Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 2934/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 2934

Ședința publică de la 11 Mai 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Manuela Preda Popescu

JUDECĂTOR 2: Elena Stan

JUDECĂTOR 3: Lucian

Grefier

Pe rol judecarea recursului declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr.5695 din 23 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B, având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat pentru intimata- pârâtă, lipsind recurenta reclamantă.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care avocat depune la dosar cerere de renunțare la cele două excepții invocate la termenul anterior, respectiv excepția de necompetență teritorială a Curții de APEL CRAIOVA și cea de neconstituționalitate.

Curtea ia act de renunțarea la cele două excepții, după care, apreciind cauza în stare de judecată, a acordat cuvântul asupra recursului de față.

Avocat, pentru intimata-pârâtă, solicită respingerea recursului ca nefondat.

CURTEA

Asupra recursului de față;

Tribunalul Gorj prin sentința civilă nr.5695 din 23 octombrie 2008 respins excepția privind prescripția dreptului material la acțiune invocată de intimata

A respins acțiunea formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâta SC SA

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:

Cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune motivată de împrejurarea că nu sunt drepturi salariale primele de Paște, instanța a apreciat că această susținere nu este întemeiată în condițiile în care, în contractul de muncă încheiat între părți au fost calificate în acest mod.

În cauză este aplicabil 283 alin. 1 lit. c din Codul muncii și anume 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, fiind vorba de drepturi salariale neacordate sau de despăgubiri către salariat, astfel încît această excepție urmează să fie respinsă.

Cu privire la apărarea referitoare la prematuritatea acțiunii, instanța a respins excepția, întrucît prin actul adițional încheiat pentru anul 2008 părțile au convenit cu privire la modificarea art. 168 din contractul colectiv de muncă, articol care stipulează modalitatea de acordare a acestora.

Pe fond tribunalul a respins capătul de cerere pentru aceste drepturi ale reclamantei, întrucît în actul adițional la CCM 2008, înregistrat la 22.02.2008 la Ministerul muncii, prin art. 14 se aduc modificări la art. 168 din CCM în sensul că, se statuează că aceste prime au fost introduse în salariul de bază.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta.

În motivarea recursului, se arată că drepturile salariale prevăzute de art. 168 din contractul colectiv de muncă au fost incluse în salariul de bază numai în anul 2003. nu există nici un act adițional la contractul colectiv de muncă care să justifice refuzul pârâtei pentru acordarea acestor drepturi bănești.

Mai precizează recurentul că în contractul colectiv de muncă la nivelul ramurii au fost prevăzute aceste drepturi, cu excepția cazului în care s-a convenit introducerea lor în salariul de bază. Pârâta nu a introdus aceste drepturi în salariul de bază. Mai precizează recurentul că înregistrarea contractului colectiv de muncă la nivelul unității pentru anul 2008 s-a realizat după sărbătorile din anul 2008.

În drept, recursul s-a întemeiat pe dispozițiile art. 304 ind. 1 din Codul d e procedură civilă.

Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea apreciază recursul ca fiind nefondat și urmează să îl respingă, pentru următoarele considerente:

Prin actul adițional pentru anul 2008 la Contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul SC SA B și înregistrat la B la data de 22.02.2008, au fost modificat conținutul art. 168 din contractul colectiv de muncă.

În noua redactare, textul are următorul conținut:

(1) În conformitate cu prevederile anterioare ale alin. 1 al art. 168 din contractul colectiv de muncă, care au devenit inaplicabile începând cu anul 2003 în forma anterioară, cu ocazia sărbătorilor de Paști și C angajații SA primeau suplimentări salariale sub forma unei prime ("Prima de Paști și de C) în cuantum de un salariu mediu de bază lunar la nivelul SA, calculat pe lunile anterioare celor în care se acordă prima. Valoarea concretă, metoda de acordare, condițiile, criteriile și beneficiarii Primei de Paști și de C erau stabilite în cadrul negocierilor cu, care aveau loc cu cel puțin 15 zile înainte de fiecare pentru care Prima de Paști și C era acordată.

(2) Pe baza acordului dintre și SA, începând cu anul 2003, Primele de Paști și de C au fost incluse în salariul de bază al tuturor angajaților(care au beneficiat în acest fel de o creștere salarială), devenind astfel parte a salariului de bază ca întreg, fără a mai fi în mod distinct individualizate și fără ca, după anul 2003, să poată fi modificate în mod distinct față de salariu. Pentru înlăturarea oricăror neclarități, părțile înțeleg și confirmă prin prezenta faptul că, după anul 2003, Primele de Paști și de C au fost incluse în salariul lunar de bază al angajaților SA și de aceea nu au mai fost calculate și acordate distinct salariaților SA. Aceasta regulă se va aplica până la data la care și vor conveni în mod expres altfel."

Din analiza dispozițiilor art. 168 din contractul colectiv de muncă în redactarea în vigoare de la data de 22.02.2008, se constată că pentru anul 2008 nu mai este prevăzută obligația de acordare a primelor de Paști și

Textul art. 168 nu a mai fost reprodus în forma și cu conținutul din contractele colective de muncă anterioare, partenerii sociali realizând o interpretare a situației suplimentărilor de Paște și de C începând cu anul 2003.

Rezultă în mod clar din redactarea textului art. 168 în vigoare pentru anul 2008, că acest drept a încetat să existe în mod distinct față de salariul de bază.

Textul în această reglementare este în deplin acord cu dispozițiile art. 176 alin 6 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul ramurii, conform căruia: "fiecare din adaosurile de mai sus (printre care și suplimentările salariale de Paște și C, ) se acordă în condițiile în care, prin contractele colective de muncă încheiate la nivel de agent economic, nu s-a convenit introducerea lui în salariul de bază".

Susținerea recurentei în sensul că înregistrarea contractului colectiv de muncă 2008 s-a realizat după sărbătorile este nefondată, intimata făcând dovada că data înregistrării a fost 22.02.2008.

Pentru aceste considerente, Curtea apreciază că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a legii și interpretare a dispozițiilor contractuale.

În consecință, în temeiul dispozițiilor art. 312 din Codul d e procedură civilă, Curtea urmează să respingă recusul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge recursul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr.5695 din 23 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâta B, având ca obiect drepturi bănești.

Irevocabilă

Pronunțată în ședința publică de la 11 Mai 2009.

Președinte,

- ---

Judecător,

- -

Judecător,

-

Grefier,

2 ex/

Red.jud.

20.05.2009

Jud.fond /

Președinte:Manuela Preda Popescu
Judecători:Manuela Preda Popescu, Elena Stan, Lucian

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 2934/2009. Curtea de Apel Craiova