Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 247/2010. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DOSAR NR-

DECIZIA NR. 247

Ședința publică din data de 10 februarie 2010

PREȘEDINTE: Cristina Mihaela Moiceanu

JUDECĂTORI: Cristina Mihaela Moiceanu, Violeta Dumitru Lucian

- -

Grefier -

Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului declarat de pârâta, domiciliată în Câmpina, Bd.-, I nr.11, -.B,.9,.37, județ P, împotriva sentinței civile nr.1763 din 19 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu reclamanta - GRUP SRL, cu sediul în Câmpina,-, județul

Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din 3 februarie 2010, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta.

Curtea, având nevoie de timp pentru studierea actelor și lucrărilor de la dosar, a amânat pronunțarea pentru data de 10 februarie 2010, când a dat următoarea decizie:

CURTEA

Deliberând asupra recursului de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr-, reclamanta - Grup SRL Câmpina a chemat-o în judecată pe pârâta, solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să fie obligată pârâta la plata sumei de 1422,316 lei.

In motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că în perioada 14.03.2005- 28.04.2005 pârâta a deținut funcția de gestionar în cadrul societății, iar în urma unei inventarieri s-a constatat că a produs o paguba din vina sa, în valoare de 1422,316, lucru recunoscut prin angajamentul de plată semnat, iar la data de 06.07.2008 pârâta a efectuat o plată în valoare de 50 lei conform chitanței nr.-, urmând ca până la data de 20.07.2009 să achite restul sumei datorate, însă nu a efectuat această plată.

In dovedirea acțiunii reclamanta a depus la dosar înscrisuri.

Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, invocând excepția tardivității cererii, susținând că reclamanta avea la îndemână să pună în executare angajamentul autentificat la notariat, deoarece constituie titlu executoriu.

Tribunalul Prahova, prin sentința nr.1763 din 19 octombrie 2009, respins excepția tardivității introducerii acțiunii invocată de pârâtă prin întâmpinare, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta - GRUP SRL și a obligat pârâta să achite societății reclamante suma de 1372,316 lei reprezentând lipsă în gestiune.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut, referitor la excepția tardivității acțiunii invocată de pârâtă, că este neîntemeiată, deoarece după cum reiese din înscrisurile depuse în cauză cererea a fost înregistrata la 27.09.2009, iar procesul verbal de inventariere prin care s-a constatat producerea lipsei în gestiune a fost încheiat la data de 28.04.2005, cursul prescripției fiind întrerupt prin plata parțială a debitului de către pârâtă, așa cum a reieșit din susținerile reclamantei din acțiune și din cele ale pârâtei din întâmpinare.

Ca urmare, în baza art.138 cod pr. civilă, tribunalul a respins excepția tardivității formulării acțiunii, ca neîntemeiată.

Totodată, a constatat că acțiunea este în parte întemeiată, deoarece pârâta a deținut în perioada 14.03.2005-28.04.2005 funcția de gestionar în cadrul societății pârâte, în urma inventarierii efectuate constatându-se că aceasta a produs o lipsă în gestiune în valoare de 1422,316 lei, împrejurare care a rezultat și din angajamentul de plata al pârâtei autentificat sub nr.1533/29.04.2005.

A mai reținut prima instanță că, potrivit disp. art.270 Codul muncii, salariații răspund patrimonial în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile patrimoniale pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina și în legătură cu munca lor. Întrucât prejudiciul reprezentând lipsă în gestiune a fost cauzat din vina pârâtei, fapt atestat și de angajamentul de plată depus în cauză, rezultă că sunt întrunite condițiile prevăzute de art.270 Codul muncii, pentru angajarea răspunderii patrimoniale a acesteia.

Reținând că pârâta a achitat parțial debitul, tribunalul a admis acțiunea în parte și a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 1372,316 lei, reprezentând lipsă în gestiune.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal pârâta, cu motivarea că prima instanță nu a ținut cont de faptul că acțiunea este tardivă.

Prin întâmpinare, reclamanta a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma criticilor formulate, precum și sub toate aspectele, potrivit art.3041pr.civ. Curtea constată că recursul declarat este fondat, pentru următoarele considerente:

Astfel, Curtea reține că pârâta a recunoscut, prin angajamentul de plata autentificat sub nr.1533/29.04.2005, că are o datorie de 14.223.160 lei vechi către reclamantă.

La data de 27.07.2009, reclamanta a chemat-o în judecată pe pârâtă, solicitând instanței să fie obligată pârâta la plata sumei de 1.422,316 lei, întrucât aceasta din urmă nu a plătit datoria.

Potrivit dispozițiilor art.16 litera a din Decretul nr.167/1958Prescripția se întrerupe prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripția.

Este adevărat că la data de 29.04.2005 pârâta a recunoscut datoria pe care o avea față de reclamantă, însă de la aceeași dată a început să curgă un nou termen de prescripție, supus acelorași reguli privind prescripția.

În cauza de față nu mai a intervenit niciunul dintre motivele de întrerupere a cursului noului termen al prescripției.

Faptul că la data de 06.07.2008 pârâta a efectuat o plată în valoare de 50 lei nu reprezintă un motiv de întrerupere a cursului prescripției, întreruperea având efect numai în situația în care această nouă recunoaștere a datoriei ar fi intervenit în cursul noului termenul de prescripție, respectiv până la data de 29.04.2008.

Recunoașterea debitului ulterior împlinirii termenului prescripției nu are ca efect întreruperea cursului prescripției, întrucât problema întreruperii cursului prescripției se poate pune numai cât timp prescripția este în curs, nu și după ce cursul acesteia s-a împlinit.

Față de aceste considerente, în temeiul art.312 Cod procedură civilă, Curtea va admite recursul și va modifica în tot sentința, în sensul că va admite excepția prescripției dreptului la acțiune și va respinge acțiunea ca prescrisă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâta, domiciliată în Câmpina,-, -.B,.9,.37, județul P, împotriva sentinței civile nr.1763 din 19 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu reclamanta - GRUP SRL, cu sediul în Câmpina,-, județul P, și în consecință:

Modifică în tot sentința în sensul că admite excepția prescripției dreptului la acțiune și respinge acțiunea ca prescrisă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 10 februarie 2010.

Președinte, JUDECĂTORI: Cristina Mihaela Moiceanu, Violeta Dumitru Lucian

- - - - - -

Grefier,

Operator de date cu caracter personal

Notificare nr.3120

Red.LC/BA

4 ex./22.02.2010

f- Trib.

Președinte:Cristina Mihaela Moiceanu
Judecători:Cristina Mihaela Moiceanu, Violeta Dumitru Lucian

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 247/2010. Curtea de Apel Ploiesti