Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 318/2008. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr. 318/
Ședința publică din 07 Mai 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Benone Fuică
JUDECĂTOR 2: Ion Ioneci
JUDECĂTOR 3: Valentina Gabriela
GREFIER -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului promovat de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, cu sediul în B,-, sector 5, și MINISTERUL ECONOMIEI SI FINANȚELOR - PRIN DIRECTIA GENERALA A FINANȚELOR PUBLICE T, cu sediul în T-, împotriva sentinței civile nr. 584/18.04.2007 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - pârâți TRIBUNALUL CONSTANȚA, cu sediul în C,-, județul C, CURTEA DE APEL CONSTANTA, cu sediul în C,-, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINARII, cu sediul în B,--3, sector 1 și intimații - reclamanți, G, ȘI, cu domiciliul procesual ales în C,-, jud. C, având ca obiect conflict de muncă - drepturi bănești.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 5 mai 2008, fiind consemnate în încheierea de ședință din aceeași dată când instanța având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea la data de 7 mai 2008.
CURTEA
Asupra recursurilor civile de față:
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 584/18.04.2007 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr-, a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanții, G, și în contradictoriu cu pârâții TRIBUNALUL CONSTANȚA, Curtea de Apel Constanța, Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Justiției și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Au fost obligați pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Constanța și TRIBUNALUL CONSTANȚA în solidar să plătească reclamanților despăgubiri echivalente valoric cu sporul de vechime cuvenit începând cu data de 1.11.2000 și până la data de 12.03.2007, despăgubiri actualizate cu indicele de inflație la data plății.
Au fost obligați pârâții Ministerul Justiției și Curtea de Apel Constanța să înscrie în carnetele de muncă al reclamanților despăgubirile constând în sporul de vechime în muncă acordat conform prezentei hotărâri.
A fost obligat pârâtul Ministerul Finanțelor Publice să includă în bugetul pe anul 2007 respectiv la prima rectificare de buget sumele cuvenite reclamanților în baza prezentei hotărâri.
A fost respins capătul de cerere privind plata în continuare ca nefondat.
A fost respinsă cererea privind acordarea despăgubirilor pentru restul anului 2000, ca nefondată.
A fost respinsă excepția prescripției dreptului la acțiune ca nefondată.
fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor ca nefondată.
Pentru a pronunța hotărârea judecătorească prima instanță a reținut următoarele:
Prin cererea adresată Tribunalului Constanța și înregistrată sub nr. 1680/88/2.11.2006, reclamanții, G, au chemat în judecată TRIBUNALUL CONSTANȚA și Ministerul Finanțelor Publice pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați pârâții la plata drepturilor salariale reprezentând sporul de vechime cuvenit pentru vechimea totală în muncă, în cuantumurile prevăzute de reglementările în vigoare, începând cu anul 2004 și până în prezent, indexate și reevaluate cu rata inflației până la data plății, plata în continuare acestui spor de vechime și înscrierea în carnetul de muncă a sporului de vechime acordat, precum și cheltuieli de judecată.
Reclamanții au mai solicitat obligarea pârâtului să includă în bugetul pe anul 2006 sumele solicitate.
La data de 3.04.2007 reclamanții și-au precizat acțiunea arătând că înțeleg să cheme în judecată în calitate de pârâți Ministerul Justiției, Curtea de Apel Constanța, TRIBUNALUL CONSTANȚA și Ministerul Finanțelor Publice pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați la plata drepturilor salariale reprezentând sporul de vechime-pentru perioada indicată în cererea introductivă, precum și la înscrierea acestui drept în carnetele de muncă.
Reclamanții au mai solicitat plata drepturilor salariale reprezentând spor de vechime în muncă și pentru perioada anilor 2000-2004.
In motivare, reclamanții au arătat că până la apariția și aplicarea OG nr. 83/2000 privind modificarea și completarea Legii nr.50/1996, aprobată prin Legea nr.334/2001, magistrații au beneficiat asemenea celorlalte categorii de salariați de sporul de vechime în muncă.
După apariția OG 83/2000 deși aceasta nu a înlăturat expres sporul de vechime, s-a considerat că dreptul salarial al magistraților denumit indemnizație " este unica formă de remunerație lunară a activității corespunzător funcției de magistrat și reprezintă baza de calcul pentru stabilirea drepturilor și obligațiilor care se determină în raport de venitul salarial, astfel că nu se poate acorda sporul de vechime.
Au considerat reclamanții că în mod greșit s-a considerat că magistrații nu mai au dreptul la sporul de vechime, întrucât ordonanța nu a prevăzut în mod expres că magistrații nu au dreptul la acest spor.
Au mai precizat reclamanții că drepturile specifice stabilite prin legi speciale nu fac inaplicabile magistraților dispozițiile dreptului comun stabilite în Codul muncii, fiind și beneficiarii efectelor la nivel național.
S-a mai arătat că, potrivit art.155 și urm. din Legea nr.53/2003, salariul lunar cuprinde atât salariul de bază de încadrare, respectiv îndemnizația cât și sporurile și alte adaosuri cuvenite sporul de vechime, iar prin hotărârea din 6.07.2006 a stabilit că neacordarea sporului de vechime aferent perioadei lucrate a defavorizat în mod nejustificat categoria profesională a magistraților și a avut ca efect restrângerea exercitării dreptului la egalitate în activitatea economică și a recomandat să adopte măsuri în vederea eliminării tratamentului discriminatoriu.
In dovedire, reclamanții au depus la dosarul cauzei: sent.civ. nr. 1118/2006 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, hotărâre pronunțată de în data de 6.07.2006 și cerere precizatoare.
Ministerul Justiției a depus la dosarul cauzei: întâmpinare și practică judiciară, iar prin Cad epus întâmpinare.
Ministerul Justiției a arătat prin întâmpinare că sporul de vechime în muncă nu a mai fost prevăzut în Legea nr. 5 0/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, odată cu modificările și completările ulterioare, aduse prin OG nr.83/2000, astfel încât în art.33 se prevede: (1) " pentru vechimea în muncă, personalul beneficiază de un spor de vechime de până la 25%, calculat la salariul de bază brut corespunzător timpului efectiv lucrat în program normal de lucru.
S-a mai arătat că în urma adoptării OG nr.83/2000, îndemnizația de încadrare lunară a fost astfel stabilită încât să cuprindă sporul de vechime în muncă, judecătorii și procurorii fiind avantajați în principal față de alte grupuri socio-profesionale, cum ar fi spre exemplu categoria personalului auxiliar. s-a realizat în mod direct prin corelarea salariilor pentru această categorie de personal cu nivelurile îndemnizațiilor stabilite pentru funcțiile de demnitate publică și prin includerea unor sporuri în noile îndemnizații, cum este cazul celui de fidelitate.
A precizat pârâtul că sporul de vechime în muncă nu a mai fost reglementat în favoarea magistraților încă din anul 2000, nefiind prevăzut nici în OUG nr.27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților.
S-a arătat că, în ceea ce privesc prestațiile actualizate, potrivit art.1088 civ. la obligațiile ce au ca obiect o sumă oarecare, daunele interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală,. aceste daune interese. nefiind debite decât în ziua cererii în judecată, afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept".
prin a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive motivat de faptul că, cauza dedusă judecății se referă la un litigiu de muncă între angajator - TRIBUNALUL CONSTANȚA și angajații-reclamanți.
S-a arătat că doar administrează bugetul de stat în structura și conform destinației stabilite prin lege, aprobată de Parlament la propunerea Guvernului.
A precizat pârâtul că nu are atribuții directe legate de plata drepturilor salariale reprezentând sporul de vechime solicitat de reclamanți, iar atribuțiile privitoare la adoptarea bugetului sunt determinate de propunerile pe care trebuie să le facă ordonatorul principal de credite, care în speța dedusă judecății este Ministerul Justiției.
Având în vedere că, în dosarul nr- al Tribunalului Constanța, au fost formulate cereri de abținere, în cauză fiind Curtea de Apel Constanța, în vederea soluționării acestor cereri.
La Curtea de Apel Constanțas -a format dosarul nr-.
Prin încheierea nr.6/CM/9 ian.2007, Curtea de Apel Constanțaa admis cererile de abținere formulate de magistrații Tribunalului Constanța, în dosarul nr-, înaintând dosarul la Tribunalul Tulcea spre soluționare, potrivit art.33 alin.l din proc.civ.
Până la soluționarea cererilor de abținere de către Curtea de Apel Constanța, la TRIBUNALUL CONSTANȚAs -a format supliment la dosarul nr-.
Prin încheierea de ședință din data de 31 ian.2007, Tribunalul Constanta, având în vedere încheierea nr.6 CM pronunțată la data de 9 ian.2007 de Curtea de Apel Constanța a constatat că fiind scoasă de pe rol cauza și a dispus înaintarea suplimentului la Tribunalul Tulcea, în vederea atașării acestuia la dosarul de fond.
La Tribunalul Tulceas -a format dosarul nr-.
La acest dosar, pârâtul TRIBUNALUL CONSTANȚAa depus adresa nr.592/39/05.03.2007 și adresa nr. -/2006.
In data de 3.04.2007 reclamanții au depus la dosarul cauzei cerere precizatoare, iar pârâtul a depus note de ședință prin care a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune arătând că potrivit art. 1 din Decretul nr. 167/1958 "Dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege, iar potrivit art.7 "prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune sau dreptul de a cere executarea silită.
Pârâtul a mai arătat prin notele scrise că în art.3 din același act normativ se precizează că "termenul prescripției este de 3 ani, dacă nu există alte prevederi legale derogatorii, iar potrivit art.283 alin.l lit.c din Legea nr.53/2003 cererile formulate în materia conflictelor de muncă pot fi formulate "în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul contractului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat".
Analizând cu prioritate;excepțiile invocate, instanța a reținut următoarele:
Potrivit art. 1 și 3 din Decretul nr. 167/1958 rep. precum și conform art.283 al.l lit.c din Legea nr.53/2003, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă, având ca obiect plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune.
Prezenta cauză este întemeiată însă pe principiul nediscriminării statuat în mai multe acte normative, între care și OG.137/2000, care la art.27 al.2 prevede că termenul pentru introducerea cererii este de 3 ani și curge de la data săvârșirii faptei sau de la data la care persoana interesată putea să ia cunoștință de săvârșirea ei.
Or, reclamanții în speță au luat cunoștință de săvârșirea faptei discriminatorii la data de 6.07.2006 din Hot. care a stabilit că neacordarea sporului de vechime magistraților, constituie o discriminare în sensul OG 137/2000, și deci, de la această dată a început să curgă termenul de prescripție de 3 ani.
In același timp, disp.art.33 din Legea nr.50/1996 nu au fost în opinia instanței, niciodată abrogate, ci s-a înlăturat doar aplicabilitatea lor, aspect care nu afectează însăși existența dreptului, ci realizează mai degrabă o suspendare a exercitării acestuia.
Se impune astfel a se considera că disp.OG nr.83/2000 au întrerupt cursul prescripției dreptului la acțiune pentru despăgubirea constând în sporul pentru vechimea în muncă.
Examinând cauza pe fond, instanța a reținut următoarele:
Reclamanții îndeplinesc funcția de judecător.
Prin art.5 și 33 din Legea nr. 5 0/1996 s-a statuat că magistrații beneficiază de un spor de specialitate, precum și de un spor de vechime de până la 25% calculat la salariul de bază brut, corespunzător timpului efectiv lucrat în timpul programului normal de lucru.
Ulterior, alin.3 al art.33 introdus prin OG 83/2000, în vigoare la 1 oct.2000, prevedea inaplicabilitatea alin.l și 2 al acestui articol magistraților, sporul de vechime fiind în continuare aplicabil personalului auxiliar.
Până la apariția și aplicabilitatea OG 83/2000, reclamanții au avut beneficiul integral și procentual al sporului de vechime în muncă, aceasta și prin interpretarea corectă a normelor cuprinse în art.88 din Legea nr. 1/1970 modificată și în prezent abrogată prin Legea nr.53/2003.
Astfel, se reține că sporul de vechime are un caracter permanent și obligatoriu, singura cerință obligatorie privind posibilitatea acordării acestuia fiind îndeplinirea condițiilor de vechime în muncă cu reținerea perioadelor, condițiilor și procentelor evidențiate expres și diferențiat și în HG 281/1993 -art.7 și urm.
Conform art.155 și urm. din Legea 53/2003 salariul lunar, în speța dată, indemnizația lunară, cuprinde atât salariul de bază, cât și sporurile și alte adaosuri cuvenite, iar reclamanții în executarea raporturilor de sarcini, urmează a avea, alături de toți ceilalți salariați și beneficiul procentual al sporului de vechime în muncă, în condițiile în care prin Legea 50/1996 în capitolul privind salarizarea, s-a menționat obligativitatea acordării sporului de vechime, cu aplicarea prevederilor cuprinse și în art.5 din acest act normativ.
În cuprinsul OG 83/2000 nu există nici o prevedere care în mod expres să dispună înlăturarea existenței dreptului la sporul de vechime în muncă pentru magistrați, ci doar una referitoare la inaplicabilitatea acestui spor pentru această categorie profesională, astfel că există în continuare obligația stabilirii indemnizației lunare pentru reclamant cu includerea sporului procentual de vechime în muncă, acest drept salarial regăsindu-se și în art.8 din acest act normativ.
În aceeași ordine de idei, nu se poate considera că OG 83/2000 a abrogat disp. art.33 din Legea 50/1996 întrucât textul prin care se dispune încetarea aplicabilității sporului de vechime pentru magistrați este un text complementar și nu unul contrar legii.
Din moment ce printr-o lege anterioară s-a conferit dreptul la spor de vechime, iar aceasta a încetat să mai fie prevăzut doar după trecerea a 2 ani de la inaplicabilitatea sa (1 ianuarie 2003), nu se poate considera că acel drept nu a existat în perioada respectivă deoarece s-ar încălca principiul constituțional ce garantează realizarea drepturilor acordate.
Până la data de 1 aprilie 2006, actul normativ care reglementa salarizarea și alte drepturi ale magistraților era OUG 177/2002, care în art.3 statua că magistrații au dreptul la o indemnizație de încadrare brută lunară pentru activitatea desfășurată în raport de nivelul instanțelor și parchetelor și cu vechimea în magistratură.
Nici Legea 303/2004 rep. și nici OUG 27/2006 prin care se realizează în prezent salarizarea magistraților nu fac referire la sporul de vechime în muncă, ultimul din actele normative menționate stipulând că magistrații beneficiază în raport cu vechimea numai în funcțiile de judecători și procurori de o majorare a indemnizației.
Nici unul din aceste repere legislative, la stabilirea indemnizației magistraților nu se raportează la vechimea în muncă ci la vechimea în magistratură, ceea ce este o noțiune diferită. Faptul că legiuitorul a înțeles să numească forma de remunerare a acestei categorii profesionale - indemnizație - pentru aod iferenția de forma de remunerare a personalului din sectorul bugetar- salariu- nu demonstrează că judecătorii și procurorii, nu își pot păstra acest drept câștigat.
Interpretarea contrară ar duce la încălcarea disp.art.53 din Constituția României revizuită privind cazurile și condițiile când se poate restrânge exercițiul unui drept, precum și ale art. din Protocolul 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
În același sens, Pactul Internațional cu privire la drepturile civile, inclusiv de natură salarială, la art.19 pct.13 evidențiază limitativ situațiile de limitare a exercițiului drepturilor materiale, iar în speța dedusă judecății nu ne regăsim sub imperiul acestor norme.
De remarcat este și faptul că, potrivit art.56 al.2 din Legea nr.4/2000 rep. privind normele de tehnică legislativă nu poate fi admisibilă la modificarea unei dispoziții a unei legi de care un act normativ de valoare inferioară - ordonanță de guvem - în disprețul principiului constituțional al supremației legii, decât cu încălcarea art.53 al.l din Constituția revizuită și art.49 din Constituția anterioară revizuirii și a principiului ierarhiei actelor juridice consacrat și de art. 1 pct.5, art. 76, 108, și 115 din Constituția revizuită.
Tot potrivit textelor constituționale menționate rezultă că restrângerea exercițiului unui drept nu poate aduce atingere existenței acestuia,de unde concluzia că plata acestui drept salarial trebuia realizată în continuare, iar prin neplată au fost prejudiciate grav interesele magistraților creând și o situație de discriminare evidentă în raport de celelalte categorii profesionale care au beneficiat în continuare de acest spor.
Astfel, prin aplicarea greșită a art.33 din Legea 50/1996 și a OG 83/2000 s-au încălcat principiile nediscriminării și al egalității în fața legii precum și al egalității în drepturi, defavorizând magistrații în raport cu bugetarii și în mod deosebit cu personalul auxiliar din justiție, creându-se o discriminare după criteriul categoriei sociale.
Inechitatea este cu atât mai evidentă în cazul magistraților care au o vechime în magistratură mai mică, însă au totuși o vechime considerabilă în muncă prin desfășurarea de diverse activități în alte domenii, anterior numirii în magistratură.
Discriminarea în cauză nu a fost înlăturată în mod expres nici prin OUG 177/2002 și astfel s-a perpetuat practica încălcării dreptului salarial - sporul de vechime în muncă. Totuși în art.34 al OUG 177/2002 modificată și aprobată prin Legea 347/2003 legiuitorul a considerat să precizeze că se mențin celelalte drepturi decât cele majorate astfel: "magistrații și personalul de specialitate prevăzut de prezența ordonanță de urgență beneficiază și de drepturile stabilite prin alte acte normative speciale," ori această trimitere se referă și la beneficiul dreptului la sporul de vechime prevăzut de art.33 al.l și 2 din Legea 50/1996.
Prin neacordarea sporului de vechime au fost încălcate dispoz. art.5 al.l din Legea 53/2003 care stipulează că în cadrul relațiilor de muncă funcționează principiul egalității de tratament față de toți salariații și angajatori. S-au încălcat de asemenea și dispoz. art.38 al.2 din Constituția anterioară, precum și ale art.41 al.2 din Constituția revizuită care stipulează dreptul la muncă și la protecția socială a muncii care include evident și plata sporului pentru vechimea în câmpul muncii.
Au fost încălcate prevederile art.7 din Declarația Universală a Drepturilor Omului ce face parte din dreptul intern, potrivit cărora: "Toți oamenii sunt egali în fața legii și au dreptul fără deosebire la o protecție egală a legii.
Toți oamenii au dreptul la o protecție egală împotriva oricărei discriminări care ar încălca prezenta Declarație și împotriva oricăror provocări la o astfel de discriminare.
Totodată s-au încălcat prevederile art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului semnată de România la 14 decembrie 1955 potrivit căreia "1. Orice persoană are dreptul la muncă, la libera alegere a muncii, la condițiile echitabile și satisfăcătoare de muncă, precum și la ocrotirea împotriva șomajului. 2. Toți oamenii au dreptul fără nici o discriminare la salariu egal pentru muncă egală. 3. Orice om care muncește are dreptul la o remunerație echitabilă și satisfacătoare care să-i asigure lui și familiei sale o existență conformă cu demnitatea umană și completată dacă este cazul cu alte mijloace de protecție socială".
Si potrivit prevederilor art.7 din Pactul Internațional cu privire la Drepturile Economice, Sociale și Culturale ratificat de România prin Decretul nr. 212/1974 s-a realizat o discriminare privind magistrații, dat fiind faptul că "Statele părți la prezentul pact recunosc dreptul pe care îl are orice persoană, de a se bucura de condiții de muncă juste și prielnice care să asigure îndeosebi:
a) remunerarea care asigură tuturor muncitorilor cel puțin: (i) un
salariu echitabil și o remunerație egală pentru o muncă de valoare egală, fără nici o distincție -"
Prevederile art.14 din CEDO ratificată de România prin Legea nr.30/1994 potrivit căruia: "Exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute de prezenta convenție trebuie să fie asigurată fără nici o deosebire bazată în special pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine, naționalitate sau socială, apartenență la o minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație", au fost de asemenea încălcate.
În aplicarea acestor dispoziții, Curtea Europeană a statuat, în mod constant, că discriminarea este acceptabilă, dacă are o justificare obiectivă a rezonabilă.
Într-o societate democrată este o astfel de discriminare, aceea care urmărește un "scop legitim" și respectiv "un raport de proporționalitate rezonabil între scopul urmărit și mijloacele utilizate pentru realizarea lui" (a se vedea, Convenția Europeană a Drepturilor Omului - comentariu pe articole. vol.I, Drepturi și libertăți, Editura, pag.906).
Curtea a stabilit că "egalitatea de tratament este încălcată dacă distincția în discuție nu are justificare obiectivă și rezonabilă, și nu urmărește un scop legitim, cu respectarea raportului de proporționalitate între aceasta și mijloacele utilizate pentru atingerea lui.
Hotărârea din 6.07.2006 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, prin care se constată existența unei discriminări obiective, potrivit OG 137/2000 este în deplin acord cu dispozițiile Convenției Europene mai sus evocată.
Discriminarea categoriei profesionale a magistraților rezultă și din dispoz. art. 1 din Protocolul 12 la CEDO potrivit căruia:" Dreptul de a te bucura de oricare din drepturile prevăzute de lege, trebuie asigurat fără nici o discriminare bazată pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, avuție, naștere, sau orice altă situație. 2. Nimeni nu poate face obiectul unei discriminări, bazate pe oricare din motivele menționate în paragraful 1 din partea nici unei autorități publice".
Aplicarea, interpretarea și respectarea normelor legale interne, trebuie făcută în condițiile armonizării cu normele europene incidente, aceasta implicând o salarizare justă, corectă, legală și echitabilă a reclamanților, cu determinarea evidentă a asigurării garanțiilor de independență, inclusiv materială și imparțialitate.
Sunt avute în vedere de către instanță și obligațiile internaționale asumate de țara noastră cu necesitatea respectării inclusiv a prevederilor imperative cuprinse în art.292 din Legea nr.53/2003, în sensul că raporturile de serviciu ale reclamanților și sub aspectul salarizării acestora trebuie supus Convențiilor și Recomandărilor, dar și Cartei Sociale Europene revizuită și ratificată prin Legea 75/1999, precum și prevederile și dispozițiile cuprinse în Pactul Internațional privind drepturile economice - art.7 ratificat conform Decretului 212/1974, dar și normele exprese, cuprinse în OG 137/2000 actualizată, OG 77/2003 și Legea nr.27/2004.
Astfel, potrivit art.4 din Legea 74/1999 există obligația garantării unei salarizări suficiente, pentru asigurarea unui trai decent cu respectarea principiului egalității de tratament pecuniar, instanța reținând în acest context și Directiva CE nr- și Directiva CE 2000/750/27.11.2000, Protocolul nr. 12, de Convenția privind Apărarea Dreptului Omului și Libertăților Fundamentale, dar și Convenția OIM nr. 100/1951.
În motivarea deciziei nr. 294/2001 Curții Constituționale referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispoz. art.33 al.3 din Legea nr.50/1996, s-a statuat că:"instituirea unor reglementări juridice diferențiate în privința drepturilor și obligațiilor unor categorii de cetățeni care se află în situații diferite, nu este contrară art. 16 al. 1 din constituție".
Având în vedere definiția discriminării directe, așa cum este precizată în Directiva 2000/EC/43 privind implementarea principiului tratamentului egal între persoane indiferent de rasă sau origine etnică și Directiva 2000/EC/78 privind crearea unui cadru general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și modalitățile de muncă (Acqiu comunitar în domeniul prevenirii și combaterii discriminării), tratamentul diferențiat este analizat prin prisma unor persoane în situații comparabile și nu în situații similare.
În aceste condiții, situația categoriei profesionale a magistraților, cu privire la neacordarea sporului de vechime, poate fi analizată comparativ cu situația altor categorii profesionale, aflate într-o situație comparabilă.
Întrucât prin OUG 177/2002 și respectiv Legea 347/2003, începând cu 1 ianuarie 2003 au fost abrogate prevederile OG 83/2000 prin care magistrații erau asimilați, atât din punct de vedere al salarizării, cât și din punct de vedere al categoriei sociale cu funcțiile de demnitate publică alese și numite, argumentarea în baza Deciziei nr.294/2001 a Curții Constituționale a situației comparabile dintre magistrați și funcțiile de demnitate publică alese și numite, nu mai poate fi reținută.
In prezent, jurisprudența națională în această materie este în sensul combaterii unei discriminări directe, în privința neacordării sporului de vechime integrală în muncă pentru magistrați și obligarea autorităților abilitate la plata despăgubirilor constând în acest spor. In situația în care ceilalți magistrați nu vor beneficia de acordarea aceluiași spor de vechime, între aceștia și cei cărora li s-a acordat deja (cu toate drepturile și consecințele ce decurg de aici - înscriere în carnete de muncă, valoare sporită a pensiei de serviciu, etc), s-ar crea din nou o altă discriminare, care de această dată este inadmisibilă, în condițiile în care toți magistrații se află în situații identice (volum de muncă, condiții de muncă, indemnizații de bază identice).
Existența clară a unei discriminări cu privire la problema în discuție a fost recunoscută chiar și de autoritatea legislativă a României prin adoptarea Legii 45/2007 pentru aprobarea OUG 27/2006, intrată în vigoare la 12.03.2007, care prin art.41 acordă din nou sporul de vechime în muncă de 5 - 25% pentru magistrați.
În concluzie, s-a apreciat că prin neacordarea sporului de vechime în muncă, magistrații au fost discriminați în sensul dispozițiilor art.2 al. 1, 2 și 3 din OG 137/2000.
Totodată, potrivit art.27 al.l din același act normativ, persoana care se consideră discriminată, poate formula, în fața instanței de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare potrivit dreptului comun.
Cum despăgubirea trebuie să fie efectivă și completă și să acopere și prejudiciul produs prin beneficiul nerealizat urmare a neplății, ea trebuie să cuprindă obligatoriu sporul de vechime neacordat și actualizat cu indicele de inflație la data plății efective.
Pentru toate aceste considerente, instanța a admis acțiunea în parte și a obligat pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Constanța și TRIBUNALUL CONSTANȚA în solidar să plătească reclamanților despăgubiri echivalente valoric cu sporul de vechime cuvenit începând cu data de 1.11.2000 și până la data de 12.03.2007, despăgubiri ce se vor actualiza cu indicele de inflație la data plății efective.
Pârâții au fost obligați să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților în sensul dispus prin prezenta hotărâre.
Potrivit art. 35 din Legea nr. 500/2004 conform cărora Ministerul Finanțelor Publice pe baza proiectelor de buget ale ordonatorilor principali de credite și a bugetului propriu, întocmește proiectele legilor bugetare și proiectul bugetelor pe care le depune la Guvern până la data de 30 septembrie a fiecărui an.
În același timp, potrivit art. 15 din HG nr. 83/2000, toate instituțiile publice din sistemul jurisdicțional românesc sunt finanțate de la bugetul de sta, aceeași condiție și posibilitate de finanțare fiind cuprinsă și în articolul 118 din Legea nr. 304/2004, având în vedere și normele cuprinse în HG nr. 208/2005, dar și în art. 30 alin.2 lit.a, art. 31 al.1 și art.78 din Legea nr. 72/1996.
Față de aceste considerente,instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice ca nefondată și a obligat să includă în bugetul pe anul 2007 respectiv la prima rectificare de buget sumele cuvenite reclamanților în baza prezentei hotărâri.
Întrucât prin cererea de chemare în judecată reclamanții au solicitat despăgubiri începând cu anul 2000 și până în prezent, cât și plata în continuare a acestor despăgubiri, având în vedere data intrării în vigoare a OG nr.83/2000, cât și faptul că reclamanții beneficiază de spor de vechime începând cu data de 12.03.2007 potrivit Legii nr. 45/2007, instanța a respins capătul de cerere privind plata în continuare, ca nefondat și, tot ca nefondat și capătul de cerere privind acordarea despăgubirilor pentru restul anului 2000.
Împotriva sentinței civile au declarat recurs pârâții Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice
În motivarea recursului pârâtul Ministerul Justiției a criticat hotărârea primei instanțe solicitând modificarea acesteia și respingerea acțiunii formulată de reclamanți.
A invocat faptul că prin modificările aduse de OG nr.83/2000 la art.33 din Legea nr.50/1996, magistrații nu au mai putut beneficia de sporul de vechime în muncă, în absența unui text de lege care să recunoască acest drept.
Începând cu data de 01.01.2003 drepturile salariale ale magistraților au fost stabilite prin OUG nr.177/22002, act normativ care nu a mai prevăzut acordarea sporului de vechime în muncă pentru această categorie de personal.
În ceea ce privește atingerea adusă principiului nediscriminării în cauză nu poate fi vorba despre existența unei situații comparabile sau, cu atât mai mult, a unei analogii între magistrați și alte categorii profesionale din sistemul justiției, întrucât nu desfășoară aceeași activitate.
Modalitatea de salarizare a magistraților este distinctă de cea reglementată pentru alte categorii profesionale, fie ele chiar din sistemul justiției, diferențele fiind motivate de locul și rolul justiției în statul de drept, de răspunderea, complexitatea și riscurile funcției, de responsabilitățile și interdicțiile prevăzute de lege pentru aceste categorii de personal iar această situație nu presupune în mod implicit plasarea într-o situație discriminatorie.
A invocat practica în materia discriminării a Curții Constituționale, în sensul că instituirea unor reglementări practice diferențiate în privința drepturilor și obligațiilor unor categorii de cetățeni care se află în situații diferite, nu este discriminatorie.
În același sens s-a pronunțat prin Hotărârea nr. 250/28.08.2006 Colegiul Director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, stabilind că dispozițiile art. 33 al.3 din Legea nr.50/1996 nu sunt discriminatorii.
În ceea ce privește argumentul suprimării dreptului la spor de vechime printr-un act normativ de valoare inferioară, a precizat caracterul ordinar al Legii nr.50/1996 putându-se interveni printr-o ordonanță simplă cum este OG nr. 83/2000 în sensul modificării și completării acesteia.
A invocat excepția prescripției dreptului la acțiune față de solicitarea reclamanților privind plata sporului de vechime în muncă pentru perioada 2000 - noiembrie 2006 întemeindu-și apărările pe prevederile art. 3 din Decretul nr. 167/1958 și ale art. 283 al.1 lit. c Codul muncii, potrivit cărora termenul de prescripție al cererilor în materia conflictelor de muncă este de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune pentru prestațiuni succesive se stinge printr-o prescripție deosebită.
A mai criticat hotărârea primei instanțe sub aspectul obligării pârâților la plata sumelor actualizate cu indicele de inflație considerând-o greșită față de prevederile art. 1088 Codul civil potrivit cărora daunele interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, afară de regulile speciale în materie de comerț, fidejusiune și societate.
Fiind instituție publică nu a deținut sumele de bani alocate cheltuielilor la care se încadrează obligația de executat astfel încât nu i se poate reține un refuz de executare a obligațiilor legale.
Unica modalitate legală prin care pot fi obținute sursele financiare necesare este solicitarea acestora cu ocazia elaborării bugetului anual, cu ocazia rectificărilor bugetare.
În drept și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 312 Cod procedură civilă.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor prin reprezentant Direcția Generală a Finanțelor Publice Tac riticat hotărârea primei instanțe considerând-o netemeinică față de atribuțiile ce-i revin privind elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de elaborarea proiectelor de rectificare a acestor bugete.
Ministerul Justiției are calitatea de ordonator principal de credite iar în lipsa aprobării rectificării bugetului cu sumele necesare, se află în imposibilitate de a dispune de fonduri pentru plata drepturilor bănești solicitate.
A solicitat admiterea recursului și modificarea în totalitate a hotărârii recurate, în sensul de a se dispune respingerea acțiunii formulată de reclamanți ca nefondată.
În drept a invocat prevederile art. 304 și 312 Cod procedură civilă, HG nr. 83/2005, art. 118 din Legea nr.304/2004 și art. 19 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice.
Recursurile astfel declarate au fost înregistrate sub nr- pe rolul Curții de Apel Constanța - Secția civilă, pentru cauze cu minori și de familie, precum și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.
Prin încheierea de ședință din data de 25.09.2007 pronunțată în dosarul nr- al Curții de Apel Constanța, cauza a fost înaintată la Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării cererilor de abținere formulate de toți judecătorii Curții de Apel Constanța.
Prin încheierea de ședință nr. 1094/19.02.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr-, au fost admise cererile de abținere formulate și trimis dosarul spre soluționare Curții de APEL GALAȚI.
Pe rolul Curții de APEL GALAȚI cauza a fost înregistrată sub nr.119/88/28.03.2008.
Examinând recursurile astfel declarate pe baza motivelor invocate de părți și a dispozițiilor legale incidente în materie, cât și sub toate aspectele de fapt și de drept, în conformitate cu dispozițiile art. 3041Cod procedură civilă, curtea le apreciază ca fiind fondate însă pentru următoarele considerente:
În legătură cu fondul cauzei, respectiv recunoașterea și acordarea sporului de vechime în muncă pentru magistrați, prin Decizia nr. XXXVI/7.05.2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în materia recursului în interesul legii și publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr.715/23.10.2007, s-a statuat, în interpretarea unitară a dispozițiilor art. 33 al.1 din Legea nr.50/1996 în raport cu prevederile art. I pct. 2 din nr.OG83/2000, art. 50 din OUG nr.177/2002 și art. 6 alin.1 din OUG nr. 160/2000, în sensul că judecătorii, procurorii și ceilalți magistrați, precum și persoanele care au îndeplinit funcția de judecător financiar, procuror financiar sau de controlor financiar în cadrul Curții de Conturi a României, că beneficiau de sporul de vechime în muncă, în cuantumul prevăzut de lege.
În conformitate cu dispozițiile art. 329 al.3 Cod procedură civilă, dezlegarea dată astfel problemei de drept judecată este obligatorie pentru instanțe.
Problema rămasă în discuție este aceea a efectelor prescripției dreptului material la acțiune în raport cu pretențiile solicitate de reclamanți pe perioada 1 noiembrie 2000 - 12.03.2007.
Sub acest aspect, prima instanță a reținut faptul că excepția prescripției dreptului la acțiune este nefondată, cauza fiind întemeiată pe principiul nediscriminării, raportat la prevederile art. 27 al. 2 din nr.OG 137/2000 care reglementează un termen de 3 ani ce curge de la data săvârșirii faptei sau de la data la care persoana interesată putea să ia cunoștință de săvârșirea ei.
Se mai reține faptul că reclamanții au luat cunoștință de săvârșirea faptei discriminatorie la data de 06.07.2006 în baza hotărârii CNCD, dispozițiile art. 33 din Legea nr. 50/1996 nu ar fi fost niciodată abrogate, fiind înlăturată doar aplicabilitatea lor, ceea ce echivalează cu o suspendare a exercitării acestuia iar dispozițiile OG nr.83/2000 ar fi întrerupt cursul prescripției dreptului la acțiune pentru despăgubiri constând în sporul pentru vechime în muncă.
Curtea constată însă că, potrivit art.3,7 din Decretul nr. 167/1958, termenul general de prescripție este de 3 ani și începe să curgă de la data nașterii dreptului la acțiune.
Și dispozițiile art.283 al.1 lit.c Codul muncii, prevăd faptul că cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unei despăgubiri către salariat.
În speță, obiectul litigiului îl constituie despăgubirile solicitate de intimații - reclamanți, ce-și au izvorul în neacordarea drepturilor salariale cuvenite pentru vechimea în muncă, sume actualizate cu rata inflației la data plății.
Deși intimații - reclamanți și-au întemeiat acțiunea pe faptul discriminării urmare a înlăturării lor de la beneficiul sporului de vechime în muncă în baza prevederilor OG nr.83/2000 și OUG nr.177/2002, nu poate fi primită teza potrivit căreia momentul nașterii dreptului la acțiune este data luării la cunoștință despre săvârșirea faptei discriminatorie, respectiv prin Hotărârea din 06.07.2006 a Colegiului Director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.
Adoptarea acestei hotărâri nu a avut ca efect nașterea dreptului la acțiune, ci doar constatarea existenței unui tratament discriminatoriu în ceea ce-i privește pe magistrați urmare a eliminării aplicării prevederilor legale privind acordarea sporului de vechime aferent perioadei lucrate.
Dreptul la acțiune a existat pe toată perioada ulterioară adoptării OG nr. 83/2000 care nu a avut un efect suspensiv ori întrerupător asupra termenul de prescripție, așa cum reține prima instanță.
Faptul promovării ulterioare a unor acțiunii cu un asemenea obiect și al soluționării lor favorabile nu conduce la concluzia existenței unor erori comune sau invincibile ori la situație de forță majoră, care i-ar fi împiedicat pe intimații - reclamanți să solicite recunoașterea unor asemenea drepturi de natură salarială.
Dreptul la acțiune reprezintă posibilitatea de a pune în mișcare mijloacele procesuale ce alcătuiesc acțiunea civilă, în scopul realizării protecției judiciare a unui anumit drept sau interes civil pretins.
Ca atare, dreptul la acțiune a existat și există iar ceea ce se stinge prin prescripție extinctivă nu este dreptul la acțiune în întregul său ci numai posibilitatea de a obține condamnarea pârâtului datorită scurgerii termenului prevăzut de lege.
În speță, față de data introducerii cererii de chemare în judecată, 02.11.2006, și caracterul său întrerupător potrivit art. 16 lit. b din Decretul nr. 167/1958, urmează a se constata ca fiind prescris dreptul la acțiune pentru perioada 01.11.2000 - 01.11.2003, prin luarea în considerare a unui termen de 3 ani calculat corespunzător prestațiunilor succesive cu titlu de drepturi salariale plătite lunar și care se prescriu fiecare în mod deosebit.
Pentru despăgubirile reprezentând echivalentul valoric al drepturilor salariale corespunzătoare sporului de vechime în muncă, neafectate de cursul prescripției, respectiv pentru perioada 02.11.2003 - 12.03.2007, acestea se cuvin în formă actualizată cu indicele de inflație la data plății efective.
Dispozițiile art. 161 al.4 Codul muncii dau dreptul salariatului la repararea prejudiciului produs prin întârzierea nejustificată a salariului sau neplata acestuia la plata de daune interese.
Evaluarea judiciară a prejudiciului presupune luarea în considerare atât a prejudiciului efectiv suferit cât și a beneficiului nerealizat de creditor.
În acest sens, actualizarea în raport de rata inflației asigură păstrarea reală valorii obligațiilor bănești datorate și are în vedere repararea integrală a prejudiciului urmare întârzierii în efectuarea plății cât și asumarea riscului devalorizării monedei de către debitor.
Drept urmare, critica formulată de recurentul - pârât Ministerul Justiției, privind modalitatea de actualizare a sumelor datorate raportat la evoluția indicelui de inflației nu poate fi primită.
În ceea ce privește recursul declarat în cauză de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor prin reprezentant Direcția Generală a Finanțelor Publice T, curtea reține următoarele:
Prin sentința civilă pronunțată instanța de fond a obligat pe pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să includă în bugetul pe anul 2007, respectiv la prima rectificare de buget sumele cuvenite reclamanților în baza prezentei hotărâri însă, dispozițiile art. 19 din Legea nr. 500/2002 prevăd atribuțiile ce revin Ministerului Finanțelor Publice cu referire la coordonarea activităților care sunt în responsabilitatea Guvernului privind sistemul bugetar și anume: pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
Numai că, elaborarea bugetelor prin proiectele de legi se face pe baza politicilor și strategiilor sectoriale, a priorităților stabilite în formularea propunerilor de buget prezentate de ordonatorii principali de credite cât și a propunerilor de cheltuieli detaliate ale ordonatorilor principali de credite, așa cum este și recurentul - pârât Ministerul Justiției.
Ca atare, nu subzistă în orice condiții obligația de despăgubire în sarcina Ministerului Finanțelor Publice care să fie determinată în mod direct și nemijlocit de admiterea acțiunii principale, fiind necesare pentru elaborarea proiectelor de lege care să cuprindă asemenea cheltuieli, politici și strategii sectoriale ori propuneri de cheltuieli detaliate avansate de ordonatorii principali de credite, în speță, Ministerul Justiției.
Față de toate considerentele arătate mai sus, în temeiul dispozițiilor art. 312 al.1 Cod procedură civilă raportat la dispozițiile art.304 pct. 9 și 3041Cod procedură civilă, urmează să fie admise recursurile declarate de declarate de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI și MINISTERUL ECONOMIEI SI FINANȚELOR - PRIN DIRECTIA GENERALA A FINANȚELOR PUBLICE T împotriva sentinței civile nr. 584/18.04.2007 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr-.
Va fi modificată în parte sentința civilă nr. 584/18.04.2007 a Tribunalului Tulcea în sensul că:
Vor fi obligați pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, CURTEA DE APEL CONSTANȚA ȘI TRIBUNALUL CONSTANȚA în solidar să plătească reclamanților despăgubiri echivalente valoric cu sporul de vechime cuvenit acestora pe perioada 02.11.2003 - 12.03.2007, în loc de 01.11.2000 - 12.03.2007, despăgubiri ce se vor actualiza cu indicele de inflație la data plății efective.
Va fi respinsă cererea de acordare a despăgubirilor pentru perioada 01.11.2000 - 01.11.2003 ca fiind prescrisă.
Va fi respinsă acțiunea față de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor ca nefondată.
Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței civile recurată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, cu sediul în B,-, sector 5, și MINISTERUL ECONOMIEI SI FINANȚELOR - PRIN DIRECTIA GENERALA A FINANȚELOR PUBLICE T, cu sediul în T-, împotriva sentinței civile nr. 584/18.04.2007 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr-:
Modifică în parte sentința civilă nr. 584/18.04.2007 a Tribunalului Tulcea în sensul că:
Obligă pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, CURTEA DE APEL CONSTANȚA ȘI TRIBUNALUL CONSTANȚA în solidar să plătească reclamanților, G, ȘI despăgubiri echivalente valoric cu sporul de vechime cuvenit acestora pe perioada 02.11.2003 - 12.03.2007, în loc de 01.11.2000 - 12.03.2007, despăgubiri ce se vor actualiza cu indicele de inflație la data plății efective.
Respinge cererea de acordare a despăgubirilor pentru perioada 01.11.2000 - 01.11.2003 ca fiind prescrisă.
Respinge acțiunea față de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor ca nefondată.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței civile recurată.
Pronunțată în ședința publică, astăzi, 07 Mai 2008.
Președinte, | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
: /19.06.2008
; DC/2 ex/27.06.2008
Fond: /
Asistenți judiciari:/.
Președinte:Benone FuicăJudecători:Benone Fuică, Ion Ioneci, Valentina Gabriela
