Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 3246/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 3246
Ședința publică de la 21 Mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Sorin Pascu
JUDECĂTOR 2: Cristina Raicea
JUDECĂTOR 3: Elena Stan
Grefier - -
Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamanta, împotriva sentinței nr.1705/03.11.2008 pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâta SC SA având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul pârât SC SA prin avocat, lipsind recurenta reclamantă.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care, constatându-se cauza în stare de soluționare, s-a acordat cuvântul părților.
Avocat pentru intimata pârâtă solicită admiterea recursului, modificarea sentinței și respingerea acțiunii.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin sentința civilă nr.1705 din 03 noiembrie 2008, pronunțată în dosar nr-, s-a respins acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu SC SA
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că petenta a avut calitatea de salariat al pârâtei până în cursului anului 2006 când i-a încetat contractul de muncă în temeiul art. 65 coroborat cu art. 66 Codul Muncii.
La momentul concedierilor colective sau încetării contractelor de muncă prin acordul părților, pârâta a încheiat Planul social în conformitate cu dispozițiile art. 69 din CM, plan ce cuprinde măsurile sociale adoptate cu consultarea sindicatului.
Prin acesta s-au stabilit indemnizațiile de concediere ce se vor acorda în anul 2005, precum si criteriile de determinare a acestora pentru anii următori, până la data de 31.12.2010. Planul social încheiat la 21.04.2005 a fost completat cu câte un amendament în datele de 09.01.2006 și 13.09.2006, prin care părțile au convenit regula acordării și cuantumul salariilor compensatorii, respectiv în funcție de vechimea în a fiecărui salariat, cu raportare la salariul mediu brut pe societate în anul anterior luării măsurii.
Din compararea prevederilor art.50 alin.1 din CCM cu dispozițiile art.4 din Planul social rezultă că aceste din urmă dispoziții sunt în favoarea salariaților. Astfel se apreciază că voința părților semnatare a Planului social a fost în sensul de a acorda persoanelor disponibilizate drepturi superioare celor prevăzute în CCM, acesta fiind modificat implicit prin prevederile din Planul social.
Un argument în acest sens este și faptul că petenta a cunoscut la momentul primirii deciziei de încetare a contractului individual de muncă valoarea indemnizației de concediere de care urma să beneficieze, sumă cu care a fost de acord, necontestând decizia de disponibilizare. Astfel în art. 6 din această decizie se precizează că indemnizația de concediere va fi acordată salariatului potrivit prevederilor art. 50 din CCM astfel cum au fost completate cu prevederile Planului social, situație în care se apreciază că este vorba despre o modificare a contractului colectiv și nu de o cumulare a celor două pachete financiare.
Față de această situație s-a apreciat că drepturile solicitate au fost achitate de pârâtă conform voinței părților la data încetării raporturilor de muncă, astfel încât cererea a fost respinsă ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs reclamanta criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivele de recurs susține că instanța de fond greșit a respins acțiunea, cu motivarea că Planul Social a fost completat de părțile contractante prin amendamente, din care reiese că voința comună a părților a fost de modifica în favoarea salariaților indemnizațiile de concediere stabilite prin art. 50 alin. 1 din CCM și nu de cumula indemnizațiile de concediere acordate în baza Planului Social cu cele acordate în baza art. 50 alin. 1 din CCM aplicabil.
Susține, de asemenea, că pârâta era obligată să acorde salariaților disponibilizați drepturile prevăzute de art. 50 alin. 1 din CCM și pentru că: aceste drepturi au fost menținute în CCM și după apariția Planului Social (art. 4 din art. 50); aceste drepturi au fost renegociate anual tocmai pentru nu fi acordate; aceste drepturi salariale au fost stabilite în cuantumuri și modalități de calcul diferite, astfel încât tranșele stabilite se calculează la alin. 1 în funcție de vechimea în muncă, iar cele de la alin. 4 în funcție de vechimea în.
Examinând recursul, Curtea îl găsește nefondat și va fi respins pentru considerentele ce se vor expune în continuare:
Potrivit art.50 din CCM, încheiat între SA și salariați, reprezentați de pentru anul 2005, la concedierile individuale din motivare care nu țin de persoana salariatului, angajatorul îi plătește în funcție de vechimea acestora indemnizație minimă de concediere: de la 0 - 3 ani - 1,5 salarii medii nete; 3 - 10 ani - 3 salarii medii nete; peste 10 ani - 5 salarii medii nete.
În cazul concedierilor colective, se va porni de la formula de calcul utilizată în situația similară precedentă.
acordate efectiv vor fi stabilite prin negociere cu.
4 al articolului arată că prevederile domeniului vizat în acest articol se completează prevederile planului social însușit de părți, astfel reținându-se că acestea doar se completează și nu adaugă în plus la textul de lege vizat.
Față de considerentele arătate mai sus, se constată că prin inserarea acestui articol în CCM, s-a urmărit protejarea salariaților în caz de concediere, pentru motive ce nu le sunt imputabile.
Fiind, însă, un contract colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate, clauzele inserate în acesta urmăresc acordarea unor drepturi propriilor salariați, funcție de activitatea depusă de aceștia în cadrul aceleiași unități și ca urmare, și măsurile de protecție negociate privesc decât această activitate.
A interpreta că cele două noțiuni sunt distincte și privesc vechimea în muncă în general, conform art.50 din CCM, respectiv vechimea în societate, conform Planului Social, ar conduce la o dublă compensare a salariatului concediat.
Un argument în plus în acest sens îl constituie faptul că, în Amendamentul la Planul Social din 09 ianuarie 2006, părțile au menționat că angajații, în funcție de vechimea în, vor primi pachete financiare cu titlul de indemnizații de concediere, iar salariul brut pe care va fi luat în calcul pentru stabilirea fiecărei indemnizații de concediere acordată se va stabili ca medie a tuturor salariilor brute acordate de salariaților săi în anul anterior celui în care se acordă indemnizația de concediere, aceleași părți înțelegând să lămurească același aspect și prin Amendamentul la Planul Social din 13 septembrie 2006, făcând precizările corespunzătoare în sensul că nu se pot cumula indemnizațiile de concediere.
Având în vedere aceste considerente în temeiul art.312 alin.2 Cod pr.civilă urmează a se respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta, împotriva sentinței nr.1705/03.11.2008 pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâta SC SA
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 21 Mai 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
05.06.2009
Red.jud.-
2 ex/AS
Președinte:Sorin PascuJudecători:Sorin Pascu, Cristina Raicea, Elena Stan
