Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 2847/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-(2067/2009)
DECIZIA CIVILĂ NR. 2847/
Ședința publică de la 29.04.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Valentina Sandu
JUDECĂTOR 2: Lizeta Harabagiu
JUDECĂTOR 3: Maria Ceaușescu
GREFIER - -
Pe rol soluționarea recursurilor declarate de recurenții-reclamanți ( ), G, OG, (), G, (), () a, și recurenții-pârâți Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr.309/18.11.2008 pronunțate de Curtea de APEL BUCUREȘTI -Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în contradictoriu cu intimații-pârâți Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI și Parchetul de pe lângă Tribunalul București.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, în sensul că recurenții-reclamanți au formulat întâmpinare la recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, înregistrată la dosar la data de 24.04.2009, după care,
Curtea invocă, din oficiu, excepția tardivității declarării recursului declarat de recurentul-pârât Ministerul Finanțelor Publice și având în vedere că s-a solicitat ca judecata să se desfășoare și în lipsă, reține cauza în pronunțare pe excepția invocată și pe fondul cauzei.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr. 309/18.11.2008 pronunțata de Curtea de APEL BUCUREȘTI -Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale in dosarul nr-, au fost respinse, ca efect al prescripției dreptului material la acțiune, pretențiile aferente perioadei aprilie -iulie 2004 inclusiv, a fost respinsa acțiunea formulată reclamanți în contradictoriu cu Ministerul Economiei și Finanțelor, pentru lipsa calității procesuale pasive, a fost admisa în parte acțiunea formulată de reclamanții (), G, OG, (), G, în contradictoriu cu Parchetul de de lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI și Parchetul de pe lângă Tribunalul București, au fost bligati pârâții să plătească reclamanților sporul de stres și suprasolicitare neuropsihică de 50% din salariul de bază brut lunar, începând cu august 2004 până la data pronunțării prezentei hotărâri, s-a respins, ca neîntemeiată, cererea de acordare a sporului pentru viitor, a fost admisa cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor si a fost obligat chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce Ministerului Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, sumele necesare efectuării plății.
In considerente s-a retinut ca la termenul de judecată din 18.11.2008, Curtea a respins, ca inadmisibile, cererile de intervenție formulate la 5.06.2008 și 4.11.2008, a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada aprilie - iulie 2004, precum și excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor în acțiunea principală, cu motivările acolo arătate, motiv pentru care a respins în consecință cererile formulate împotriva acestui pârât, respectiv având ca obiect drepturi cu titlu de spor de 50% aferent perioadei menționate.
Pe fondul cauzei, s-a constatat că prin decizia nr. 21/10.03.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite în soluționarea recursului în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, decizie obligatorie potrivit dispozițiilor exprese ale art.329 alin.3 Cod procedură civilă, s-a statuat că în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996, judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a nr.OG83/2000 aprobată prin Legea nr.334/2001.
În considerente a reținut că prin Legea nr.125/2000, Guvernul a fost abilitat să completeze și să modifice, iar nu să abroge Legea nr.50/1996, nici total, nici parțial, după cum nu a fost abilitat nici să modifice sau să completeze Legea nr.56/1996 care reglementa salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor Curții Supreme de Justiție, magistraților-asistenți și celorlalte categorii de personal.
Cu toate acestea, prin art. IX alin.2 paragraful 1 din nr.OG83/2000 s-au abrogat dispozițiile art.231din Legea nr.56/1996, fiind depășite limitele legii speciale de abilitare adoptate de Parlamentul României și fiind astfel încălcate dispozițiile art.108 alin.3 cu referire la art.73 alin.1 din Constituția României.
În același sens, s-a reținut că art.81 din Legea nr.92/1992 pentru organizarea judecătorească, astfel cum a fost modificată prin Legea nr.142/1997, prevedea că magistrații beneficiază și de sporuri pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, iar sub acest aspect, norma de nivel inferior, în speță art. I pct.42 nr.83/2000, lege ordinară prin care a fost abrogat art.47 din Legea nr.50/1996, contravine art.81 din Legea nr.92/1992, lege organică.
Nu se poate opune nici faptul că neconstituționalitatea abrogării dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996 prin nr.OG83/2000, norme abrogate în prezent, poate fi invocată numai pe calea excepției de neconstituționalitate invocate în fața instanțelor judecătorești, întrucât Curtea Constituțională are în competență numai legile și ordonanțeleîn vigoare, iar verificarea constituționalității normelor abrogate revine, prin interpretarea "per a contrario" a art.147 alin.1 cu referire la art.126 alin.1 din Constituție, instanțelor judecătorești, în virtutea principiului plenitudinii de jurisdicție.
De aceea, inaplicabilitatea normelor de abrogare conținute în art.I pct.42 și în art. IX alin.2 din nr.OG83/2000 impune ca instanțele de judecată să considere rămase în vigoare dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996, care nici în prezent nu și-au încetat aplicabilitatea, efectul imediat al supraviețuirii normei în discuție rezidând incontestabil în faptul că dreptul consacrat legislativ de art.47 din Legea nr.50/1996 se cuvine și în continuare persoanelor care se încadrează în ipoteza textului de lege.
De altfel, astfel cum rezultă și din motivarea recursului în interesul legii, în baza unor hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, unui număr însemnat de persoane-magistrați și personal auxiliar de specialitate, le-a fost recunoscut dreptul de a beneficia de sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, astfel că neacordarea acestui spor ar duce în mod inevitabil la situația în care în sistemul judiciar ar exista, pe de o parte, magistrați și personal auxiliar care beneficiază de sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și pe de altă parte, magistrați și personal auxiliar de specialitate cărora, deși desfășoară aceeași activitate și în aceleași condiții, nu li s-ar recunoaște acest drept, or, este evident că interpretarea diferențiată a normelor incidente cu privire la aceleași categorii profesionale, condițiile în care nu se constată existența unei justificări legitime, obiective și rezonabile, ar fi de natură să reprezinte o discriminare în sensul art.16 alin.1 din Constituție, nr.OG137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare și Protocolului nr.12 adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor și Libertăților Fundamentale.
În consecință, potrivit considerentelor anterioare, Curtea de Apel a constatat că față de interpretarea obligatorie conținută într-o decizie pronunțată de instanța supremă în soluționarea unui recurs în interesul legii, problema sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică pentru categoria de personal auxiliar de specialitate din care fac parte reclamanții, nu mai poate fi pusă în discuție, ea fiind tranșată cu efecte obligatorii pentru instanțe, în sensul existenței sporului pretins.
Nu se poate reține nici apărarea, conținută în întâmpinarea Ministerului Economiei și Finanțelor, referitoare la abrogarea Legii nr. 50/1996 în întregime, implicit a art. 47 prin OG nr. 8/2007, întrucât acest din urmă act normativ era în vigoare la data pronunțării deciziei în interesul legii, când instanța supremă a statuat că se impune ca instanțele de judecată să considere rămas în vigoare art. 47, care nici până în prezent nu și- încetat aplicabilitatea; or, abrogarea produce efecte definitive și generale, având caracter absolut, neputându-se considera că un text de lege este în vigoare prin raportare la un act normativ și abrogat față de altul, ambele anterioare deciziei obligatorii a Înaltei Curți.
Prin urmare, având în vedere că ulterior deciziei nr. 21/2008, pronunțate în interesul legii, nu a intervenit o dispoziție de abrogare a art. 47 din Legea nr.50/1996, se impune ca instanța să-l considere rămas în vigoare.
În consecință, potrivit celor expuse, s-a admis în parte acțiunea și au fost obligați pârâții, angajatori, respectiv ordonator principal de credite, la plata către reclamanți, personal auxiliar de specialitate, a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% din salariul de bază brut lunar, începând cu august 2004 până la data prezentei hotărâri.
Cât privește solicitarea de acordare, în continuare, a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică, până la reglementarea legislativă a acestui spor, instanta de fond a retinut ca aceasta nu poate fi primită, pe de o parte pentru că s-ar constitui într-o condiționare a legiuitorului de a-l reglementa, or, opțiunea în acest sens a legiuitorului nu poate fi controlată de instanța judecătorească, care și-ar depăși limitele competenței constituționale, pe de altă parte, pentru că în materie de drepturi salariale nu există temei pentru acordarea lor pentru viitor, întemeiat pe prezumția că angajatorul nu-și va respecta obligația de plată. Se reține și că salariul este o prestație periodică, scadentă cel puțin o dată pe lună, dar succesivă, reprezentând echivalentul muncii prestate și ale cărei acordare și valoare sunt condiționate de menținerea în funcție, exercitarea atribuțiilor, păstrarea aceluiași regim salarial, precum și de alte criterii, cu consecința că obligația viitoare a cărei sancționare se dorește nu este nici certă, iar prin natura ei, nici exigibilă.
În fine, cât privește cererea de chemare în garanție, a constatat îndeplinite cerințele art. 60-63. pr. civ. și calitatea procesuală pasivă a Ministerului Economiei și Finanțelor, având în vedere că, potrivit art. 131 alin. 3 din Legea nr. 304/2004, bugetul parchetelor de pe lângă curțile de apel, tribunale, tribunalele specializate și judecătorii este gestionat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, activitatea acestora fiind însă finanțată de la bugetul de stat.
Or, titularul bugetului de stat este reprezentat în raporturile referitoare la administrarea resurselor financiare, de Ministerul Economiei și Finanțelor, reținându-se în acest sens și prerogativele ce revin acestuia prin Legea nr. 500/2002 și nr.HG 386/2007 referitoare la elaborarea proiectului bugetului de stat, a bugetului anual și proiectului de rectificare a bugetului de stat, sens în careopereazărectificarea corespunzătoare, privitoare de asemenea, la administrarea resurselor statului și aprobarea modificărilor în fișele de investiții, anexe la bugetele ordonatorilor principali de credite.
În consecință, reținând și că ordonatorul principal de credite nu dispune de alte resurse în afara celor alocate de la bugetul de stat administrat de Ministerul Economiei și Finanțelor, admis cererea de chemare în garanție a acestuia și l-a obligat la alocarea fondurilor necesare plății.
Împotriva sus-menționatei hotărâri au declarat recurs recurentul MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, recurentii-reclamanti si recurentul Ministerul Finantelor Publice, calea de atac fiind înregistrata pe rolul Curtii de APEL BUCUREȘTI -Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub nr-.
În susținerea recursului declarat de recurentul Ministerul Finantelor Publice, s-a aratat ca instanța a interpretat si a aplicat greșit legea, considerând ca Ministerul Economiei si Finanțelor are calitate procesuala in cererea de chemare in garantie, desi reclamanții nu sunt si nu au fost angajați ai acestuia.
Prin urmare, obligațiile de plata ale Ministerului Public -Parchetul de pe langa Inalta C de Casatie si Justitie in temeiul unui titlu executoriu, (cum ar fi si o hotărâre judecătoreasca prin care s-ar admite pretențiile reclamantului) se realizează din sumele aprobate prin bugetul sau - fara nici o legătura cu competentele Ministerului Economiei si Finanțelor in materie de buget.
Recurentul are in vedere dispozițiile legale referitoare la finanțele publice, la bugetul de stat si la executarea titlurilor executorii de către instituțiile publice, pe care le-a citat in susținerea excepției lipsei calității procesuale pasive de cererea de chemare in judecata, cu precizarea ca, potrivit Codului d e procedura civila, ceea ce determina participarea unei persoane la un proces este calitatea sa si nu opozabilitatea hotărârii cu care se finalizează acesta, raportul de drept procesual neputandu-se lega valabil decât intre titularii dreptului, respectiv, obligației ce rezulta din dreptul material dedus judecații.
Tot referitor la calitatea procesuala pasiva, solicita sa se aiba in vedere faptul ca, Ministerul Public are calitatea de ordonator principal de credite, iar in conformitate cu dispozițiile art. 21 din Legea nr. 500/2002, ordonatorii principali de credite sunt cei care repartizează creditele bugetare aprobate, pentru bugetul propriu si pentru bugetele instituțiilor publice ierahic inferioare.
Admițând cererea de chemare in garantie, instanța a aplicat greșit si dispozițiile art. 28 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice care stabilește principiile, cadrul general si procedurile privind formarea, administrarea, angajarea si utilizarea fondurilor publice, precum si responsabilitățile instituțiilor publice implicate in procesul bugetar si care la lit. d ) - e) prevede faptul ca, "proiectele legilor bugetare anuale si ale bugetelor se elaborează de către Guvern, prin Ministerul Finanțelor Publice, pe baza politicilor si strategiilor sectoriale, a priorităților stabilite in formarea propunerilor de buget, prezentate de ordonatorii principali de credite si pe baza propunerilor de cheltuieli detaliate ale ordonatorilor principali de credite".
Prin urmare, este lipsit de relevanta, in speța, faptul ca, MINISTERUL ECONOMIEI SI FINANȚELOR elaborează proiectul bugetului de stat, atâta timp cat aceasta se face pe baza proiectelor bugetelor ordonatoriilor principali de credite - si nu la cererea persoanelor fizice angajați ai acestora -si a proiectelor bugetelor locale.
Având in vedere raționamentul de mai sus, precum si de prevederile legale expuse, apreciaza ca prima instanța a reținut in mod eronat mecanismul elaborării bugetului de stat, rolul instituției recurente in cadrul acestuia, precum si obligațiile si competentele ordonatorilor principali de credite in materie, cu consecința admiterii in mod neintemeiat a cererii de chemare in garantie.
Trebuie avute in vedere si dispozițiile Legii nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările ulterioare, care stabilește pe de o parte ca, nici o cheltuiala din fonduri publice nu poate fi angajata, ordonanțată si plătită daca nu este aprobata potrivit legii, iar pe de alta parte ca, nici o cheltuiala nu poate fi inscrisa in buget daca nu exista baza legala pentru respectiva cheltuiala.
In condițiile in care MINISTERULUI ECONOMIEI SI FINANȚELOR ii revine obligația de a se incadra in cheltuielile stabilite de către legiuitor, plata salariaților unor alte instituții publice apare ca fiind nelegala si imposibil de efectuat.
În susținerea recursului declarat de recurentul MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE s-a arătat că, față de practica neunitară a instanțelor judecătorești în materia litigiilor având ca obiect plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50%, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție-în temeiul art.329 alin. din Codul d e procedură civilă a formulat recurs în interesul legii pentru a se asigura interpretarea si aplicarea unitară a legii asupra tuturor cauzelor având acest obiect.
Recursul în interesul legii promovat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a făcut obiectul dosarului nr.5/2008 al înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile Unite și a fost soluționat conform Deciziei nr. 21/ 10 martie 2008, publicată în Monitorul oficial nr.444 din 13 iunie 2008.
Astfel, potrivit Deciziei menționate Înalta Curte de Casație și Justiție, "admite recursul în interesul legii declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
In interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.47 din Lesea nr. 50/1996 privind salarizarea si alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, constată că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001
In aceste conditii apreciaza ca efectele deciziei in interesul legii inceteaza dupa data de 3.02.2007, motiv pentru care solicita respingerea pretentiilor ulterior acestei date.
Soluția dată în cauză de către prima instanță, prin care s-a acordat reclamantilor, personal auxiliar de specialitate drepturi prevăzute doar pentru alte categorii de salariați, nu reprezintă altceva decât o legiferare a unui drept pe care legiuitorul a înțeles să nu îl mai acorde
începând cu anul 2007, ca urmare a abrogării Legii nr. 50/1996 prin art. 30 din OG. 8/24.01.2007.
Decizia instantei supreme trateaza doar problema abrogarii Legii 50/1996 prin OG 83/2000, dar nu apreciaza intinderea in timp a acestei aplicari.
In opinia recurentului, instanța de fond a dispus în mod nelegal plata drepturilor bănești solicitate, actualizate cu rata inflației, în situația în care Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație si Justiție ca instituție bugetară, nu poate să înscrie în bugetul propriu nici o plată fără bază legală pentru respectiva cheltuială.
Fondurile alocate Ministerului Public pe anul 2008 pentru plata drepturilor de personal au fost aprobate prin Legea de stat nr. 388 din 31 decembrie 2007, lege ce nu cuprinde un capitol distinct de cheltuieli pentru plata diferențelor de drepturi salariale acordate de către instanță, astfel că acordarea ulterioară a unei sume de bani peste cea datorată - chiar reprezentând indicele de inflație - nu se justifică. Neaplicarea indicelui de inflație se datorează și faptului că, în conformitate cu dispozițiile art. 14 alin.(2) din Legea nr.500/2002 - privind finanțele publice, " nici o cheltuială nu poate fi înscrisă în buget și nici angajată și efectuată din acesta dacă nu există bază legală pentru respectiva cheltuială.
Totodată, în conformitate cu prevederile art. 29 alin.3 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, "cheltuielile prevăzute în capitole și articole au destinație precisă și limitată ", iar potrivit art.47"creditele bugetare aprobate la un capitol nu pot fi utilizate pentru finanțarea altui capitol".
Prin urmare, din dispozițiile legale precizate anterior reiese că angajarea cheltuielilor din bugetul de stat se poate face numai în limita creditelor bugetare anuale aprobate.
întrucât Ministerul Public este o instituție bugetară, fondurile salariale sunt stabilite de legiuitor prin legea bugetului de stat. Din aceste motive, apreciaza că obligarea pârâților la plata sumelor acordate de instanță ar reprezenta stabilirea în sarcina instituțiilor pârâte a unei obligații imposibile. Ministerul Public nu are alte surse de finanțare în afara celor alocate prin lege, plata sumelor reprezentând indicele de inflație putându-se face numai prin intervenția legiuitorului.
Deci, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - reprezentat prin Procurorul General, în lipsa unei prevederi legale care să reglementeze materia actualizării drepturilor cu rata inflației nu are la dispoziție alte surse de finanțare în afara celor alocate prin lege.
Mai mult, apreciem că actualizarea conform indicelui de inflație apare ca un mijloc de constrângere, reprezentând pentru debitor o amenințare spre a-1 determina să-și execute obligația asumată.
Prin urmare, pârâții nu pot fi ținuți să execute obligațiile de a face invocate de reclamantă, eventuala obligare a acestora la plata acestor sume actualizate conform indicelui de inflație fiind lipsită de cauză juridică.
In consecință, față de dispoziția instanței privind plata către intimată a drepturilor pretinse, actualizate cu indicele de inflație, apreciaza că această obligație nu este întemeiată si nu se justifică.
In sustinerea recursului declarat de recurentii- reclamanti s-a invocat faptul ca solutia data de instanta fondului pe cererea reclamantilor de a acorda acest spor si in continuare nu este convingatoare. Admiterea acestor pretentii nu ar constitui o condiționare a legiuitorului de a le reglementa. Mai mult, in cele 10 luni care au trecut de la pronuntarea deciziei in interesul legii, sporul de risc si suprasolicitare neuropsihica nu a fost acordat, astfel incat anagajtorul nu isi respecta obligatia stabilita printr-o hotarare judecatoreasca.
Recurentii- reclamanti critica solutia instantei de fond si sub aspectul nepronuntarii asupra unor capete de cerere, respectiv asupra actualizarii sumelor datorate cu indicele de inflatie si asupra efectuarii mentiunilor corespunzatoare in carnetele de munca ale reclamantilor.
Recurentii intervenienti in interes propriu invoca nelegalitatea respingerii cererilor de interventie, in conditiile in care erau indeplinite conditiile art.49 si 50 Cod procedura civila.
Intimatii-reclamanti si intimatul-recurent Ministerul Public au formulat intampinare, solicitand respingerea recursurilor formulate de celelate parti ca nefondate.
In sedinta publica de la 29.04.2009, Curtea din oficiu a invocat exceptia tardivitatii recursului declarat de Ministerului Economiei si Finanțelor(Ministerul Finantelor Publice).
Analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva criticilor formulate, cât și a dispozițiilor art. 3041.pr.civ. avand in vedere si exceptia invocata din oficiu, Curtea reține următoarele:
Conform art.137 alin.1 pr.civ. Curtea se va pronunta cu prioritate asupra excepției tardivității formulării recursului invocată din oficiu de către instanță.
Litigiul părți este un conflict de drepturi așa cum este el definit de art.5 din Legea nr. 168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă.
Potrivit art.5 din Legea nr. 168/1999 "conflictele de muncă ce au ca obiect exercitarea unor drepturi sau îndeplinirea unor obligații decurgând din legi sau din alte acte normative, precum și din contractele colective sau individuale de muncă sunt conflicte referitoare la drepturile salariaților, denumite în continuare conflicte de drepturi".
Potrivit art.80 din Legea nr. 168/1999, termenul de recurs în litigiile de munca este de 10 zile de la comunicarea hotărârii pronunțată de instanța de fond.
Sentința atacată cu recursul de față a fost comunicată recurentului Ministerul Finantelor Publice la 22.11.2008, așa cum rezultă din dovada de comunicare de la fila 284 din dosarul de fond.
Recursul a fost formulat la data de 6.01.2009, asa cum rezulta din rezolutia de primire (fila 2 dosar recurs), peste termenul legal de 10 zile, calculat conform art.101 Cod procedură civilă, termen care incepe sa curga de la data comunicarii hotararii.
Pentru aceste considerente, Curtea va respinge ca tardiv declarat recursul formulat de către recurent, în temeiul art.301 și 303.pr.civ.
In ceea ce priveste recursul Ministerului Public, Curtea retine ca ca prin sentinta recurata, instanta de fond a a obligat pârâtul Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, să plătească reclamantilor, personal auxiliar de specialitate, drepturile salariale reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% din salariul de baza brut lunar incepand cu august 2004 pana la data pronuntarii hotararii.
In ceea ce priveste prima critica formulata de recurent, Curtea constata ca nu poate retine sustinerile acestuia in sensul ca drepturile solicitate nu mai erau datorate dupa data de 3.02.2007.
Astfel, din materialul probator administrat in cauza Curtea retine ca, în conformitate cu prevederile art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată: "pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar".
La data de 1 octombrie 2000 intrat în vigoare Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, care a abrogat expres prevederile art. 47 din Legea nr. 50/1996. Astfel, prin dispozițiile art. I pct. 42 din Ordonanța de Guvern nr.83/2000 s-a statuat că "Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată în Monitorul Oficial al României Partea I nr. 563 din 18 noiembrie 1999, se modifică și se completează după cum urmează: - 42. articolul 47 se abrogă".
n ședința din 10 martie 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în Secții Unite, în dosarul nr. 5/2008 a pronunțat decizia nr. XXI, cu următorul dispozitiv:"Admite recursul în interesul legii declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, constată că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001".
Potrivit dispozitiilor art. 329 alin. 1 si 3 din Codul d e procedura civila, rocurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, din oficiu sau la cererea ministrului justiției, precum și colegiile de conducere ale curților de apel au dreptul, pentru a se asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii pe întreg teritoriul României, să ceară Înaltei Curți de Casație și Justiție să se pronunțe asupra chestiunilor de drept care au fost soluționate diferit de instanțele judecătorești.
Soluțiile se pronunță numai în interesul legii, nu au efect asupra hotărârilor judecătorești examinate și nici cu privire la situația părților din acele procese.Dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe.
Ca atare, in aprecierea obligatorie pentru instantele judecatoresti, data de Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în Secții Unite, în dosarul nr. 5/2008, prin decizia nr. XXI/10.03.2008, in interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți precum și personalul auxiliar de specialitateau dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001".
Textul dispozitivului utilizeaza un verb la timpul prezent ("au dreptul"), ce justifica interpretarea ca acest spor se cuvine judecătorilor, procurorilor, magistraților-asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate si la data pronuntarii deciziei nr. XXI, respectiv 10.03.2008, in ciuda abrogarii Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 563 din 18 noiembrie 1999, cu modificările și completările ulterioare, in intregime, prin OUG nr. 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției.
Curtea Europeana a Drepturilor Omului s-a pronuntat in cauza Aurel impotriva Romaniei 1, din 06.12.2007, constatand incalcarea articolului 6 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, precum si a articolului 1 din Primul Protocol Aditional la Conventie combinat cu articolul 14.
In prezenta cauza, situatia este similara, neacordarea sporului de 50% din indemnizatia de baza bruta lunara,pentru risc și suprasolicitare neuropsihică,reclamantilor instituind un tratament inegal in raport de reclamantii care l-au castigat, prin hotarari judecatoresti irevocabile, pronuntate de instantele romane.
Ca atare, instanta constata ca reclamantii au osperanta legitimade a obtine recunoasterea creantei lor, in situatia contrara incalcandu-se articolul 1 din Primul Protocol Aditional combinat cu articolul 14 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului.
Mai mult, asa cum a retinut si instanta de fond, recursul in interesul legii a fost pronuntat ulterior intrarii in vigoare a OG nr. 8/2007, astfel incat instanța supremă a statuat că se impune ca instanțele de judecată să considere rămas în vigoare art. 47, care nici până în prezent nu și- încetat aplicabilitatea. Abrogarea produce efecte definitive și generale, având caracter absolut, neputându-se considera că un text de lege este în vigoare prin raportare la un act normativ și abrogat față de altul, ambele anterioare deciziei obligatorii a Înaltei Curți.
In ceea ce priveste ce de-a doua critica, referitoare la actualizarea sumelor datorate cu indicele de inflatie, Curtea constata ca instanta de fond nici nu a dispus actualizarea sumelor datorate cu indicele de inflatie, astfel incat aceste sustineri nu pot fi primite.
Pentru aceste considerente, in baza art.312 Cod procedura civila, Curtea va respinge recursul acestui recurent ca nefundat.
In ceea ce priveste recursul declarat de recurentii-reclamanti, Curtea retine ca sustinerile acestora sunt intemeiate in parte.
Astfel, asa cum am aratat, prin decizia nr. XXI/10.03.2008 pronuntatata de recursul in interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în Secții Unite, s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001".
Obiectul pretentiilor reclamantilor-recurenti este reprezentat de drepturi echivalente drepturilor salariale, acestea fiind datorate ca si contravaloare a muncii prestate atat timp cat sunt in fiinta raporturi de munca sau raporturile de serviciu in conditiile legii.
In privinta acestui spor, atitudinea angajatorului, dar si a ordonatorilor principali si secundari de credite a fost foarte, drepturile acordandu-se, in parte, doar celor care aveau hotarari judecatoresti. Mai mult, plata de buna voie a acestor sume, s-a facut doar magistratilor si personalului auxiliar de specialitate care aveau titluri executorii ce cotineau si dispozitia de plata a acestor sume si in continuare sau pentru viitor.
In aceste conditii, nu se poate spune ca nu exista prezumtia ca angajatorul nu-si va indeplini pe viitor obligatia de plata a acestui spor, in limitele in care nu intervine o modificare legislativa, avand in vedere ca doar incepand cu martie 2009, aceste sume au fost achitate unei parti a personalului din justitie si doar in masura in care aveau hotarari judecatoresti care sa prevada plata sporului de 50% si in continuare.
Mai mult, în considerentele deciziei in interesul legii, s-a reținut că instanțele de judecată trebuie să considere rămase în vigoare dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996 republicată, că normele ce reglementau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică au produs și produc în continuare efecte juridice, acest lucru presupunând că, nici în prezent, dispozițiile respective nu și-au încetat aplicabilitatea. Efectul imediat al supraviețuirii normei în discuție rezidă incontestabil în faptul că drepturile consacrate legislativ prin dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996 și art.231din Legea nr.56/1996 se cuvin și în continuare persoanelor care se încadrează în ipotezele la care se referă aceste texte de lege.
In ceea ce priveste criticile formulate de recurenti referitoare la faptul ca instanta de fond nu s-ar fi pronuntat pe capetele de cerere avand ca obiect efectuarea mentiunilor in carnetul de munca si plata diferentelor rezultate din actualizare, Curtea constata ca instanta de fond nu fusese sesizata cu aceste cereri, astfel incat s-a pronuntat in limitele investirii, potrivit principiului disponibilitatii.
Curtea nu poate primi sustinerile recurentilor in sensul ca au completat actiunea initiala, in conditiile in care completarea se depune in conditiile prevazute de art.132 Cod de procedura civila. Precizarea anexata cererii completatoare nu indeplineste aceste conditii, deoarece aceasta nu se afla la dosarul de fond, nici in dosarul Tribunalului B care a fost declinat Curtii de Apel. De altfel, precizarea respectiva nu poarta nici o viza de primire, simpla ștampila, fara existenta unei semnaturi nefiind suficienta.
In ceea ce priveste criticile formulate de recurentii-intervenienti, Curtea le va inlatura pentru urmatoarele considerente:
Intervenientii-recurenti in interes propriu critica hotararea atacata sub aspectul respingerii, ca inadmisibile, a cererilor de interventie formulate.
Sub acest aspect, instanta retine ca cererile de interventie au fost formulate intr-un litigiu avand ca obiect pretentiile unor alti reclamanti pentru plata sporului de sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50%.
Cauza pretentiilor fiecarei parti este raportul juridic de munca al fiecaruia.
In aceste conditii, Curtea retine ca intre pretentiile deduse judecatii nu exista identitate de obiect, cauza si parti, fiecare intemeiandu-si actiunea pe propriul raport juridic de munca, in baza caruia are dreptul la anumite sume cu titlu de spor de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50%, in cauza neexistand nici chiar conditiile judecarii conexe, in raport de dispozitiile art.164 Cod procedura civila.
In ceea ce priveste admisibilitatea cererilor de interventie, Curtea constata ca in mod temeinic si legal, instanta de fond a respins cererile formulate de recurentii-intervenienti ca inadmisibile.
In acest sens, trebuie retinute dispozitiile art.49 Cod procedura civila potrivit carora oricine are interes poate interveni într-o pricină ce se urmează între alte persoane. Intervenția este în interes propriu când cel care intervine invocă un drept al său.
Interventia voluntara principala este cererea unui tert de a intra intr-un proces pornit de alte parti, pentru a-si apara un drept propriu. Prin aceasta tertul invoca un drept propriu asupra bunului ce formeaza obiectul judecatii, el tinzand sa castige pentru sine bunul litigios, cererea sa fiind indreptata impotriva tuturor partilor initiale din proces, reclamanti si parati. Numai in acest fel interventia principala are caracterul unei cereri incidentale in procesul deja pornit.
Din analiza cererilor formulate de catre recurentii-intervenienti, Curtea constata ca acestea nu indeplinesc conditiile mai sus mentionate, motiv pentru care, in mod corect instanta de fond le-a respins ca inadmisibile.
Astfel, recurentii-intervenienti nu au invocat un drept propriu asupra bunului litigios si cererile lor nu au fost formulate impotriva partilor initiale din proces. In acest sens, Curtea retine ca reclamantii au dedus judecatii pretentii proprii rezultate din drepturile cuvenite fiecaruia in baza raporturilor distincte de serviciu, diferite de revendicarile intervenientilor si avand cauze diferite, asupra acestor sume intervenientii neavand pretentii proprii in sensul ca ar dori castigarea procesului pentru ei insusi, inclusiv impotriva reclamantilor.
Cererea intervenientilor este o veritabila cerere de chemare in judecata, distincta de cea ce face obiectul procesului in curs, fara sa aiba caracter incidental, motiv pentru care, punand in discutie admisibilitatea, in mod corect instanta de fond a respins-o ca inadmisibila.
de aceste considerente, avand in vedere dispozitiile art.312 Cod procedura civila, Curtea va respinge ca tardiv formulat recursul declarat de Ministerul Finantelor Publice, va respinge ca nefundat recursul Ministerului Public si va admite recursul declarat de recurentii-reclamanti si va modifica in parte sentinta recurata, in sensul ca va obliga paratii Parchetul de de lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI și Parchetul de pe lângă Tribunalul București la plata sumelor datorate cu titlu de spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar si in continuare si va mentine celelalte dispozitii ale sentintei atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca tardiv formulat recursul declarat de recurentul-parat MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile împotriva sentinței civile nr.309/18.11.2008 pronunțate de Curtea de APEL BUCUREȘTI -Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale.
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-pârât MINISTERUL PUBLIC -PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE împotriva sentinței civile nr.309/18.11.2008 pronunțate de Curtea de APEL BUCUREȘTI -Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în contradictoriu cu intimatii- reclamanți ( ), G, OG, (), G, (), () a, si intimații-pârâți Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI și Parchetul de pe lângă Tribunalul București.
Admite recursul formulat de recurenții-reclamanți împotriva sentinței civile împotriva sentinței civile nr.309/18.11.2008 pronunțate de Curtea de APEL BUCUREȘTI -Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale.
Modifică în parte sentința recurată, în sensul că:
Obligă pârâții Parchetul de de lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI și Parchetul de pe lângă Tribunalul București la plata catre reclamantii (), G, OG, (), G, sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la salariul de bază brut lunar și în continuare.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 29.04.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red./tehnored
/2ex
15.05.2009
Jud. fond:
Președinte:Valentina SanduJudecători:Valentina Sandu, Lizeta Harabagiu, Maria Ceaușescu
