Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 3881/2008. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCA
DECIZIE Nr. 3881
Ședința publică de la 30 Mai 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Daniela Vijloi
JUDECĂTOR 2: Mihaela Mitrancă
JUDECĂTOR 3: Sorin Pascu
Grefier: - -
Pe rol, judecarea recursurilor declarate de pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice D, și reclamanții, -, (), (), -, G, împotriva sentinței civile nr. 4702/09.11.2007, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-pârâți Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pentru recurentul-pârât Ministerul Economiei și Finanțelor consilier juridic, lipsă fiind părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință care învederează că pricina este la al III-lea termen de judecată acordat pentru soluționarea incidentului procedural ivit în ședința publică de la 9 mai 2008.
Nemaifiind cereri de formulat și excepții de invocat se acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Consilier juridic pentru recurentul-pârât Ministerul Economiei și Finanțelor pune concluzii de admitere a propriului recurs așa cum a fost formulat și motivat.
CURTEA,
Asupra recursurilor de față.
Tribunalul Dolj prin sentința nr. 4702 de la 09 noiembrie 2007 admis în parte cererea formulată de reclamanți, intervenienta în nume propriu, împotriva pârâților Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală a Finanțelor Publice
A admis excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâții: Ministerul Economiei și Finanțelor Publice și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, privind capetele nr. 1 și 2 din cerere: referitor la acordarea sporului de 30% prevăzut de G nr. 177/2002 și la diferență despăgubiri reprezentând sporul de 30% prevăzut de G nr. 177/2002 și 40% prevăzut de nr.OG24/2004, calculate în minus prin expertizele contabile întocmite în dosarele cu nr. 198/CM/2006 și 2209/CM/2006.
A respins excepția dreptului material la acțiune, excepție invocată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
A admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Direcției Generale a Finanțelor Publice
A obligat pe pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție; Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj să calculeze diferență actualizare a despăgubirilor acordate prin sentințele civile nr. 1496/10.07.2006 și nr. 2111 / 22.11.2006, pronunțate de Tribunalul Dolj în dosarele nr. 198/CM/2006 și 2209/CM/2006, cu indicele de inflație de la data de 30.09.2006 și până la data când au fost achitate despăgubirile respective.
A admis cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor Publice, formulată de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, și în consecință, a obligat chematul în garanție Ministerului Economiei și Finanțelor Publice să vireze la bugetul Ministerului Public fondurile necesare pentru plata diferențelor actualizate a despăgubirilor acordate prin prezenta hotărâre.
Pentru a se pronunța astfel instanța a reținut următoarele:
Reclamanților și intervenienților,procurori, prin sentințele nr. 2111/22 XI 2006 și nr. 1496/10 07 2006, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. 2209/CM/2006, respectiv nr. 198/CM/2006 le-au fost admise în parte acțiunile și au fost obligați pârâții: Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție să achite reclamanților despăgubiri, reprezentând sporul de 30% din indemnizația de încadrare lunară pe perioada 01. 01. 2003 respectiv 27. 01.2003 - 30. 04. 2004 și sporul de 40% din indemnizația de încadrare lunară pe perioada 01. 05.2004 - 31. 03.2006 reactualizate până la data efectuării plății.
Pentru a se pronunța în acest sens, instanța a avut in vedere următoarele considerente:
In ceea ce privește excepția prescripției dreptului reclamanților instanța a reținut că cererea de chemare în judecată a fost formulată la data de 27.01.2006.
Conform art. 283 alin. 1 lit. c Codul muncii termenul de prescripție pentru plata despăgubirilor către salariații este de 3 ani și curge de la data nașterii dreptului la acțiune.
Ca urmare, instanța a constatat că cererea de chemare in judecată a fost formulată cu depășirea termenului legal de prescripție,astfel că a admis excepția și a respins cererea privind obligarea părților la plata despăgubirilor pentru perioada 10.12.2002- 26.01.2003.
Pe fondul cauzei, instanța a constatat următoarele:
Potrivit art. 21 alin 1 din OG nr. 137/2000 " in toate cazurile de discriminare, prevăzute in prezenta ordonanță, persoanele discriminate au dreptul să pretindă despăgubiri proporțional cu prejudiciul suferit,precum și restabilirea situației anterioare, discriminări sau anularea situației create prin discriminare ".
Existenta discriminării (conf. art. 5 alin. 1 și 3 din Codul muncii ) a fost deja constatată prin decizia Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, instituție care are atribuții legale privind constatarea faptelor de discriminare potrivit art. 194lit. c din OG nr. 137/2000.
De altfel,existența discriminării și, implicit,a prejudiciului cauzat magistraților care nu au beneficiat de sporurile respective au fost recunoscute, inegalitatea fiind eliminată prin adoptarea OUG nr. 27/27 04 2006.
Potrivit art. 269 Codul muncii, angajatorul este obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să-l despăgubească pe salariat în care acesta a suferit un prejudiciu material din culpa angajatorului ".
Având în vedere aspectele reținute, instanța a constatat că au fost încălcate dispozițiile art. 6 alin. 2 din Codul Muncii și art. 1 alin. 1 lit. e pct. I din OG nr. 137/2000, iar această încălcare le-a produs reclamanților un prejudiciu cert echivalent cu diferența dintre indemnizația cuvenită în absenta discriminării și indemnizația efectiv plătită, motiv pentru care,în temeiul art. 269 Codul muncii, instanța a admis în parte acțiunea.
Astfel, pârâții au fost obligați să plătească reclamanților despăgubiri reprezentând sporul de 30% din indemnizația de încadrare lunară pe perioada 27. 01.2003-30. 04.2004 și sporul de 40% din indemnizația de încadrare lunară pe perioada 01.05.2004 - 31.03.2006,în cuantumul calculat pentru fiecare reclamant și menționat în raportul de expertiză efectuat în cauză.
Prin prezenta cerere reclamanții au solicitat să le fie acordat sporul de 30% din indemnizația de încadrare lunară pe perioada 23 ianuarie - 01.04.2003 calculată de expertul desemnat în cauză, diferență de drepturi bănești deoarece expertul a calculat în minus, astfel că fiecare reclamant a fost prejudiciat prin primirea unor sume de bani mai mici decât cele cuvenite în mod normal, și ultimul capăt de cerere referitor la actualizarea drepturilor respective de la data pronunțării sentinței 30.09.2006 până la plata efectivă în luna decembrie 2006.
Prin întâmpinarea formulată la data de 31. 08. 2007,pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiovaa invocat excepția " autorității de lucru judecat" deoarece prin sentințele civile nr. 1496/2006 și 2III / 2006 Tribunalul Dolj -Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale -a dispus obligarea pârâților la drepturile precizate anterior - adică sporul de 30% și 40%,neacordându-se și pe perioada 10.12.2002 -ianuarie 2003,iar sumele stabilite prin rapoartele de expertiză contabilă sunt greșite. Dar în cauză sunt întrunite prev.art 166 Cod pr. civilă, raportat la prevederile art. 1200 pct. 4 și 1201 Cod civil. Potrivit art. 1201 cod civil este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți.
Având în vedere și excepția invocată, instanța a analizat mai întâi dacă în cauză sunt întrunite în cauză sunt întrunite prev. art. 1201 Cod civil cu privire la autoritate de lucru judecat.
Conform acestor prevederi " este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este făcută între aceleași părți, făcută de ele și in contra lor în aceeași calitate.
Tribunalul a cercetat dacă cererea de față are același obiect ca și cererile formulate în dosarul nr. 198/CM/2006 și nr. 2209/CM/2006.
In cauza de față reclamanții au solicitat să le fie acordate sporul de 30 % prevăzut de OUG nr. 177/2002 pe perioada 23.01.2003 până la 01.04.2003 primul capăt de cerere.
Capătul nr. 2 de cerere formulată de reclamanți se referă la diferența în plus de drepturilor salariale constând în spor de 30% și 40% calculată de expertiza contabilă extrajudiciară întocmită de exp. față de raportul de expertiză judiciară întocmit de exp..
In dosarul nr.198/CM/2009/CM/2006 reclamanții au solicitat să le fie acordate diferențe de drepturi de natură salarială echivalente cu sporul de 30% de drepturi de natură salarială echivalente cu sporul de 30% conf. Ordinului 11 din OUG nr. 177/2002 de la 10 XII 2002 și până la 25 04 2004, iar de la această dată sporul de 40% conform OUG nr. 24/2004.
Cum prin sentințele nr.1496/10 iulie 2006 și nr. 2111/22 11 2006, instanța s-a pronunțat pe fondul cauzei și a constatat că acțiunea este prescrisă pentru perioada 10. 12. 2002 - 26.01.2003, iar pentru perioada 27.01.200 - 30.04. 2004 acordat reclamanților sporul de 30% prev. de OUG nr. 177/2002.Și pentru perioada 01.05.2004- 31.03.2006, sporul de 40% conform prev.OUG nr. 24/2004 în sume nete calculate de expertiza contabilă.
Instanța a constatat că între obiectul acțiunii de față și obiectul acțiunilor formulate în dosarul nr. 198/CM/2006 și nr.2209/CM/2006 există identitate.
Potrivit principiului puterii lucrului judecat, rezultatul din art. 1201 Cod civil, împiedica nu numai judecarea din nou a unui proces terminat, având același obiect, aceeași cauză și purtat intre aceleași părți chiar cu poziția procesuală inversată, cât și contrazicerilor dintre două hotărâri judecătorești în sensul că drepturile recunoscute unei părți, printr-o hotărâre definitivă să nu fie contrazise printr-o altă hotărâre posterioară, pronunțată într-un alt dosar. Pentru a exista identitate de obiect între două acțiuni, nu este nevoie ca obiectul să fie formulat in același mod, ci este suficient ca din cuprinsul acelor acțiuni să rezulte că scopul final urmărit este același în ambele acțiuni.
Pe cale de consecință, instanța a constatat că scopul final al reclamanților este în acțiunea de față de a obține plata integrală a sporului de 30% respectiv de 40%, prev. de OUG nr. 177/2002 și OUG 24/2004.
Cum puterea de lucru judecat a unei hotărâri este invocată într-un proces ulterior prin intermediu autorității de lucru judecat, atunci când în al doilea proces este între aceleași părți, are același obiect și este întemeiat pe aceeași cauză. In acest caz,autoritatea de lucru judecat reprezintă acel efect al puterii de lucru judecat, care este " exclusivitatea ", care face ca un nou litigiu,între aceleași părți, pentru același obiect și cu aceeași cauză,să nu mai fie cu putință.
Prin urmare, instanța a admis excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor Publice și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova privind capetele nr. 1 și 2 din cerere referitor la acordarea sporului de 30% prev. de OUG nr. - pe perioada 23.01.2003 - 01.04.2003, și la diferența despăgubiri reprezentând spor de 30% prev. de OUG nr. 177/2002 și sporul de 40% prev. de OUG nr. 24/2004, calculate in minus prin expertizele contabile întocmite în dosarul nr. 198/CM/2006 și nr.2209/CM/2006.
A respins excepția dreptului material la acțiune pentru perioada 23.01. 2003 - 01.04.2003, excepție invocată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, având în vedere că instanța s-a pronunțat cu privire la acest capăt pe excepția autorității de lucru judecat.
A admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Direcția Generală a Finanțelor Publice D, deoarece reclamanții au raporturi de muncă cu Ministerul Public, iar drepturile solicitate de acestea se plătesc de ministerul respectiv.
A admis în parte cererea și a obligat pe pârâții Ministerul Public.Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova și Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj să calculeze diferența actualizată a despăgubirilor acordate prin sentințele civile nr. 1497/10.07.2006 și nr.2111/ 22.11.2006 pronunțate de Tribunalul DOLJ în dosarele cu nr. 198/CM/2006 și nr. 2209/CM/2006 cu indicele de inflație de la data de 30.09.2006 și până la data când au fost achitate despăgubirile respective, deoarece prin sentințele respective s-a prevăzut ca sumele nete să fie reactualizate începând cu data pronunțării și până la data plății efective.
A admis cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor Publice formulate de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și în consecință, ta obliga chematul in garanție Ministrul Economiei și Finanțelor să vireze la bugetul Ministerului Public fondurile necesare pentru plata diferențelor actualizate a despăgubirilor acordate prin prezenta hotărâre pentru următoarele considerente:
Potrivit art.118 din Legea nr. 304/2004, privind organizarea judiciară, activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.
Ministerul Finanțelor Publice are atribuții, potrivit art, 19 din această lege, de a dispune măsurile necesare pentru aplicarea politicii fiscal - bugetare, pentru asigurarea echilibrului bugetar și aplicarea politicii financiare a statului, precum și cheltuirea cu eficientă a resurselor financiare.
Potrivit art. 3 alin 1 din HG 208/2005, Ministrul Finanțelor Publice are, în acest sens, următoarele atribuții: elaborează proiectul bugetului de stat, a legii bugetare anuale și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare.
Ca urmare, nici o cheltuială din fondurile publice nu poate fi angajată, ordonanțată și plătită, dacă nu este aprobată potrivit legii și nu are prevederi bugetare.
Ministerul Finanțelor Publice are astfel, obligația de a asigura și vira la bugetul Ministerului Public fondurile necesare pentru plata drepturilor acordate prin prezenta hotărâre, motiv pentru care instanța a admis cererea de chemare în garanție.
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs atât reclamanții, cât și pârâții Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului D și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ICCJ.
Recurenta DGFP Daa rătat, în motivele de recurs, că rolul Ministerului Finanțelor este de a răspunde d elaborarea proiectului de buget de stat, pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite al acestui buget, precum și a proiectelor locale respectând procedura reglementată în legea finanțelor publice și a menționat că această instituție nu trebuie confundată cu Statul Român sau cu bugetul de stat. Mai mult, Ministerul Finanțelor este ordonator principal de credite, pentru subunitățile aflate în subordine, dar nu și pentru instanțele de judecată, Ministerul Justiției, Ministerul Public sau alți ordonatori principali de credite.
A mai arătat recurenta că raporturile de muncă există între reclamanți și instituțiile în care-și desfășoară activitatea, fără ca Ministerul Finanțelor să fie parte, ca subiect de drepturi și obligații.
Ministerul Finanțelor nu poate elabora proiectul de rectificare a bugetului de stat fără să aibă propunerea ordonatorului principal de credite.
În speță calitatea de ordonator principal de credite o are pârâtul Ministerul Public, acestuia revenindu-i obligația legală de a depune diligențele necesare în vederea obținerii creditelor bugetare necesare plății sporurilor de vechime, cu respectarea procedurilor specifice elaborării proiectului legii privind rectificarea bugetului de stat pe anul 2007.
Reclamanții au arătat că urmare unor verificări comparative cu magistrații de la alte parchete au constatat că sumele ce le-au fost recunoscute sunt substanțial mai mici.
Raportul întocmit de expertul contabil a constatat greșeli de calcul în expertiza anterioară, ce au condus la prejudicierea noastră cu sume considerabile, fapt ce ne-a determinat să promovăm acțiune pentru o dezdăunare integrală.
Consideră că interpretarea la care s-a oprit instanța este eronată, obiectul celor trei procese, aflate în discuție fiind indiscutabil distinct căci, creditorul unor obligații izvorâte din răspunderea civilă delictuală - care este cauza unică a litigiului - poate formula oricâte acțiuni n pretenții pentru a-și valorifica dreptul la dezdăunare integrală, neexistând nici o restricție care să impună ca aceasta să se facă într-un singur proces.
Apreciază că noua acțiune are fundamentare nu numai în dispoz. art.998 Cod civil, ci și 992 Cod civil, referitoare la îmbogățirea fără justă cauză, context care evidențiază astfel și o cauză suplimentară ca temei al pretențiilor.
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ICCJ a arătat că instanța de fond a respins în mod greșit excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamanților pentru perioada 23 ianuarie 2003-01 aprilie 2003 invocată de recurent prin întâmpinare, reținând în mod netemeinic că prin apariția HG 232 din 30 martie 2005 s-a întrerupt termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de Decretul 167/1958.
Recurentul a solicitat admiterea excepției prescripției dreptului material la acțiune al reclamanților și respingerea acțiunii pentru perioada 23 ianuarie 2003-01 aprilie 2003 ca prescrisă.
A arătat recurentul că instanța de fond a dispus în mod nelegal plata drepturilor bănești solicitate, actualizate cu indicele de inflație, în situația în care Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ICCJ ca instituție bugetară, nu poate să înscrie în bugetul propriu nici o plată fără bază legală pentru respectiva cheltuială.
Analizând sentința prin prisma motivelor de recurs invocate,a actelor și lucrărilor dosarului,precum și în raport de dispozițiile legale incidente în cauză,Curtea constată și reține următoarele:
Recursul formulat de recurenți este nefondat.
Art.1201 Cod civil prevede că este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are același obiect,este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți,făcută de ele și în contra lor în aceeași calitate.
În consecință,pentru a fi întemeiată excepția autorității de lucru judecat trebuie să existe triplă identitate:același obiect,aceeași cauză și aceleași părți.
Aceste condiții sunt îndeplinite în cauza de față deoarece reclamanții au solicitat anterior plate sporului de 30%,40% pentru perioada 01 01 2003-31 03 2006 iar prin sentințele nr.2111/22 11 2006 și nr.1496/10 07 2006 Tribunalul Dolja admis acțiunile și a obligat pârâții Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj,Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție să achite reclamanților sporul de 30 % din indemnizația de încadrare brută pentru perioada 01 01 2003-30 04 2004 și sporul de 40 % pentru perioada 01 05 2004-31 03 2006 menționând și sumele cuvenite fiecărui reclamant care au rezultat din calculul efectuat de expertul desemnat în cauză,reactualizate până la data efectuării plății.
Între acțiunea de față și cele formulate anterior și soluționate prin sentințele nr. 2111/22 11 2006 și nr.1496/10 07 2006 de către Tribunalul Dolj există tripla identitatea prevăzută de art.1201 Cod civil respectiv identitate de cauză,obiect,părți.
Prezenta acțiune are același obiect cu cele anterioare respectiv plata sporului de 30,40 % pentru o anumită perioadă în care s-au aflat în vigoare dispozițiile care au reglementat acest spor doar pentru o anumită categorie profesională și au dat naștere la o situație discriminatorie în cadrul aceleiași categorii profesionale.
Sentințele nr. 2111/22 11 2006 și nr.1496/10 07 2006 pronunțate de către Tribunalul Dolj și prin care s-au stabilit sumele cuvenite reclamanților au rămas irevocabile,recursul formulat de pârâți fiind respins,astfel că sumele stabilite de instanță reprezentând sporul de 30%,40 % nu mai pot fi reanalizate într-o hotărâre ulterioară,dată într-un alt proces.
În consecință susținerea recurenților că obiectul prezentei este distinct deoarece în celelalte acțiuni nu au solicitat o anumită sumă și nu și-au delimitat cert pretențiile ci au solicitat obligarea pârâților la plata unor sume stabilite de instanță pe baza probatoriilor este nefondată deoarece există identitate de obiect între aceste cereri chiar dacă obiectul a fost formulat diferit fiindcă scopul urmărit de reclamanți este același,în realitate punându-se aceeași problemă a plății sumelor reprezentând sporul de 30%,40% cuvenit reclamanților pentru perioada 01 01 2003-31 03 2006 și care a fost soluționată irevocabil în cadrul celorlalte două procese.
Chiar dacă reclamanții în celelalte acțiuni nu au solicitat o sumă certă,aceasta a fost determinată de instanță pe baza expertizei contabile efectuate în cauză, astfel că modul de formulare a obiectului cererii nu este de natură să conducă la concluzia că este și diferit.
Eventualele erori de calcul puteau fi remediate prin formularea căii de atac a recursului și nu prin formularea unei noi acțiuni cu același obiect.
Recursul formulat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este de asemenea nefondat.
Instanța de fond în mod corect a reținut că este întemeiată excepția autorității de lucru deoarece problema privind sumele aferente sporului de 30%,40 % cuvenite pentru perioada 23 01 2003-01 04 2003 fost soluționată în mod irevocabil prin sentințele nr. 2111/22 11 2006 și nr.1496/10 07 2006 pronunțate de către Tribunalul Dolj, deoarece,fiind vorba de o excepție de fond,produce efectele unei apărări de fond și odată admisă paralizează posibilitatea formulării unei noi cereri.
Cu privire la celălalt motiv de recurs referitor la actualizarea sumelor reprezentând sporul de 30%,40%,Curtea constată că nu este fondat deoarece fiind vorba de răspundere delictuală,prejudiciul produs trebuie reparat în totalitate,inclusiv pe cel suferit ca urmare a devalorizării monedei naționale.
Susținerile că aceste sume nu au fost incluse în buget și astfel că nu pot fi achitate nu sunt fondate deoarece pârâtul,chiar dacă este instituție publică, nu beneficiază de tratament diferit în ceea ce privește repararea prejudiciului suferit de reclamanți iar în calitate de debitor, trebuia să facă demersurile necesare pentru a achita sumele corespunzătoare sporului de 30%,40 %.
Mai mult, art. 2 din OG.nr.22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, instituie o obligație în sarcina ordonatorilor principali de credite în sensul că au obligația să dispună toate măsurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, în condițiile legii, pentru asigurarea în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii.
Recurentul nu a făcut dovada că,în calitate de ordonator principal de credite, a luat măsuri pentru ca aceste sume să fie introduse în buget iar achitarea sumelor să fie făcută la timp.
Datorită faptului că sumele stabilite în titluri executorii au fost achitate cu întârziere,reclamanții au suferit un prejudiciu datorat devalorizării monedei naționale pe care debitorul este obligat să-l acopere în respectarea principiului reparării integrale.
În consecință, instanța de fond în mod corect a obligat pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție la plata sumelor stabilite prin titluri executorii,actualizate.
Pentru aceste aspecte,Curtea urmează să respingă recursul formulat de recurenți și de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Recursul formulat de chematul în garanție este fondat pentru următoarele considerente:
Conform art. 60 alin.1 Cod procedură civilă, partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul când ar cădea în pretenții, cu o cerere în garanție sau în despăgubiri.
Astfel pentru a fi întemeiată o cerere de chemare în garanție trebuie să existe în sarcina garantului o obligație de garanție legală sau convențională.
Această condiție nu este îndeplinită în cauza de față deoarece pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor nu datorează garanție pârâtului Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,ambii fiind ordonatori principali de credite.
Art.2 din OG nr.22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, instituie o obligație în sarcina ordonatorilor principali de credite în sensul că au obligația să dispună toate măsurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, în condițiile legii, pentru asigurarea în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii.
În speță, calitatea de ordonator principal de credite o are pârâtul Ministerul Public iar chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor are atribuții în elaborarea bugetului de stat și în rectificare acestuia dar pe baza propunerilor ordonatorilor principali de credite în conformitate cu art.34 din Legea nr.500/2002 care prevede că ordonatorii principali de credite au obligația ca până la data de 15 iulie a fiecărui an să depună la Ministerul Finanțelor Publice propunerile pentru proiectul de buget și anexele la acesta, pentru anul bugetar următor, cu încadrarea în limitele de cheltuieli, și estimările pentru următorii 3 ani, comunicate potrivit art. 33, însoțite de documentații și fundamentări detaliate.
Într-adevăr,art. 19 alin.1 lit.a din Legea nr.500/2002 prevede că, în domeniul finanțelor publice, Ministerul Finanțelor Publice coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar respectiv pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție ar în lipsa unei propuneri de introducere în buget din partea ordonatorului principal de credite,nu se poate prezuma culpa viitoare a Ministerului Economiei și Finanțelor cu privire la virarea acestor sume.
Față de aceste aspecte,Curtea va admite recursul în conformitate cu art.312 alin.3 Cod procedură civilă raportat la art.304 pct.9 Cod procedură civilă,va modifica în parte sentința în sensul că va respinge cererea de chemare în garanție formulată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Casație.
Va menține restul dispozițiilor sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și reclamanții, -, (), (), -, G, împotriva sentinței civile nr. 4702/09.11.2007, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-pârâți Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, având ca obiect drepturi bănești.
Admite recursul formulat de Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice
Modifică în parte sentința în sensul că respinge cererea de chemare în garanție.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 30 mai 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - |
Red.jud.-
4 ex/AS/30 06 2008
Președinte:Daniela VijloiJudecători:Daniela Vijloi, Mihaela Mitrancă, Sorin Pascu
