Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 406/2008. Curtea de Apel Suceava

osar nr- - Drepturi bănești -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA NR. 406

Ședința publică din 15 aprilie 2008

PREȘEDINTE: Bârsescu Nicolae

JUDECĂTOR 2: Pungă Titus

JUDECĂTOR 3: Andrianu Virgil

Grefier - -

Pe rol se află judecarea recursului declarat de Municipiul V D, prin primar, Consiliul local V D, județul S, împotriva sentinței nr. 97 din 10 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul Suceava - secția civilă (dosar nr-).

La apelul nominal s-a prezentat consilier juridic, pentru Sindicatul Județean de Învățământ " " S, lipsă fiind reprezentantul recurentului, reprezentanții pârâților intimați Grădinița cu Program Normal nr. 4 "Căsuța " V D și Inspectoratul Școlar Județean S, precum și reclamanții intimați:, și.

Procedura este completă.

S-a făcut referatul cauzei, după care instanța, constatând că recursul se află în stare de judecată, a acordat cuvântul la dezbateri.

Consilier juridic, pentru Sindicatul Județean de Învățământ S, a solicitat respingerea recursului - ca nefondat - și menținerea sentinței pronunțată de Tribunalul Suceava, ca fiind legală și temeinică, precizând că, potrivit Legii nr. 374/2001, consiliile locale au calitate procesuală pasivă, fiind ordonatori principali de credite.

Declarând dezbaterile închise, după deliberare,

CURTEA,

Asupra recursului de față, constată:

Prin cererea adresată Tribunalului Suceava și înregistrată sub nr. 7530/86/19.12.2007, reclamanții, și au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Grădinița cu Program Normal nr. 4 "Căsuța " V D, Consiliul local, Primăria V D și Inspectoratul Școlar al Județului S, obligarea pârâților la plata drepturilor salariale neacordate, reprezentând contravaloarea tranșelor suplimentare care se acordă la 30, 35 și peste 40 de ani de activitate în învățământ pe perioada 18.12.2004 - 18.12.2007, actualizată în funcție de rata inflației la data plății și obligarea pârâtei unitatea de învățământ să asigure plata tranșelor suplimentare care se acordă la 30, 35 și peste 40 de ani de activitate în învățământ.

În motivare, reclamanții au arătat că sunt salariați ai Grădiniței cu Program Normal nr. 4 "Căsuța " V D, respectiv ai Inspectoratului Școlar al Județului S, cu vechimea totală în învățământ de peste 30 de ani și conform art. 50 alin. 1 și 2 din Statutul personalului didactic din învățământul preuniversitar beneficiază de tranșe suplimentare de vechime.

În continuare, au arătat că, deși Statutul este în vigoare din anul 1997 și nici un alt act normativ nu a modificat acest articol, angajatorul nu a considerat necesară și nici obligatorie aplicarea lui.

Pârâta Primăria orașului V D, prin întâmpinare, a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, motivat de faptul că nu gestionează sumele de bani pretinse, instituția fiind intermediară în acordarea drepturilor salariale cuvenite personalului didactic.

Tribunalul Suceava - secția civilă, prin sentința nr. 97 din 10 ianuarie 2008, respins excepția lipsei calității procesuale pasive.

A admis acțiunea formulată de reclamanții, și, reprezentați legal de Sindicatul Județean de Învățământ " " S, în contradictoriu cu pârâții Grădinița cu program Normal nr. 4 "Căsuța " V D", Consiliul local, Primăria V D și Inspectoratul Școlar al Județului

A obligat pârâții la plata drepturilor salariale neacordate, reprezentând contravaloarea tranșelor suplimentare care se acordă la 30, 35 și peste 40 de ani de activitate în învățământ pe perioada 18.12.2004 - 18.12.2007, actualizată în funcție de rata inflației la data plății

A obligat pârâta unitatea de învățământ să asigure plata tranșelor suplimentare care se acordă la 30, 35 și 40 de ani de activitate în învățământ.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Municipiul V D - prin primar, Consiliul local V D, susținând că, consiliul local și primăria nu au competența stabilirii salariilor cadrelor didactice, aceasta realizându-se, potrivit legii, de către inspectoratele școlare județene.

Mai critică sentința, deoarece prima instanță n-a individualizat cuantumul diferențelor salariale, existând suspiciunea de a se fi acordat mai mult decât s-a cerut.

Examinând actele și lucrările aflate la dosarul cauzei, curtea reține că recursul este nefondat.

Prima instanță n-a acordat mai mult decât s-a cerut. De asemenea, hotărârea pronunțată nu este lipsită de temei legal și nici n-a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Pârâtul recurent are calitate procesuală pasivă după cum, în mod corect, a argumentat pe larg prima instanță.

Potrivit art. 7 alin. 3 din Legea învățământului nr. 84/1995, învățământul de stat este finanțat de la bugetul de stat și de la bugetele locale.

Fondurile destinate învățământului sunt nominalizate distinct în aceste bugete.

Deosebit, potrivit art. 14 alin. 5 din Legea nr. 485/2006 și primarilor le revin atribuții cu privire la repartizarea sumelor defalcate, destinate cheltuielilor instituțiilor de învățământ preuniversitar.

Termenul de formulare a cererilor este de 3 ani (art. 283 din Codul muncii ). . acestuia se circumscrie exercitarea acțiunii.

Individualizarea creanței constituie o fază care ține de executarea silită, nicidecum un motiv temeinic de recurs.

Pe fond, din examinarea adeverințelor depuse la dosar reiese că reclamanții au o activitate în învățământ de peste 30, 35 și/sau 40 de ani, astfel ei se încadrează în prevederile art. 50 alin. 1 din Legea nr. 128/10997, cu modificările ulterioare, privind statutul personalului didactic.

Cum criticile nu sunt justificate;

Văzând și art. 3041. pr. civ.;

Constatând nefondat recursul pârâtului, în temeiul art. 312 din același cod, urmează să fie respins.

Pentru aceste motive,

În numele Legii,

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Municipiul V D - prin primar, Consiliul local V, județul S, împotriva sentinței nr. 97 din 10 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul Suceava - secția civilă (dosar nr-).

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 15 aprilie 2008.

Președinte, Judecători, Grefier,

Red.

Tehnored.

Ex. 2

Jud.fond:;

06.05.2008

Președinte:Bârsescu Nicolae
Judecători:Bârsescu Nicolae, Pungă Titus, Andrianu Virgil

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 406/2008. Curtea de Apel Suceava