Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 46/2008. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIE NR. 46/R-CM
Ședința publică din 23 Ianuarie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Nicoleta Simona Păștin JUDECĂTOR 2: Veronica Șerbănoiu Bădescu
Judecător: - ---
Judecător: - -
Grefier: -
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul civil declarat de chematul în garanție MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANTELOR- prin DIRECTIA GENERALĂ A FINANTELOR PUBLICE, cu sediul în P,-, județul A, împotriva sentinței civile nr.661/CM din 23 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut, în ședința publică, au lipsit recurentul-chemat în garanție Ministerul Economiei și Fianțelor - prin Directia Generală a Finanțelor Publice A, intimatele-reclamante, -, - și intimații-pârâți Grupul Școlar I Curtea de A și Municipiul Curtea de
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, care învederează instanței că la dosarul cauzei a fost depusă, prin compartimentul registratură, întâmpinare formulată de intimatul-pârât Municipiul Curtea de
Curtea constată recursul în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra lui.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Constată că, prin acțiunea înregistrată la data de 20.06.2007, pe rolul Tribunalului Argeș, reclamantele -, -, și -, reprezentate de Sindicatul Învățământ Preuniversitar - Curtea de Aac hemat în judecată pe pârâții Grupul Școlar I Curtea de A și Municipiul Curtea de A, prin primar, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligați la plata unui spor pentru condiții vătămătoare, în cuantum de 15% din salariul de bază, pe o perioadă de trei ani anterioară depunerii cererii de chemare în judecată, actualizată în funcție de rata inflației.
În motivarea acțiunii se arată că reclamantele lucrează pe calculator cel puțin 50% din programul de lucru.
Potrivit art.8(1) din nr.HG281/1993, cu modificările și completările ulterioare, personalul didactic din unitățile bugetare poate beneficia de un spor de până 15% din salariul de bază pentru condiții periculoase sau vătămătoare, corespunzător timpului lucrat în condițiile respective.
Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de de Învățământ înregistrat la. cu nr.5521/01/09.01.2004 prevede în art.43 că, pentru prestarea activității în locuri de muncă cu condiții grele, periculoase, nocive, penibile sau altele asemenea, salariații primesc sporuri la salariul de bază, durată redusă a timpului de lucru, alimentație specifică, concedii suplimentare, reducerea vârstei de pensionare, echipamente și materiale de protecție gratuite.
Contractul Colectiv de Muncă la Nivelul Inspectoratului Școlar al Județului A prevede același spor de 15% din salariul de bază, pentru condiții grele de muncă, corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective.
Clauze asemănătoare sunt inserate în Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Național pe anii 2005-2006 și în Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Național pe anii 2007-2010.
Deși Legea nr.128/1997 nu prevede expres acordarea acestui drept, potrivit art.50 alin.(12) din Statut, personalul didactic beneficiază și de alte drepturi prevăzute de lege și de contractul de muncă.
Totodată, sporul pentru condiții periculoase și vătămătoare se regăsește, ca mod de calcul, și în anexa nr.1 la nr.3451/04.04.2006 pentru aprobarea metodologiilor de calcul al drepturilor salariale care se acordă personalului didactic încadrat pe funcțiile cuprinse în anexele la nr.OG4/2006.
De plata sporului pentru condiții vătămătoare beneficiază toți salariații din învățământ, indiferent că sunt personal didactic de predare și instruire practică, didactic auxiliar sau nedidactic.
Direcția de Sănătate Publică A - Biroul de Medicină a, în urma expertizei efectuate, a concluzionat că salariații care lucrează în activitate continuă la calculatoare, în fața monitoarelor, prezintă o serie de acuze medicale, printre care oboseală vizuală și generală, cefalee, lăcrimare, ceea ce denotă o suprasolicitare a aparatului vizual și a atenției. La aceste locuri de muncă în care determinarea prin analize de laborator nu este posibilă, se certifică un real risc de îmbolnăvire profesională - buletin de determinare nr.36/27.12.2004.
Cu toate acestea, reclamantele au fost private de un drept cuvenit potrivit dispozițiilor legale menționate.
Pârâtul Municipiul Curtea de Aaf ormulat cerere de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor solicitând ca, în cazul în care va cădea în pretenții, acesta din urmă să fie obligat să aloce fondurile necesare achitării drepturilor bănești solicitate.
Motivând cererea pârâtul a arătat că, potrivit art.167 din Legea învățământului nr.84/1995, modificată și completată, fondurile necesare pentru salarizarea personalului didactic auxiliar din instituțiile preuniversitare sunt asigurate de la bugetul de stat și defalcate în bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale.
De asemenea, art.14 alin.(4) lit.a) din Legea nr.486/2006 a bugetului de stat pe anul 2007 stabilește că finanțarea cheltuielilor de personal ale instituțiilor sau ale unităților de învățământ preuniversitar sunt alocate din taxa pe valoare adăugată, sursă ce provine și se alocă de la bugetul de stat.
Prin întâmpinare, chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive pentru următoarele motive:
Ministerul Economiei și Finanțelor nu poate fi confundat cu Statul Român sau cu bugetul de stat. Rolul său este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite, precum și a proiectelor bugetelor locale, respectând procedura reglementată de dispozițiile art.19-35 din Legea nr.500/2002 a finanțelor publice.
Ministerul Economiei și Finanțelor nu este ordonator principal de credite pentru salariații altor instituții. Atribuții în angajarea și salarizarea reclamantelor au Ministerul Educației și Cercetării, centrul bugetar și unitatea de învățământ.
A mai arătat că cererea de chemare în garanție este inadmisibilă. O astfel de cerere presupune existența unei obligații de garanție sau despăgubire care nu există în sarcina Ministerului Economiei și Finanțelor.
Simplul fapt că ordonatorul principal de credite nu ar fi acordat reclamantelor drepturile salariale cuvenite nu îi conferă Ministerului Învățământului și Cercetării nicio garanție legală din partea Ministerului Economiei și Finanțelor.
Conform art.47 alin.4 din Legea nr.500/2002, creditele bugetare aprobate pentru un ordonator principal de credite nu pot fi virate și utilizate pentru finanțarea altui ordonator principal de credite.
Guvernul este răspunzător de realizarea prevederilor bugetare și repartizează ordonatorilor principali de credite sume de la bugetul de stat.
Prin sentința civilă nr.661/CM/23.10.2007, Tribunalul Argeșa admis în parte acțiunea și a obligat pe pârâtul Grupul Școlar I Curtea de să plătească reclamantelor drepturile salariale reprezentând sporul de 15% din salariul de bază pentru condiții periculoase sau vătămătoare pentru perioada 20.06.2004-20.06.2007, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație.
A obligat pe pârâtul Municipiul Curtea de A să vireze pârâtului de mai sus fondurile necesare achitării drepturilor bănești menționate.
A respins excepția lipsei calității procesuale pasive și a inadmisibilității cererii de chemare în garanție invocate de Ministerul Economiei și Finanțelor.
Totodată, a admis cererea de chemare în garanție și a obligat pe chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce pârâtului Municipiul Curtea de A fondurile necesare efectuării plății.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut în fapt și în drept următoarele:
Legat de excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție, partea are posibilitatea să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte în cazul în care ar cădea în pretenții cu o cerere de chemare în garanție.
Reclamantele desfășoară activitate în funcțiile de secretar șef, secretar, analist programator ajutor, informatician și administrator financiar la Grupul Școlar I Curtea de
Potrivit adeverințelor eliberate de angajator și depuse la dosar, reclamantele, în realizarea sarcinilor de serviciu, au lucrat pe ultimii 3 ani și lucrează și în prezent pe calculator cel puțin 50% din programul de lucru.
Locurile de muncă existente la Grupul Școlar I Curtea de A au fost expertizate de Autoritatea de Sănătate Publică A, sens în care a fost întocmit buletinul de determinare nr.135/09.08.2007, de către Dr., medic primar medicina la.
Concluziile reținute în buletinul de determinare prin expertizarea locurilor de muncă la Grupul Școlar I Curtea de A sunt următoarele:
La serviciile Secretariat, Informatică, contabilitate și din cadrul unității există calculatoare și imprimante pentru fiecare post de lucru.
Salariații din cadrul acestor servicii, care lucrează în activitate continuă la calculatoare în fața monitoarelor prezintă o serie de acuze medicale, printre care oboseală vizuală și generală, cefalee, lăcrimare, ceea ce denotă o suprasolicitare a aparatului vizual și a atenției.
Personalul care lucrează la aceste aparate tip calculatoare prevăzute cu monitoare și imprimante este supus unui cumul de noxe.
Așa cum rezultă și din fișa postului aflată la dosar, reclamantele aveau ca obligație în exercitarea sarcinilor de serviciu utilizarea produselor software din dotarea unității, întocmind toate situațiile necesare procesului instructiv-educativ și activităților de secretariat.
Deși sporul solicitat de reclamante nu este prevăzut expres de Legea nr.128/1997, acesta este reglementat prin nr.HG281/1993, pentru salarizarea personalului din unitățile bugetare, precum și în Contractele Colective de Muncă la Nivel de de Învățământ, respectiv la Nivelul Inspectoratului Școlar al Județului
La soluționarea cererii de chemare în garanție au fost avute în vedere calitatea de ordonator principal de credite a Ministerului Economiei și Finanțelor decurgând din prevederile art.167 din Legea nr.84/1995, cu modificările și completările ulterioare și procedura de repartizare de la bugetul de stat a fondurilor necesare achitării cheltuielilor de personal.
Împotriva sentinței a formulat recurs, în termen legal, chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor.
Recurentul critică soluția instanței de fond pentru nelegalitate, conform dispozițiilor art.304 pct.9 Cod procedură civilă, în sensul că admiterea cererii de chemare în garanție a fost rezultatul aplicării greșite a legii.
Între Ministerul Economiei și Finanțelor și Municipiul Curtea de A nu există nicio obligație de garanție, iar simplul fapt că ordonatorul principal de credite - ministrul educației și cercetării - nu a calculat și acordat o serie de drepturi salariale, nu îi conferă Municipiului Curtea de A nicio garanție legală din partea recurentului pentru eventualele sume ce ar trebui plătite într-un raport de muncă.
Rolul acestui minister este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite, precum și a proiectelor bugetelor locale, respectând procedura reglementată de art.19-35 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice.
În speță, ordonator principal de credite este ministrul educației și cercetării, iar potrivit art.47 alin.(4) din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, creditele bugetare aprobate pentru un ordonator principal de credite nu pot fi virate ori utilizate pentru finanțarea altui ordonator principal de credite.
Recursul nu este fondat.
Potrivit art.18 și 20 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, ordonatorii principali de credite sunt miniștrii de resort, iar Guvernul asigură realizarea politicii fiscal-bugetare, elaborând proiectele legilor bugetare anuale și examinând periodic execuția bugetară.
Nu trebuie omise din vedere atribuțiile Ministerului Economiei și Finanțelor care constau, așa cum sunt enumerate de art.19 din lege, în pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare și ale legilor privind aprobarea contului general de execuție, luarea măsurilor necesare pentru aplicarea politicii fiscal bugetare etc.
Potrivit acestor atribuții, Ministerul Economiei și Finanțelor dispune măsuri pentru alocarea de la bugetul de stat a fondurilor necesare achitării drepturilor bănești cuvenite angajaților de către ministerul d e resort.
Nu este vorba despre o veritabilă obligație de garanție, ci despre procedura de finanțare a unităților de învățământ preuniversitar de stat.
Astfel, potrivit art.167 din Legea învățământului nr.84/1995, cu modificările ulterioare, finanțarea de bază cuprinzând și cheltuielile de personal, se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și din alte venituri ale bugetelor locale.
Pentru considerente de opozabilitate, dată fiind această procedură de finanțare, a fost introdus în judecată, prin cererea de chemare în garanție, Ministerul Economiei și Finanțelor Publice.
În concluzie, se va reține că soluția tribunalului pronunțată asupra cererii de chemare în garanție este legală, că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, urmând ca în baza art.312 Cod procedură civilă recursul să fie respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-chemat în garanție MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, cu sediul în B,-, sector 5, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice, cu sediul în P,-, județul A, împotriva sentinței civile nr.661/CM din 23 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Argeș - Secția civilă, în dosarul nr-, intimați fiind reclamantele, reprezentate de Sindicatul Învățământ Preuniversitar - Curtea de A și pârâții GRUPUL ȘCOLAR I CURTEA DE și MUNICIPIUL CURTEA DE
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 23 ianuarie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
,
Grefier,
Red.
Tehnored.
2 ex./12.02.2008
Jud.fond:
Președinte:Nicoleta Simona PăștinJudecători:Nicoleta Simona Păștin, Veronica Șerbănoiu Bădescu