Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 3232/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 3232
Ședința publică de la 21 Mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Sorin Pascu
JUDECĂTOR 2: Cristina Raicea
JUDECĂTOR 3: Elena Stan
Grefier - -
Pe rol, suluționarea recursurilor declarate de pârâta SC SA B și reclamantul împotriva sentinței nr.5053/26.09.2008 pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurenta pârâtă SC SA B prin avocat, cu delegație de substituire pentru avocat -, lipsind recurentul reclamant.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care, constatându-se cauza în stare de soluționare, s-a acordat cuvântul părților.
Avocat pentru recurenta pârâtă solicită admiterea recursului propriu, modificarea sentinței și respingerea capătului de cerere privind indemnizația de concediere.
Solicită respingerea recursului declarat de reclamant.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin sentința civilă nr. 5053 din 26 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosar nr-, s-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune privind indemnizația de concediere și, în consecință, a respins acest capăt de cerere.
A admis cererea având ca obiect suplimentările salariale corespunzătoare sărbătorilor de Paști, formulată de reclamant, în contradictoriu cu intimata
A obligat pârâta la plata către reclamant drepturile bănești reprezentând suplimentări salariale corespunzătoare sărbătorilor de Paști pentru anii 2005, calculate la nivelul salariului de bază mediu la nivel de societate și indexate în raport de indicele de inflație de la data nașterii dreptului și până la data plății efective, corespunzător activității desfășurate în baza contractului individual de muncă în cadrul unității pârâte.
A fost obligată pârâta către reclamant la plata sumei de 100 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Asupra excepției prescripției dreptului la acțiune invocat de pârâtă privind indemnizația de concediere, instanța a reținut următoarele:
Reclamantul a fost angajat al societății pârâte până la data de 30.11.2005, prestând activitate în cadrul acesteia în baza unui contract individual de muncă.
În art. 283 alin. 1 lit. e Codul Muncii se prevede că,Cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate: în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia".
Indemnizația de concediere este prevăzută printr-o clauză a contractul colectiv de muncă aplicabil ( art. 50) și reprezintă o plată compensatorie, care se acordă o singură dată și numai în cazul încetării contractului individual de muncă, pentru motive ce nu țin de persoana salariatului.
În art. 154 alin. 1 Codul Muncii este definit salariul, care,reprezintă contraprestația muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă", iar în art. 155 Codul Muncii se arată din ce este compus acesta:, Salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri".
Pe de altă parte, Codul Fiscal exclude în mod expres aceste drepturi din categoria veniturilor salariale, în art. 55 alin. 4 lit. fiind prevăzut:,următoarele sume nu sunt incluse în veniturile salariale și nu sunt impozabile, în înțelesul impozitului pe venit: sumele reprezentând plățile compensatorii, calculate pe baza salariilor medii nete pe unitate, primite de persoanele ale căror contracte individuale de muncă au fost desfăcute ca urmare a concedierilor colective".
Ca urmare, indemnizația prevăzută de contractul colectiv de muncă nu reprezintă un drept salarial ( inclus în salariu) și, fiind introdus printr-o clauză a contractului colectiv de muncă, fac aplicabile dispozițiile art. 283 alin. 1 lit. e Codul Muncii.
Reclamantul avea posibilitatea formulării acestei cereri în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului, în speță, data încetării raporturilor de muncă - 30.11.2005.
Raportat la data formulării cererii, 23.04.2008, instanța constatat că termenul legal menționat anterior a fost depășit, motiv pentru care, constatând excepția prescripției dreptului la acțiune întemeiată, instanța a admis-o și a constatat prescris acest drept, cu consecința respingerii acestui capăt de cerere.
Referitor la capătul de cerere privind acordarea suplimentărilor salariale corespunzătoare sărbătorii de Paști, a reținut că potrivit art. 168 al. 1 din Contractul colectiv de muncă la nivelul SA pe anul 2004 cu ocazia sărbătorilor de "Paște și C salariații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe SNP SA. Cu minim 15 zile înainte de fiecare eveniment pentru care se acordă suplimentările vor începe negocierile cu în vederea stabilirii valorii concrete, modalității de acordare, condițiilor, criteriilor și beneficiarilor".
Prin adresa Comisiei Paritare din 18.06.2007 se arata că "părțile semnatare confirmă faptul că în redactarea art. 168 alin. 1 și 2, la momentul negocierilor colective voința comună a părților a fost aceea ca începând cu anul 2003 primele de Paște și de C să fie introduse în salariul de bază al fiecărui angajat .
De asemenea, prin "Nota asupra precizării situației primelor de Paște și C prevăzute în art. 168 din CCM al ", datată 31.08.2007 și semnată de reprezentanți ai patronatului și federației sindicale, se dă o interpretare textului în discuție, "potrivit voinței părților la semnarea contractului".
Potrivit art. 168 al. 1 din Contractul colectiv de muncă la nivelul SA pe anul 2004 "cu ocazia sărbătorilor de Paște și C salariații SNP SA vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale".
Deci voința părților a fost ca aceste prime de Paște și de C să fie materializate sub forma unor suplimentări salariale.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs, la data de 18 noiembrie 2008 și respectiv 25 noiembrie 2008, atât reclamantul, cât și pârâta SC SA - Membru Grup B, criticând-o ca fiind nelegală.
Prin motivele de recurs depuse la aceeași dată, recurentul - reclamant în recursul formulat susținut că în mod greșit a fost respins capătul de cerere privind acordarea indemnizației prevăzută de art.50 alin. 1 din CCM.
Potrivit art. 50 alin. 1 coroborat cu art. 7 alin. 1-3 din CCM, urmare încetării contractului de muncă din motive ce nu au ținut de persoana sa, unitatea trebuia să-i plătească o indemnizație funcție de vechimea în muncă (art.50 alin.1) dat nu i-a acordat decât plățile prevăzute de Planul Social conform art. 50 alin. 4.
Susține că deși s-au depus înscrisuri din care reiese situația de fapt și de drept, instanța a considerat ca nedovedit acest capăt de cerere.
În motivele de recurs, recurenta - pârâtă invocă greșita respingere a excepției prescripției dreptului la acțiune cu motivarea că sub aspectul drepturilor salariale de orice natură sunt incidente dispoz. art. 283 al.1 lit.c, din Codul Muncii, deși suplimentările salariale au fost solicitate în temeiul 2004, 2005, 2006, 2007, astfel că acțiunea este supusă termenului de prescripție de 6 luni.
Cu referire la fondul cauzei, recurenta arată că instanța de fond a interpretat greșit prevederile art. 168 din CCM, precum și nota Comisiei paritare din 31.08.2007, prin raportare la Legea 130/1999 și la dispozițiile Codului muncii.
Soluția instanței de fond este greșită, deoarece în anul 2003, primele de Paști și de C au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat conf. art. 168 al. 2 din CCM, iar această creștere salarială a fost menținută și în anii 2004-2007, așa cum rezultă și din decizia Comisiei Paritare înregistrată 5140/31.08.2007 din care rezultă expres intenția reală a părților semnatare a CCM.
Cu adresa nr. 29119/12.11.2007 s-a făcut dovada evoluției salariului mediu de bază pe în intervalul anilor 2003-2007 și din care rezultă că aceste creșteri salariale nu au făcut obiectul unor negocieri între Patronat și, ci se datorează adăugării lunare a cotei părți din suma rezultată însumând cele 2 prime și împărțite la 12, în acest sens intimații au încasat în fiecare an salarii mai mari decât în anii anteriori, pentru că salariu de bază includea în fiecare an primele de paști și de
Recursul declarat de SC SA este nefondat și se va respinge având în vedere următoarele considerente:
Dreptul la acțiune cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata drepturilor salariale se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.
Prin CCM, la art. 168 s-a prevăzut, că salariații vor beneficia cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C de o suplimentare a drepturilor salariale cu încă un salariu de bază mediu brut pe SA.
Rezultă din modalitatea de redactare a acestui articol din CCM că dreptul suplimentar acordat cu ocazia sărbătorilor de Paști și C este un drept de natură salariară.
Dispoziția cuprinsă în art. 283 lit. e din Codul Muncii reglementează dreptul material la acțiune în cazul neexecutării CCM, ori a unor clauze ale acesteia, altele decât drepturile salariale, întrucât în privința acestora, legiuitorul a dat o reglementate distinctă și anume, aceea cuprinsă la lit. caa celuiași art.- 283 din Codul Muncii.
Nu trebuie omis faptul că tot în Codul Muncii legiuitorul a statuat că dreptul la acțiune cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate, normă cuprinsă în art. 166 al. 1 din Codul Muncii.
CCM pe unitate pentru anul 2004 - 2007 stabilește în cuprinsul art. 168 că, cu ocazia sărbătorilor de Paști și C, angajații SNP SA vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe SNP.
Fiind vorba deci de drepturi salariale,termenul de prescripție este cel de 3 ani, critica recurentei sub acest aspect fiind astfel nefondată.
La alin. 2 al art. 168, se precizează că, pentru anul 2003, suplimentările de la alin.1au fost introduse în salariul deb ază al fiecărui salariat.
Contractele colective de muncă pe unitate negociate și aplicabile la nivelul SNP pe anii 2004-2007 au menținut dispoz. art. 168 al.1.
2 al art. 168 fost însă modificat în formă " în anul 2003 suplimentările salariale de la al. 1 al prezentului articol au fost introduse în salariul deb ază al fiecărui salariat".
Se apreciază că, urmare a acestor modificări ale alin. 2 ale art. 168 din CCM, societatea - recurentă nu a mai acordat intimatului, în cursul anilor 2004-2007, suplimentările salariale prevăzute de al.1 al Art. 168 din CCM.
Coroborând dispoz. art. 168 din CCM pe anul 2004 cu dispoz. art. 168 din CCM pentru anii 2005-2007, Curtea apreciază că părțile semnatare ale la nivelul SNP au înțeles să păstreze pentru salariați beneficiul suplimentărilor salariale prev. de al. 1 art. 168 din CCM, iar în cursul anilor 2004-2007 respectivele suplimentări nu au mai fost introduse în salariul deb ază al fiecărui salariat, așa cum s-a întâmplat pentru anul 2003, nefiind stipulată o clauză în acest sens în CCM.
Prin adresa Comisiei paritare din 18 iunie 2007, se arată că părțile semnatare confirmă faptul că în redactarea art. 168 al. 1 și 2, la momentul negocierii colective, voința comună a părților a fost aceea că începând cu anul 2003, primele de Paști și de C să fie introduse în salariile de bază ale fiecărui angajat, iar prin "Nota asupra precizării situației primelor de Paști și de C prev. în art. 168 din CCM al SA" din data de 31.08.2007 și semnată de reprezentanți ai Patronatului și ai Federației Sindicale se dă o interpretare textului în discuție potrivit voinței părților la semnarea contractului.
Conf. art. 1 al. 1 din Legea 130/1999, CCM este convenția încheiată între patron sau Organizația patronală pe de o parte și salariați reprezentați prin Sindicate ori prin alt mod prevăzut de lege de cealaltă parte, prin care se stabilesc clauze privind condițiile dem uncă, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de muncă.
Art. 31 din Lg.130/1999 dispune că, poate interveni modificarea clauzelor CCM pe parcursul executării lui în condițiile legii, ori de câte ori părțile convin acest lucru, modificări care trebuie comunicate în scris organului la care se păstrează CCM și devin aplicabile de la data înregistrării sau la o dată convenită de părți.
Norma prevăzută de art.31 din Legea 130/1999 este o normă permisivă care dă posibilitatea modificării clauzelor CCM ori de câte ori părțile convin acest lucru cu respectarea formalităților ce trebuiesc îndeplinite, dar numai pe parcursul executării CCM, interpretarea și reformarea conținutului unei clauze urmând să-și producă efecte până la momentul încetării efectelor contractului.
Instanța de fond a apreciat în mod corect că interpretarea clauzei cuprinse în art. 168 al.1 și 2 fin CCM la nivel de unitate s-a realizat după momentul încetării efectelor fiecărui contract colectiv de muncă anual și cu încălcarea dispoz. art. 31 din Legea 130/1999, și astfel nu poate produce efecte care să înlăture conținutul explicit al prevederii.
Chiar dacă Nota Comisiei Paritare ar fi apreciată ca o normă legală de modificare a dispozițiilor CCM, se constată că printr-o astfel de interpretare ulterioară, recurenta recunoaște că suplimentările salariale trebuiau incluse în salariul de bază al salariaților și ulterior anului 2003, însă nu a făcut dovada că aceste drepturi salariale care se raportează la salariul de bază mediu pe SNP au fost achitate salariaților.
Se constată astfel, că instanța de fond a interpretat corect dispoz. art. 168 al. 2 din Contratele colective de muncă pe anii 2004-2007, că voința reală a părților contractante a fost aceea că drepturile prev. la alin. 1 au fost incluse în salariile angajaților doar pentru anul 2003.
Faptul că salariile au avut o evoluție crescătoare nu constituie o dovadă a faptului că acea creștere reprezintă suplimentările salariale respective sau doar creșterea salariului de bază urmare a negocierii, fără acele suplimentări care ar fi trebuit adăugate la creșterea respectivă.
Nici faptul că în carnetul de muncă nu se putea trece includerea respectivelor drepturi în salariul de bază, nu conduce la concluzia că acele suplimentări ar fi fost acordate, așa cum susține recurenta.
Este întemeiat recursul declarat de reclamant, în mod greșit prima instanță respingând capătul de cerere având ca obiect plata indemnizației de concediere,
Dispozițiile art. 283 alin.1 din Codul Muncii reglementează termenele de prescripție pentru formularea cererilor în vederea soluționării unui conflict de muncă, printre acestea fiind cel menționat la lit. c (de 3 ani) - în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator și cel menționat la litera e (de 6 luni), în cazul neexecutării CCM ori a unor clauze ale acestuia.
Pentru a se reține unul din cele două termene de prescripție (3 ani - stabilit de prima instanță sau 6 luni, invocat de recurentă), trebuie clarificată natura juridică a drepturilor solicitate prin acțiune.
Împrejurarea că indemnizația de concediere solicitată de reclamantă a fost prevăzută în CCM, nu conduce, în mod automat, la concluzia că neacordarea sa echivalează cu o neexecutarea contractului de muncă sau a unei clauze a acestuia. Pentru aceasta se au în vedere, pe de o parte, momentul nașterii dreptului de a solicita această indemnizație (după încetarea raporturilor de muncă) și, pe de altă parte, natura juridică a acestei indemnizații ( măsură de protecție socială la care sunt îndreptățiți salariații concediați, pentru motive care nu țin de persoana lor, în vederea atenuării consecințelor concedierii colective).
În acest sens, dispozițiile art. 67 din Codul muncii instituie în favoarea salariaților aflați în această situație, dreptul de a beneficia de măsuri active de combatere a șomajului și de compensații în condițiile prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă, angajatorului revenindu-i o obligație corelativă de a lua măsuri de protecție față de acești angajați, potrivit dispoz. art. 69 lit. b din Codul muncii și art. 78 alin. 3 din CCM la nivel național pe 2005.
Chiar dacă această măsură de protecție este prevăzută și în CCM, ea nu are caracterul unei clauze rezultat al negocierii părților contractante întrucât obligația angajatorului este o obligație legală.
Având în vedere rațiunea pentru care se acordă aceste compensații, la care fac referire dispoz. art. 67 Codul muncii acestei categorii de salariați, rezultă că aceste indemnizații au natura juridică a unor despăgubiri.
În speță, obiectul conflictului individual dintre părți îl constituie neplata indemnizației de concediere pentru motive care nu țin de persoana salariatului, termenul de prescripție pentru formularea unei astfel de acțiuni este de 3 ani, fiind reglementat de dispoz. art. 283 lit. c Codul muncii.
Acestea sunt argumentele pentru care instanța de recurs constată că acțiunea formulată de reclamant nu este prescriptibilă în termenul de 6 luni reglementat de art. 283 alin. 1 litera e din Codul muncii.
Față de cele arătate, se va reține că hotărârea primei instanțe este pronunțată cu aplicarea greșită a legii, astfel încât, în baza art. 312 alin. 5 cod procedură civilă, recursul reclamantului se va admite, se va casa hotărârea Tribunalului Dolj și se va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta SC SA B împotriva sentinței nr.5053/26.09.2008 pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-.
Admite recursul declarat de reclamantul, declarat împotriva aceleași sentințe.
Casează în parte sentința și trimite cauza spre rejudecare pentru soluționarea pe fond a capătului de cerere privind indemnizația de concediere.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 21 Mai 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red. Jud.
3ex/.05.2009
fond:
Președinte:Sorin PascuJudecători:Sorin Pascu, Cristina Raicea, Elena Stan
