Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 2845/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-(2040/2009)
DECIZIA CIVILĂ NR. 2845/
Ședința publică de la 29.04.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Valentina Sandu
JUDECĂTOR 2: Luissa Elena Udrea
JUDECĂTOR 3: Maria
GREFIER -
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurentul-pârât MINISTERUL PUBLIC -PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE împotriva sentinței civile nr.108/20.10.2008 pronunțate de Curtea de APEL BUCUREȘTI -Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr-(5036/2008) în contradictoriu cu intimații-reclamanți, și intimatul-pârât MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, în sensul că intimatii-pârâti au formulat întâmpinare, înregistrată la dosar la data de 27.04.2009, după care,
Curtea s-a constituit cu judecător potrivit planificării de permanență, față de incompatibilitatea, conform art.24 alin.1 Cod procedură civilă a doamnei judecător, căreia i-a revenit competența să soluționeze recursul declarat împotriva sentinței civile nr.108/20.10.2008, asupra căreia s-a pronunțat la fond, în același proces.
Nemaifiind cereri formulate, excepții de invocat ori înscrisuri noi de administrat, având în vedere că s-a solicitat ca judecata să se desfășoare și în lipsă, Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 108/20.10.2008, pronunțată în dosarul nr-, Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a-VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru drepturile aferente perioadei 1.10.2000-19.05.2005 și a respins acțiunea pentru această perioadă ca fiind prescrisă, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții și în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, a obligat pârâtul MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE la plata către reclamanți a drepturilor bănești reprezentând spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat în funcție de indemnizația de bază brută lunară, actualizat cu dobânda legală de la data scadenței până la plata efectivă, astfel: - pentru perioada 21.05.2005-15.02.2006 si pentru perioada 21.05.2005-20.09.2005, a respins acțiunea față de MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă si a respins, ca neîntemeiat, capătul de cerere privind actualizarea sumelor cu rata inflației.
În considerente a reținut că in ceea ce priveste excepția prescripției dreptului material la acțiune, prezenta acțiune a fost formulată la data de 20.05.2008, astfel că pretențiile reprezentând sporul de 50% aferente perioadei 1.10.2000-19.05.2005 au fost formulate cu depășirea termenului de prescripție de 3 ani, de la data nașterii dreptului pretins, iar reclamanții nu s-au aflat în imposibilitate de a valorifica aceste drepturi, pentru care se puteau adresa cu acțiune în justiție și în cursul acestei perioade. Pentru considerentele arătate, excepția prescripției a fost admisă, iar pretențiile pentru această perioadă au fost respinse ca prescrise.
Pe fondul cauzei, Curtea a reținut că prin decizia nr. 21/10.03.2008 pronunțată de ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție - Secțiile Unite în soluționarea recursului în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, decizie obligatorie potrivit dispozițiilor expuse de art.329 alin3 Cod procedură civilă, s-a statuat că în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996, judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a nr.OG83/2000 aprobată prin Legea nr.334/2001.
În considerente a reținut că prin Legea nr.125/2000, Guvernul a fost abilitat să completeze și să modifice, iar nu să abroge Legea nr.50/1996, nici total, nici parțial, după cum nu a fost abilitat nici să modifice sau să completeze Legea nr.56/1996 care reglementa salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor Curții Supreme de Justiție, magistraților-asistenți și celorlalte categorii de personal.
Cu toate acestea, prin art.IX alin.2 paragraful 1 din nr.OG83/2000 s-au abrogat dispozițiile art.231din Legea nr.56/1996, fiind depășite limitele legii speciale de abilitare adoptate de Parlamentul României și fiind astfel încălcate disp. art.108 alin.3 cu referire la art.73 alin.1 din Constituția României.
În același sens, s-a reținut că art.81 din Legea nr.92/1992 pentru organizarea judecătorească, astfel cum a fost modificată prin Legea nr.142/1997, prevedea că magistrații beneficiază și de sporuri pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, iar sub acest aspect, norma de nivel inferior, în speță art.I pct.42 nr.83/2000, lege ordinară prin care a fost abrogat art.47 din Legea nr.50/1996, contravine art.81 din Legea nr.92/1992, lege organică.
Nu se poate opune nici faptul că neconstituționalitatea abrogării dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996 prin nr.OG83/2000, norme abrogate în prezent, poate fi invocată numai pe calea excepției de neconstituționalitate invocate în fața instanțelor judecătorești, întrucât Curtea Constituțională are în competență numai legile și ordonanțeleîn vigoare, iar verificarea constituționalității normelor abrogate revine, prin interpretarea "per a contrario" a art.147 alin.1 cu referire la art.126 alin.1 din Constituție, instanțelor judecătorești, în virtutea principiului plenitudinii de jurisdicție.
De aceea, inaplicabilitatea normelor de abrogare conținute în art.I pct.42 și în art. IX alin.2 din nr.OG83/2000 impune că instanțele de judecată să considere rămase în vigoare dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996, care nici în prezent nu și-au încetat aplicabilitatea, efectul imediat al supraviețuirii normei în discuție rezidând incontestabil în faptul că dreptul consacrat legislativ de art.47 din Legea nr.50/1996 se cuvine și în continuare persoanelor care se încadrează în ipoteza textului de lege.
De altfel, astfel cum rezultă și din motivarea recursului în interesul legii, în baza unor hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, unui număr însemnat de persoane-magistrați și personal auxiliar de specialitate, le-a fost recunoscut dreptul de a beneficia de sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, astfel că neacordarea acestui spor ar duce în mod inevitabil la situația în care în sistemul judiciar ar exista, pe de o parte, magistrați și personal auxiliar care beneficiază de sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și pe de altă parte, magistrați și personal auxiliar de specialitate cărora, deși desfășoară aceeași activitate și în aceleași condiții, nu li s-ar recunoaște acest drept, or, este evident că interpretarea diferențiată a normelor incidente cu privire la aceleași categorii profesionale, sau a celor asimilate sub aspectul drepturilor și îndatoririlor, în condițiile în care nu se constată existența unei justificări legitime, obiective și rezonabile, ar fi de natură să reprezinte o discriminare în sensul art.16 alin.1 din Constituție, nr.OG137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare și Protocolului nr.12 adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor și Libertăților Fundamentale.
În consecință, potrivit considerentelor anterioare, Curtea de Apel a constatat că față de interpretarea obligatorie conținută într-o decizie pronunțată de instanța supremă în soluționarea unui recurs în interesul legii, problema sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică pentru categoria de personal din care au făcut parte și reclamanții, nu mai poate fi pusă în discuție, ea fiind tranșată cu efecte obligatorii pentru instanțe, în sensul existenței sporului pretins.
În consecință, potrivit celor expuse, a fost admisă în parte acțiunea și a fost obligat pârâtul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție să plătească reclamanților sumele reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat în procent de 50% la indemnizația brută lunară, pentru reclamanta pentru perioada 21.05.2005-15.02.2006 și pentru reclamantul pentru perioada 21.05.2005-20.09.2005.
Pentru asigurarea reparării integrale a prejudiciului creat prin întârzierea în acordarea sumelor la nivelul sporurilor, sunt aplicabile dispozițiile art. 1088. pr. civ, care statuează că, creditorul obligației având drept obiect o sumă de bani, nu poate pretinde, drept echivalent al prejudiciului creat prin întârzierea la executare, decât dobânda stabilită de lege.
Cât privește data de la care dobânda se acordă, aceasta este data scadenței, față de natura salarială a despăgubirilor pretinse, rezultate din raporturi juridice de muncă, ceea ce pune debitorul-angajator de drept în întârziere, reglementările civile (cum sunt cele referitoare la acordarea dobânzii ) fiind incidente în materia raporturilor de muncă numai în subsidiar și numai în măsura în care nu contravin principiilor fundamentale ale egalității de tratament, protecției salariaților și bunei-credințe ce guvernează aceste relații, conform art. 5, 6 și 8 din Legea nr. 53/2003.
Nu se va dispune însă și actualizarea sumelor solicitate cu indicele de inflație, întrucât acordarea atât a actualizării cât și a dobânzii legale ar determina o dublă reparație a aceluiași prejudiciu, reprezentând o îmbogățire fără justă cauză. Nu ar putea fi primit nici argumentul referitor la natura și funcțiile diferite ale celor două categorii de reparații, menite pe de o parte să acopere devalorizarea monetară, iar pe de altă parte să repare prejudiciul creat prin lipsa de folosință a banilor, întrucât dobânda legală, stabilită în funcție de nivelul de referință a Băncii Naționale Române, conform art. 3 din OG nr. 9/2000, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 356/2002, reflectă și mărimea inflației, în sensul că majorarea acesteia determină și creșterea ratei dobânzii, în scopul compensării reducerii puterii de cumpărare a banilor.
În consecință, potrivit celor anterior arătate, s-a dispus ca la sumele acordate cu titlu de spor de risc și suprasolicitare neuropsihică calculat în procent de 50% din indemnizația brută lunară, să se aplice dobânda legală de la data scadenței până la plata efectivă.
Potrivit principiului disponibilității, reclamanții au fixat cadrul procesual în ceea ce privește pârâții, și în calitate de pârât a fost chemat și Ministerul Economiei și Finanțelor. Față de acest pârât acțiunea a fost respinsă, pentru lipsa calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor pentru că între reclamanți și acest minister nu au existat raporturi de muncă, mai precis între Ministerului Economiei și Finanțelor și cel obligat în raportul juridic de muncă nu există identitate.
Împotriva sus-menționatei hotărâri, în termen legal a declarat recurs recurentul MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, calea de atac fiind înregistrata pe rolul Înaltei Curții de Casație și Justiție - Secția Civilă pentru Proprietate Intelectuală sub nr-.
În susținerea recursului a arătat că, față de practica neunitară a instanțelor judecătorești în materia litigiilor având ca obiect plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50%, Procurorul General al Parchetului de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție-în temeiul art.329 alin. din Codul d e procedură civilă a formulat recurs în interesul legii pentru a se asigura interpretarea si aplicarea unitară a legii asupra tuturor cauzelor având acest obiect.
Recursul în interesul legii promovat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție a făcut obiectul dosarului nr.5/2008 al înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile Unite și a fost soluționat conform Deciziei nr. 21/ 10 martie 2008, publicată în Monitorul oficial nr.444 din 13 iunie 2008.
Astfel, potrivit Deciziei menționate ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, "admite recursul în interesul legii declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție.
In interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.47 din Lesea nr. 50/1996 privind salarizarea si alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, constată că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001
In acest sens, față de dispozițiile Deciziei nr. 21 din 10 martie 2008 înaltei Curți de Casație și Justiție, pe fond, recurenta formulat recurs pentru capătul de cerere privind actualizarea sumelor cu dobânda legală si fată de nepronuntarea instanței asupra cererii de chemare în garanție a Ministerului Economiei si Finanțelor.
Recurenta sustine ca instanța în mod nelegal a dispus acordarea dobânzilor legale pentru aceste sume, în temeiul prevederilor Ordonanței Guvernului nr.9/2000.
Potrivit art.l din Ordonanța Guvernului nr.9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești, "Părțile sunt libere să stabilească în convenții rata dobânzii pentru întârzierea în plata unei obligații bănești". Or, în prezenta cauză, nu există nici o convenție între reclamanți și pârâți cu privire la acordarea unor dobânzi, motiv pentru care actul normativ nu își găsește aplicarea în speță.
Având în vedere inaplicabilitatea dispozițiilor art.3 alin.3 din Ordonanța Guvernului nr.9/2000, solicită respingerea capătului de cerere privind plata dobânzilor legale ca inadmisibil.
Instanța de fond nu a luat în considerare la pronunțarea prezentei sentințe, cererea de chemare în garanție formulată si depusă în termen leeal de MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lâneă ÎNALTA CURTE de Casație si Justiție, în situația în care a admis acțiunea reclamanților, înlăturând în mod nelegal un mijloc de apărare al pârâtului MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație si Justiție.
Instanța de fond a ignorat cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, formulată de MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție în conformitate cu dispozițiile art. 60-63 din Codul d e procedură civilă. Prin cererea de chemare în garanție formulată și depusă la termenul din data de 27 noiembrie 2007, pârâtul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție a solicitat instanței introducerea în cauză a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice în calitate de chemat în garanție, precum și obligarea acestuia să ia act de necesitatea aprobării unui proiect de rectificare a bugetului Ministerului Public, care să includă sumele ce reprezintă pretențiile reclamanților.
Potrivit art. 60 din Codul d e procedură civilă, partea poate chema în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte în cazul în care ar cădea în pretenții.
Obligația de garanție poate izvorî fie din convenție, fie dintr-o dispoziție
legală. În cazul de față, obligația de garanție între instituția pârâtă si cea chemată în garanție de către aceasta există în temeiul art. 131 pct(l) din Legea nr.304/2004, republicată - privind organizarea judiciară, potrivit căruia activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.
Mai mult, art. 19 din Legea nr.500/2002 - privind finanțele publice -prevede că Ministerul Finanțelor Publice coordonează acțiunile care sunt responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, prin pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
Astfel, rolul Ministerului Finanțelor Publice este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite, precum și de proiectele de rectificare a acestor bugete.
Având în vedere dispozițiile legale anterior menționate rezultă că MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, în calitate de ordonator principal de credite, este în imposibilitate de a dispune de fonduri bugetare pentru plata diferențelor bănești solicitate.
Din aceste motive, MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție - în calitatea sa de ordonator principal de credite - va fi obligat să procedeze la elaborarea unui proiect de rectificare a bugetului pe anul 2007, în care să includă sumele necesare plății drepturilor bănești solicitate în prezenta cauză.
In concluzie, cererea de chemare în garanție are interes, fiind îndeplinite condițiile cerute de legea procesuală, prin interes înțelegându-se folosul practic urmărit de cel ce a pus în mișcare acțiunea civilă. Astfel, interesul Ministerului Public - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție este născut și actual, personal și direct, legitim, juridic, iar ignorarea cererii de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice de către instanța de fond, aduce atingere interesului legitim al Ministerului Public.
Față de considerentele expuse, solicităadmiterea recursuluipentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 3, pct. 4 și pct. 9 din Codul d e procedură civilă cu aplicarea art.3041Cod procedură civilă,modificareasentinței civile nr. 108 din 20 octombrie 2008, pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII a Civilă și Pentru Cauze Privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr-, în sensul respingerii capătului de cerere privind actualizarea sumelor solicitate cu dobânda legală ca neîntemeiat și admiterii cererii de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor.
Intimatii-reclamanti au formulat intampinare, solicitand respingerea recursului ca nefondat.
Analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva criticilor formulate, cât și a dispozițiilor art. 3041.pr.civ. Curtea reține următoarele:
Prin sentinta recurata, instanta de fond a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru drepturile aferente perioadei 1.10.2000-19.05.2005 și a respins acțiunea pentru această perioadă ca fiind prescrisă, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții și în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, a obligat pârâtul MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE la plata către reclamanți a drepturilor bănești reprezentând spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat în funcție de indemnizația de bază brută lunară, actualizat cu dobânda legală de la data scadenței până la plata efectivă, astfel: - pentru perioada 21.05.2005-15.02.2006 si pentru perioada 21.05.2005-20.09.2005, a respins acțiunea față de MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă si a respins, ca neîntemeiat, capătul de cerere privind actualizarea sumelor cu rata inflației.
In ceea ce priveste primul motiv de recurs respectiv acordarea dobanzii legale calculate la sumele datorate, Curtea constata ca hotararea instantei de fond este legala si temeinica avand in vedere faptul ca, asa cum s-a stabilit si prin recursul in interesul legii, drepturile salariale constand in sporul de 50% sunt cuvenite reclamantilor si paratii, in calitate de angajatori si ordonatori de credite nu au platit aceste sume.
Potrivit art.161 alin.4 Codul muncii, întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului. Art. 1082 din Codul civil prevede ca debitorul este osândit, de se cuvine, la plata unor daune-interese pentru neexecutarea obligației sau pentru întârzierea executării, cu toate că nu este rea-credință din partea sa, afară doar dacă nu va justifica că neexecutarea provine dintr-o cauză străină, ce nu-i poate fi imputată, iar, in baza art. 1084 din Codul civil, daunele-interese ce sunt debite creditorului cuprind în genere pierderea suferită și beneficiul de care a fost lipsit.
In concluzie, Curtea constata ca solutia acordarii dobanzii legale se justifica fata de disp art. 1082 si 1084.civ. si OG 9/2000, recurentul-parat fiind in culpa pentru neacordarea sumelor cuvenite reclamantilor-intimati, in speta neexistand o cauza straina exoneratoare de raspundere. Astfel reclamantii-intimati au dreptul la repararea integrala a prejudiciului suferit ce include si beneficiul de care au fost lipsiti.
In ceea ce priveste nepronuntarea instantei de fond asupra cererii de chemare in garantie formulata de catre recurentul-parat, Curtea constata ca cererea respectiva a fost depusa la serviciul registratura la data de 21.10.2008, in conditiile in care pronuntarea sentintei recurate a avut loc la data de 20.10.2008.
In conditiile in care instanta de fond nu fusese sesizata cu cererea de chemare in garantie pana la inchiderea dezbaterilor, recurentul nu poate invoca faptul ca instanta nu s-a pronuntat pe o cerere formulata in cauza.
Mai mult, cu ocazia judecarii fondului, recurentul a avut calitatea de parat si, potrivit art.61 din Codul d e procedura civila, ererea de chenare in garantie făcută de pârât se va depune o dată cu întâmpinarea; când întâmpinarea nu este obligatorie, cererea se va depune cel mai târziu la prima zi de înfățișare.
Cum intampinarea trebuia depusa in conditiile art.1141Cod procedura, adica cel mai târziu cu 5 zile înainte de termenul stabilit pentru judecată, Curtea constata ca recurentul nu a formulat cererea de chemare in garantie in termenul prevazut de lege si nu poate invoca propria culpa, sustinand ca instanta nu s-a pronuntat pe cererea sa.
Mai mult, trebuie avut in vedere specificul raporturilor juridice de munca si calitatea partilor in aceste raporturi. In acest sens, potrivit art.282 din Codul muncii, ot p. fi părți în conflictele de muncă:
a) salariații, precum și orice altă persoană titulară a unui drept sau a unei obligații în temeiul prezentului cod, al altor legi sau al contractelor colective de muncă;
b) angajatorii - persoane fizice și/sau persoane juridice -, agenții de muncă temporară, utilizatorii, precum și orice altă persoană care beneficiază de o muncă desfășurată în condițiile prezentului cod;
c) sindicatele și patronatele;
d) alte persoane juridice sau fizice care au această vocație în temeiul legilor speciale sau al Codului d e procedură civilă.
Ministerul Fianatelor Publice nu se poate incadra in niciuna ceste categorii.
Mai mult, in litigiile de munca, tocmai fata de specificul acestora, cererea de chemare in garantie este inadmisibila, neexistand o obligatie de garantie a unui tert fata de partile raportului juridic de munca in legatura cu obligatiile reciproce dintre acestea. Intre persoana incadrata in munca, parte in litigiu si tertul chemat in garantie nu exista raporturi juridice de munca.
Față de aceste considerente, în temeiul art.312 Cod procedura civila, Curtea constată că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, urmând să respingă recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, recursul declarat de recurentul-pârât MINISTERUL PUBLIC -PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE împotriva sentinței civile nr.108/20.10.2008 pronunțate de Curtea de APEL BUCUREȘTI -Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr-(5036/2008) în contradictoriu cu intimații-reclamanți, și intimatul-pârât MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 29.04.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red./tehnored
/2ex
13.05.2009
Jud. fond: /
Președinte:Valentina SanduJudecători:Valentina Sandu, Luissa Elena Udrea, Maria
