Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 2827/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-(2084/2009)
DECIZIA CIVILĂ NR. 2827/
Ședința publică de la 29.04.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Valentina Sandu
JUDECĂTOR 2: Lizeta Harabagiu
JUDECĂTOR 3: Maria Ceaușescu
GREFIER - -
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurentul-pârât MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR împotriva sentinței civile nr.4352/23.05.2008 pronunțate de Tribunalul București -Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.6836/3/LM/2008 în contradictoriu cu intimatul-reclamant .
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Nemaifiind cereri formulate, excepții de invocat ori înscrisuri noi de administrat, având în vedere că s-a solicitat ca judecata să se desfășoare și în lipsă, Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.4352/23.05.2008, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul București - Secția a VIII Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a admis cererea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției.
A obligat pârâtul la plata drepturilor bănești reprezentând sporul de 30% din indemnizația de încadrare brută lunară pentru perioada 01.04.2002-21.04.2004 și de 40% din indemnizația de încadrare brută lunară pentru perioada 21.04.2004-15.01.2005. suine ce vor fi actualizate cu indicele de inflație până la data plății.
În considerente a reținut că potrivit art. 21 din legea privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare "persoanele discriminate au dreptul să pretindă despăgubiri proporțional cu prejudiciul suferit și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare".
Potrivit art. 2 alin. 2 din OG nr. 137/2000 sunt discriminatorii potrivit prezentei ordonanțe, prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute de la alin. 1 față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv - de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare.
Prin dispozițiile art. 28 din OUG nr. 43/2002, deși s-a urmărit un scop legitim (lupta anticorupție și rezistența la corupție a judecătorului) metoda nu a fost adecvată, așa cum s-a reținut mai sus.
Instanța ține cont și de faptul că, prin adoptarea OUG nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, Guvernul României a recunoscut discriminarea creată prin salarizarea inegală a judecătorilor. Astfel, în preambulul acestui act normativ se rețin următoarele: "având în vedere că asigurarea salarizării adecvate și nediscriminatorii a judecătorilor și procurorilor este prevăzută la cap. VI pct. 3.3 din Planul de acțiune pentru implementarea Strategiei de reformă a sistemului judiciar pe perioada 2005 - 2007, măsură care avea ca termen de finalizare luna decembrie 2005 și ținând seama de Hotărârea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării nr. 185 din 22 iulie 2005, prin care s-a constatat existența unei discriminări directe între judecătorii și procurorii care beneficiază de sporul de 40% și cei care nu beneficiază de acest spor, recomandând Ministerului Justiției inițierea unor modificări în sensul eliminării acestei inegalități".
Ca urmare a acestui demers legislativ a fost înlăturat tratamentul salarial discriminatoriu pentru viitor, prin acest act normativ nemaifiind reglementate sporuri și diferențieri la indemnizațiile magistraților în raport cu natura cauzelor pe care le instrumentează, ci numai pentru delimitarea firească a gradului profesional și a funcției îndeplinite.
Totodată, instanța a avut în vedere și caracterul obligatoriu al deciziei nr. VI pronunțată la data de 15.01.2007 în dosar nr. 26/2006 prin care Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii și a stabilit, în aplicarea nediscriminatorie a dispozițiilor art. 11 alin. 1 din OUG nr. 177/2002, precum și a dispozițiilor art. 28 alin. 4 din OUG nr. 43/2002 - faptul că drepturile salariale prevăzute de aceste texte de lege se cuvin tuturor magistraților.
În considerentele acestei decizii, ÎCCJ a reținut următoarele: "folosirea drept criteriu de diferențiere a tratamentului salarial pentru magistrați doar apartenența la anumite segmente restrânse de realizare a justiției, pe considerentul că domeniile în care ar activa ar reclama o specializare particularizată și un risc deosebit, nu se poate justifica atât timp cât varietatea infinită a situațiilor de coliziune cu legea ce se pot ivi și a tipului de reacție necesară pentru asigurarea ordinii de drept, presupun eforturi chiar mai importante și riscuri profesionale mai accentuate în multe alte cazuri decât cele pentru care s-a instituit tratamentul salarial preferențial prin dispozițiile la care s-a făcut referire.
Rezultă, deci, că distincția ce se face, ținându-se seama de apartenența magistraților la categoria celor implicați în soluționarea cazurilor privind faptele de corupție sau criminalitate organizată și de terorism, ori doar includerea lor în anumite structuri pe scară ierarhică, este lipsită de justificare obiectivă și rezonabilă, fiind astfel discriminator în sensul art. 2 din Pactul Internațional pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, deoarece nu se poate demonstra existența unui raport acceptabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat, cu toate particularitățile lui specifice".
Pentru toate aceste considerente, instanța a admis acțiunea și a obligat pe pârât la plata drepturilor bănești reprezentând sporul de 30% din indemnizația de încadrare brută lunară pentru perioada 01.04.2002-21.04.2004 și de 40% din indemnizația de încadrare brută lunară pentru perioada 21.04.2004-15.01.2005, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație până la data plății.
Pentru a se menține valoarea reala a sumelor datorate reclamantului, cererea privind actualizarea sumelor este întemeiată. În caz contrar acesta ar fi prejudiciat. Soluția se justifică prin prisma dispozițiilor art. 1082 și 1084. civ. pârâta fiind în culpa pentru neacordarea drepturilor cuvenite, precum și pentru neinițierea unor măsuri care să aibă ca finalitate plata acestor drepturi. Astfel, reclamantul are dreptul la repararea integrală a prejudiciului suferit ce include și beneficiul de care a fost lipsit.
Împotriva sus menționatei hotărâri, în termen legal a declarat recurs recurentul Ministerul Justiției, înregistrat pe Înaltei Curți de Casație și Justiție nr-.
În susținerea recursului a arătat că hotărârea pronunțată de instanța de fond este criticabilă pentru motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 Cod Procedură Civilă, pentru următoarele considerente:
În acest sens, recurentul solicită instanței să constat faptul că hotărârea pronunțată de instanța de fond nu cuprinde motivele pentru care a fost respinsă excepția prescripției dreptului la acțiune, ridicată de Ministerul Justiției.
Având în vedere faptul că, potrivit art. 329 alin. 3 din Codul d e procedură civilă dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe, recurentul solicită instanței să i-a în considerare ceea ce a reținut ÎCCJ prin Decizia nr. VI din 15.01.2007 și să observați că instanța de fond ar fi trebuit să analizeze și să admită excepția prescripției dreptului la acțiune, având în vedere dispozițiile art. 12 din Decretul nr. 167/1958, în conformitate cu care: "în cazul când un debitor este obligat la prestațiuni succesive, dreptul la acțiune cu privire la fiecare din aceste prestațiuni se stinge printr-o prescripție deosebită."
Având în vedere că ÎCCJ a reținut acordarea drepturilor salariale reprezentând sporul de 30%, respectiv de 40% din indemnizația de încadrare brută lunară, fiind vorba așadar de prestații periodice cu caracter succesiv, pretențiile reclamantului ar fi trebuit respinse ca fiind prescrise.
În speță, dreptul la acțiune având ca obiect plata drepturilor salariale restante este supus termenului general de prescripție de 3 ani aplicabil în materia drepturilor de creanță, reglementat de art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă.
În ceea ce privește momentul de început al curgerii termenului de prescripție, recurentul as învederat aplicabilitatea dispozițiilor art. 8 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă, în conformitate cu care:
"Prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea."
În aceste condiții, în raport de data introducerii acțiunii, precum și în considerarea prevederilor legale sus-menționate, recurentul solicită instanței să constatați că dreptul la acțiune este prescris.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 304 pct. 7 din Codul d e procedură civilă, coroborat cu art. 312 din Codul d e procedură civilă, recurentul solicită admiterea recursului, astfel cum a fost formulat și casarea sentinței pronunțate de Tribunalul București.
Intimatul nu a formulat intampinare si in recurs nu s-au administrat probe noi.
Analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva criticilor formulate, cât și a dispozițiilor art. 3041.pr.civ. Curtea reține următoarele:
Critica hotararii pronuntate de Tribunal priveste doar respingerea exceptiei prescriptiei extinctive, recurentul invocand motivul prevazut de art.304 pct.7 cod procedura civila, sustinand ca instanta de fond nu a motivat aceasta dispozitie.
Din analiza incheierii de sedinta de la data de 16.05.2008, parte integranta din hotararea atacata, avand in vedere amanarea pronuntarii. Curtea constata ca instanta de fond a pus in discutie excpetia invocata de parat si s-a pronuntat motivat pe aceasta, aratand ca termenul de prescriptie s-a intrerupt prin recunoasterea dreptului de catre debitor prin HG nr.232/2005, in sensul art.16 din Decretul nr.167/1958, avand ca efect stergerea prescriptiei scurse si inceputul unui nou termen de prescriptie de 3 ani, care curge de la data recunoasterii.
Intradevar, Curtea constata ca actiunea formulata de reclamantul-intimat a fost inregistrata pe rolul Tribunalului la data de 18.02.2008.
Pretentiile acestuia au ca obiect plata unor despagubiri calculate la valoarea sporului de 30%, respectiv 40% din indemnizatia de incadrare bruta lunara pentru perioada perioada 1.04.2002-15.01.2005.
Avand in vedere natura acestor pretentii(despagubiri pentru discriminare), termenul de prescriptie se calculeaza de la data cunosterii prejudiciului si a autorului faptei ilicite, in baza art.8 din Decretul nr.167/1958, potrivit caruia prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe să curgă de la data cînd păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atît paguba cît și pe cel care răspunde de ea.
de aceste dispozitii, nu pot fi retinute sustinerile recurentei in sensul ca in cauza ar fi vorba de drepturi salariale restante, deci de prestatii periodice cu caracter succesiv.
Termenul de prescriptie este cel de trei ani de la data nasterii dreptului la actiune, potrivit art.3 din Decretul nr.167/1958, dar, prin raportare la data nasterii dreptului, Curtea constata ca a intervenit o intrerupere a acestui termen, in conditiile art.16 alin.1 lit.a din acelasi decret, prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripția, recunostere facuta prin Planul de actiune pentru implementarea Strategiei de reforma a sistemului judiciar, recunoastere asumata de Guvern prin HG nr.232/2005, publicata in Monitorul Oficial.
Efectul intreruperii termenului de prescriptie este prevazut de art.17 si consta in ștergerea prescripția începută înainte de a se fi ivit împrejurarea care a întrerupt-o, iar după întrerupere începe să curgă o nouă prescripție.
In aceste conditii, avand in vedere in vedere ca la data publicarii HG nr.232/2005, prin care au fost recunoscute drepturile de catre debitorul obligatiei, a inceput sa curga un nou termen de prescriptie de 3 ani, Curtea constata ca in mod corect instanta de fond a respins exceptia invocata de catre recurentul-parat, retinand ca nu a intervenit prescriptia extinctiva a dreptului la actiune.
Față de aceste considerente, în temeiul art.312 Cod procedura civila, Curtea constată că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, urmând să respingă recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-pârât MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR împotriva sentinței civile nr.4352/23.05.2008 pronunțate de Tribunalul București -Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.6836/3/LM/2008 în contradictoriu cu intimatul-reclamant .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 29.04.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red./tehnored
/2ex
06.05.2009
Jud. fond: Dalina
Președinte:Valentina SanduJudecători:Valentina Sandu, Lizeta Harabagiu, Maria Ceaușescu
