Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Sentința 28/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCA
SENTINȚA Nr. 28
Ședința publică de la 26 2008
Complet constituit din:
PREȘEDINTE: Daniela Vijloi
JUDECĂTOR 2: Mihaela Mitrancă Didu Marinela
Asistent judiciar: - -
Asistent judiciar:
Grefier:
Pe rol, judecarea acțiunii formulată de reclamanții, și în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Craiova și Tribunalul Dolj, având ca obiect drepturi bănești - acordare spor risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% pentru anii 2000-2004.
La apelul nominal făcut în ședință publică lipsesc părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință care învederează că pricina a fost înaintată curții de apel spre competentă soluționare, iar părțile solicită și judecarea potrivit art. 242 alin. 2 Cod proc. civ. După care,
Nemaifiind probe de administrat și având în vedere că se cere judecarea în lipsa părților, se constată încheiată cercetarea judecătorească și se reține cauza spre soluționare.
CURTEA:
Asupra acțiunii de față:
La data de 08 aprilie 2008 reclamanții, și, judecători și asistenți judiciari la Tribunalul Dolj, au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Craiova și Tribunalul Dolj pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați la plata drepturilor salariale constând în sporul de 50 % din salariul de bază brut lunar, actualizat cu indicele de devalorizare monetară, începând cu data de 1.10.2000 și până la data de 1 2004, dar și la plata dobânzii legale aferente acestui spor de la data nașterii drepturilor și până la data efectuării plății, cu obligarea pârâților de a efectua mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă.
În motivarea acțiunii, reclamanții arată că prin art. 47 din Legea 50/1996, republicată, privind salarizarea și alte drepturi alte personalului din organele autorității judecătorești s-a prevăzut ca pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații, precum și personalul auxiliar beneficiază de un spor de 50 % din salariul de bază brut lunar.
Acest text de lege a fost abrogat prin art. I pct.42 din OG 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii 50/1996.
Prin decizia nr.21 din 10 martie 2008, ICCJ a constatat, în interpretarea și aplicarea unitară a dispoz. art. 47 din Legea 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50 % pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a OG nr.83/2000, aprobată prin Legea nr.334/2001.
Menționează reclamanții că de la data intrării în vigoare a OG nr.83/2000 nu au mai beneficiat de sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, executarea acestuia fiind suspendată.
Dreptul la sporul de 50 % a devenit astfel unul condiționat de declararea ca neconstituțională a art.1 pct.42 din OG nr.83/2000 sau ca inaplicabilă a abrogării, fapt ce s-a și întâmplat prin decizia nr. 21/2008 a ICCJ Realizarea condiției era una nesigură atât în ceea ce privește modalitatea de realizate, cât și în ceea ce privește momentul.
Apreciază reclamanții că sunt îndeplinite dispoz. art. 1004 și art.1005 Cod civil, referitoare la condiție, ca modalitate a actului juridic civil, texte de lege potrivit cărora:"Obligația este condiționată când perfectarea ei depinde de un eveniment viitor și necert " - art. 1004 cod civil și "Condiția cazuală este aceea ce depinde de hazard și care nu este nici în puterea creditorului, nici într-aceea a debitorului - art.1005 Cod civil.
În speță, este vorba despre obligația pârâților de a ne achita sporul de 50 %, iar evenimentul de a cărui existență depinde a fost soluția dată în recurs în interesul legii,ICCJ putând să dispună și în sensul că după intrarea în vigoare a OG nr.83/2000 nu mai aveam dreptul la acest spor. Până la data de 10.03.2008 dreptul nostru nu era unul actual, soluțiile ce urmau a fi date în acțiunile formulate în justiție fiind incerte atâta vreme cât norma care conferea acest drept fusese abrogată și nici o instanță nu constatase nelegalitatea abrogării.
Cum condiția suspensivă s-a realizat la 10.03.2008(efectele producându-se retroactiv potrivit art. 1015 Cod civil) și cum prescripția extinctivă începe să curgă numai de la data împlinirii condiției, apreciem că prezenta cerere nu este prescrisă.
Invocă dispoz.art. 47 din Legea 50/1996, art.1004-1005, art.1015 Cod civil, art. 1084, art.1079 Cod civil și art. 156 Codul muncii.
Pârâții,deși legal citați,nu au formulat întâmpinare în cauză.
Analizând actele și lucrările dosarului,instanța constată următoarele:
Reclamanții au calitatea de judecători și asistenți judiciari în cadrul Tribunalului Dolj iar la data de 08 04 2008 au formulat cerere de chemare în judecată prin care au solicitat ca pârâții să fie obligați la plata sporului de suprasolicitare neuropsihică de 50 % pentru perioada 01 10 2000-01 09 2004 reglementat de art.47 din Legea nr.50/1996.
Dar conform art.283 alin.1 lit.c Codul muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator.
Conform art. 166 alin.1 Codul muncii, dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.
Prin decizia nr. 21/ 10 martie 2008 Înalta Curte de Justiție și Casație a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a statuat că,n interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernuluinr. 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001.
În consecință,dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996 au fost în vigoare în tot acest timp iar reclamanții aveau posibilitatea să formuleze acțiune prin care să solicite plata acestui spor.
Astfel că dreptul la acțiune s-a născut la data la care debitorii obligației nu au mai plătit acest spor și trebuia exercitat în termenul de 3 ani prevăzut de art.283 alin.1 lit e Codul muncii și art.166 Codul muncii.
Acest termen a fost depășit în raport de data înregistrării cererii de chemare în judecată deoarece de la data de 01 10 2000 respectiv 01 09 2004 până la data de 08 04 2008(data introducerii acțiunii) au trecut mai mult de 3 ani, și în consecință instanța urmează să respingă acțiunea ca fiind prescrisă.
În conformitate cu art.137 Cod procedură civilă,instanța nu va mai analiza motivele care privesc fondul cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca fiind prescrisă acțiunea formulată de reclamanții, și în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Craiova și Tribunalul Dolj, având ca obiect drepturi bănești - acordare spor risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% pentru anii 2000-2004.
Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 26 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Asistent judiciar, |
Asistent judiciar, - - | ||
Grefier, |
Red.jud.-
9 ex/10 10 2008
Președinte:Daniela VijloiJudecători:Daniela Vijloi, Mihaela Mitrancă Didu Marinela