Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 297/2008. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 297
Ședința publică de la 09 Mai 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Daniela Pruteanu
JUDECĂTOR 2: Smaranda Pipernea
JUDECĂTOR 3: Carmen Bancu
Grefier - -
Pe rol judecarea recursului declarat de reclamanții:, -, și împotriva sentinței civile nr. 43 din 17 I 2008 Tribunalului Vaslui, intimați fiind:- MINISTERUL JUSTIȚIEI, CURTEA DE APEL IAȘI, TRIBUNALUL VASLUI, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR - prin V și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, având ca obiect
drepturi bănești - spor de fidelitate.
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsesc părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la al doilea termen de judecată.
Instanța, verificînd actele și lucrările dosarului, văzînd că s-a solicitat judecata cauzei în lipsă, constată cauza în stare de judecată și rămîne în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față.
Prin sentința civilă nr. 43/17.01.2008 TRIBUNALUL VASLUI admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor, cu sediul în mun. B,-, sector 5 și, în consecință, respinge acțiunea față de această instituție, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, cu sediul în mun. B,- - 3 și, în consecință, respinge acțiunea față de această instituție, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Respinge acțiunea formulată de reclamanții, -, toți cu domiciliul ales la Judecătoria Huși, str. -. -, nr. 1, județul V, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, cu sediul în mun. B,-, sector 5, Curtea de APEL IAȘI, cu sediul în mun. I, str. -, nr. 25, județul I, TRIBUNALUL VASLUI,-, județul
Pentru a pronunța această soluție prima instanță reține că reclamanții sunt angajații Judecătoriei Huși pe funcția de grefier iar fiind conducător auto în cadrul aceleiași instanțe.
Prin cererea formulată au solicitat acordarea sporului de fidelitate egal cu cel al magistraților și procurorilor, invocându-se discriminarea și încălcarea principiului egalității în muncă.
Instanța reține că argumentele invocate sunt neîntemeiate în raport cu disp. art. 1 alin. 3 din OG137/2000 și nici nu se încadrează prevederile art. 6 alin.3 din codul muncii care prevede: "pentru muncă egală sau de valoare egală este interzisă orice discriminare bazată pe criteriul de sex cu privire la toate elementele și condițiile de remunerare"(alin. ce a fost introdus în codul muncii prin OUG55/2006).
De asemenea se reține că atribuțiile celor două categorii de personal (auxiliar - magistrați) sunt diferite și au reglementări distincte, respectiv Legea 303/2004 și Legea 567/2004.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat constant:"că dreptul de a nu fi discriminat, garantat de Convenție, este încălcat nu numai atunci când statele tratează diferit persoane aflate în situații analoage, fără a oferi justificări obiective și rezonabile, dar și atunci când statele omit să trateze diferit, tot fără justificări obiective și rezonabile, persoane aflate în situații diferite, necomparabile".
Urmând logica Curții, admițând faptul că reclamanții sunt discriminați s-ar da naștere unei stări de discriminare a magistraților față de petenți, având în vedere funcțiile, natura, volumul activității, importanța și riscurile muncii care sunt diferite și necomparabile.
Cererea este neîntemeiată și față de disp. art.16 alin.1 din OG8/2007.Acordă sporul prevăzut din art. 4 alin.1 din OG27/2006 ar însemna să se adauge la lege, încălcându-se principiul separației puterilor în stat.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții considerând-o nelegală și netemeinică.
Motivează recurenții că hotărârea luată de către prima instanță este neîntemeiată în ceea ce privește lipsa calității procesuale pasive, motivat de faptul că prin art. 25 din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice și juridice, acesta stabilește că statul este persoană juridică în raporturile în care participă în nume propriu ca subiect de drepturi și obligații. În aceste raporturi el (statul) participă prin Ministerul Economiei și Finanțelor. De altfel pârâta intimată Ministerul Economiei și Finanțelor nu contestă împrejurarea de fapt că titular al bugetului de stat nu ar fi statul român. Mai mult decât atât Ministerul Economiei și Finanțelor arată faptul că diferențele de spor de fidelitate invocate de reclamanți prin cererea introductivă nu pot fi plătite din alte surse decât cele ale bugetului de stat. Față de această situație consideră că pârâta intimată Ministerul Economiei și Finanțelor are calitate procesuală activă în situația de față.
De asemeni, consideră că pârâta Consiliul Național pentru Combaterea discriminării are calitate procesuală în cauza de față iar excepția invocată trebuia respinsă.
Pe fond consideră sentința civilă nr. 43 din 17.11.2008 nelegală și netemeinică motivat de faptul că au statut de personal auxiliar de specialitate și conex, iar în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare au dreptul la acest spor de fidelitate.
Consideră că instanța de fond a făcut o apreciere sumară a tuturor dispozițiilor legale interne și internaționale, astfel conform prevederilor art. 7 și art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, semnată și de România la data de 14 decembrie 1955 și din a căror lecturare rezultă faptul că "toți oamenii sunt egali în fața legii și au dreptul fără deosebire la o protecție legală a legii. Toți oamenii au dreptul la o protecție egală împotriva oricărei discriminări care ar încălca prezenta declarație și împotriva oricărei provocări la o astfel de discriminare" și "orice persoană are dreptul la muncă, la libera alegere a muncii, la condiții echitabile și satisfăcătoare de muncă, precum și la ocrotire împotriva șomajului. Toți oamenii au dreptul fără nici o discriminare la salariul egal pentru muncă egală" aceste principii regăsindu-se și în prevederile art. 7 din pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, ratificate de România prin Decretul nr. 212/1974 precum și în art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului ratificată de România prin Legea nr. 30/1994, art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertății fundamentale adoptată la 4.11.2000 și ratificată de România prin Legea nr. 103/2006 și nu în ultimul rând dispozițiile art. 4 din Carta Socială Europeană revizuită adoptată la Strasbourg la data de 3 mai 1996 și ratificată de România prin Legea nr. 74/1999.
Consideră că instanța de fond nu a avut în vedere nici dispozițiile art. 16 și art. 20 din legea fundamentală a României.
Mai arată că prin hotărârea nr. 232 din 29.08.2007 Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a constatat existența unui tratament diferențiat, discriminatoriu între categoriile profesionale aparținând aceluiași sistem. În atare situație s-a reținut faptul că trebuie eliminată diferența de spor de fidelitate pe care o prevăd cele două acte normative privind salarizarea magistraților, respectiv personalul auxiliar și conex și s-a recomandat în temeiul art. 19(4) lit. a din OG137/2000 modificată că Ministerul Justiției să ia măsuri în vederea eliminării tratamentului discriminatoriu.
Având în vedere cele prezentate mai sus consideră că s-a instalat o discriminare între magistrați și personalul auxiliar de specialitate precum și între personalul conex.
Recurenții depun la dosar practica judiciară.
Ministerul Justiției formulează întâmpinare prin care solicită respingerea recursului ca nefondat.
Intimatul arată că în speță nu a fost făcută o interpretare greșită a actului dedus judecății în condițiile în care recurenții reclamanți fac parte dintr-o categorie profesională a cărei activitate are o lege specială - Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, cu condiții specifice de numire și recrutare a personalului și un sistem de salarizare stabilit prin act normativ special, OG8/2007, condiții diferite de cele de numire în magistratură, reglementate distinct, printr-o altă lege specială: Legea 303/2004, republicată și modificată privind statutul judecătorilor și procurorilor.
De asemenea, instanța soluționând cauza, nu a schimbat nimic din înțelesul legilor ce reglementează organizarea și funcționarea categoriei profesionale din care fac parte recurenții, mai mult, a reținut în considerente faptul că, Curtea Constituțională este aceea care a statuat prin decizii că "diferențierea indemnizațiilor și salariilor de bază pentru demnitari și alți salariați din sectorul bugetar este opțiunea liberă a legiuitorului, ținând seama de importanța și complexitatea diferitelor funcții".
Examinând actele și lucrările dosarului Curtea constată recursul nefondat.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului, legat de articolul 14 privind interzicerea discriminării, a apreciat că diferența de tratament devine discriminare, în sensul articolului 14 din Convenție, atunci când se induc distincții între situații analoage și comparabile fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă (cauza Marks contra Belgiei).
Instanța europeană a decis în mod constant că pentru ca o asemenea încălcare să se producă "trebuie stabilit că persoane plasate în situații analoage sau comparabile, în materie, beneficiază de un tratament preferențial și că această distincție nu-și găsește nici o justificare obiectivă sau rezonabilă. Astfel, Curtea a apreciat prin jurisprudența sa, că statele contractante dispun de o anumită marjă de apreciere pentru a determina dacă și în ce măsură diferențele între situații analoage sau comparabile sunt de natură să justifice distincțiile de tratament juridic aplicate.(, 18 februarie 1991, Fredin c/, parag.60, 23 iunie 1993 Hoffman c/, parag.31, 28 septembrie 1995, Scalambrino c/Italie, 22 octombrie 1996 autres c/-, parag.75 în hotărârea dată în cazul THLIMMENOS vs. din 6 aprilie 2000), Curtea a concluzionat că "dreptul de a nu fi discriminat, garantat de Convenție, este încălcat nu numai atunci când statele tratează în mod diferit persoane aflate în situații analoage, fără a oferi justificări obiective și rezonabile, dar și atunci când statele omit să trateze diferit, tot fără justificări obiective și rezonabile, persoane aflate în situații diferite, necomparabile".
Jurisprudența CEDO și doctrina au statuat că pentru ca o faptă să fie calificată ca fiind faptă de discriminare trebuie să îndeplinească cumulativ mai multe condiții ce vor fi analizate în cele ce urmează.
Existența unui tratament diferențiat manifestat prin deosebire, excludere, restricție sau preferință (existența unor persoane sau situații aflate în poziții comparabile).
În cazul de față, tratamentul diferențiat aplicat reclamanților constă în deosebirea ce s-a realizat între aceștia - personal auxiliar de specialitate și conex din cadrul sistemului judiciar - și magistrați în ceea ce privește procentele de acordare a sporului de fidelitate.
Existența unui criteriu de discriminare potrivit art. 2, alin. 1 din O, nr. 137/2000 republicată. Potrivit legii, criteriile de discriminare sunt: rasa, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare, apartenența la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu. În cazul de față, un criteriu ce a stat la baza tratamentului diferențiat aplicat poate fi considerată categoria profesională.
Tratamentul diferențiat să aibă drept scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii folosinței sau exercitării în condiții de egalitate a unui drept recunoscut de lege.
Prin această măsură nu sunt încălcate prevederile art. 6, alin. 2 din codul muncii ce consacră principiul "pentru muncă egală și pregătire profesională egală toți salariații să fie retribuiți în mod egal".
Tratamentul diferențiat să nu fie justificat obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop să nu fie adecvate și necesare.
În analizarea speței trebuie avut în vedere dacă diferențierea celor două categorii: personal auxiliar de specialitate și conex din cadrul sistemului judiciar și magistrați, este justificată obiectiv, sau dacă activitatea celor două categorii profesionale este asemănătoare și atunci trebuie aplicat principiul prevăzut de art. 6 alin. 2 din codul muncii "pentru muncă egală și pregătire profesională egală toți salariații să fie retribuiți în mod egal".
Curtea constată că aplicarea unui tratament diferențiat personalului auxiliar de specialitate și conex din cadrul sistemului judiciar și magistraților, este justificată obiectiv. Aceasta deoarece, chiar dacă ambele categorii au calitatea de salariați și lucrează în cadrul aceluiași sistem judiciar, legiuitorul induce distincții în ceea ce privește salarizarea celor două categorii profesionale, tocmai avându-se în vedere pregătirea profesională și rolul acestora în actul de justiție, salarizarea acestora făcându-se prin acte normative separate. OG27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției și OG8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției prevăd fiecare în parte sporuri specifice fiecărei categorii profesionale căreia i se adresează, neputând exista uniformitatea salarială pentru toți salariații sistemului judiciar, tocmai datorită pregătirii profesionale și funcției deținute, a implicării diferite și a responsabilităților fiecăruia în înfăptuirea justiției.
Prin urmare în mod corect a reținut instanța de fond că nu sunt fapte generatoare de discriminări în sensul art. 2 din OG 137/2000.
Pentru aceste considerente, Curtea în temeiul art. 312 Cod procedură civilă va respinge recursul ca nefondat și va menține ca legală și temeinică sentința recurată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanții, -, și împotriva sentinței 43/17.01.2008 pronunțată de TRIBUNALUL VASLUI, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 9.05.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
Grefier
Red.
Tehnored.
2 ex.
10.06.2008
TRIBUNALUL VASLUI:
-
-
Președinte:Daniela PruteanuJudecători:Daniela Pruteanu, Smaranda Pipernea, Carmen Bancu
