Drepturi salariale (banesti). Decizia 2849/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-(2091/2009)
DECIZIA CIVILĂ NR. 2849/
Ședința publică de la 29.04.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Valentina Sandu
JUDECĂTOR 2: Lizeta Harabagiu
JUDECĂTOR 3: Maria Ceaușescu
GREFIER - -
Pe rol soluționarea recursurilor declarate de recurenții-pârâți MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr.391/F/25.03.2008 pronunțate de Tribunalul Ialomița -Secția Civilă în dosarul nr-(516/2008) în contradictoriu cu intimații-reclamanți, și și intimații-pârâți TRIBUNALUL IALOMIȚA și CURTEA DE APEL BUCUREȘTI.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Nemaifiind cereri formulate, excepții de invocat ori înscrisuri noi de administrat, având în vedere că s-a solicitat ca judecata să se desfășoare și în lipsă, Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 391/F/25.03.2008, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Ialomița - Secția Civilă a admis ca fondată cererea formulată de reclamanții, și, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL BUCUREȘTI, Tribunalul Ialomița și Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor
A dispus obligarea pârâților Ministerul Justiției, Curtea de APEL BUCUREȘTI, Tribunalul Ialomița la recunoașterea pentru reclamanți a sporului de 50% din salariul de bază brut lunar, pentru risc și suprasolicitare neuropsihic începând cu 13 decembrie 2007 și în continuare
A obligat aceiași pârâți, în solidar, să plătească reclamanților, fiecăruia funcție de perioada efectiv lucrată, sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, 50% din salariul de bază brut lunar, începând cu 13 decembrie 2007 și ii continuare, spor actualizat cu rata inflației de la data nașterii dreptului și până la data plătii efective.
A obligat pârâții Ministerul Justiției, Curtea de B, Tribunalul Ialomița să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților.
A obligat pârâtul Statul Român prin Ministerul Economiei Finanțelor să aloce pârâților Ministerul Justiției, Curtea de APEL BUCUREȘTI și Tribunalul Ialomița fondurile bugetare necesare plății acestor drepturi salariate.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin art. 1 pct. 42 din OG nr. 83/2000, pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996, art. 47 din această Lege a fost abrogat expres, însă, procedându-se astfel, au fost încălcate atât normele constituționale, de principiu, referitoare la delegarea legislativă cât și dispozițiile Legii nr. 125/2000 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe.
Astfel, potrivit art. 108 alin.3 din Constituție, ordonanțele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele și condițiile prevăzute de aceasta.
Or, prin art. 1 pct.1 din Legea nr. 125/2000, Guvernul a fost abilitat să emită ordonanțe doar cu privire la modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, și cu toate acestea, prin OG nr. 83/2000, s-a procedat si la abrogarea unor dispoziții ale Legii nr. 50/1996, deși, așa cum rezultă din dispozițiile art. 56/62 ale Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, modificarea, completarea și abrogarea constituie evenimente legislative distincte.
Așadar, deși prin legea de abilitare nu a fost prevăzută decât posibilitatea modificării și completării legii, prin ordonanța emisă în temeiul legii, a avut loc și abrogarea unor dispoziții ale acesteia.
Este de remarcat, în acest context, că acolo unde legiuitorul a avut intenția să acorde executivului abilitare pentru abrogarea unor texte de lege, a prevăzut expres aceasta în cuprinsul legii de abilitare.
Așa cum susține Ministerul Justiției în întâmpinarea depusă, art. 47 din Legea nr. 50/1996, a fost într-adevăr abrogat, dar această abrogare nu poate produce efecte juridice atâta vreme cât OG nr. 83/2000 este un act normativ de nivel inferior Legii nr.50/1996, fiind evidentă în acest fel contradicția cu dispozițiile Constituției și ale Legii nr. 24/2000.
Legea nr. 50/1996 este o lege organică iar potrivit dispozițiilor Constituției României, în vigoare la acea dată, respectiv art. 114 alin.1, Parlamentul poate adopta o lege specială de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanțe în domenii care nu fac obiectul legilor organice.
De asemenea, potrivit art. 72 pct.3 lit. "h" și "J" din Constituție, organizarea și funcționarea instanțelor judecătorești, precum și regimul general privind raporturile de muncă trebuie reglementate printr-o lege organică și, întrucât un element esențial al raportului de muncă îl reprezintă tocmai salariul, rezultă că Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, este o lege organică.
În concluzie, indiferent de finalitatea pe care a avut-o OG nr. 83/2000, abrogarea prin acest act normativ - de inferior legii - a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor constituționale și a tehnică legislativă, motiv pentru care ea nu poate produce efecte.
Tribunalul a avut în vedere și Protocolul adițional nr.1 la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, art.1, care prevede că orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
Sporul de 50% de risc și suprasolicitare neuropsihică solicitat de reclamanți fiind un drept de creanță, este un bun în sensul art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 lai Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale
Or, lipsirea de proprietate se putea face, potrivit art. 1 Protocolul adițional nr. 1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, doar pentru o cauză de utilitate publică. Din cuprinsul OG nr.83/2000, prin care s-a abrogat art.47 din Legea nr.50/1996, nu se poate desprinde care a fost utilitatea publică a lipsirii magistraților și a personalului auxiliar, de proprietatea lor asupra, sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică.
Potrivit art. 20 alin.2 din Constituția României, dacă există neconcordantă între pactele și tratatele internaționale privitoare la drepturile omului la care România este parte și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazurilor în care Constituția sau legile interne, conțin dispoziții mai favorabile.
Tribunalul a reținut că există conflict între art. 1 pct.42 din OG nr. 83/2000 și art.1 Protocolul adițional nr. 1 la Convenție, motiv pentru care acordă prioritate în aplicare acestuia din urmă, având în vedere, în același timp, că România a ratificat Convenția; pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, și Protocoalele adiționale, prin Legea nr. 30/1994.
Tribunalul a avut în vedere, în același timp și dispozițiile Pactului Internațional cu privire la drepturile civile și politice, care prin art. 19 pct.3 stabilește că exercițiul drepturilor și libertăților poate fi supus unor limitări prevăzute de lege ce sunt necesare apărării securității naționale și ordinii publice, fapt ce implică inclusiv posibilitatea unor restricții privind exercitarea acestor drepturi, dar în speță tribunalul a apreciat, conform tuturor considerentelor expuse, că nu se justifică înlăturarea acestui spor în ceea ce privește reclamanții, nefiind implicată apărarea securității naționale și a ordinii publice.
Tribunalul a apreciat că prin admiterea primului capăt de cerere se repară prejudiciul care le-a fost creat până în acest moment, prejudiciul fiind cert și actual, caracterul de certitudine a prejudiciului, fiind fără dubiu și pentru viitor, având în vedere că drepturile reclamate prin cerere sunt de natură salarială.
În aceste condiții este de necontestat că lunar, reclamanții sunt prejudiciați în mod cert, cu o sumă precis determinată, constând în sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică.
De altfel, doctrina în mod constant, precum și practica judecătorească, au statuat că prejudiciul viitor este, de asemenea supus reparării, dacă există siguranța producerii sale precum și elementele îndestulătoare pentru a-i determina întinderea.
Pentru considerentele expuse, tribunalul apreciat întemeiată cererea reclamanților privind acordarea în continuare a acestui spor.
Cât privește capătul de cerere privind actualizarea sumelor cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului până la data plății efective, instanța a constatat în speță că ceea ce face obiectul reparației este prejudiciul real, suferit de reclamanți ca urmare a neacordării unor drepturi bănești de natură salarială.
Având în vedere și evoluția economico-sociala actuala, cât și soluțiile doctrinare și jurisprudențiale în materie, tribunalul a apreciat că în materia dreptului luncii daunele pentru neexecutarea corespunzătoare a obligațiilor bănești se pot concretiza nu numai în dobânda legala, ci și în actualizarea cu indicele de inflație, de la data când fiecare suma ar fi devenit scadenta, la data plații efective, principiul primordial ce se cere a fi respectat fiind repararea în totalitate a prejudiciului suferit.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs motivat în termen legal pârâții Ministerul Justiției și Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, reprezentat prin Direcția Generală a Finanțelor Publice
Reclamantul Ministerul Justiției critică sentința pentru motivele prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 4 și 9. pr. civ.
Se susține că Tribunalul a depășit atribuțiile puterii judecătorești, dându-și în acest fel atribuții de legiferare pe care legea le conferă puterii legiuitoare.
Pe fondul cauzei, se arată, în esență, că textul art. 47 din Legea nr. 50/1996 a fost abrogat prin OG nr. 83/2000.
Se mai arată că prin modificările aduse prin nr.OG 83/2000 s-a realizat un nou sistem de salarizare bazat pe noi principii care au la bază grila de intervale pentru stabilirea indemnizațiilor, valoarea de referință sectorială, coeficientul de multiplicare, aceste din urmă elemente de determinare a veniturilor salariale fiind majorate substanțial la momentul respectiv, astfel că deși s-a procedat la abrogarea unor sporuri calculate la salariul de bază, consecința fiind firesc aceea de a nu mai fi regăsite explicit în legea de salarizare, totuși cuantumul remunerației magistraților și personalului auxiliar de specialitate s-a majorat.
Așadar, abrogarea unor sporuri prevăzute de Legea nr. 50/1996 este o măsură legislativă care trebuie interpretată în contextul modificării unui întreg sistem de salarizare, Guvernul fiind abilitat potrivit Constituției să introducă o astfel de modificare.
În legătură cu incidența dispozițiilor art. 1 din Protocolul 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului, Comisia a stabilit că acest protocol nu recunoaște dreptul de a deveni proprietarul unui bun; el s-e aplică numai cu privire la bunurile "actuale" ale reclamantului, care nu se poate plânge de o atingerea de dreptului său de proprietate, câtă vreme nu demonstrează existența lui.
Recurentul a demonstrat deja că art. 47 din Legea nr. 50/1996 care a reglementa sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică a fost abrogat expres, abrogare care s-a făcut cu respectarea principiilor constituționale și a normelor de tehnică legislativă.
Recurentul mai arată că în mod greșit instanța de fond a dispus obligarea Ministerului justiției la plata drepturilor salariale solicitate de către reclamant, actualizate în funcție de rata inflației la data plății și în continuare, întrucât potrivit art. 1088 cod civil la obligațiile ce au ca obiect o sumă oarecare, daunele interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, afară de regulile speciale în materie de comerț, de
fi dejusiune și societate aceste daune interese nu sunt debite decât în ziua cererii în judecată, afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept.
Din interpretarea dispozițiilor legale mai sus menționate rezultă că, reclamanții, pretinși creditori ai unei obligații având drept obiect o sumă de bani nu pot pretinde drept echivalent al presupusului prejudiciu încercat prin întârziere la executare decât dobânda stabilită de lege, aceasta fiind datorată numai cu începere din ziua cererii de chemare în judecată, dată de la care Ministerul Justiției a fost pus în întârziere cu privire la obligația de executat.
Totodată, instanța de fond în mod eronat a obligat Ministerul Justiției la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților întrucât între acesta și reclamanți nu sunt stabilite raporturi juridice de muncă, raporturi care sunt stabilite cu tribunalul și acesta are obligația eventualelor mențiuni. Potrivit prevederilor Decretului nr. 92/1976 în carnetele de muncă pot fi înscrise numai drepturi salariale recunoscute prin acte normative.
Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor critică sentința pentru respingerea de către Tribunal a excepției lipsei calității procesuale pasive a Statului Român.
Se arată că Statul român prin MEF nu are calitatea procesuală pasivă, întrucât atribuțiile în angajarea și salarizarea reclamanților, îi revin Ministerului Justiției, raporturile de muncă existente între reclamanți și instituțiile pârâte, fac ca Statul român prin MEF sănu fie implicat în vreun fel în acestea.
Între Statul român prin MEF și reclamanți nu există nici un raport izvorât din contractul de muncă, acesta neputând fi obligat la plata unor eventuale sume ce ar decurge dintr-un asemenea raport care există între Ministerul Justiției și reclamanți.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
Cu privire la recursul formulat de Statului Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, Curtea reține că, deși prin cererea ce a investit instanța în prezenta cauză, reclamanți au chemat în judecată Statul Român, ei au solicitat obligarea Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare plății sumelor pretinse.
Statul Român și Ministerul Economiei și Finanțelor sunt persoane juridice distincte iar în cauză, între Statul Român și reclamanți nu există raporturi juridice de muncă prin care să se justifice calitatea procesuală pasivă a acestui pârât.
Cât privește atribuțiile Ministerului Economiei și Finanțelor de elaborare și de repartizare a bugetului de stat, de asemenea aceste atribuții ale Ministerului Economiei și Finanțelor nu dau legitimitate chemării în judecată a Ministerului Economiei și Finanțelor.
Pentru aceste motive, Curtea apreciază că excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român trebuie admisă, și în baza art. 312 alin. 1. pr. civ. recursul Statului Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor va fi admis, iar sentința atacată va fi modificată în parte, în sensul arătat.
Criticile formulate prim recursul Ministerului Justiției nu pot fi reținute de către C, având în vedere că prin Decizia nr.21 din data de 10 martie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție invocată în cuprinsul acțiunii și în susținerea ei, s-a admis recursul în interesul legii promovat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și s-a constatat că, în interpretarea unitară a dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate, au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a OUG nr.83/2000, aprobată prin Legea nr.334/2001.
Cum această decizie este obligatorie pentru instanțe conform art.329 alin.3 Cod pr. civilă și cum autorii acțiunii au calitatea de magistrați, înseamnă că li se cuvine recunoașterea dreptului la plata sporului de risc și suprasolicitare solicitat.
Cu privire la actualizarea sumelor cu indicele de inflație, Curtea reține că reclamanți sunt îndreptățiți la această reparare a prejudiciului suferit prin achitarea cu întârziere a sumelor cuvenite, față de dispozițiile art. 269 rap. la art. 295 alin. 1 Codul muncii.
Această reparație se justifică cu atât mai mult în contextul devalorizării monedei naționale.
Cât privește obligația angajatorului de a înscrie în carnetele de muncă ale reclamanților respectivele sume, aceasta rezultă din dispozițiile art. 1 alin. 2 din Decretul nr. 92/1976. În carnetul de muncă trebuie înscrise toate mențiunile referitoare la drepturile salariale, fiind vorba despre venituri ce sunt impozitabile și din care se rețin și contribuțiile pentru fondurile de asigurări sociale.
Referitor la plata sporului de 50% pentru viitor, Curtea reține că în motivarea deciziei pronunțate în interesul legii de către ÎCCJ, s-a arătat că rezultă fără echivoc faptul au supraviețuit dispozițiilor de abrogare normale ce reglementează acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, astfel că acestea au produs și produc în continuare efecte juridice.
Acest lucru presupune că nici în prezent dispozițiile respectiv nu și-au încetat aplicabilitatea, drepturile consacrate legislativ prin dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1999 și ale art. 231din Legea nr. 56/1996 se cuvine și în continuare persoanelor se încadrează în dispozițiile la care se referă textele de lege.
Pentru considerentele arătate și în baza art. 312 alin. 1. pr. civ. recursul Ministerului Justiției va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de către STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR împotriva sentinței civile nr.391/F/25.03.2008 pronunțate de Tribunalul Ialomița -Secția Civilă în dosarul nr-(516/2008) în contradictoriu cu intimații-reclamanți, și și intimații-pârâți TRIBUNALUL IALOMIȚA și CURTEA DE APEL BUCUREȘTI.
Modifică în parte sentința atacată în sensul că:
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român prim Ministerul Economiei și Finanțelor și respinge în consecință acțiunea formulată împotriva acestui pârât.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de către MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR împotriva sentinței civile nr.391/F/25.03.2008 pronunțate de Tribunalul Ialomița -Secția Civilă în dosarul nr-(516/2008) în contradictoriu cu intimații-reclamanți, și și intimații-pârâți TRIBUNALUL IALOMIȚA și CURTEA DE APEL BUCUREȘTI.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 29.04.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.LH/th.red.
2ex-19.05.2009
Jud. fond:
Președinte:Valentina SanduJudecători:Valentina Sandu, Lizeta Harabagiu, Maria Ceaușescu
