Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 436/2008. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCA
DECIZIE Nr. 436
Ședința publică de la 13 Februarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Florica Diaconescu
JUDECĂTOR 2: Corneliu Maria
JUDECĂTOR 3: Mihaela Cotora
Grefier - -
Pe rol judecarea recursului declarat de reclamanții, I, I, -, G, împotriva sentinței civile nr.1097 din 13.11.2007, pronunțată de Tribunalul Olt în dosar nr-, în contradictoriu cu intimații MINISTERUL JUSTIȚIEI, CURTEA DE APEL CRAIOVA, TRIBUNALUL O L T, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR O și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează lipsa părților care au solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art.242 cod pr.civ. după care constatându-se cauza în stare de judecată, s-a trecut la soluționare.
CURTEA
Asupra recursului de față.
Prin cererea înregistrată la nr- la Tribunalul O l t, reclamanții, I, -, G, au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL CRAIOVA, Tribunalul O l t, Ministerul Economiei și Finanțelor, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să oblige pârâții să calculeze și să plătească drepturile reprezentând sporul de confidențialitate de l5 % începând cu anul 2004 și până la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești și pentru viitor actualizate cu indicele de inflație începând cu data nașterii dreptului și până la data executării hotărârii judecătorești, să efectueze mențiunile corespunzătoare în cărțile de muncă, iar să aloce fondurile necesare achitării sumelor neîncasate.
În motivarea acțiunii reclamanții au susținut existența unei discriminări între personalul auxiliar de specialitate din sistemul judiciar pe de o parte și alte categorii de salariați din sistemul bugetar în condițiile în care prin diverse acte normative speciale, doar pentru aceștia din urmă a fost prevăzut beneficiul unui spor de confidențialitate în cuantum variabil.
Au fost enumerate în acest sens o serie de dispoziții legale după cum urmează: art.3. alin. din OG l9/2006, privind creșterile salariale ce se vor acorda personalului militar și funcționarilor publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică, și siguranță națională, modificată și completată prin legea 444/2006; art. 15 alin.l din OG 6/2007, privind unele măsuri pentru reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici; art. 20 alin.3. din Legea 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării actelor de terorism; art.30 alin.3. din OG l37/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare; dispoz. art 78 din Legea 567/2004, privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al Parchetelor de pe lângă aceștia.
Reclamanții au susținut că, deși personalul auxiliar de specialitate, exercită activități din care se obțin informații confidențiale, nu beneficiază de spor de confidențialitate, fiind creată în acest fel o discriminare directă în materie de salarizare, conform prevederilor OG l37/2000.
Pârâtul Ministerul Justiției a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii, ca neîntemeiată.
Tribunalul Olt prin sentința nr.1097 de la 13 noiembrie 2007 respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanți.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Reclamanții, în calitatea lor de personal auxiliar în cadrul Judecătoriei Balș beneficiază de anumite drepturi, distincte față de cele prevăzute pentru alte categorii de personal, ce fac obiectul unor reglementări speciale.
Faptul că printre aceste drepturi nu se numără și cel referitor la acordarea sporului de confidențialitate, spor recunoscut altor categorii de personal, nu constituie o discriminare în sensul Ordonanței nr.137/2000.
Aceasta întrucât, pentru a fi reținut tratamentul diferențiat, injust (specific discriminării) trebuie să se stabilească dacă persoanele aflate în situații similare sau comparabile în materie, nu beneficiază de aceleași drepturi.
Prima instanță, pornind de la acest raționament, a concluzionat că atribuțiile de serviciu ale personalului auxiliar au un conținut concret diferit de cele ale altor categorii de personal ce beneficiază de sporul de confidențialitate și ca atare, nu poate fi reținută o situație similară sau comparabilă de natură să creeze baza unui posibil tratament discriminatoriu.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții, criticând soluția tribunalului pentru nelegalitate și netemeinicie.
Motivele de recurs au vizat greșita aplicare a dispozițiilor Ordonanței 137/2000 dar și reținerea situației de fapt.
S-a motivat în esență că atribuțiile personalului auxiliar de specialitate implică obligația de confidențialitate, obligație ce reprezintă o clauză legală a raportului de muncă în general, comună pentru toate categoriile socio-profesionale.
Recurenții au invocat în acest sens prevederile art.155 și 295 din Codul Muncii.
Nerespectarea acestor prevederi legale determină un tratament discriminatoriu la nivelul salarizării diferitelor categorii de personal.
Intimații Ministerul justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor - Agenția Națională de Administrare Fiscală - prin O au depus întâmpinare pentru termenul de judecată de la 13 februarie 2008.
Ministerul Justiției a susținut că modul de stabilire prin lege a unor drepturi în favoarea unor categorii profesionale într-o manieră diferită față de alte categorii, ori nereglementarea de către legiuitor a anumitor aspecte ce țin de statutul profesional al unei categorii, nu este o problemă ce poate fi apreciată din punctul de vedere al discriminării, depășind cadrul legal reglementat prin Ordonanța 137/2000.
S-a mai susținut că sporul de confidențialitate pentru personalul auxiliar de specialitate nu face obiectul prevederilor art.155 din Codul Muncii.
În întâmpinarea sa, O, în numele și pentru Ministerul Economiei și Finanțelor a invocat lipsa calității sale procesuale, pe considerentul că, răspunzător pentru realizarea prevederilor bugetare în repartizarea pe ordonatori principali de credite a sumelor stabilite în conformitate cu legea anuală a bugetului, este Guvernul României.
Recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul este obligat să determine obiectul acțiunii, în cadrul căruia urmează a se soluționa procesul, instanța neputând să depășească aceste limite.
Obligația instanței de a se pronunța numai cu privire la obiectul acțiunii constituie, corelativ, garanția aplicării principiului disponibilității recunoscut părții reclamante.
Pornind de la acest raționament juridic, Curtea constată că prima instanță, deși a făcut referire la elementele definitorii ale discriminării, nu a cercetat pe deplin obiectul cererii de chemare în judecată promovată de reclamanți.
Astfel, pentru a caracteriza corect cererea introdusă, prima instanță trebuia să se orienteze după sensul pe care reclamanții au înțeles să-l atribuie termenilor folosiți, după natura dreptului și scopul urmărit prin exercitarea acțiunii.
Or, prin acțiunea promovată, reclamanții au urmărit să obțină despăgubiri, cu consecința restabilirii situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare.
Temeiul legal al cererii îl constituie prevederile Ordonanței 137/2000, care stabilesc obligativitatea citării Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.
Cum scopul citării acestei instituții nu este unul pur formal, era important ca instanța să solicite în mod expres punctul de vedere al CNCD cu privire la pretențiile reclamanților.
În speța de față, procedura de citare cu Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a fost îndeplinită prin fax, dar fără a exista posibilitatea pentru acesta, ca în termenul procedural prevăzut de lege până la momentul pronunțării hotărârii, să-și exprime punctul de vedere.
Câtă vreme acțiunea reclamanților are ca temei discriminarea în condițiile Ordonanței 137/2000, aspectele relevate prin cerere trebuie examinate în raport și de concluziile Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.
În lipsa acestor concluzii, prima instanță nu a examinat pe deplin fondul litigiului.
Așa fiind, în conformitate cu art.312 pr.civ. Curtea urmează să admită recursul declarat de reclamanți, să caseze sentința și să trimită cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de reclamanții, I, I, -, G, împotriva sentinței civile nr.1097 din 13.11.2007, pronunțată de Tribunalul Olt în dosar nr-, în contradictoriu cu intimații MINISTERUL JUSTIȚIEI, CURTEA DE APEL CRAIOVA, TRIBUNALUL O L T, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR O și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII.
Casează sentința și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 13 februarie 2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
05.03.2008
Red.jud.-
4 ex/MC
Președinte:Florica DiaconescuJudecători:Florica Diaconescu, Corneliu Maria, Mihaela Cotora
