Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 364/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA COD OPERATOR 2928
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ
ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 364
Ședința publică din 4 martie 2008
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Mihail Decean
JUDECĂTOR: DR. - -
JUDECĂTOR 2: Carmen Pârvulescu
GREFIER: - -
Pe rol se află judecarea recursului declarat de către pârâta-recurentă C "" SA B împotriva sentinței civile nr.1569/18 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă domnul avocat în reprezentarea reclamantului-intimat și domnul avocat în reprezentarea pârâtei-recurente, cu împuternicire avocațială.
Procedura de citare este îndeplinită legal.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat, se constată procesul în stare de judecată acordându-se cuvântul la dezbateri în fond.
Reprezentantul pârâtei-recurente solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și motivat în scris, modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii reclamantului, arătând că hotărârea primei instanțe este nelegală și netemeinică.
Reprezentantul reclamantului-intimat solicită respingerea recursului declarat de pârâta-recurentă și menținerea ca temeinică și legală a sentinței primei instanțe, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată:
Reclamantul a solicitat în contradictoriu cu pârâta C "" SA B, pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care aceasta din urmă să fie obligată la plata sumei de 11480 lei, reprezentând drepturi salariale restante, conform contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, precum și suma de 983,36 lei reprezentând daune pentru neachitarea la termen a obligațiilor sus-menționate, cu cheltuieli de judecată.
Motivându-și acțiunea, reclamantul a arătat că are calitatea de salariat al SC SA B, funcționând în cadrul de petrol A, de o perioadă de peste 3 ani.
Deși art. 168 alin. 1 din contractul colectiv de muncă pentru anii 2004-2005-2006-2007 încheiat la nivelul între reprezentanții angajatorului și reprezentanții, sindicatul reprezentativ, se prevede că salariații SA beneficiază, cu ocazia sărbătorilor de C și de Paști de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de câte un salariu de bază mediu pe SA, pârâta nu a respectat prevederile contractelor colective de muncă la nivel de unitate și nu și-a îndeplinit obligația de a acorda aceste drepturi salariale cuvenite, fapt care, în opinia sa constituie un prejudiciu, trebuind a fi reparat, în conformitate cu prevederile art. 243 alin.(2) Codul Muncii.
Potrivit adreselor emise de intimată, salariul mediu brut pe anul 2004 fost de 980 lei, salariul mediu brut pe 2005 fost de 1400 lei, salariul mediu brut pe 2006 fost de 1850 lei iar salariul mediu brut pe anul 2007 fost de 2000 lei.
Întrucât Contractul colectiv de muncă este obligatoriu pentru părțile contractante, iar angajatorul nu s-a achitat nici până în prezent de obligația restantă de a plăti salariile suplimentare, a apreciat reclamantul că intimata datorează și daunele solicitate la nivelul dobânzii legale în materie civilă, depunând în acest sens un tabel de calcul al dobânzii legale conform nr.OG 9/2000.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâta a solicitat respingerea acțiunii reclamantului, arătând că încă la începutul anului 2000, între societate și salariații săi s-au purtat negocieri în vederea încheierii unui contract colectiv de muncă la nivel de unitate, iar după intrarea în vigoare a contractului colectiv de muncă, prevederile acestuia s-au aplicat la nivelul întregii societăți, producând efecte față de toți salariații.
A mai arătat că în anul 2003, ca urmare a negocierilor între reprezentanții societății și cei ai sindicatelor, s-a hotărât ca, în conformitate cu art. 168 alin. (1), drepturile salariale de C și de Paști să fie incluse în salariul de bază, iar în anul 2004 textul art. 168 alin. 2 din Contractul colectiv de muncă a fost reflectat într-o manieră identică celei din 2003.
Cu ocazia negocierilor colective din anul 2005, în scopul de a exprima într-o manieră mai clară intenția părților, prevederile contractului colectiv de muncă au fost modificate cu intenția clară de a se prevedea includerea drepturilor salariale mai sus-menționate în salariul de bază și pentru anii următori.
Comisia Paritară, prin decizia nr. 3793 din 18. 06. 2007, informat părțile cu privire la includerea bonusurilor cuvenite fiecărui salariat, atât pentru anul 2003, cât și pentru anii următori, societatea achitând toate drepturile salariale în conformitate cu contractul colectiv de muncă.
De asemenea, s-a mai arătat că sumele au fost greșit calculate, avându-se în vedere că s-a pornit de la salariul mediu brut pe, contrar dispozițiilor art. 168(1) din contractul colectiv de muncă.
Prin aceeași întâmpinare, s-a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune, conform art. 283 (1) Codul Muncii, invederându-se că termenul de prescripție este de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, precum și excepția prematurității acțiunii, în raport cu prevederile contractuale. În legătură cu această din urmă excepție, pârâta a arătat că admițându-se ipotetic că drepturile salariale în discuție nu ar fi fost incluse în sumele deja acordate salariaților, oricum dreptul de a formula acțiunea nu se poate considera născut atâta timp cât nu au avut loc negocierile în baza cărora cuantumul exact al sumelor ar fi trebuit stabilit.
Prin sentința civilă nr.1543 din 18 decembrie 2007, Tribunalul Timișa respins excepția prescripției dreptului material la acțiune și excepția prematurității, ca neîntemeiate; a admis acțiunea civilă formulată, obligând pârâta să acorde reclamantei drepturile salariale restante conform contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, în sumă de 11480 lei, precum și suma de 983,36 lei reprezentând daune pentru neachitarea la termen a obligațiilor sus-menționate.
Pârâta a mai fost obligată și la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 100lei.
Pentru a hotărî astfel Tribunalul a reținut netemeinicia excepției prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâtă, având în vedere că din modalitatea de redactare a contractului colectiv de muncă, rezultă că drepturile suplimentare acordate cu ocazia sărbătorilor de C și de Paști fiind drepturi de natură salarială,sunt prescriptibile în termenul de 3 ani prevăzut de art. 283 lit. c din Codul Muncii, nefiind incidente dispozițiile art. 283 lit. e din Codul Muncii.
În ce privește excepția prematurității s-a reținut că angajatorul nu poate aprecia că acest drept nu s-a născut în absența negocierilor dintre patronat și sindicat, iar lipsa oricăror negocieri asupra cuantumului sumelor și modalității de acordare nu poate nega dreptul salariaților, asumat de părți prin contractele colective de muncă, de a beneficia de aceste suplimentări.
Pe fond, acțiunea a fost constatată întemeiată, reținându-se, în esență, reglementările art. 168(1) din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anul 2004 potrivit cu care"Cu ocazia sărbătorilor de Paști și C, salariații P SA vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe P SA",această dispoziție ce a reprezentat voința părților semnatare, respectiv a intimatului și a reprezentanților salariaților, menținându-se și în continuare pe anii următori.
Din modul de formulare al Comisiei Paritare cu referire la contractele colective de muncă la nivel de unitate pe anii 2003-2006, rezultă că drepturile prevăzute la art. 168 alin. 1 din aceste contracte au fost incluse în salariile angajaților societății pârâte doar pentru anul 2003, căci dacă părțile contractante nu ar fi intenționat să convină acordarea acestor sporuri pe anii următori, pe lângă salariile cuvenite angajaților, nu le-ar mai fi prevăzut la art. 168 alin. 1.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal pârâta SA solicitând modificarea ei în sensul respingerii acțiunii.
Recursul a fost întemeiat în drept pe dispozițiile art. 299 și 3041Cod de procedură civilă, motivele invocate fiind următoarele:
1. greșita respingere a excepției prescripției dreptului la acțiune invocat de recurentă, termenul de prescripție raportat la obiectul judecății fiind de 6 (șase) luni și nu acela general de 3 ani al prescripției extinctive, deoarece nu este vorba de drepturi salariale în sensul definit de Codul Muncii;
2. nemotivarea sentinței, care "nu conține argumente de fapt și de drept", ci doar afirmația "că pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile ce-i reveneau potrivit art.168 alin.1" din Contractul colectiv de muncă; sub acest al doilea punct al motivelor de recurs i se mai impută instanței de fond că sumele pretinse de reclamant i s-au plătit acestuia, ele fiind incluse în salariul de bază, așa cum a stabilit Comisia paritară de rezolvare a litigiilor, cu un astfel de obiect, pe cale amiabilă, ceea ce constituie și o clauză a Contractului colectiv de muncă.
Examinând recursul declarat, prin prisma motivelor invocate, și a dispozițiilor art. 3041Cod procedură civilă, Curtea îl constată neîntemeiat, pentru considerentele ce se vor expune în continuare:
Excepția prescripției dreptului la acțiune a fost corect respinsă, întrucât adaosurile la salariu care fac obiectul acțiunii urmează același regim juridic precum salariul însuși, termenul de prescripție în care astfel de drepturi putând fi pretinse în justiție fiind de 3 ani, și nu de 6 luni (art.155 și art.166 din Codul Muncii ); Dispozițiile art. 283 lit. c Codul Muncii se impun a fi coroborate cu dispozițiile art. 166 Codul Muncii și din interpretarea lor unitară rezultă că ori de câte ori obiectul conflictului de muncă constă în plata unor drepturi salariale, chiar dacă acestea își au izvorul în contractul colectiv de muncă, termenul de prescripție este de trei ani conform art. 283 lit. c Codul Muncii, nefiind incidente dispozițiile art. 283 lit.
Astfel, art. 283(1) lit. c Codul Muncii prevede că cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de trei ani de la data nașterii dreptului la acțiune în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, iar în conformitate cu dispozițiile art. 166 din același act normativ, dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor, se prescrie în termen de trei ani de la data la care drepturile respective erau datorate.
Nici critica referitoare la nemotivarea sentinței nu poate fi primită,din considerentele sentinței reieșind evident argumentarea motivării, în fapt și în drept, cu respectarea prevederilor legale incidente speței.
Cât privește includerea primelor (adaosurilor la salariu) de C și de Paști în salariul de bază, prin convenții colective sau individuale de muncă, aceasta apare ca o încercare de inducere în eroare a salariatului că i se vor plăti și este nelegală, fiindcă o astfel de clauză în contractul colectiv sau și individual de muncă, precum și hotărârea în acest sens a așa-zisei Comisii paritare de rezolvare amiabilă a litigiilor dintre patronat și salariați, încalcă principiul consacrat expres în art. 969 (1) cod civil - potrivit căruia numai Convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, câtă vreme primele în discuție nu sunt menționate ca drepturi salariale distincte în statele de plată, fiind nerespectate astfel dispozițiile art. 155 din Codul Muncii, care face distincție între salariu și adaosurile la acesta. Or, unde legea face expres distincție, nimănui nu i se permite ignorarea unor astfel de prevederi, ele având caracter imperativ.
Deci, plătitorii de salarii au obligația de a trece în statele de plată compo-nentele salariului în mod distinct, după caz, conform distincțiilor făcute de art. 155 al Codului muncii și în cazul oricăror adaosuri la salariu, cum sunt și primele care formează obiectul conflictului de muncă de față, evitând în acest fel nu numai nerespectarea legii, ci și aparența de inducere în eroare a salariatului că salariul de bază i-a crescut; aceasta și pentru că, într-adevăr, conform legii, indemnizațiile, sporurile, precum și orice alte adaosuri la salariul de baza se calculează după anumite criterii și într-un anumit procent raportate la salariul de bază, fiind îndeobște cunoscut că poate fi reglementată legal numai oac reșterii salariului de bază, nu și a celorlalte componente ale salariului.
Pe de altă parte, prin respectarea acestor prevederi legale, în vigoare, la încheierea convențiilor colective și individuale de muncă și prin întocmirea în acest mod legal a statelor de plată sunt respectate și interdicțiile conținute în art. 38 al aceluiași cod de legi, potrivit căruia: Salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege. Orice tranzacție prin care se urmărește renunțarea la drepturile recunoscute de lege salariaților sau limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate.
Așa fiind, se apreciază că sentința recurată este temeinică și legală, nefiind prezent în cauză nici un motiv de recurs, așa încât recursul urmează să fie respins, potrivit cu dispozițiile art. 312 (1) din Codul d e procedură civilă.
Nu s-au cerut cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta - recurentă SC SA B împotriva sentinței civile nr.1569/18.12.2007, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr- în contradictoriu cu reclamantul - intimat .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 4 martie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR 3: Sandovici Vasilica
- - Dr. -. - - -
GREFIER,
- -
Red. /31.03. 2008
Tehnored. / 2 ex./31.03. 2008
Prim inst.: Tribunalul Arad
Jud., jud.
Președinte:Mihail DeceanJudecători:Mihail Decean, Carmen Pârvulescu, Sandovici Vasilica
