Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 390/2008. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

PRECUM ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND

CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR. 390/CM

Ședința publică din data de 9 mai 2008

Complet specializat pentru cauze privind

conflicte de muncă și asigurări sociale

PREȘEDINTE: Eleonora Spiridon

JUDECĂTORI: Eleonora Spiridon, Vanghelița Tase Costea Monica

- - -

Grefier - - -

S-a luat în examinare recursul civil formulat de pârâtaSC SA - GRUP, cu sediul în B, Calea nr. 239, sector, 1, împotriva sentinței civile nr.2052 din 16 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant, domiciliat în comuna, sat, județul C, având ca obiect conflict de muncă - drepturi bănești (drepturi salariale suplimentare corespunzătoare sărbătorilor de Paști și C).

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru intimat reclamant av., în baza împuternicirii avocațiale seria - nr.12881/6.05.2008

Procedura este legal îndeplinită în conformitate cu dispozițiile art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că, recursul a fost declarat la data de 29.02.2008, dovada de comunicare a sentinței civile nr.2052/16.11.2007 pronunțată de Tribunalul Constanța (aflată la fila 101 dosar fond) a fost emisă la data de 14.02.2008, datiera aplicată de poștă este 21.01.2008, iar ștampila poștei 21.02.2008. Recursul este motivat și scutit de plata taxei judiciare de timbru.

Analizând dovada de comunicare a hotărârii pronunțată de instanța de fond aflată la fila 101 (dosar fond), instanța constată că din eroare pe dovada de comunicare s-a aplicat datiera de 21.01.2008, iar ștampila poștei 21.02.2008, atâta timp cât dovada a fost emisă de instanță la 14.02.2008 și pune în discuție termenul de declarare a recursului.

Apărătorul intimatului reclamant, referitor la termenul de declarare a recursului, arată că lasă la aprecierea instanței.

Instanța având în vedere că din eroare pe dovada de comunicare s-a aplicat datiera de 21.01.2008, față de data comunicării prin poștă respectiv 21.02.2008, apreciază că recursul a fost declarat în termenul legal.

Deasemeni, la data de 8 mai 2008, prin serviciul registratură, recurenta pârâtă a depus concluzii scrise însoțite de un set de înscrisuri, respectiv raportul de expertiză contabilă extrajudiciară întocmit de expert contabil judiciar, adresa nr. 3793 din 18 iunie 2007 emisă de Comisia Paritară din cadrul SC SA, Nota nr. 5140 din 31 august 2007 întocmită de Comisia Paritară SA cu privire la situația primelor de Paști și C prevăzute în art. 168 din contractul colectiv de muncă al SA, adresa nr. 54199 din 15 noiembrie 1993 emisă de Ministerul Muncii și Protecției Sociale, adresa nr. 53948 din 12 august 1992 emisă de Ministerul Muncii și Protecției Sociale, după care:

Apărătorul intimatului reclamant depune întâmpinare la recurs, redactată într-un singur exemplar. Totodată, arată că nu are alte acte de depus sau cereri noi de formulat, apreciind cauza în stare de judecată.

Instanța luând act că nu mai sunt înscrisuri noi de depus sau cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.

Apărătorul intimatului reclamant, având cuvântul asupra recursului învederează că hotărârea pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică, atât în ce privește soluția pronunțată în referire la excepția prematurității formulării cererii de chemare în judecată și excepția prescrierii dreptului la acțiune, precum și soluția pronunțată pe fondul cauzei.

Solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii recurate ca fiind legală și temeinică, la pronunțarea hotărârii instanța urmând să aibă în vedere apărările formulate pe calea întâmpinării depuse la dosar. Totodată solicită obligarea recurentei pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

Instanța rămâne în pronunțare asupra recursului.

CURTEA

Asupra recursului civil de față;

Reclamantul - a chemat în judecată pârâta SC SA B, pentru ca în contradictoriu cu aceasta și prin hotărâre judecătorească să fie obligată la plata drepturilor salariale cuvenite și neacordate, constând în suplimentări salariale ocazionate de sărbătorile de Paști și C în perioada în care a activat în cadrul societății, actualizate cu rata inflației.

În motivarea acțiunii reclamantul a învederat instanței faptul că, a fost salariata societății pârâte, conform mențiunilor din carnetul de muncă. Pe lângă salariul de bază pentru munca prestată, salariatul urma să beneficieze de toate drepturile recunoscute prin contractul colectiv de muncă, respectiv art. III alin. 3. În contractul colectiv de muncă există o prevedere expresă în sensul că, salariații vor beneficia cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C, de o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu din partea unității pârâte.

Deși aceste prevederi s-au regăsit în contractele colective de muncă, aceste drepturi suplimentare nu i-au fost acordate reclamantei pentru sărbătorile de Paști din anii 2005, 2006, 2007 iar pentru C din anii 2004, 2005, 2006.

A mai arătat reclamantul că neplata acestor drepturi impune reactualizarea cu coeficientul de inflație pentru perioada menționată.

Tribunalul Constanța, prin sentința civilă nr.2052 din 16 noiembrie 2007 respins ca nefondată excepția prescripției dreptului la acțiune.

A admis acțiunea reclamantei și a obligat societatea pârâtă SC SA, la plata către reclamant a sumei de 6.508,25 lei drepturi salariale neachitate și reactualizate cu rata inflației.

A fost obligată pârâta către reclamant la 300 lei cheltuieli de judecată.

Pronunțând această hotărâre, instanța de fond a reținut cu privire la excepția prescrierii dreptului la acțiune faptul că, în cauză de față, au aplicabilitate dispozițiile art. 283 alin. 1 lit. c din Codul muncii și nu art. 283 alin. 1 lit. e din același cod, care se referă la neexecutarea altor clauze prevăzute în contractul colectiv de muncă.

În legătură cu fondul cauzei, Tribunalul Constanțaa reținut că aceste suplimentări salariale solicitate de reclamantă trebuiau achitate distinct, ele fiind prevăzute în contractul colectiv de muncă iar interpretarea și reformarea conținutului unei clauze urmează să își producă efectele până în momentul încetării efectelor contractului.

Referitor la prematuritatea acțiunii invocate de pârâtă, instanța de fond a reținut în legătură cu acest aspect faptul că angajatorul nu poate aprecia că acest drept nu s-a născut în absența negocierilor dintre patronat și sindicat. Lipsa oricăror negocieri asupra cuantumului sumelor și achitarea acestora nu poate nega dreptul salariaților asumat de părți prin contractele colective de muncă.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs pârâta SC SA - Membru Grup.

În motivele de recurs, recurenta învederează că excepția prematurității acțiunii în mod greșit a fost respinsă de către instanța de fond.

De asemenea, în mod nelegal a fost respinsă excepția prescrierii dreptului la acțiune întrucât obiectul prezentei acțiuni îl constituie drepturile suplimentare salariale solicitate, acțiunea este prescriptibilă și, drept urmare, trebuia respinsă - termenul de 6 luni avea aplicabilitate în cauză de față.

Recurenta mai arată că, aceste drepturi salariale nu sunt datorate, întrucât au fost incluse în salariul de bază.

Examinând criticile formulate, Curtea reține următoarele:

1. În referire la excepția prematurității cererii de chemare în judecată, Tribunalul, a clarificat-o, reținând în mod justificat că în lipsa negocierilor asupra cuantumului sumelor și modalității de acordare, nu se poate nega dreptul salariaților asumat de părți prin contractele colective de muncă.

A judeca în sens contrar ar echivala cu îngrădirea accesului la justiție pentru garantarea și obținerea unor drepturi conferite prin contract.

2. O altă critică vizează modalitatea de soluționare a excepției prescripției dreptului la acțiune.

Pentru soluționarea judicioasă a acestui motiv de recurs se impune, cu prioritate, clasificarea teoretică a noțiunii de "salariu".

Conform Codului muncii, salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile precum și alte adaosuri (art. 155 Codul muncii ).

Prin contractul colectiv de muncă, la art. 168, s-a prevăzut că salariații vor beneficia cu ocazia sărbătorilor de Paști și C de o suplimentare a drepturilor salariale a drepturilor salariale cu încă un salariu de bază mediu brut pe SA.

Rezultă, fără putință de tăgadă, din modalitatea de redactare a acestui articol din contractul colectiv de muncă, că dreptul suplimentar acordat cu ocazia sărbătorilor de Paști și C este un drept de natură salarială.

Dispoziția cuprinsă în art. 283 lit. e Codul muncii reglementează dreptul material la acțiune în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia, altele decât drepturile salariale, întrucât în privința acestora legiuitorul a dat o reglementare distinctă și anume aceea cuprinsă la lit. c al aceluiași art. 283 Codul muncii.

Nu trebuie omis faptul că tot în Codul muncii legiuitorul a statuat că "dreptul la acțiune cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective era datorate", normă cuprinsă în art. 166 alin. 1 Codul muncii.

Regulile care guvernează prescripția în materia drepturilor salariale sunt dispozițiile art. 283 alin. 1 lit. c Codul muncii, în conformitate cu care cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune.

În cauză, se pretind drepturi salariale reprezentând suplimentări salariale de Paști și de C începând cu decembrie 2004, astfel că, față de momentul depunerii acțiunii - octombrie 2007 - acestea se încadrează în termenul de 3 ani prevăzut de dispozițiile art. 283 alin. 1 lit. c Codul muncii.

3. O ultimă critică vizează modalitatea de soluționare pe fond a pretenției deduse judecății.

Izvorul pretenției îl reprezintă dispozițiile art. 168 din contractul colectiv de muncă care dispune:

(1) Cu ocazia sărbătorilor de Paști și C salariații SA vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe SA. Cu minimum 15 zile înainte de fiecare eveniment pentru care se acordă suplimentările vor începe negocierile cu în vederea stabilirii valorii concrete, modalității de acordare, condițiilor, criteriilor și beneficiarilor.

(2) În anul 2003 suplimentările salariale de la alineatul (1) al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat".

Această dispoziție a fost cuprinsă în contractul colectiv de muncă din anii 2004, 2005 și 2006, la dosarul Tribunalului fiind depuse extrasele din aceste contracte, care fac dovada dreptului pretins.

Dispoziția cuprinsă în alin. 2 al art. 168 din contractul colectiv de muncă nu poate avea decât o singură interpretare și anume că numai pentru anul 2003 aceste suplimente au fost incluse în salariu, nu și pentru ceilalți ani.

Rațiunea unei asemenea prevederi explicite este determinată de intenția comună a semnatarilor de a preîntâmpina pretinderea nejustificată a acestor sume aferente anului 2003, acestea nemaifiind datorate întrucât au fost incluse în salariu.

Argumentația folosită de instanța de fond este conformă cu intenția comună a părților semnatare ale contractului colectiv de muncă.

Împrejurarea că în anul 2007 Comisia paritară Federația sindicală și au convenit să aducă o altă interpretare art. 168 alin. 1 și 2 nu are nicio semnificație juridică întrucât orice modificare a contractului colectiv de muncă se poate face cu respectarea aceleiași proceduri ca la încheierea contractul colectiv de muncă.

O asemenea obligație rezultă din dispozițiile art. 31 din Legea nr. 130/1996.

Pe de altă parte, nu a fost adus în fața instanței niciun litigiu având drept scop interpretarea și, pe cale de consecință, modificarea art. 168 alin. 1 și 2 din contractul colectiv de muncă în discuție, toate aceste demersuri fiind invocate pe cale de apărare prin întâmpinare în fața Tribunalului.

Pe cale de consecință, Curtea, găsind toate criticile neîntemeiate, va respinge recursul ca nefondat în baza art. 312 Cod procedură civilă, însușindu-și totodată motivarea instanței de fond.

În baza art.274 cod pr.civilă va fi obligat recurentul la 200 lei cheltuieli de judecată către intimata reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul civil formulat de pârâtaSC SA - GRUP, cu sediul în B, Calea nr. 239, sector, 1, împotriva sentinței civile nr. 2052 din 16 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant, domiciliat în comuna, sat, județul

Obligă recurenta la 200 lei cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 9 mai 2008.

Președinte, JUDECĂTORI: Eleonora Spiridon, Vanghelița Tase Costea Monica

- - - -

- -

Grefier,

- -

Jud.fond: /

Red.dec.Jud.-/2ex.

Tehnored./12.05.2008

Președinte:Eleonora Spiridon
Judecători:Eleonora Spiridon, Vanghelița Tase Costea Monica

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 390/2008. Curtea de Apel Constanta