumei de 4833 lei, reprezentând o indexare de 17% la salariul brut pentru perioada iunie 2005-martie 2006, perioadă în care nu s-au acordat tichete de masă.
Potrivit dispozițiile art. 27 alin. 5 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de societate, angajatorul se obligă să acorde tichete de masă, conform legislației în vigoare.
Față de precizarea din textul art. 27 Contractul Colectiv de Muncă "conform legislației în vigoare" Tribunalul a reținut că, potrivit art.2 din HG nr. 5/1999 privind normele normale de aplicare a Legi nr. 142/1998, acordarea tichetelor de masă se face în baza unor criterii, printre care și acela privind posibilitățile financiare ale angajatorului.
Ca atare, tichetele de masă se pot acorda, numai în cazul în care există profit iar precizarea din textul art.27, "conform legislației în vigoare" se referă și la acest aspect.
Din acest punct de vedere, pârâta a făcut dovada că în perioada anului 2005 și primele luni ale anului 2006, nu a înregistrat profit.
Astfel, potrivit raportului cenzorilor privind închiderea rezultatului financiar și depunerea bilanțului pe anul 2005, rezultatul exercițiului este pe o pierdere de - lei.
Situația este similară și pentru lunile ianuarie, februarie, martie 2006, așa cum rezultă din balanțele de verificare în lei pe conturi sintetice gradul II (pag.42 și urm.) din dosarul de recurs.
Urmare a deficiențelor economice, împotriva pârâtei s-a procedat la executarea silită, așa cum rezultă din adresa nr.73353/01.06.2006, emisă de ANAF.
Prin urmare, prima instanța, constatând că neacordarea tichetelor de masă s-a datorat unor dificultăți economice, a respins acest capăt de cerere, ca neîntemeiat.
In art. 274 din Codul d e procedura civila, a obligat pârâta la plata sumei de 1000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs motivat în termen legal pâârta, criticând sentința pentru motive de nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului recurenta-pârâtă solicită, în temeiul art. 3041din Codul d e procedura civila, casarea sentinței recurate si trimiterea cauzei, spre rejudecare, motivat de faptul ca instanța de fond s-a pronunțat asupra fondului cauzei interpretând greșit articolele de lege in temeiul cărora a dat câștig de cauza reclamantei, astfel:
In perioada pentru care reclamanta solicita plata salariilor restante, la conducerea societății se afla in funcția de director economic, insasi reclamanta, iar administrator al societății era dl..
Pentru ca in perioada in care reclamanta se afla in funcția de director economic, aceasta nu a întreprins niciun demers pentru plata salariilor pe care le pretinde la acest moment, precum si pentru faptul ca din casierie s-au ridicat mai multe sume de bani, așa cum s-a arătat, in valoare totala de 24.200 RON, s-a apreciat ca sumele ridicate la acel moment au fost luate de reclamanta in contul salariilor pe care le pretinde la acest moment, motivat de faptul ca singura persoana care putea aproba ridicarea numerarului din casierie era chiar reclamanta. Comparând sumele solicitate de aceasta, cu cele ce s-au plătit efectiv prin "casa", se constata ca numerarul plătit prin "casa" depășește cu mult suma solicitata de reclamanta.
De altfel, aceste apărări au determinat ca primul recurs formulat in acesta cauza sa fie admis, iar cauza trimisa spre rejudecare, in vederea efectuării unei expertize contabile, care sa lămurească situația sumelor in valoare de 24.200 lei ridicate din casieria societății.
Din păcate acesta proba - expertiza contabila - care era de natura sa lămurească situația de fapt, a fost efectuata in mod îndoielnic si neprofesionalist de un domn expert căruia i-a trebuit mai bine de un an de zile sa se pronunțe in acest dosar, iar concluziile formulate au fost contradictorii si nesusținute de celelalte probe aflate in dosar.
Împotriva raportului de expertiza recurenta a formulat obiecțiuni, care au fost încuviințate de instanța, insa expertul a refuzat sa răspundă si sa explice concluziile formulate susținând sec ca-si menține punctul de vedere, de acesta situație s-a solicitat refacerea raportului de expertiza contabila, insa instanța de fond a respins aceasta solicitare.
Pentru lămurirea fondului prezentei cauze, se considera absolut necesara efectuarea unui nou raport de expertiza contabila cu obiectivele stabilite de instanța de recurs prin decizia nr. 692/.03.2007, insa efectuata de un alt expert contabil in mod profesionist.
Aceste afirmații, cu privire la profesionalismul expertului sunt cauzate de concluziile contradictorii formulate de acesta, precum si de faptul ca acest expert a fost solicitat sa efectueze raportul de expertiza de către reclamanta.
La termenul de judecata din data de 19.11.2008, odată cu acordarea cuvântului pe fond, reprezentantul reclamantei a depus la dosarul prezentei cauze sentința civila pronunțata de Tribunalul București Secția a -a in dosarul nr-, dosar in care recurenta are calitatea de reclamant, iar reclamanta din prezenta cauza avea calitatea de parat, iar obiectul acestui dosar l-a constituit acțiunea in pretenții formulata pentru lipsa sumei de 24.200 din casieria societății in perioada in care reclamanta din prezenta cauza susține ca nu si-a primit drepturile salariale.
Si in acest dosar expertiza contabila a fost efectuat de același expert, care a formulat concluzii contradictorii in cele doua dosare, deși obiectul acestor expertize a fost asemănător.
Astfel, in expertiza efectuata in acest dosar, răspunsul la obiectivul nr. 2 stabilit de instanța este subiectiv si nesusținut de reglementari legale, din următoarele considerente:
Conform reglementarilor legale, cel ce conduce departamentul financiar-contabil este directorul economic al societății.
In cauza de, intimata-reclamanta a avut calitatea de director economic in perioada in care pretinde ca nu si-a primit drepturile salariale.
In expertiza efectuata, expertul arata cum era structurat compartimentul contabilitate in perioada 02.11.2000-12.12.2005, insa pretinde expertul, ca pentru compartimentul contabil semna directorul societății. In aceste condiții se pune întrebarea fireasca cu ce se ocupa si care erau atribuțiile directorului economic (intimata-reclamanta din prezenta cauza) daca pentru compartimentul contabilitate semna directorul, așa cum pretinde expertul desemnat in cauza.
Expertul formulează concluzii cu privire la suma de 24.200 lei ridicata din casieria societății (in data de 08.11.2005- suma de 8.000 RON si suma de 16.206 RON) susținând ca documentele justificative indicate in registrul de casa pentru cele doua sume nu sunt prezente la dosarul societății in contabilitatea acesteia, iar expertiza nu le-a putut retine ca documente veridice, insa același expert concluzionează in raportul de expertiza la obiectivul II ca aceste sume au fost achitate unor persoane fizice.
Nu se înțelege de ce documentele prezentate de recurenta nu pot fi reținute ca veridice atunci când se argumentează ca nu au fost ridicate de intimata, dar sunt insa veridice pentru a determina concluzia expertului ca sumele indicate au fost plătite către persoane fizice.
de acesta poziție a expertului precum si de obiectivul stabilit de instanța, se apreciază ca nu s-a răspuns la obiectivul 2, iar concluzia expertului in răspunsul la obiecțiuni in sensul ca nu este datoria expertului sa identifice realitatea existentei unui om înregistrat in registrul de casa spune foarte multe atât despre atitudinea avuta de acest expert, cat si de pregătirea profesionala a acestuia. Din practica economica, rezulta ca in registrul de casa nu se înregistrează un om, ci operațiuni contabile cu numerar, astfel ca de concluziile formulate de acest expert se considera ca nu s-a răspuns la obiectivele stabilite de instanța.
Pentru ca expertiza contabilă este o probă ce nu poate fi administrată în instanței de recurs, se solicita, in principal, casarea sentinței recurate si trimiterea cauzei, spre rejudecare.
In temeiul art. 304 pct. 9 din Codul d e procedura civila, se apreciază ca hotărârea pronunțata de instanța de fond este lipsita de temei legal fiind data cu aplicarea greșita a legii.
Toate aceste apărări au fost înlăturate, de instanța de fond care a considerat prin ridicarea numerarului din casierie de către reclamanta-intimata, recurenta nu face dovada achitării drepturilor salariale, in condițiile prevăzute de art. 161 si 163 din Codul muncii.
Aceasta concluzie a instanței nu este conforma cu interpretarea corecta a articolelor menționate din Codul muncii, căci plata salariului se dovedește prin semnarea statelor de plata, precum si prin orice alte documente justificative care demonstrează efectuarea plații către salariatul indreptatit.
Instanța de fond a cenzurat prevederile acestui articol din Codul muncii in sensul ca a apreciat ca statele de plata nu sunt semnate si astfel reclamanta este indreptatita sa solicite plata salariului pentru perioada decembrie 2005-martie 2006, insa se scapă din vedere faptul ca același articol prevede faptul ca plata drepturilor salariale se face in afara statelor de plata cu orice alte documente justificative care demonstrează efectuarea plații, iar Ia concluzia formulata de instanța a contribuit si concluziile raportului de expertiza.
În drept, recurenta își întemeiază recursul pe dispozițiile art. 304 punctul 9, 304 indice 1 din Codul d e procedura civila, precum si toate actele normative la care a făcut referire in recurs.
Intimata a formulat întâmpinare, prin care arată că, în fapt, recurenta a atacat sentința civila nr. 7382/26.11.2008 pronunțata in dosarul nr- prin care Tribunalul București, Secția a VIII-a a admis in parte cererea formulata împotriva recurentei pentru plata drepturilor bănești reprezentând drepturi salariale, pe perioada decembrie 2005 - martie 2006, in suma de 9851 lei brut, prima de vacanta pentru anul 2005, in suma de 150 lei, si suma de 4833 lei, reprezentând o indexare de 17% la salariul brut pe perioada iunie 2005 - martie 2006, perioada in care nu s-au acordat tichetele de masa, conform Contractului Colectiv de munca la nivel de unitate.
Astfel, instanța de fond a hotărât sa oblige parata-recurenta sa plătească drepturile salariale pentru perioada decembrie 2005 - martie 2006 si prima de vacanta aferenta anului 2005. Instanța de fond a respins, ca neîntemeiata, cererea cu privire la plata indexării de 17 %.
In motivarea apărării sale, cat si a recursului, recurenta susține ca intimata a ridicat suma de 24.200 lei din casieria societății in contul salariilor viitoare, salarii pe care parata-recurenta refuza sa le plătească, fapt pe care nu l-a putut dovedi nici in acest dosar, in forma inițiala, la recurs sau la rejudecare, dar nici intr-un alt dosar cu obiect răspundere patrimoniala - dosar nr-, in care instanța a dat câștig de cauza intimatei, respingând cererea paratei-recurente. Acesta decizie nu a fost recurata de către parata-recurenta, rămânând irevocabila, ceea ce dovedește ca parata-recurenta si-a însușit hotărârea instanței in sensul ca nu intimata a ridicat sumele de bani invocate.
La punctul I din motivarea recursului, parata-recurenta solicita casarea sentinței recurate pe motiv ca instanța de fond s-a pronunțat greșit asupra fondului cauzei interpretând greșit articolele de lege. Recurenta nu indica insa ce texte de lege a interpretat greșit instanța de fond, alegând in schimb sa atace raportul de expertiza dispus si efectuat in cauza la solicitarea instanței. Recurenta reia toate argumentele pe care le-a folosit anterior de nenumărate ori, repetându-le la nesfârșit, neindicând unde anume a greșit instanța de fond in luarea deciziei sale.
Astfel, recurenta repeta faptul ca intimata a ridicat suma de 24.200 lei din casieria societății, deși s-a dovedit de către expertiza si admis de către instanțe in doua dosare diferite ca nu a ridicat aceste sume din casierie si ca nu a ridicat drepturile bănești solicitate in nici un alt mod. Recurenta a avut doua dosare la dispoziție pentru a demonstra ca intimata a ridicat acea suma de bani, dar i-a fost imposibil, pentru ca acest lucru este un neadevăr si toate aceste încercări ale recurentei constituie un mod de a tergiversa procesul si a intarzia plata drepturilor care mi se cuvin chiar si la o distanta de aproape 4 ani.
Recurenta a depus si o plângere penala impotriva fostului administrator al societății, in care il acuza pe acesta de ridicarea fara drept din casieria societății a acelorași sume de bani pe care pretinde ca le-a ridicat intimata. Aceste acuzații sunt fabricate de către recurenta, in scopul de a hartui un număr de foști angajați ai societății, cu precădere angajați din fosta conducere a societății, numărul mare de procese care i-au fost intentate de către aceștia recurentei stau mărturie. In motivarea acestei afirmații, recurenta a încercat pe tot parcursul celor doua dosare sa inducă instanța in eroare prin afirmații mincinoase sau prin neprezentarea unor documente esențiale pentru soluționarea cauzei.
Astfel, in motivarea recursului sau, recurenta ataca raportul de expertiza dispus in cauza, arătând in mod mincinos ca "expertul a fost solicitat sa efectueze raportul de expertiza de către reclamata", deși din încheierea data in ședința publica din data de 06.06.2007 a instanței de
fond, se arata ca "Tribunalul procedează prin tragere Ia sorti Ia desemnarea unui expert contabil".
Toate aceste argumente invocate in motivarea recursului de către recurenta puteau fi aduse la cunoștința instanței de fond, care ar fi fost cea in măsura sa se pronunțe asupra lor, insa, recurenta a ales sa nu le invoce in instanței de fond dar le supune instanței de recurs, tocmai pentru a tergiversa acest dosar si a nu plăti drepturile bănești.
Intimata considera ca raportul de expertiza a fost concludent de documentele care au fost expertizate, iar atunci când instanța a insistat asupra anumitor aspecte, la cererea paratei-recurente, expertul a răspuns menținându-si opinia inițiala, fapt care, desigur a provocat atacul recurentei, dar nu raportul de expertiza este supus recursului ci hotărârea instanței de fond care a fost data eu respectarea întocmai a legii.
In ceea ce privește punctul II al recursului recurentei, se arata ca hotărârea instanței de fond este lipsita de temei legal fiind data cu aplicarea greșita a legii.
Din nou, recurenta încearcă sa inducă instanța de recurs, de asta data, in eroare, sugerând ca, instanța de fond nu a aplicat articolul 161 si 163 din Codul muncii si nu a considerat ca sumele ridicate din casierie pot fi considerate ca plați salariale. Instanța de fond nu avea cum sa retina aplicarea acestor articole din moment ce nu s-a făcut nici un moment dovada ca intimata a ridicat vreo suma de bani. Intimata arata ca nu a ridicat din casieria societății nici o suma de bani care sa fie reținuta in condițiile art. 163 Codul muncii ".plata salariului se dovedește prin semnarea statelor de plata precum si prin orice alte documente justificative care demonstrează efectuarea plații către salariatul îndreptățit", or recurenta nu a dovedit prin nici un document justificativ sau de alta natura ca intimata a ridicat sumele de bani invocate.
In mod mincinos, recurenta invoca faptul ca instanța de fond "scapă din vedere faptul ca articolul menționat prevede ca plata drepturilor salariale se face si cu alte documente justificative".
Ultima afirmație a recursului este o minciuna sfruntata si o sfidare a instanței, recurenta afirmând ca a depus la dosar înscrisuri semnate de intimata, de unde rezulta ca a ridicat sume de bani din casieria societății arătând ca soluția instanței de fond nu este corecta si morala. Ceea ce nu este moral este acest recurs si atitudinea reprezentaților recurentei, care folosesc minciuna ca mijloc de proba si care sfidează instanțele de judecata, prin inventarea unor motive care sa lungească procesele la infinit. Recurenta nu a depus nici un fel de documente care atesta ca intimata a ridicat un singur leu din casieria societății, pentru ca aceste documente nu exista.
Pentru aceste motive, se solicita respingerea recursului, ca fiind nefondat, păstrarea in tot a sentinței atacate si obligarea recurentei la plata de cheltuieli de judecata.
In drept, s-au invocat dispozițiile art. 308 alin. 2 din Codul d e procedura civila.
Analizând întregul material probator administrat în cauză, prin prisma criticilor formulate în cererea de recurs, conform dispozițiilor art. 3041din Codul d e procedură civilă, Curtea constată că recursul declarat de - - este nefondat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse în continuare:
Prin sentința civila nr. 2153/12.03.2008 pronunțata de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de munca si asigurări sociale, irevocabila prin nerecurare, a fost respinsa acțiunea formulata de - - împotriva paratei, având ca obiect obligarea acesteia din urma la plata sumei de 57406 lei, reprezentând sume ridicate din casieria societatii in cursul lunilor noiembrie si decembrie 2005, respectiv la plata sumei de 9185 lei, reprezentând impozitul de 16% achitat de reclamanta. In motivare, s-a reținut ca fisa postului întocmita pentru funcția de director economic nu este semnata de salariata, ceea ce înseamnă ca acesteia nu i-au fost aduse la cunoștința atribuțiile specifice funcției. In aceste condiții, expertul contabil a verificat modul de îndeplinire a atribuțiilor specifice postului de economist, din concluziile raportului reieșind ca sumele de bani solicitate prin acțiune au fost corect înregistrate in contabilitate, având atașate documente justificative si avizul directorului societatii, care avea calitatea de a aprecia asupra utilitatii cheltuielilor.
In prezenta cauza, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale pe perioada decembrie 2005 - martie 2006, prima de vacanță aferentă anului 2005 și suma de 4833 lei, reprezentând indexarea de 17%, aplicată la salariul brut pentru perioada 1 iunie 2005 - martie 2006.
otrivit contractului individual de muncă nr. 10494/20.01.2004, reclamanta a fost salariata pârâtei pe durată nedeterminată, în funcția de economist, iar apoi in funcția de director economic.
Prima instanța a reținut că pârâta nu a făcut dovada achitării către reclamanta a drepturilor salariale pe perioada decembrie 2005 - martie 2006, în condițiile art. 161 din Codul muncii, potrivit cărora salariul se plătește în bani cel puțin o dată pe lună, la data stabilită în contractul individual de muncă, contractul colectiv de muncă aplicabil sau în regulamentul intern, având ca proba concludenta raportul de expertiză, care concluzionează că, pentru aceste drepturi salariale, nu există documente justificative care să ateste ridicarea lor de către reclamantă.
Potrivit obiectivului nr. 2 al expertizei contabile, prima instanța a dispus să se verifice dacă suma de 24.200 lei, indicată de pârâtă a fost ridicată din casieria societății și care sunt documentele justificative pentru aceasta, expertul că suma respectivă este înregistrată în registrul de casă de către casier și că nu reprezintă drepturi salariale ridicate cu anticipație ci sunt sume de bani achitate unor persoane fizice, care au prestat diverse servicii societății pârâte.
Recurenta considera eronat ca răspunsul la obiectivul nr. 2 stabilit de instanța este subiectiv si nesusținut de reglementari legale.
Insa acest răspuns este similar situației reținute prin sentința civila nr. 2153/12.03.2008 pronunțata de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de munca si asigurări sociale, irevocabila prin nerecurare.
Referirea la înregistrarea in registrul de casa a unor operațiuni contabile cu numerar, iar nu a unor persoane, care ar dovedi lipsa de profesionalism a expertului, nu pot fi reținute de instanța, fiind afirmații subiective.
In fapt, susținerea pârâtei, nefiind dovedită în sensul că suma de 24.200 lei reprezintă drepturi salariale încasate cu anticipație de către reclamantă, nu a fost probată în condițiile art. 161 alin. 1 și art. 163 alin. 1 din Codul muncii.
Prima instanța a oferit posibilitatea recurentei de a formula obiecțiuni împotriva raportului de expertiza, in raport de răspunsul acestuia considerându-se neutila cauzei refacerea raportului de expertiza contabila.
In baza art. 163 din Codul muncii, plata salariului se dovedește prin semnarea statelor de plata, precum si prin orice alte documente justificative care demonstrează efectuarea plații către salariatul indreptatit. Statele de plata, precum si celelalte documente justificative se păstrează si se arhivează de către angajator in aceleași condiții si termene ca in cazul actelor contabile, conform legii.
Dovada primirii drepturilor salariale o constituie semnătura pe statul de plată, iar în cazul plății prin virament bancar, orice alte documente care demonstrează efectuarea plății, iar întârzierea nejustificată a plății sau neplata acestuia îndreptățește angajatul să solicite obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs.
Instanța de fond nu a cenzurat prevederile acestui articol din Codul muncii, așa cum susține recurenta, Aprecierea ca statele de plata nu sunt semnate si astfel reclamanta este indreptatita sa solicite plata salariului pentru perioada decembrie 2005-martie 2006 nu reprezintă o condiție adăugata dispozițiilor legii generale.
Ca atare, Curtea nu considera necesara refacerea raportului de expertiza contabila, prima instanța reținând o situație care nu este contradictorie celei motivate prin sentința civila nr. 2153/12.03.2008 pronunțata de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de munca si asigurări sociale, irevocabila prin nerecurare.
Pentru considerentele arătate, Curtea, în baza art.312 din Codul d e procedură civilă, va respinge recursul, ca nefondat.
In baza art. 274 din Codul d e procedură civilă, va obligă recurenta la plata sumei de 1000 lei către intimată, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul achitat aparatorului ales.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă - - împotriva sentinței civile nr.7382 din data de 26.11.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata .
Obligă recurenta la plata sumei de 1000 lei către intimată, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 13.04.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red.
tehnored.
2.ex./07.05.2009.
Jud. fond:
Președinte:Călin Dragoș AlinJudecători:Călin Dragoș Alin, Enache Daniela Georgeta
