Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 4192/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
- ROMÂNIA -
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
DOSAR NR-
Format vechi nr.2970/2009
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia Civilă Nr.4192/
Ședința publică din data de 09 iunie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Petre Magdalena
JUDECĂTOR 2: Bodea Adela Cosmina
JUDECĂTOR 3: Ilie
GREFIER:
*************************
Pe rol fiind, soluționarea recursului declarat de recurenta-pârâtă - - Membru Grup, împotriva încheierii de ședință din data de 22.04.2009, pronunțate de Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale și contencios Administrativ Fiscal - Complet Specializat Pentru Litigii de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații-reclamanți:, Caita, G, și - având ca obiect "drepturi bănești".
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns: recurenta-pârâtă - - Membru Grup, reprezentată prin apărătorul său ales, d-na avocat, cu împuternicire avocațială de reprezentare atașată la fila 84 din dosarul de recurs, emisă în baza contractului de asistență juridică nr.- din 02.12.2008, cât și de către d-nul avocat Al., cu împuternicire avocațială de reprezentare juridică atașată la fila 85 din dosarul de recurs, emisă în baza contractului de asistență juridică nr.- din 05.06.2009, lipsind intimații-reclamanți:, Caita, G, și .
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții faptul că la dosar s-a depus prin serviciul "Registratură" al secției, la data de 05.06.2009, de către d-nul avocat, în calitate de avocat al intimaților-reclamanți, o cerere prin care se solicită acordarea unui nou termen de judecată, fiind în imposibilitate de prezentare, motivat de faptul că la această dată are de susținut o cauză aflată pe rolul DIICOT B N, înregistrată sub nr.46/D/P/2006 - dosar cu arestat.
Recurenta-pârâtă "" -, prin avocat, având cuvântul, arată că lasă soluționarea cererii de amânare a judecății, formulată de către avocatul intimaților-reclamanți, la aprecierea instanței.
Curtea, după deliberare, respinge cererea de amânare a judecății pricinii formulată de către avocatul intimaților-reclamanți, ca neîntemeiată, motivat de faptul că acesta nu face dovada calității de reprezentant a părților intimate în recurs, iar cât privește împuternicirea avocațială depusă în copie în susținerea cererii formulate, constată că acest înscris se referă la o altă cauză.
Recurenta-pârâtă "" -, prin avocat d-na, întrebată fiind, arată că nu mai are cereri, chestiuni prealabile de formulat, excepții de invocat sau înscrisuri noi de atașat.
Curtea, cu opinia majoritară a d-nelor judecător - - - și - -, purcede la dezbaterea recursului, opinia separată a d-nei judecător - - fiind în sensul punerii în discuție, din oficiu, potrivit dispozițiilor art.306 alin.1 Cod proc. civilă, a excepția nulității recursului, pentru nemotivarea acestuia în termenul legal, în raport de faptul că, în speță, față de dispozițiile exprese ale Legii nr.47/1992, termenul de recurs de este de 48 de ore și curge de la pronunțarea încheierii atacate.
Recurenta-pârâtă "" -, prin avocat, având cuvântul pe excepția nulității recursului, pune concluzii în sensul respingerii acesteia și solicită acordarea unui termen pentru a face verificări cu privire la data la care a luat cunoștință de încheierea atacată.
Pe fond, recurenta-pârâtă "" -, prin d-na avocat, având cuvântul, solicită admiterea recursului, așa cum a fost formulat și motivat în scris, modificarea în tot a încheierii de ședință atacate, în sensul admiterii cererii de sesizare a Curții Constituționale cu privire la excepția de neconstituționalitate invocată și suspendării judecății prezentei cauze, până la soluționarea excepției de neconstituționalitate.
Nu solicită cheltuieli de judecată.
Curtea declară închise dezbaterile potrivit dispozițiilor art.150 Cod proc. civilă și reține cauza spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față constată următoarele:
Prin încheierea din data de 22 aprilie 2009 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Teleorman - Secția Civilă a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată de pârâta SC SA, ca fiind inadmisibilă.
În considerente a reținut că examinând excepției de neconstituționalitate sub aspectul împlinirii cerințelor prevăzute de art. 29 alin. 1, 2 și 3 din Legea nr. 47/1992, republicată prin organizarea și funcționarea Curții Constituționale, instanța a reținut că aceasta este inadmisibilă, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 23 alin. 3 din Legea nr. 47/1992, republicată "nu pot face obiectul excepției de neconstituționalitate prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale".
În cauza de față este neîndoielnic că obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 298 alin. 2 ultima liniuță din Legea nr. 53/2003 Codul muncii, conform căruia "pe data intrării în vigoare a prezentului cod, se abrogă orice alte dispoziții contrare".
Această excepție de neconstituționalitate a art.298 alin. 2 ultima liniuță din legea nr. 53/2003 a fost deja examinată și respinsă ca inadmisibilă de către Curtea Constituțională prin Decizia nr. 254/24.09.2009 publicată în Monitorul Oficial, partea nr. 149/10.03.2009, cu motivarea că autorul excepției pune în discuție de fapt modul de aplicare în timp a unor norme legale, precum și raportul dintre legea specială și dreptul comun în materia dreptului muncii, aspecte ce țin de aplicarea legii ce revine instanței de judecată, iar nu Curții Constituționale.
, atât timp cât Curtea Constituțională, cu motivarea precitată, a decis că excepția de neconstituționalitate a art. 298 alin. 2 ultima liniuță din legea nr. 53/2003 Codul muncii, este inadmisibilă, instanța de judecată nu mai poate aprecia că respectiva excepție este admisibilă.
Pe de altă parte, nu se poate invoca faptul că neexaminarea pe fond a unei asemenea cereri de către Curtea Constituțională nu probează îndeplinirea cerințelor art. 29 alin. 3 din Legea nr. 47/1992, republicată, întrucât ar însemna să se interpreteze doar semantic, literal, citatele prevederi legale.
În fine în condițiile în care această excepție a fost consacrată de Curtea Constituțională ca fiind inadmisibilă, nici nu se putea pune problema judecării cererii de sesizare în fața Curții, fiind de notorietate că inadmisibilitatea excepției are prevalență.
Împotriva sus-menționatei hotărâri, în termen legal a declarat recurs SC SA - GRUP înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub nr-.
În susținerea recursului a arătat că instanța și-a depășit atribuțiile stabilite prin Legea nr. 47/1992 procedând la soluționarea pe fond a excepției, deși era ținută doar de rațiunile prevăzute de art. 29 alin. 1-3 din legea menționată, condiții cu prisosință îndeplinite în speță, respectiv excepția a fost invocată în fața unei instanțe, privește norme dintr-o lege în vigoare nedeclarate anterior neconstituționale și care au legătură cu cauza, întrucât antamează asupra soluționării excepției de necompetență teritorială invocate.
A reiterat că, pornind de la premisa că atât Legea nr.168/1999, cât și Legea nr.53/2003 sunt legi organice, se pune problema dacă cea dintâi mai este sau nu în vigoare, față de art.298 alin.2 ultima liniuță din cea de-a doua lege.
Or, acest text de lege a fot apreciat ca temei pentru o "abrogare implicită", pentru care nu mai există justificare legală după intrarea în vigoare a Legii nr.27/2000, care prin art.62 și art.63 impune cu caracter imperativ abrogarea expresă indirectă.
Abrogarea generică indirectă a constituit o modalitate cu caracter excepțional sub imperiul Decretului nr.24/2000, această modalitate de reglementare nu a mai fost precizată, noul mod de abordare fiind determinat atât de cerința coerenței sistemului legislativ, cât și pentru a asigura eficacitatea principiului separației puterilor în stat, nepermițând judecătorului să legifereze expres acolo unde legiuitorul a făcut implicit.
A arătat că, în principal, motivele de neconstituționalitate au în vedere principiul efectivității juridice, care cere, astfel cum dispune art.15 din Legea nr.24/2000 și a dezvoltat jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, să se evite paralelismul legislativ, să se adopte dispoziții legale coerente, cu vocația de a respecta drepturile și libertățile cetățenilor, care să aibă o aplicabilitate practică uniformă, cu evitarea jurisprudenței neuniforme.
A evocat prevederile art.1 alin.5 din Constituția României și a arătat că în temeiul acestuia, niciunei autorități publice, inclusiv Parlamentului nu-i este permis să deroge implicit de la prevederile legii organice nr.24/2000, prin urmare, Codul muncii nu poate modifica implicit prevederile cuprinse în legea nr.168/1999, întrucât ar contraveni Constituției României, ce vorbește despre coerența legislativă, respectiv despre obligația absolută de respectare a prevederilor legale.
Cercetând recursul formulat prin prisma criticilor formulate constată că acesta este nefondat.
Astfel, art.29 alin.1-3 din Legea nr.47/1992, sunt admisibile excepțiile invocate în fața instanței de una dintre părțile procesului, care are ca obiect neconstituționalitatea unor texte dintr-o lege sau ordonanță în vigoare, ce au legătură cu soluționarea cauzei și care nu au fost declarate anterior neconstituționale, cerințe pe care textul criticat le îndeplinește, prin prisma aplicabilității lui în soluționarea conflictului dintre art.284 alin.2 Codul muncii și art.72 din Legea nr.168/1999, cât privește competența teritorială a instanțelor în judecarea conflictelor de muncă.
Din chiar natura excepției, însă, rezultă și că temeiul ei trebuie să îl constituie neconformitatea textelor legale cu prevederile Constituției României, iar din interpretarea "per a contrario" a art.29 alin.1 din Legea nr.47/1992, coroborată cu prevederile art.2 alin.3 din aceeași lege, și ale art.126 alin. 1 și 3 din Constituție, rezultă că este interzis Curții Constituționale să se pronunțe asupra modului de interpretare și aplicare a legii la cazul concret, de resortul exclusiv al instanței judecătorești, sub control judiciar, limitând competența instanței constituționale la stabilirea înțelesului neconstituțional al normei supuse controlului.
Prin urmare, deși nereglementate expres de dispozițiile art.29 alin.1-3 din legea nr.47/1992, cazurile de inadmisibilitate care rezultă din faptul că sesizările de neconstituționalitate nu au în realitate un temei constituțional ori pun în discuție un anume mod de interpretare și aplicare a legii, subsecvent unui conflict al normelor în timp, sunt și la latitudinea instanței judecătorești, putând fi extrase, fără echivoc, din dispozițiile, interpretate "per a contrario", ale art.29 alin.1 din Legea nr.47/1992, conform art.29 alin.6 din același act normativ. Aceasta pentru că rațiunea filtrului exercitat de judecător cu privire la admisibilitatea excepțiilor de neconstituționalitate este aceeași în toate cazurile anterior expuse, ținând de împiedicarea declanșării controlului de constituționalitate în acele situații ce constituie limite ale competenței de a se pronunța, inclusiv pentru Curtea Constituțională.
Sub aceste aspecte, se constată că prezenta excepție, deși invocată prin raportare la o serie de texte constituționale, este motivată exclusiv prin prisma nerespectării unei dispoziții cuprinse într-o altă lege, ceea ce, în opinia autorului, constituie sursa unei aplicări a textului criticat (art.298 ultima liniuță), efectuate de judecători cu gravă neglijență, prin necunoașterea legii și exces de putere.
De asemenea invocatul principiu al "efectivității juridice" nu este reglementat de vreunul din textele constituționale de referință și nici de vreo altă dispoziție fundamentală, iar cât privește art.1 alin.5 din Constituția României, respectiv exemplele din jurisprudența europeană, acestea au fost invocate fie pentru a susține obligația tuturor autorităților publice, inclusiv a Parlamentului de a respecta o lege anterior edictată și a adopta dispoziții eficiente din punct de vedere al aplicabilității, fie pentru a întări dezideratul unei jurisprudențe unitare.
Or, deși atât obligația Parlamentului de a respecta legile pe care el însuși le-a edictat (desigur, până nu le-a modificat sau abrogat conform procedurii prevăzute de Constituție), de a asigura coerența legislativă a actelor normative pe care le emite, cât și interpretarea și aplicarea corecte și pe cât posibil unitare, reprezintă obligații constituționale certe și deziderate legitime, dar nu interesează și nu pot întemeia controlul de constituționalitate exercitat de Curtea Constituțională în condițiile art.146 lit.d) din Constituție și art.29 din Legea nr.47/1992.
Din această perspectivă, printr-o jurisprudență constantă, Curtea Constituțională a respins, ca inadmisibile, excepțiile de neconstituționalitate care vizau o pretinsă neconstituționalitate a interpretării legii de către instanțe, greșita aplicare a legii la cazul concret, un conflict al legilor în timp sau o necorelare a actelor normative între ele, argumentând că aceste critici nu pot forma obiectul controlului de constituționalitate pe cale de excepție.
Astfel, prin Deciziile nr.93/2000, 584/2006, 494/2005, 192/2008, 474/2008, Curtea Constituțională a reiterat că orice excepție prin care nu se face o veritabilă critică de neconstituționalitate și care se referă la interpretarea și aplicarea legii, respectiv tinde la completarea sau modificarea prevederilor supuse controlului, este inadmisibilă, întrucât excede competenței Curții Constituționale, ținute să se pronunțe numai asupra constituționalității legilor supuse controlului.
De asemenea, prin deciziile nr.76/2000, 249/2005, 81/1999 și 6/2003, Curtea Constituțională a statuat că nu intră sub incidența controlului pe care-l exercită coroborarea sau corelarea diverselor acte normative cu forță juridică inferioară Constituției, ea având competența de a se pronunța asupra constituționalității legilor și ordonanțelor. Astfel, coordonarea legislativă ține de competența puterii legiuitoare, iar aspectele sale tehnice fac parte din atribuțiile Consiliului Legislativ, după cum Curtea nu este competentă să se pronunțe în cazul în care se solicită coroborarea mai multor acte normative prin raportare la o situație dată, aceasta ținând de competența instanței de judecată, ce dispune de atribuția interpretării și aplicării legii.
În consecință, având în vedere că, potrivit celor expuse, este inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a unui text de lege susținută prin filtrul unei alte legi, punând în discuție corelarea actelor normative între ele, respectiv prin care se deduce instanței de control constituțional, modalitatea de soluționare a unui conflict al legilor în timp ori interpretarea și aplicarea legii la speță, corect a procedat prima instanță când, în temeiul art.29 alin.6 rap. la art.29 alin.1, art.2 alin.3 din Legea nr.47/1992 și art.126 alin.1 și 3 din Constituție, a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale, astfel că recursul declarat va fi respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Cu majoritate:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă SC SA - Membru Grup împotriva încheierii de ședință din data de 22.04.2009, pronunțate de către Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale și Contencios Administrativ Fiscal - Complet Specializat Pentru Litigii de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații-reclamanți, Caita, G, și .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 09.06. 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
- - - - -
GREFIER,
Red. / Tehnored:
2 EX./ 06.07.2009
Jud. fond:
Cu opinia separatăa doamnei judecător - -, în sensul constatării nulității recursului pentru nemotivare în termen.
Motivarea opiniei separate:
Potrivit dispozițiilor art.29 alin.6 din Legea nr.47 din 18 mai 1992, republicată, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale:
"(6) Dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale.Încheierea poate fi atacată numai cu recursla instanța imediat superioară,în termen de 48 de ore de la pronunțare.Recursul se judecă în termen de 3 zile.".
Din economia textului suscitat, rezultă fără echivoc că termenul de recurs instituit de legiuitor este de 48 de ore și curge de la pronunțarea încheierii atacate (încheiere ce nu se comunică părților).
Așadar, nu are relevanță momentul la care recurenta - a luat cunoștință de soluția pronunțată de instanța de fond, cu privire la cererea de sesizare a Curții Constituționale - în speță, soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, pentru inadmisibilitatea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art.298 alin.2 ultima liniuță din Codul muncii adoptat prin Legea nr.53/2003.
Ca urmare, câtă vreme încheierea atacată a fost pronunțată la data de 22.04.2009, iar recurenta - a declarat prezentul recurs tocmai la data de 07.05.2009 (așa cum rezultă de pe ștampila Poștei Române aplicată pe plicul de expediere a cererii de recurs), deci cu depășirea termenului legal de 48 de ore, calculat de la momentul pronunțării încheierii atacate, în cauză, se regăsește ipoteza prevăzută de dispozițiile art.306 alin.1 din Codul d e procedură civilă, care prevăd că:
"Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute în alin. 2.".
Față de cele expuse mai sus, se impunea, în temeiul dispozițiilor art.137 din Codul d e procedură civilă, analizarea, de către C, cu prioritate, a acestui aspect și, în consecință, se impunea a se constata nulitatea recursului, fără a se purcede la dezbateri.
JUDECĂTOR,
- -
Red./ Tehnored:
2 EX. / 17.07.2008
Președinte:Petre MagdalenaJudecători:Petre Magdalena, Bodea Adela Cosmina, Ilie
