Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 4191/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
- ROMANIA -
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
DOSAR NR-
Format vechi nr.3304/2009
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr.4191/
Ședința publică din data de 09 iunie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Petre Magdalena
JUDECĂTOR 2: Bodea Adela Cosmina
JUDECĂTOR 3: Ilie
GREFIER
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de către recurenta-pârâtă SC SA - Membru Grup împotriva încheierii de ședință din data de 27.04.2009 pronunțate de către Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale și contencios Administrativ Fiscal - Complet Specializat pentru Litigii de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-reclamantă - având ca obiect "drepturi bănești".
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurenta-pârâtă SC SA - Membru Grup reprezentată prin d-na avocat cu împuternicire avocațială de reprezentare atașată la fila 5 dosar recurs emisă în baza contractului de asistență juridică nr.- din 02.12.2008 cât și de către d-nul avocat Al. cu împuternicire avocațială de reprezentare juridică atașată la fila 6 dosar recurs emisă în baza contractului de asistență juridică nr.-/2009, lipsind intimata-reclamantă .
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Recurenta-pârâtă SC "" SA prin avocat d-na arată că nu mai are cereri, chestiuni prealabile de formulat, excepții de invocat sau înscrisuri noi de atașat.
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă părții recurente cuvântul în susținerea motivelor de recurs formulate în cauză.
Recurenta-pârâtă SC "" SA prin avocat d-na solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și motivat în scris, modificarea în tot a încheierii de ședință recurate, în sensul admiterii cererii de sesizare a Curții Constituționale cu privire la excepția de neconstituționalitate invocată și suspendării prezentei cauze până la soluționarea excepției de neconstituționalitate.
Curtea declară închise dezbaterile potrivit dispozițiilor art. 150 Cod proc. civ. și reține cauza spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată inițial la data de 10.09.2007 pe rolul Tribunalului Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, Contencios Administrativ și Fiscal sub nr-, reclamanta a chemat în judecată pârâta SC SA, solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 5630 lei reprezentând drepturi salariale cuvenite și neacordate, precum și sumei de 630 lei reprezentând daune pentru neachitarea la termen a obligațiilor.
La data de 16.12.2008, pricina a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, Contencios Administrativ și Fiscal pentru rejudecarea fondului sub nr. de dosar -.
Prin încheierea din data de 27.04.2009, Tribunalul Teleormana respins cererea pârâtei de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.298 alin.2 ultima liniuță Codul muncii, ca fiind inadmisibilă.
Pentru a se pronunța în acest fel, prima instanță a reținut că natura juridică a cauzei este de dreptul muncii, iar art.284 alin.2 Codul muncii prevede că, în conflictele de muncă, cererile sunt adresate instanței competente în a cărei circumscripție își au domiciliul, reședința sau, după caz, sediul reclamantul. Norma cuprinsă în art.72 din Legea nr.168/1999 care stabilea competența în favoarea instanței de la sediul unității a fost abrogată în temeiul dispozițiilor art.298 alin.2 ultima liniuță coroborate cu art.284 alin.2 Codul muncii.
S-a considerat că nu este îndeplinită una din condițiile de admisibilitate prevăzute de art.29 din Legea nr.47/1992 republicată pentru sesizarea Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate, respectiv condiția ca soluționarea cauzei să depindă de dispoziția legală criticată.
Astfel, critica de neconstituționalitate a dispozițiilor art.298 alin.2 ultima liniuță din Codul muncii privește exclusiv împrejurarea că acestea nu pot modifica prevederile referitoare la competența teritorială cuprinsă în Legea nr.168/1999, aceasta fiind o lege specială.
Deoarece dreptul dedus judecății nu este guvernat de normele de competență, modul de soluționare al excepției de necompetență materială nu aduce atingere soluționării fondului cauzei. În plus, prin invocarea excepției nu se critică prevederea legală, ci se pune în discuție modul de aplicare în timp a unor norme de lege, precum și raportul dintre legea specială și dreptul comun în materia dreptului muncii, ceea ce este altceva decât constituționalitatea sa, decurgând din conformitatea cu dispozițiile constituționale.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs la data de 04.05.2009 pârâta SC SA, înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale la data de 15.05.2009, sub nr-.
Prin motivele de recurs formulate recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a încheierii atacate, în sensul admiterii cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată și suspendarea cauzei până la soluționarea acestei excepții.
Susține recurenta-pârâtă că au fost încălcate dispozițiile art.29 din Legea nr.47/1992, excepția de neconstituționalitate fiind soluționată pe fondul său, iar nu pe aspectul condițiilor de admisibilitate impuse de lege.
În ceea ce privește admisibilitatea și temeinicia excepției invocate, se arată că sunt îndeplinite toate condițiile de admisibilitate prevăzute de art.29 din Legea nr.47/1992, în sensul că excepția a fost invocată în fața unei instanțe judecătorești, are ca obiect o prevedere legală cuprinsă în lege, are în vedere prevederi legale ce nu au mai fost declarate neconstituționale anterior și are ca obiect prevederi legale în strânsă legătură cu soluționarea cauzei.
Cât privește excepția propriu-zisă, se arată că norma cuprinsă în art.298 alin.2 ultima liniuță Codul muncii, contravine dispozițiilor cuprinse în art.1 al.4, art.1 al.5, art.73 al.3 și art.79 al.1 din Constituție.
Examinând motivele de recurs față de hotărârea recurată și probele administrate în cauză, cercetând pricina sub toate aspectele după cum dispune art.3041Cod pr.civilă, Curtea constată recursul nefondat pentru următoarele considerente:
O primă critică de recurs vizează condițiile de admisibilitate a cererii de sesizare a instanței de contencios constituțional cu o excepție de neconstituționalitate ridicată în fața instanței de judecată, iar oad oua critică vizează chiar temeinicia excepției ridicate, opinia recurentei-pârâte SC SA fiind în sensul că este neconstituțional textul cuprins în art.298 al.2 ultima liniuță din Codul muncii, care declară abrogarea textului art.72 din Legea nr.168/1999 ce reglementează competența teritorială de soluționare a conflictelor de muncă.
În ceea ce privește admisibilitatea acestei sesizări, Curtea constată că, potrivit art.29 alin.1-3 din Legea nr.47/1992, sunt admisibile excepțiile invocate în fața instanței de una dintre părțile procesului, care are ca obiect neconstituționalitatea unor texte dintr-o lege sau ordonanță în vigoare, ce are legătură cu soluționarea cauzei și care nu au fost declarate anterior neconstituționale, cerințe pe care textul criticat le îndeplinește, prin prisma aplicabilității lui în soluționarea conflictului dintre art.284 alin.2 Codul muncii și art.72 din Legea nr.168/1999, cât privește competența teritorială a instanțelor în judecarea conflictelor de muncă.
Din chiar natura excepției, însă, rezultă și că temeiul ei trebuie să îl constituie neconformitatea textelor legale cu prevederile Constituției României, iar din interpretarea "per a contrario" a art.29 alin.1 din Legea nr.47/1992, coroborată cu prevederile art.2 alin.3 din aceeași lege, și ale art.126 alin. 1 și 3 din Constituție, rezultă că este interzis Curții Constituționale să se pronunțe asupra modului de interpretare și aplicare a legii la cazul concret, de resortul exclusiv al instanței judecătorești, sub control judiciar, limitând competența instanței constituționale la stabilirea înțelesului neconstituțional al normei supuse controlului.
Prin urmare, deși nereglementate expres de dispozițiile art.29 alin.1-3 din legea nr.47/1992, cazurile de inadmisibilitate care rezultă din faptul că sesizările de neconstituționalitate nu au în realitate un temei constituțional ori pune în discuție un anume mod de interpretare și aplicare a legii, subsecvent unui conflict al normelor în timp, sunt și la latitudinea instanței judecătorești, putând fi extrase, fără echivoc, din dispozițiile, interpretate "per a contrario", ale art.29 alin.1 din Legea nr.47/1992, conform art.29 alin.6 din același act normativ. Aceasta pentru că rațiunea filtrului exercitat de judecător cu privire la admisibilitatea excepțiilor de neconstituționalitate este aceeași în toate cazurile anterior expuse, ținând de împiedicarea declanșării controlului de constituționalitate în acele situații ce constituie limite ale competenței de a se pronunța, inclusiv pentru Curtea Constituțională.
Sub aceste aspecte, Curtea consideră că excepția ridicată de SC SA, deși invocată prin raportare la o serie de texte constituționale, este motivată exclusiv prin prisma nerespectării unei dispoziții cuprinse într-o altă lege, ceea ce, în opinia autorului, constituie sursa unei aplicări a textului criticat (art.298 ultima liniuță), efectuate de judecători cu gravă neglijență, prin necunoașterea legii și exces de putere.
De asemenea invocatul principiu al "efectivității juridice" nu este reglementat de vreunul din textele constituționale de referință și nici de vreo altă dispoziție fundamentală, iar cât privește art.1 alin.5 din Constituția României, respectiv exemplele din jurisprudența europeană, acestea au fost invocate fie pentru a susține obligația tuturor autorităților publice, inclusiv a Parlamentului de a respecta o lege anterior edictată și a adopta dispoziții eficiente din punct de vedere al aplicabilității, fie pentru a întări dezideratul unei jurisprudențe unitare.
Or, deși atât obligația Parlamentului de a respecta legile pe care el însuși le-a edictat (desigur, până nu le-a modificat sau abrogat conform procedurii prevăzute de Constituție), de a asigura coerența legislativă a actelor normative pe care le emite, cât și interpretarea și aplicarea corecte și pe cât posibil unitare, reprezintă obligații constituționale certe și deziderate legitime, dar nu interesează și nu pot întemeia controlul de constituționalitate exercitat de Curtea Constituțională în condițiile art.146 lit.d) din Constituție și art.29 din Legea nr.47/1992.
Din această perspectivă, printr-o jurisprudență constantă, Curtea Constituțională a respins, ca inadmisibile, excepțiile de neconstituționalitate care vizau o pretinsă neconstituționalitate a interpretării legii de către instanțe, greșita aplicare a legii la cazul concret, un conflict al legilor în timp sau o necorelare a actelor normative între ele, argumentând că aceste critici nu pot forma obiectul controlului de constituționalitate pe cale de excepție.
Astfel, prin Deciziile nr.93/2000, 584/2006, 494/2005, 192/2008, 474/2008, Curtea Constituțională a reiterat că orice excepție prin care nu se face o veritabilă critică de neconstituționalitate și care se referă la interpretarea și aplicarea legii, respectiv tinde la completarea sau modificarea prevederilor supuse controlului, este inadmisibilă, întrucât excede competenței Curții Constituționale, ținute să se pronunțe numai asupra constituționalității legilor supuse controlului.
De asemenea, prin deciziile nr.76/2000, 249/2005, 81/1999 și 6/2003, Curtea Constituțională a statuat că nu intră sub incidența controlului pe care-l exercită coroborarea sau corelarea diverselor acte normative cu forță juridică inferioară Constituției, ea având competența de a se pronunța asupra constituționalității legilor și ordonanțelor. Astfel, coordonarea legislativă ține de competența puterii legiuitoare, iar aspectele sale tehnice fac parte din atribuțiile Consiliului Legislativ, după cum Curtea nu este competentă să se pronunțe în cazul în care se solicită coroborarea mai multor acte normative prin raportare la o situație dată, aceasta ținând de competența instanței de judecată, ce dispune de atribuția interpretării și aplicării legii.
În consecință, având în vedere că, potrivit celor expuse, este inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a unui text de lege susținută prin filtrul unei alte legi, punând în discuție corelarea actelor normative între ele, respectiv prin care se deduce instanței de control constituțional, modalitatea de soluționare a unui conflict al legilor în timp ori interpretarea și aplicarea legii la speță, Curtea consideră corectă soluția dată de tribunal asupra cererii de sesizare a Curții Constituționale, iar în temeiul art.312 Cod pr.civilă raportat la art.304 pct.9 Cod pr.civilă va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă SC SA - Membru Grup împotriva încheierii de ședință din data de 27.04.2009 pronunțată de către Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale și Contencios Administrativ Fiscal - Complet Specializat pentru Litigii de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-reclamantă .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 09.06.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - - -
GREFIER
Red.
Dact.LG/2 ex./23.07.2009
Jud.fond:;
Președinte:Petre MagdalenaJudecători:Petre Magdalena, Bodea Adela Cosmina, Ilie