Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 324/2008. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr. 324/
Ședința publică de la 08 Mai 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE
Judecător
Judecător
Grefier
.-.-.-.-.-.-.-.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursurilor declarate de pârâții MINISTERUL ECONOMIEI SI FINANȚELOR - prin DIRECTIA GENERALA A FINANȚELOR PUBLICE T, cu sediul în T,-, jud. T și MINISTERUL JUSTIȚIEI, cu sediul în B,-, sector 5, împotriva sentinței civile nr. 873/11.06.2007 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-pârâți TRIBUNALUL TULCEA, cu sediul în T,-, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINARII, cu sediul în B,--3, sector 1 și intimații-reclamanți, cu domiciliul procesual ales în T,-, jud. T, având ca obiect " drepturi bănești".
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 05.05.2008, fiind consemnate în încheierea din acea dată care fac parte integrantă din prezenta când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la 07.05.2008 și ulterior la 08.05.2008 când a pronunțat următoarea decizie:
CURTEA
Asupra recursurilor civile de față;
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată sub nr. 889/88 din 22.11.2006 la Tribunalul Tulcea reclamanții, și au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul Tulcea, solicitând obligarea acesteia la plata unor despăgubiri echivalente valoric cu sporul de vechime pe perioada 2000 - 22.11.2006 și în continuare până la încetarea stării de discriminare, actualizate cu rata inflației.
Au chemat în judecată și pe pârâtul Ministerul Finanțelor Publice solicitând obligarea acestuia să asigure sumele necesare pentru achitarea sporului de vechime.
În motivarea acțiunii civile reclamanții au arătat că prin aplicarea dispozițiilor nr.OG 83/2000 judecătorii nu au mai beneficiat de sporul de vechime în muncă.
Au mai arătat că, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a constatat prin Hotărârea din 06.07.2006 existența unei discriminări generate de neacordarea sporului de vechime în muncă.
Or, potrivit art. 21 (1) din nr.OG 137/2000 pentru prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare persoanele discriminate au dreptul să pretindă despăgubiri proporțional cu prejudiciul suferit precum și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare,au arătat reclamanții.
Despăgubirile le solicită la nivelul sporului de vechime care nu le-a fost acordat, au mai arătat reclamanții.
În cauză, au mai susținut reclamanții, nu se poate susține că dreptul la acțiune s-a prescris întrucât, potrivit art. 21 (2) din nr.OG 137/2000, termenul pentru introducerea cererii este de 3 ani și curge de la data săvârșirii faptei sau de la data la care persoana interesată putea să ia cunoștință de săvârșirea ei și că ei au luat cunoștință de existența discriminării atunci când Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a constatat-o prin hotărâre, au arătat reclamanții.
Și-au întemeiat acțiunea reclamanții pe dispozițiile Legii nr. 168/1999.
Prin întâmpinarea depusă pârâtul Ministerul Justiției a arătat că sporul de vechime a fost reglementat de art. 33 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, dispoziție care s-a aplicat până la intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000 care a modificat Legea nr. 50/1996.
S-a mai arătat de pârât că nr.OUG 177/2002 care începând cu 01.01.2003 a stabilit salariile judecătorilor nu a mai prevăzut acordarea acestui spor fiind abrogat de art. 11din Legea nr. 50/1996.
Hotărârea nr. 170/06.07.2006 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării a fost contestată, aceasta fiind admisă la data de 28.08.2006, a mai arătat pârâtul Ministerul Justiției.
A arătat pârâtul că jurisprudența CEDO este în sensul că un tratament devine discriminatoriu numai atunci când unitățile statale introduc distincții între situații analoage și comparabile fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă.
În cauza de față, a arătat pârâtul, nu poate fi vorba de o discriminare neputând fi vorba de existența unei situații comparabile sau analoage, astfel că nu sunt întrunite cerințele art. 1 alin. 3 din nr.OG 137/2000.
S-a mai precizat de către pârât că prin nr.OUG 27/2006 îndemnizația brută lunară a judecătorilor este stabilită în raport de nivelul instanțelor cu funcția deținută și cu vechimea potrivit art. 86 din Legea nr. 303/2004 și că prin art. 4 alin. 1 din nr.OUG 27/2006 toți magistrații au beneficiat de majorarea calculată la îndemnizația de încadrare brută.
A mai susținut pârâtul că, Codul muncii nu stabilește caracterul obligatoriu al sporului de vechime.
A solicitat respingerea acțiunii civile a reclamanților ca nefondată.
Prin sentința civilă nr. 873 din 11.06.2007 pronunțată de Tribunalul Tulceas -a admis acțiunea civilă a reclamanților.
A obligat pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul Tulcea să plătească în solidar reclamanților despăgubiri echivalente valoric cu sporul de vechime în muncă cuvenit pentru perioada 01.11.2000 - 12.03.2007 (cu excepția reclamantului, căruia i se cuvin despăgubiri pentru perioada 01.11.2002 - 12.03.2007 - actualizate cu indicele de inflație până la data de 01.04.2007, astfel: reclamantei suma de 71.601 lei brut - net actualizat - 60.376 lei, reclamantei suma de 44.484 lei brut - net actualizat - 36.905 lei, reclamantei suma de 53.411 lei brut - net actualizat - 44.309 lei și reclamantului suma de 15.674 lei brut - net actualizat - 12.044 lei.
A obligat pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul Tulcea în solidar să plătească aceste sume reclamanților actualizate în continuare cu rata inflației până la data plății efective.
A obligat aceiași pârâți să plătească reclamanților sumele de mai sus conform raportului de expertiză contabilă (răspuns la obiecțiuni) efectuat în cauză de expert, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
A obligat pârâtul Ministerul Finanțelor Publice să aloce fondurile bugetare aferente plăților cuvenite reclamanților și să le pună la dispoziția pârâților obligația de plată prin prezenta hotărâre.
A obligat pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul Tulcea să înscrie în carnetele de muncă ale reclamanților despăgubirile reprezentând sporul de vechime acordate în baza prezentei hotărâri.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Reclamanții îndeplinesc funcția de judecători în cadrul Tribunalului Tulcea.
Prin art. 5 și 33 din Legea nr. 50/1996 s-a statuat că magistrații beneficiază de un spor de specialitate, precum și de un spor de vechime de până la 25 % calculat la salariul de bază brut, corespunzător timpului efectiv lucrat în timpul programului normal de lucru.
Ulterior, alineatul 3 al art. 33 introdus prin nr.OG 83/2000, în vigoare la 01.10.2000, prevedea inaplicabilitatea alineatelor 1 și 2 al acestui articol magistraților, sporul de vechime fiind în continuare aplicabil personalului auxiliar.
Până la apariția și aplicabilitatea nr.OG 83/2000 reclamanții au avut beneficiul integral și procentual al sporului de vechime în muncă, aceasta și prin interpretarea corectă a normelor cuprinse în art. 88 din Legea nr. 1/1970 modificată și în prezent abrogată prin Legea nr. 53/2003.
Astfel, s-a reținut că sporul de vechime are un caracter permanent și obligatoriu, singura cerință obligatorie privind posibilitatea acordării acestuia fiind îndeplinirea condițiilor de vechime în muncă cu reținerea perioadelor, privind posibilitatea acordării acestuia fiind îndeplinirea condițiilor de vechime în muncă cu reținerea perioadelor, condițiilor și procentelor evidențiate expres și diferențiat și în nr.HG 281/1993 - art. 7 și următoarele.
Conform art. 155 și următoarele din Legea nr. 53/2003, salariul lunar, în speța dată, îndemnizația lunară, cuprinde atât salariul de bază, cât și sporurile și alte adaosuri cuvenite, iar reclamanții în executarea raporturilor de sarcini, urmează a avea, alături de toți ceilalți salariați și beneficiul procentual al sporului de vechime în muncă, în condițiile în care prin Legea nr. 50/1996 în capitolul privind salarizarea, s-a menționat obligativitatea acordării sporului de vechime, cu aplicarea prevederilor cuprinse și în art. 5 din acest act normativ.
În cuprinsul nr.OG 83/2000 nu există nici o prevedere care în mod expres să dispună înlăturarea existenței dreptului la sporul de vechime în muncă pentru magistrați, ci una referitoare la inaplicabilitatea acestui spor pentru această categorie profesională, astfel că există în continuare obligația stabilirii îndemnizației lunare pentru reclamant cu includerea sporului procentual de vechime în muncă, acest drept salarial regăsindu-se și în art. 8 din acest act normativ.
S-a mai reținut că, nu se poate considera că nr.OG 83/2000 a abrogat dispozițiile art. 33 din Legea nr. 50/1996 întrucât textul prin care se dispune încetarea aplicabilității sporului de vechime pentru magistrați este un text complementar și nu unul contrar legii și că, din moment ce printr-o lege anterioară s-a conferit dreptul la spor de vechime, iar acesta a încetat să mai fie prevăzut doar după trecerea a 2 ani de la inaplicabilitatea sa (01.01.2003), nu se poate considera că acel drept nu a existat în perioada respectivă deoarece s-ar încălca principiul constituțional ce garantează realizarea drepturilor acordate.
Până la data de 01.04.2006 actul normativ care reglementează salarizarea și alte drepturi ale magistraților era nr.OUG 177/2002 care, în art. 3, statua că magistrații au dreptul la o indemnizație de încadrare brută lunară pentru activitatea desfășurată în raport de nivelul instanțelor și parchetelor și cu vechimea în magistratură.
Nici Legea nr. 303/2004 republicată și nici nr.OUG 7/2006 prin care se realizează în prezent salarizarea magistraților nu fac referire la sporul de vechime în muncă, ultimul din actele normative menționate stipulând că magistrații beneficiază în raport cu vechimea numai în funcțiile de judecători și procurori de o majorare a îndemnizației.
Nici unul din aceste repere legislative, la stabilire îndemnizației magistraților, nu se raportează la vechimea în muncă ci la vechimea în magistratură, ceea ce este o noțiune diferită. Faptul că legiuitorul a înțeles să numească forma de remunerare a acestei categorii profesionale - indemnizație - pentru aod iferenția de forma de remunerare a personalului din sectorul bugetar - salariu, nu demonstrează că judecătorii și procurorii nu își pot păstra acest drept câștigat.
Interpretarea contrară ar duce la încălcarea dispozițiilor art. 53 din Constituția României revizuită privind cazurile și condițiile când se poate restrânge exercițiul unui drept, precum și ale art. 1 din Protocolul 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
În același sens, Pactul Internațional cu privire la drepturile civile, inclusiv de natură salarială, la art. 19 pct. 13 evidențiază limitativ situațiile de limitare a exercițiului drepturilor materiale, iar în speța dedusă judecății nu ne regăsim sub imperiul acestor norme.
S-a mai reținut că, potrivit art. 56 alin. 2 din Legea nr. 24/2000 republicată privind normele de tehnică legislativă, nu poate fi admisibilă la modificarea unei dispoziții a unei legi de care un act normativ de valoare inferioară - ordonanță de guvern - în disprețul principiului constituțional al supremației legii, decât cu încălcarea art. 53 alin. 1 din Constituția revizuită și art. 49 din Constituția anterioară revizuirii și a principiului ierarhiei actelor juridice consacrat și de art. 1 pct. 5, art. 73, 76, 108 și 115 din Constituția revizuită.
Tot potrivit textelor constituționale menționate rezultă că restrângerea exercițiului unui drept nu poate aduce atingere existenței acestuia, de unde concluzia că plata acestui drept salarial trebuia realizată în continuare, iar prin neplată au fost prejudiciate grav interesele magistraților creând și o situație de discriminare evidentă în raport de celelalte categorii profesionale care au beneficiat în continuare de acest spor.
Astfel, prin aplicarea greșită a art. 33 din Legea nr. 50/1996 și a nr.OG 83/2000 s-au încălcat principiile nediscriminării și al egalității în fața legii precum și al egalității în drepturi, defavorizând magistrații în raport cu bugetarii și în mod deosebit cu personalul auxiliar din justiție, creându-se o discriminare după criteriul categoriei sociale.
Inechitatea este cu atât mai evidentă în cazul magistraților care au o vechime în magistratură mai mică, însă au totuși o vechime considerabilă în muncă prin desfășurarea de diverse activități în alte domenii, anterior numirii în magistratură.
Discriminarea în cauză nu a fost înlăturată în mod expres nici prin nr.OUG 177/2002 și astfel s-a perpetuat practica încălcării dreptului salarial - sporul de vechime în muncă. Totuși, în art. 34 al nr.OUG 177/2002, modificată și aprobată prin Legea nr. 347/2003, legiuitorul a considerat să precizeze că se mențin celelalte drepturi decât cele majorate astfel: "magistrații și personalul de specialitate prevăzut de prezenta ordonanță de urgență beneficiază și de drepturile stabilite prin alte acte normative speciale", or, această trimitere se referă și la beneficiul dreptului la sporul de vechime prevăzut de art. 33 alin. 1 și 2 din Legea nr. 50/1996.
Prin neacordarea sporului de vechime au fost încălcate dispozițiile art. 5 alin. 1 din Legea nr. 53/2003 care stipulează că în cadrul relațiilor de muncă funcționează principiul egalității de tratament față de toți salariații și angajatorii. S-au încălcat, de asemenea, și dispozițiile art. 38 alin. 1 din Constituția anterioară, precum și ale art. 41 alin. 2 din Constituția revizuită care stipulează dreptul la muncă și la protecția socială a muncii care include evident și plata sporului pentru vechimea în câmpul muncii.
Au fost încălcate prevederile art. 7 din Declarația Universală a Drepturilor Omului ce face parte din dreptul intern, potrivit cărora: "Toți oamenii sunt egali în fața legii și au dreptul, fără deosebire, la o protecție egală a legii.
Toți oamenii au dreptul la o protecție egală împotriva oricărei discriminări care ar încălca prezenta Declarație și împotriva oricăror provocări la o astfel de discriminare".
Totodată, s-au încălcat prevederile art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului semnată de România la 14.12.1955 potrivit căreia: "1. Orice persoană are dreptul la muncă, la libera alegere a muncii, la condițiile echitabile și satisfăcătoare de muncă, precum și la ocrotirea împotriva șomajului. 2. Toți oamenii au dreptul, fără nici o discriminare, la salariu egal pentru muncă egală. 3. Orice om care muncește are dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare care să-i asigure lui și familiei sale o existență conformă cu demnitatea umană și completată dacă este cazul cu alte mijloace de protecție socială".
Și potrivit prevederilor art. 7 din Pactul Internațional cu privire la Drepturile Economice, Sociale și Culturale ratificat de România prin Decretul nr. 212/1974 s-a realizat o discriminare privind magistrații, dat fiind faptul că "Statele părți la prezentul pact recunosc dreptul pe care îl are orice persoană, de a se bucura de condiții de muncă juste și prielnice care să asigure îndeosebi remunerarea care asigură tuturor muncitorilor cel puțin un salariu echitabil și o remunerație egală pentru o muncă de valoare egală fără nici o distincție".
Prevederile art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului ratificată de România prin Legea nr. 30/1994 potrivit cărora: "Exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute de prezenta convenție trebuie să fie asigurată fără nici o deosebire bazată în special pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine, națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație", au fost de asemenea încălcate.
În aplicarea acestor dispoziții, Curtea Europeană a statuat în mod constant că discriminarea este acceptabilă dacă are o justificare obiectivă și rezonabilă.
Într-o societate democrată este o astfel de discriminare, aceea care urmărește un "scop legitim" și, respectiv, "un raport de proporționalitate rezonabil între scopul urmărit și mijloacele utilizate pentru realizarea lui" (a se vedea, Convenția Europeană a Drepturilor Omului - comentariu pe articole, vol. I, Drepturi și libertăți, Editura, pag. 906).
Curtea a stabilit că "egalitatea de tratament este încălcată dacă distincția în discuție nu are justificare obiectivă și rezonabilă" și nu urmărește un scop legitim, cu respectarea raportului de proporționalitate între aceasta și mijloacele utilizate pentru atingerea lui.
Hotărârea din 06.07.2006 a Consiliulului Național pentru Combaterea Discriminării prin care se constată existența unei discriminări obiective, potrivit nr.OG 137/2000 este în deplin acord cu dispozițiile Convenției Europene mai sus evocată.
Discriminarea categoriei profesionale a magistraților rezultă și din dispozițiile art. 1 din Protocolul 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului potrivit căruia: "1. Dreptul de a te bucura de oricare din drepturile prevăzute de lege, trebuie asigurat fără nici o discriminare bazată pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, avuție, naștere, sau orice altă situație. 2. Nimeni nu poate face obiectul unei discriminări, bazate pe oricare din motivele menționate în paragraful 1 din partea nici unei autorități publice".
Aplicarea, interpretarea și respectarea normelor legale interne, trebuie făcută în condițiile armonizării cu normele europene incidente, aceasta implicând o salarizare justă, corectă, legală și echitabilă a reclamanților, cu determinarea evidentă a asigurării garanțiilor de independență, inclusiv materială și imparțialitate.
Au fost avute în vedere de către instanța de fond și obligațiile internaționale asumate de țara noastră cu necesitatea respectării, inclusiv, a prevederilor imperative cuprinse în art. 292 din Legea nr. 53/2003, în sensul că raporturile de serviciu ale reclamanților, sub aspectul salarizării acestora, trebuie supuse Convențiilor și Recomandărilor OIM dar și Cartei Sociale Europene revizuită și ratificată prin Legea nr. 75/1999, precum și prevederilor și dispozițiilor cuprinse în Pactul Internațional privind drepturile economice - art. 7 ratificat conform Decretului nr. 212/1974, dar și normelor exprese cuprinse în nr.OG 137/2000 actualizată, nr.OG 77/2003 și în Legea nr. 27/2004.
Astfel, potrivit art. 4 din Legea nr. 74/1999, există obligația garantării unei salarizări suficiente pentru asigurarea unui trai decent cu respectarea principiului egalității de tratament pecuniar, instanța de fond reținând în acest context și Directiva CE nr-, Directiva CE nr. 2000/750/27.11.2000, Protocolul nr. 12, Convenția privind Apărarea Dreptului omului și Libertăților Fundamentale dar și Convenția OIM nr. 100/1951.
În motivarea deciziei nr. 294/2001 a Curții Constituționale referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 33 alin. 3 din Legea nr. 50/1996 s-a statuat că: "instituirea unor reglementări juridice diferențiate în privința drepturilor și obligațiilor unor categorii de cetățeni care se află în situații diferite nu este contrară art. 16 alin. 1 din Constituție".
Având în vedere definiția discriminării directe, așa cum este precizată în Directiva 2000/EC/43 privind implementarea principiului tratamentului egal între persoane, indiferent de rasă sau origine etnică și Directiva 2000/EC/78 privind crearea unui cadrul general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și modalitățile de muncă (aquis-ul comunitar în domeniul prevenirii și combaterii discriminării), tratamentul diferențiat este analizat prin prisma unor persoane în situații comparabile și nu în situații similare.
În aceste condiții, a reținut instanța de fond, situația categoriei profesionale a magistraților, cu privire la neacordarea sporului de vechime, poate fi analizată comparativ cu situația altor categorii profesionale, aflate într-o situație comparabilă.
Întrucât prin nr.OUG177/2002 și, respectiv, Legea nr. 347/2003, începând cu 01.01.2003 au fost abrogate prevederile nr.OG 83/2000 prin care magistrații erau asimilați, atât din punct de vedere al salarizării, cât și din punct de vedere al categoriei sociale cu funcțiile de demnitate publică alese și numite, argumentarea în baza Deciziei nr. 294/2001 a Curții Constituționale a situației comparabile dintre magistrați și funcțiile de demnitate publică alese și numite, nu a mai fost reținută de instanța de fond.
În prezent, jurisprudența națională în această materie este în sensul combaterii unei discriminări directe în privința neacordării sporului de vechime integrală în muncă pentru magistrați și obligarea autorităților abilitate la plata despăgubirilor constând în acest spor.
În situația în care ceilalți magistrați nu vor beneficia de acordarea aceluiași spor de vechime, între aceștia cărora li s-a acordat deja (cu toate drepturile și consecințele ce decurg de aici - înscriere în carnete de muncă, valoare sporită a pensiei de serviciu, etc.), s-ar crea din nou o altă discriminare care, de această dată este inadmisibilă în condițiile în care toți magistrații se află în situații identice (volum de muncă, îndemnizații de bază identice).
Existența clară a unei discriminări cu privire la problema în discuție a fost recunoscută chiar și de autoritatea legislativă a României prin adoptarea Legii nr. 45/2007 pentru aprobarea nr.OUG 27/2006, intrată în vigoare la 12.03.2007 care, prin art. 41acordă din nou sporul de vechime în muncă de 5 - 25 % pentru magistrați.
Instanța de fond a apreciat că, prin neacordarea sporului de vechime în muncă, magistrații au fost discriminați în sensul dispozițiilor art. 2 alin. 1, 2 și 3 din nr.OG 137/2000.
Totodată, potrivit art. 27 alin. 1 din același act normativ, persoana care se consideră discriminată poate formula, în fața instanței de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare potrivit dreptului comun.
Cum despăgubirea trebuie să fie efectivă și completă și să acopere și prejudiciul produs prin beneficiul nerealizat ca urmare a neplății, ea trebuie să cuprindă obligatoriu sporul de vechime neacordat și actualizat cu indicele de inflație la data plății efective.
S-a reținut de instanța de fond și faptul că, prin Decizia nr. XXXVI din 07.05.2007 pronunțată în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a statuat că: "dispozițiile art. 33 alin. 1 din Legea nr. 50/1996 în raport cu prevederile art.1 pct. 32 din nr.OG 83/2000,art. 50 din nr.OUG 177/2002 și art. 6 alin. 1 din nr.OUG 160/2000 se interpretează în sensul că, judecătorii, procurorii și ceilalți magistrați - beneficiau de sporul pentru vechime în muncă, în cuantumul prevăzut de lege".
Raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză, răspunsul la obiecțiunile formulate la acest raport de expertiză contabilă reține că reclamanților li se cuvin următoarele drepturi salariale, astfel: reclamantei suma de 60.376 lei reprezentând spor de vechime net actualizat, reclamantei suma de 36.905 lei reprezentând spor de vechime net actualizat, reclamantei suma de 44.309 lei reprezentând spor de vechime net actualizat iar reclamantului suma de 12.044 lei reprezentând spot de vechime net actualizat.
În atare condiții, instanța de fond a obligat pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul Tulcea, în solidar, să plătească reclamanților, despăgubiri echivalente valoric cu sporul de vechime în muncă cuvenit pentru perioada 01.11.2000 - 12.03.2007 (cu excepția reclamantului căruia i se cuvin despăgubiri pentru perioada 01.11.2002 - 12.03.2007), actualizate cu indicele de inflație până la data de 01.04.2007, astfel: reclamantei suma de 71.601 lei brut (net actualizat - 60.376 lei), reclamantei suma de 44.485 lei brut (net actualizat - 36.905 lei), reclamantei suma de 53.411 lei brut (net actualizat - 44.309 l3ei), reclamantului suma de 15.674 brut (net actualizat - 12.044 lei), sumele de mai sus fiind conform raportului de expertiză contabilă (răspuns la obiecțiuni), efectuat în cauză de expert, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Întrucât de la data de 01.04.2007 și până la executarea hotărârii va trece o perioada de timp, instanța de fond a obligat pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul Tulcea, în solidar, să plătească aceste sume reclamanților, actualizate în continuare cu rata inflației până la data plății efective.
Potrivit art. 35 din Legea nr. 500/2004, Ministerul Finanțelor Publice, pe baza proiectelor de buget ale ordonatorilor principali de credite și a bugetului propriu, întocmește proiectele legilor bugetare și proiectul bugetelor pe care le depune la Guvern până la data de 30 septembrie a fiecărui an.
În același timp, potrivit art. 15 din nr.HG 83/2000, toate instituțiile publice din sistemul jurisdicțional românesc sunt finanțate de la bugetul de stat, aceeași condiție și posibilitate de finanțare fiind cuprinsă și în art. 118 din Legea nr. 304/2004, având în vedere și normele cuprinse în nr.HG 208/2005, dar și art. 30 alin. 2 lit. a,art. 31 alin. 1 și art. 78 din Legea nr. 72/1996.
Față de aceste considerente, instanța de fond a obligat pârâtul Ministerul Finanțelor Publice să aloce fondurile bugetare aferente plăților cuvenite reclamanților și să le pună la dispoziție pârâților obligați la plată prin prezenta hotărâre.
Pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul Tulcea,a reținut instanța de fond, au fost obligați să înscrie în carnetele de muncă ale reclamanților despăgubirile reprezentând spor de vechime acordate în baza prezentei hotărâri.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții Ministerul Justiției și Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice T considerând-o nelegală și netemeinică.
În motivarea recursului său pârâtul Ministerul Justiției a susținut că în mod greșit instanța de fond a dispus plata drepturilor privind sporul de vechime începând cu data de 11.11.2000 în condițiile în care reclamanții au formulat acțiunea în anul 2006.
A arătat pârâtul că dreptul comun în materia prescripției este Decretul nr. 167/1958.
Eventualul prejudiciu suferit de reclamanți este rezultatul adoptării nr.OG 83/2000, act normativ care a statuat că magistrații nu mai beneficiază de sporul de vechime, astfel că termenul de prescripție de 3 ani începe să curgă de la data intrării în vigoare a nr.OG 83/2000, care reprezintă data săvârșirii faptei care a determinat instituirea pretinsei situații discriminatorii învederate de reclamanți, a mai susținut recurentul-pârât.
S-a mai reținut de către recurentul-pârât că sporul de vechime în muncă prevăzut de art. 33 din Legea nr. 50/1996 a fost abrogat prin nr.OG 83/2000.
S-a mai arătat că potrivit art. 65 alin. 1 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative statuează ca în cazuri deosebite în care elaborarea și adoptarea unor reglementări nu a fost posibilă identificarea tuturor normelor contrare, se poate prezuma că acestea au făcut obiectul modificării, completării ori abrogării lor implicite.
Prin nr.OUG 177/2002 s-a stabilit modul de calcul al îndemnizațiilor magistraților care a stabilit acordarea sporului numai pentru vechime efectivă în funcția de judecător, procuror, a arătat recurentul-pârât.
Sporul de vechime, a arătat recurentul-pârât, nu a fost prevăzut nici de nr.OUG 27/2006.
Motivarea instanței de fond pe dispozițiile nr.OG 137/2000 este greșită, a mai arătat recurentul-pârât întrucât Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, prin Hotărârea nr. 250/28.08.2006 a constatat că art. 33 din Legea nr. 50/1996 nu sunt discriminatorii.
A solicitat admiterea recursului și modificarea hotărârii instanței de fond în sensul respingerii acțiunii civile a reclamanților ca nefondată.
În drept și-a motivat recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Pârâtul Ministerul Finanțelor Publice prin recursul declarat a susținut că în mod greșit instanța de fond a dispus obligarea sa să pună la dispoziția pârâților Ministerul Justiției și Tribunalul Tulcea fondurile necesare plății drepturilor cuvenite reclamanților.
A arătat că, potrivit Legii nr. 500/2002 privind finanțele publice - art. 19 - Ministerul Finanțelor Publice coordonează acțiunile care sunt în sarcina Guvernului României privind sistemul bugetar, respectiv pregătirea legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare.
Rolul său este de a întocmi proiectul de buget pe baza propunerilor ordonatorilor principali de credite.
Ministerul Finanțelor Publice, în lipsa unor prevederi bugetare exprese, nu poate dispune de fonduri pentru a fi alocate pârâților pentru plata diferențelor de drepturi salariale, Ministerul Justiției fiind acela care, în calitate de ordonator principal de credite, este obligat să solicite necesarul plății drepturilor bănești.
A solicitat admiterea recursului și modificarea hotărârii instanței de fond în sensul respingerii acțiunii civile față de el.
În drept și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 Cod procedură civilă.
Curtea de Apel Constanța, prin încheierea din 18.09.2007 pronunțată în dosarul nr- sub care s-au înregistrat recursurile declarate, a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție B pentru soluționarea cererii de abținere formulată de judecătorii acestei instanțe.
Înalta Curte de Casație și Justiție, prin încheierea nr. 838 din 07.02.2008 pronunțată în dosarul nr-, a admis cererea de abținere formulată de toți judecătorii Curții de Apel Constanța și a dispus trimiterea cauzei spre soluționare la Curtea de Apel Galați.
La Curtea de Apel Galați cauza s-a înregistrat sub nr-.
Analizând hotărârea instanței de fond în raport de probele dosarului, de dispozițiile legale operabile în cauză, de criticile formulate de recurenți, cât și de dispozițiile art. 304 și art. 3041Cod procedură civilă, curtea constată că hotărârea instanței de fond este nelegală și netemeinică, astfel că recursurile declarate sunt fondate pentru următoarele considerente:
Susținerea pârâtului Ministerul Justiției precum că pentru perioada 01.11.2000 - 22.11.2003 pentru reclamantele, iar pentru reclamantul pentru perioada 01.11.2002 - 22.11.2003 dreptul la acțiune este prescris depășind termenul de 3 ani raportat la data formulării acțiunii civile la 22.11.2006, conform art. 3 din Decretul nr. 167/1958 este întemeiat.
Data săvârșirii faptei și chiar a apariției discriminării o constituie data intrării în vigoare a nr.OG 83/2000 publicată în Monitorul Oficial nr. 425 din 01.09.2000 și a intrat în vigoare cu data de întâi a lunii următoare celei în care s-a suplimentat bugetul instituției publice - Ministerul Justiției, respectiv cu 01.10.2000 astfel că, dreptul la acțiune pentru solicitarea despăgubirilor curge de la această dată.
Sub acest aspect, hotărârea instanței de fond este nelegală.
În atare condiții, drepturile bănești acordate reclamanților urmează a fi diminuate corespunzător cu sumele acordate perioadelor mai sus menționate și anume: 01.11.2000 - 22.11.2003 pentru reclamantele, și 01.11.2002 - 22.11.2003 pentru reclamantul.
Astfel, urmează a se plăti sporul de vechime reclamanților, și pentru perioada 22.11.2003 - 12.03.2007 după cum urmează: - suma de 49.087 lei brut - net actualizat 36.503 lei; - suma de 32.019 lei brut - net actualizat - 23.630 lei; - suma de 38.097 lei brut - net actualizat - 28.033 lei; - suma de 14.267 lei brut - net actualizat - 10.741 lei.
La stabilirea sumelor de mai sus a fost avută în vedere expertiza contabilă efectuată în cauză, cu răspunsul la obiecțiuni filele 280 - 288 care a actualizat sumele nete la data de 01.04.2007 iar sumele brute nu au fost actualizate.
În atare condiții, urmează a fi menținute din sentința civilă obligarea în continuare a pârâților la actualizarea sumelor până la data plății cât și a sumelor din raportul de expertiză (răspuns la obiecțiuni) dar cu corecturile de mai sus cât și cu înscrierea în carnetele de muncă ale reclamanților a drepturilor acordate.
Pe fondul cauzei, susținerile pârâtului Ministerul Justiției nu sunt întemeiate.
Sporul de vechime prevăzut de art. 33 din Legea nr. 50/1996 așa cum a reținut și instanța de fond nu a fost abrogat expres prin nr.OG 83/2000 și nr.OUG 177/2002 astfel că trebuia acordat în continuare.
În acest sens, așa cum a reținut și instanța de fond, s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. XXXVI din 07.05.2007 pronunțată într-un recurs în interesul legii.
Deci, neacordarea lui reclamanților ar crea o discriminare față de aceleași categorii socio-profesionale care beneficiază de acest spor.
Referitor la recursul Ministerului Finanțelor Publice susținerile acestuia sunt întemeiate.
Potrivit Legii nr. 500/2002 acesta are ca atribuții să coordoneze acțiunile care sunt în sarcina Guvernului cu privire la sistemul bugetar, el urmărește execuția bugetară, partea alocată fiecărui ordonator principal de credite.
Ministerul Finanțelor Publice întocmește proiectele bugetului de stat, proiectele legilor bugetare pe baza propunerilor ordonatorilor principali de credite.
El nu poate aloca fonduri decât în limita celor aprobate prin buget sau prin rectificările bugetare.
În atare condiții, Ministerul Finanțelor Publice nu poate fi obligat la alocarea altor sume decât în limita celor aprobate prin buget.
Pentru toate aceste motive, în baza dispozițiilor art. 312 alin. 1, 2 și 3 Cod procedură civilă, urmează a admite recursurile declarate de pârâții Ministerul Justiției și Ministerul Finanțelor Publice.
Urmează a modifica în parte sentința civilă nr. 873/2007 a Tribunalului Tulcea în sensul că va obliga pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul Tulcea la plata sporului de vechime pentru perioada 22.11.2003 - 12.03.2007 pentru reclamanții, și conform sumelor stabilite prin raportul de expertiză contabilă (răspuns la obiecțiuni).
Urmează a se respinge ca nefondată acțiunea civilă a reclamanților față de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice.
Urmează a fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței civile nr. 873/2007.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
ADMITE recursurile declarate de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, cu sediul în B,-, sector 5 și MINISTERUL ECONOMIEI SI FINANȚELOR - prin DIRECTIA GENERALA A FINANȚELOR PUBLICE T, cu sediul în T,-, jud. T împotriva sentinței civile nr. 873/11.06.2007 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr-.
Modifică în parte sentința civilă nr. 873 din 11.06.2007 a Tribunalului Tulcea în sensul că:
Obligă pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI și TRIBUNALUL TULCEA, cu sediul în T,-, să plătească reclamanților, cu domiciliul procesual ales în T,-, jud. T despăgubirile în echivalentul valoric al sporului de vechime în muncă pentru perioada 22.11.2003 - 12.03.2007 în loc de 01.11.2003 - 12.03.2007 pentru reclamanții, și, respectiv 01.11.2002 - 12.03.2007 pentru reclamantul, actualizate cu indicele de inflație la data de 01.04.2007, astfel:
- reclamantei suma de 49.087 lei brut (net actualizat - 36.503 lei);
- reclamantei suma de 32.019 lei brut (net actualizat 23.630 lei);
- reclamantei suma de 38.097 lei brut (net actualizat 28.033 lei);
- reclamantului suma de 14.267 lei brut (net actualizat 10.741 lei).
RESPINGE acțiunea civilă față de MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR ca nefondată.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței civile nr. 873/2007.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică de la 08 Mai 2008.
Președinte, pt. Judecător, pt. JUDECĂTOR 1: Benone Fuică
, -,
aflat în, aflat în,
cf. art. 261 al.2, cf. art. 261 al.2
PREȘEDINTE, PREȘEDINTE: Benone Fuică
Dr. Dr.
Pt. grefier,
aflat în, cf. art. 261 al. 2.
Grefier șef secție,
-
: - -
: 2 ex.//06 August 2008
Fond: /
Asistenți judiciari: /
Președinte:Benone FuicăJudecători:Benone Fuică, Ion Ioneci, Valentina Gabriela
