Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 248/2010. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI
Dosar nr- ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR.248
Ședința publică din data de 10 februarie 2010
PREȘEDINTE: Cristina Mihaela Moiceanu
JUDECĂTORI: Cristina Mihaela Moiceanu, Violeta Dumitru Lucian
- -
Grefier -
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului declarat de pârâta SC SRL cu sediul în B,-, județul B, împotriva sentinței civile nr.474 din data de 6 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu intimatul - reclamant, domiciliat în comuna, județul B și cu domiciliul ales în B,- bis, -.4, parter, județul
Susținerile și dezbaterile părților au avut loc în ședința publică din data de 3 februarie 2010, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta.
Curtea, pentru a da posibilitatea apărătorului recurentei pârâte să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de 10 februarie 2010, când a dat următoarea decizie.
CURTEA:
Deliberând asupra recursului de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr- reclamantul a chemat în judecată pe pârâta SC " " SRL B solicitând obligarea acesteia la plata drepturilor salariale pentru lunile septembrie, octombrie, noiembrie 2008, în cuantum de 4200 lei, actualizate cu rata inflației la data plății și cu dobânda legală, la 1252,48 lei reprezentând diferența dintre salariul de încadrare și timpul efectiv lucrat ( ore suplimentare ) în perioada iulie -octombrie 2008, 1400 lei sumă echivalentă perioadei de preaviz prevăzută de Codul Muncii și Contractul individual de muncă, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că,în perioada 01.06.2008 - 05.12.2008, a fost salariatul pârâtei conform contractului de muncă înregistrat la ITM sub nr. 1038/-/2008.
Prin dispoziția nr. 333/2008, i s-a comunicat că la data de 22.12.2008 i s-a desfăcut contractul de muncă în temeiul art.65 din Codul Muncii, fără să-i fi acordat preavizul prevăzut de legislația muncii, fără a i se achita salariul pe lunile septembrie- noiembrie 2008 și fără a-i fi plătit concediul de odihnă pentru perioada lucrată.
In perioada menționată a lucrat 12 ore zilnic, așa cum a rezultat din registrul de procese - verbale predare -primire servicii, deși conform contractului ar fi trebuit să lucreze 8 ore pe zi.
A solicitat reprezentanților pârâtei să-i plătească drepturile bănești, însă a fost refuzat.
Acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art.67, 70-73 din Legea nr. 168/1999, art.73, 117 -133, 139 -145, 161 -166, 281 și următoarele Codul Muncii.
La dosar au fost depuse în copii; contractul individual de muncă, dispoziția nr. 333/2008 de desfacere a contractului de muncă, sentința nr. 353/2008, carnet de muncă, situația orelor lucrate, procese - verbale de predare -primire a serviciului.
Pârâta nu a formulat în cauză întâmpinare în condițiile art.115 -118 cod pr.civilă.
La solicitarea instanței,pârâta a înaintat adresa nr. 85/2009 în care s-a menționat programul de lucru de 8 ore / zi conform contractului de muncă nr. -/2008, orele efectiv prestate de reclamant rezultând din statele de plata anexate, de asemenea și zilele de concediu.
Au fost depuse la dosar copiile statelor de plată pentru lunile septembrie -noiembrie 2008.
La solicitarea pârâtei a fost audiat.
Prin sentința civilă nr. 474 din 6 mai 2009, Tribunalul Buzăua admis în parte acțiunea formulată de reclamant, a obligat pârâta către reclamant la plata salariului net de 1026 lei /lună pentru perioada septembrie, octombrie, noiembrie 2008 actualizat cu rata inflației la data plății efective.
obligat pârâta la plata contravalorii a 198 ore suplimentare realizate de reclamant in perioada 01.07.2008 - 24.10.2008 și la plata compensației egale cu un salariu lunar precum și la plata c/val zilelor de concediu de odihnă neefectuate, proporțional cu perioada lucrată.
A respins cererea privind dobânda legală accesorie salariului și cheltuielilor de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că din contractul individual de muncă, mențiunile efectuate în carnetul de muncă și dispozițiile de desfacere a contractului de muncă,a rezultat că reclamantul a fost angajatul societății pârâte în perioada 01.06.2008 -01.12.2008, contractul de muncă fiind desfăcut potrivit art.65 din Codul Muncii.
Pentru perioada septembrie -noiembrie 2008 reclamantul nu a încasat salariul, la filele 119 -121 fiind depuse în copii ștatele de plată iar pârâta, prin apărător a recunoscut, la termenul de judecată din 06.04.2009 că acestea nu au fost semnate de către reclamant astfel că nu a fost făcută dovada plății conform art. 163 codul muncii.
Pârâta a susținut, în legătura cu durata orelor de activitate desfășurate de către reclamant, că acestea au fost de 8 ore / zi, conform contractului individual de muncă nr. P 1038/-/2008.
Într-adevăr, potrivit contractului individual de muncă s-a consemnat că durata timpului de lucru este de 8 ore / zi, 40 ore / săptămână.
Însă, din declarația martorului, inginer în cadrul societății pârâte, a rezultat că în atribuțiile reclamantului se aflau și primirea și predarea obiectivului de lucru pentru pază, că au existat zile în care firma de pază a întârziat, situație în care acesta a rămas peste program.
Declarația martorului s-a coroborat cu procesele - verbale de predare -primire a serviciului depuse în copii la dosar filele 19-118.
A rezultat pentru perioada 01-04.07.2008 un program de lucru cuprins între orele 7,00 -18,00, cu trei ore / zi efectuate în plus.
În intervalul 05-31.07.2008 programul a fost intre 7,00 -18,00, respectiv 7,00 -19,00 în alte zile, cu excepția zilelor de 05.07, 17 și 18.07.2008 când reclamantul a semnat procesele - verbale fie numai de predare la ora 19,00, fie numai de primire, dimineața la ora 7,00.
În luna august 2008, programul a fost între orele 6,00 -18,00 începând cu zilele de 07.08 când reclamantul a semnat doar de predarea obiectivului la ora 18,00, iar în zilele de 27 și 29.08 doar de primirea la orele 6,00.
suplimentare au fost prestate și în luna septembrie 2008, în perioada 8-12.09.2008, 15 - 19.09.2008 programul a fost între 7-19,00.
In luna octombrie 2008, reclamantul a semnat procesele - verbale de predare a serviciului fie numai dimineața 10,00 -7,00 în zilele de 3,6 octombrie, fie numai ora 19,00 în zilele de 2; 22 și 24 octombrie iar pentru 21 si 23 octombrie acestea sunt semnate atât de predare cât și de primire pentru intervalul 7-19,00.
Din toate aceste procese -verbale depuse la dosar a rezultat un total de 198 ore suplimentare efectuate de către reclamant ce nu au fost plătite de societatea pârâtă, deși în contractul individual de muncă ( fila 5 dosar ) s-a prevăzut la lit. salarizarea, pct.3 ca cele suplimentare prestate în afara programului de lucru normal sau în zilele în care nu s-a lucrat în zilele de sărbători legale, s-a compensat cu ore libere sau s-au plătit cu un spor la salariu, conform contractului colectiv de muncă aplicat sau Legii nr. 53/2003 Codul Muncii.
Art.120 din Codul Muncii, prevede că în cazul în care compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă în termenul prevăzut de art. 119 al.1, respectiv 30 zile după efectuarea acestora, munca suplimentară va fi plătită salariatului prin adăugarea unui spor la salariul corespunzător duratei acesteia.
In cauză, contractul de muncă al reclamantului a fost desfăcut potrivit art.63 Codul Muncii, pentru motive ce nu țin de persoana salariatului.
Conform art.67 codul muncii, salariații concediați pentru motive care nu țin de persoana lor beneficiază de compensații în condițiile prevăzute de lege și contractul colectiv de muncă aplicabil, iar art.78 din CCM unic la nivel național pe anii 2007 -2010 prevede ca la încetarea contractului individual de muncă din motive ce nu țin de persoana salariatului, angajatorii vor acorda acestuia o compensație de cel puțin un salariu lunar, în afara drepturilor cuvenite la zi.
Raportat la aceste dispoziții legale, a fost considerat întemeiat și capătul de cerere privind acordarea salariului compensatoriu.
A fost de asemenea întemeiată și cererea de acordare a c/val zilelor de concediu de odihnă neefectuate, proporțional cu perioada lucrată, față de dispozițiile art.141 al.4 din Codul Muncii potrivit cărora compensarea, în bani a concediului de odihnă neefectuat este permisă numai în cazul încetării contractului individual de muncă.
Pârâta nu a făcut dovada efectuării concediului de odihnă, așa cum a susținut prin adresa nr. 85/2009, în condițiile în care a recunoscut că reclamantul nu a semnat ștatul de plată pe luna octombrie 2008.
Raportat la cele reținute, instanța a admis în parte acțiunea și a obligat pârâta la plata către reclamant a salariului net de 1026 lei / lună pentru perioada septembrie, octombrie, noiembrie 2008, actualizat cu rata inflației la data plății efective.
Totodată, a obligat pârâta la plata contravalorii a 198 ore suplimentare realizate de reclamant în perioada 01.07.2008 - 24.10.2008 și la plata compensației egale cu un salariu lunar precum și la plata c/val zilelor de concediu de odihnă neefectuat, proporțional cu perioada lucrată.
Actualizarea sumelor cu rata inflației la data plății efective reprezentând o acoperire integrală a prejudiciului, s-a respins cererea privind dobânda legală accesorie salariatului, precum și cererea privind cheltuielile de judecata, nefiind făcute dovezi în acest sens.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal pârâta SC SRL B, criticând-o ca nelegală și netemeinică.
Prima critică adusă hotărârii se referă la faptul că instanța a acordat mai mult decât s-a cerut, potrivit disp.art.304 pct.6 pr.civilă, obligând astfel recurenta pârâtă la plata către reclamantul intimat a unei compensații egale cu un salariu lunar pentru așa zisa muncă suplimentară pe care reclamantul afirmă că a prestat-o în interesul recurentei, deși reclamantul nu a solicitat nici în petitul acțiunii și nici pe parcursul dezbaterilor o astfel de compensație, instanța neputând din oficiu dispune obligarea la plata acesteia.
Se mai susține de către recurentă că instanța a exces cadrului procesual și deși a admis în mod netemeinic capătul de cerere referitoare la orele suplimentare a obligat recurenta și la plata unei compensații egale cu un salariu lunar pentru plata acelorași ore suplimentare.
O a doua critică se referă la orele suplimentare pe care reclamantul afirmă că le-ar fi prestat în interesul societății, fapt pe care a înțeles să-l dovedească prin depunerea la dosar a unor procese verbale de predare primire a serviciului, acte ce emană de la o societate terță prezentei cauze.
Cea de-a treia critică se referă la faptul că deși recurenta a depus la dosar actul prin care se solicita demisia (intrarea în șomaj) instanța de fond nu a aplicat disp.art.79 alin.1 codul muncii din care rezultă că demisia solicitată începând cu o anumită dată implică efectuarea preavizului în această perioadă de la data formulării cererii și până la data concedierii efective, demisia putând echivala chiar cu o renunțare la acest drept în condițiile art.79 alin.8 codul muncii.
Prin cea de-a patra critică se arată de către recurentă că deși a fost obligată pentru plata salariului pentru lunile septembrie, octombrie, noiembrie 2008, în mod greșit instanța de fond a procedat la obligarea concomitentă a acesteia și la plata zilelor de concediu de odihnă, acestea din urmă perioade suprapunându-se cu perioada in care au fost obligația la plata salariului.
Se învederează astfel că un salariat nu poate primi în același timp și salariul pentru munca depusă și plata concediului.
De asemenea se mai critică si faptul că deși s-a făcut dovada cu martori ca s-a achitat salariul reclamantului dar s-a omis semnarea statului de plata de către reclamant, instanța nu a luat in considerare aceste dovezi.
In combaterea motivelor de recurs, reclamantul intimat a formulat întâmpinare.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, precum și a dispozițiilor legale incidente în speță, Curtea va reține următoarele:
In ceea ce privește primul motiv de recurs referitor la obligarea la plata unei compensații egale cu un salariu lunar, obligație care nu a fost solicitată de către reclamant, Curtea va reține ca acesta este neîntemeiat.
Astfel, din cuprinsul cererii de chemare in judecată, partea finală, rezultă că reclamantul a solicitat obligarea pârâtei să-i plătească drepturile bănești cuvenite conform contractului individual de muncă și dispozițiilor prevăzute de legislația muncii.
Instanța de fond a acordat reclamantului conform art.67 codul muncii, si art.78 din CCM unic la nivel național pe anii 2007 -2010o compensație un salariu lunar, suma distincta de orele suplimentare și care reprezintă un drept ce a fost solicitat prin cererea de chemare in judecată.
In ceea ce privește cel de-al doilea motiv de recurs, referitor la orele suplimentare, Curtea va reține din declarația martorului, inginer în cadrul societății pârâte, că în atribuțiile reclamantului se aflau și primirea și predarea obiectivului de lucru pentru pază, deoarece au existat zile în care firma de pază a întârziat, reclamantul a rămas peste program.
Declarația martorului s-a coroborat cu procesele - verbale de predare -primire a serviciului depuse în copii la dosar filele 19-118(dosar fond).
A rezultat pentru perioada 01-04.07.2008 un program de lucru cuprins între orele 7,00 -18,00, cu trei ore / zi efectuate în plus.
Deși se susține de către recurentă că plata acestor ore suplimentare este nefondată deoarece reclamantul ar fi lucrat în interesul unei alte firme, din documentele aflate la dosar reiese că societatea de pază Trei SRL asigura paza obiectivului pe timpul nopții, iar în cursul zilei reclamantul efectua serviciul de pază în interesul și din dispoziția recurentei și nicidecum în interesul Trei SRL.
Se poate observa din procesele verbale că reclamantul preda serviciul firmei de pază în calitate de salariat al SC SRL și nicidecum în calitate de salariat al terței persoane.
In ceea ce privește cel de-al treilea motiv de recurs, care privește netemeinicia acordării drepturilor bănești pe perioada de preaviz, Curtea va reține că nu exista nici o cerere de demisie a reclamantului la dosarul cauzei, ci doar o cerere de intrare în șomaj care nu poate fi asimilată demisiei potrivit art. 79 din codul muncii.
De asemenea,potrivit dispoziției nr.333/05.12.2008 (fila 6 dosar fond), rezultă că recurenta a desfăcut contractul individual de muncă al reclamantului în temeiul disp.art.65 codul muncii și nicidecum potrivit disp.art.79 muncii, astfel că susținerile acesteia referitoare la netemeinicia acordării dreptului de preaviz prevăzut de art.73 codul muncii sunt nefondate.
Referitor la cea de-a patra critică, potrivit disp.art.141 alin.4 din codul muncii, recurenta avea obligația acordării concediului legal de odihnă, fiind obligată la compensarea in bani a acestuia, proporțional cu activitatea prestată.
Nu există nici o dovadă la dosarul cauzei din care să rezulte ca reclamantul ar fi efectuat concediul de odihnă ce i s-ar fi cuvenit pentru perioada lucrată, astfel că sunt nefondate susținerile recurentei referitoare la pretinsă plata dublă a acestor drepturi salariale.
Dreptul la concediu de odihnă este stabilit proporțional cu munca prestată de către salariat, compensarea în bani stabilindu-se astfel, tot în funcție de durata timpului în care s-a prestat munca.
Așadar indiferent de motivele încetării contractului individual de muncă și de durata care a trecut de la încheierea contractului de muncă până în momentul încetării acestuia, salariatul a prestat muncă și proporțional cu perioada lucrată a câștigat atât dreptul la concediu de odihnă cât și dreptul la plata salariului.
Întrucât, din cauza încetării contractului individual de muncă, acesta nu mai poate efectua concediul de odihnă la care are dreptul, apare ca fiind legală obligația angajatorului să-l compenseze în bani, neputându-se susține că reprezintă o plata dublă a salariatului.
Referitor la faptul că deși s-a omis de către reclamant să se semneze statele de plată totuși salariul a fost achitat, Curtea va reține că și aceasta susținere este nefondată.
Astfel martorul relatează că nu poate afirma cu certitudine dacă i s-au plătit reclamantului drepturile bănești pentru perioada lucrată iar statele de salarii se semnau odată cu ridicarea salariului(fila 134 dosar fond), astfel că susținerile recurentei referitoare la plata drepturilor bănești sunt neîntemeiate, neexistând nici o probă în acest sens.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, Curtea va reține că recurenta în calitate de pârâtă a căzut în pretenții, astfel că potrivit disp.art.274 pr.civilă, nu putea fi obligată partea căreia i s-a admis acțiunea în parte la plata cheltuielilor de judecată, cu atât mai mult cu cât respingerea capătului de cerere accesoriu referitor la dobânzi nu este o consecință a apărărilor pârâtei.
Prin urmare, hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, Curtea, văzând disp. art.304, 3041și 312 alin.1 pr.civ. urmând a respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC SRL cu sediul în B,-, județul B, împotriva sentinței civile nr.474 din data de 6 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu intimatul - reclamant, domiciliat în comuna, județul B și cu domiciliul ales în B,- bis, -.4, parter, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 10 februarie 2010.
Președinte JUDECĂTORI: Cristina Mihaela Moiceanu, Violeta Dumitru Lucian
- - - - - -
Grefier,
Red.VD/BA
5 ex/ 22.02.2010
f- Trib.
I
Operator de date cu caracter personal
Număr de notificare 3120
Președinte:Cristina Mihaela MoiceanuJudecători:Cristina Mihaela Moiceanu, Violeta Dumitru Lucian
