Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 4693/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
Format vechi nr.1921/2009
O MNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.4693/
Ședința publică de la 24 iunie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Cristescu Simona
JUDECĂTOR 2: Uță Lucia
JUDECĂTOR 3: Rotaru Florentina
GREFIER -
*****************
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul-pârât Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, împotriva sentinței civile nr.63 din data de 09.10.2008, pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze Privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr- (4728/2008), în contradictoriu cu intimatul-reclamant și intimații-pârâți Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor și Ministerul Finanțelor Publice, având ca obiect:"drepturi bănești - spor de 30%-40%".
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns: recurentul-pârâtMinisterul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justițieși intimatul-reclamant și intimații-pârâțiParchetul de pe lângă Tribunalul Bihor și Ministerul Finanțelor Publice.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții că s-au depus la dosar prin intermediul serviciului "registratură" al acestei secții la data de 23.06.2009, concluzii scrise din partea Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, iar la data de 24.06.2009, s-a depus la dosar note de ședință din partea intimatului-pârât Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor.
Curtea, având în vedere împrejurarea că recurentul prin cererea de recurs dedusă judecății a solicitat judecarea pricinii în lipsă, conform art.242 pct.2 cod proc. civilă și constatând cauza în stare de judecată, o reține spre soluționare.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr.63 din data de 09.10.2008, pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze Privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, s-a respins excepția prescripției dreptului la acțiune; s-a admis acțiunea principală formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor; s-au obligat pârâții să plătească reclamantului, cu titlu de despăgubiri, contravaloarea sporului de anticorupție, de 30-40% din indemnizația de încadrare brută lunară pentru perioada septembrie 2002-01.04.2006, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflație la data plății efective, precum și la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetul de muncă al reclamantului.
Prin aceeași sentință, s-a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în garanție introdusă de pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în contradictoriu cu Ministerul Economiei și Finanțelor.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut în ceea ce privește, excepția prescripției că dreptul la acțiune al reclamantului cu privire la sumele de bani pretinse prin cererea pe care a formulat-o, s-a născut în cursul anului 2005, când s-a adoptat HG nr. 232/2005 și când s-a pronunțat Hotărârea nr.185/2005, prin care Colegiul Director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării a constatat existența unei discriminări directe conform art. 2 din OG 137/2000 și a recomandat inițierea unui proiect de act normativ pentru eliminarea inegalităților de salarizare dintre magistrații care efectuează urmărirea penală și judecă fapte de corupție și ceilalți magistrați, în acest sens fiind și considerentele Deciziei nr. VI/15.01.2007 a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, din cuprinsul cărora rezultă că instanța supremă împărtășește punctul de vedere potrivit căruia este corectă opinia instanțelor care au acordat drepturi bănești precum cele pretinse prin acțiune începând cu luna aprilie 2002.
S-a arătat că doar de la momentul anterior precizat se poate considera că s-au întrunit cerințele impuse de art.8 din Decretul nr.167/1958, magistrații prejudiciați sub aspect salarial cunoscând paguba și pe cel ce răspunde de ea, astfel că doar de la acea dată ei au avut posibilitatea obiectivă de a acționa în justiție pentru a fi despăgubiți din acest punct de vedere.
S-a avut în vedere împrejurarea că nici o prescripție nu poate curge mai înainte de a se naște acțiunea supusă acestui mod de stingere (sens în care sunt prevederile art.1886.civ), precum și faptul că reclamantul a formulat cererea de chemare în judecată la data de 16.01.2008, înăuntrul termenului de prescripție de 3 ani prevăzut de art. 3 și 7 din Decretul nr. 167/1958 și art. 283 lit. c din Codul Muncii, calculat de la data adoptării HG nr. 232/2005 și a pronunțării Hotărârii nr.185/2005 a CNCD.
Date fiind considerentele și dispozitivul Deciziei nr. VI/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Secții Unite - decizie prin care s-a stabilit că în aplicarea nediscriminatorie a dispozițiilor art. 11 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, precum și a dispozițiilor art. 28 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002, modificată prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2004, modificată și aprobată prin Legea nr. 601/2004, drepturile salariale prevăzute de aceste texte de lege (adică sporul de anticorupție) se cuvin tuturor magistraților - ținând seama că această decizie este obligatorie pentru toate instanțele judecătorești din România, conform art.329 pr.civ. instanța de fond a admis pretențiile deduse judecății, urmând a obligat pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor să plătească reclamantului, cu titlu de despăgubiri, contravaloarea sporului de anticorupție de 30-40% din indemnizația de încadrare brută lunară, pentru perioada septembrie 2002-01.04.2006, considerând că această soluție se impune întrucât, în acest interval de timp, reclamantul a îndeplinit funcția de procuror (conform mențiunilor din cartea sa de muncă), însă nu a beneficiat de sporul la care face referire decizia anterior indicată a ÎCCJ.
S-a constatat că, în cauză sunt incidente prevederile art.161 alin. 4 din Codul Muncii, care dau posibilitatea obligării angajatorului (respectiv pârâții din prezenta cauză) la plata de despăgubiri pentru prejudiciul cauzat salariaților prin neachitarea drepturilor salariale cuvenite.
S-a considerat că, în speță nu au întrunite cerințele impuse prin dispozițiile art. 60 alin. 1.proc.civ, dat fiind că acțiunea principală are caracterul unei în cereri în despăgubiri, condiție pe care trebuia să o respecte și cererea de chemare în garanție.
Or, s-a reținut că cererea introdusă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție contra Ministerului Economiei și Finanțelor are un cu totul alt obiect, vizând obligarea chematului în garanție să ia de obligativitatea adoptării unui proiect de rectificare a bugetului Ministerului Public pe anul 2008, care să includă alocarea sumelor ce reprezintă pretențiile reclamantului, iar aceasta este o pretenție total diferită ca natură juridică de cea exprimată prin acțiunea principală (reprezintă o cerere în constatarea existenței unui obligații de "a face), fără vreo legătură cu cererea în despăgubiri a reclamantului, motiv pentru care nu poate fi primită.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs, în termenul legal, pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, criticând sentința pentru nelegalitate în privința respingerii cererii de chemare în garanție a Ministerului Economiei si Finanțelor, a excepției prescripției dreptului material la acțiune al reclamantului pentru perioada septembrie 2002 - 17 ianuarie 2005 și față de admiterea capetelor de cerere privitoare la actualizarea sumelor solicitate cu indicele de inflație și la obligarea pârâților la efectuarea cuvenitelor mențiuni în cartea de muncă a reclamantului.
Recurentul a invocat prevederile art. 1 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958 - privitor la prescripția extinctivă, coroborate cu dispozițiile art. 3 alin. 1 din același act normativ și a arătat că nici Hotărârea nr.185/2005 a CNCD și nici decizia nr.VI/2007 a ICCJ nu întrerup cursul prescripției extinctive, întrucât aceste acte nu reprezintă recunoașteri exprese din partea debitorului.
În privința actualizării cu rata inflației a sumelor acordate reclamantului, recurentul a arătat că fiind instituție bugetară, nu poate să înscrie în bugetul propriu nici o plată fără bază legală pentru respectiva cheltuială, fondurile alocate Ministerului Public pe anul 2008 pentru plata drepturilor de personal fiind aprobate prin Legea de stat nr. 388 din 31 decembrie 2007, lege ce nu cuprinde un capitol distinct de cheltuieli pentru plata diferențelor de drepturi salariale acordate de către instanță, astfel că acordarea ulterioară a unei sume de bani peste cea datorată - chiar reprezentând indicele de inflație - nu se justifică.
Cu privire la obligarea pârâților să opereze mențiunile corespunzătoare în carnetul de muncă, recurentul a solicitat respingerea cererii ca nefondată deoarece în conformitate cu dispozițiile art. 11 alin.2 din Decretul nr. 92/1976 - privind carnetul de muncă " actele pe baza cărora se fac înscrieri în carnet, privind activitatea desfășurată, vor cuprinde: denumirea unității și perioada în care s-a lucrat, cu indicarea datei de începere și de încetare a raportului de munca, precum și precizarea modului de încadrare - pe durata nedeterminată sau determinată, prin transfer în interesul serviciului sau la cerere, în toate cazurile cu menționarea temeiurilor legale pe baza cărora a avut loc încadrarea, modificarea sau încetarea contractului de muncă; de asemenea, în acte se vor menționa și funcția, meseria sau specialitatea exercitată, retribuția tarifară de încadrare, precum si alte drepturi ce se includ în aceasta si după caz, locurile de munca cu condiții deosebite care dau dreptul la încadrarea în grupele 1 și 2 de munca la pensie ", astfel că de vreme ce sporurile solicitate de reclamant sunt drepturi salariale ce se adaugă la retribuția tarifară de încadrare și nu se include în aceasta și deci nu pot face obiectul transcrierii în carnetele de muncă.
Hotărârea primei instanțe a fost criticată și în privința cererii de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, având în vedere faptul că rolul Ministerului Economiei Finanțelor este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite, precum și de proiectele de rectificare a acestor bugete și că recurentul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în calitate de ordonator principal de credite este în imposibilitate de a dispune de fonduri bugetare pentru plata diferențelor bănești solicitate.
Analizând întregul material probator administrat în cauză, prin prisma criticilor invocate de către recurent, încadrate în motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 pr.civ. cât și din oficiu, conform art.3041pr.civ. Curtea reține următoarele:
În mod corect s-a respins de către prima instanță excepția prescripției dreptului material la acțiune al intimatului-reclamant, în condițiile în care Hotărârea nr.185 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, a fost adoptată la data de 22.07.2005, iar acțiunea de față a fost introdusă la 10.01.2006.
Nu poate fi primită susținerea recurentului, în sensul că introducerea acțiunii nu era condiționată de constatarea prealabilă a discriminării de organismul abilitat legal, întrucât numai la data pronunțării Hotărârii nr.185/22.07.2005 păgubitul, în speță intimatul-reclamant, a cunoscut s-au trebuia să cunoască paguba și pe cel răspunzător de ea (art.8 din Decretul nr.167/1958).
De adăugat că, în luna februarie 2005 Ministerul Justiției a inițiat un proiect legislativ menit să înlăture situația discriminatorie creată prin sporul de 40%, pentru anumite categorii de magistrați.
De asemenea, prin strategia de reformă a sistemului juridic pe perioada 2005 - 2007 și planul de acțiune pentru implementarea strategiei de reformă a sistemului judiciar pe perioada 2005 - 2007, s-a produs înlăturarea discriminării, Capitolul VI, punctul 3, referindu-se la asigurarea salarizării adecvate și nediscriminatorii a magistraților și personalului auxiliar și 3.3 la eliminarea discriminării cauzate de acordarea sporului de salariu de 40%, pentru anumite categorii de magistrați. Se constată așadar o recunoaștere explicită a discriminării existente la momentul adoptării-/30.03.2005, echivalând cu recunoașterea, în sensul art.16 lit.a din Decretul nr.167/1958, a dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripția, având ca efect ștergerea prescripției scurse și începutul unui nou termen de prescripție de 3 ani, care se va împlini, dacă nu intervine o cauză de suspendare sau o nouă întrerupere, în februarie 2008.
În privința capătului de cerere privindactualizarea sumelor cu indicele de inflațiede la data nașterii drepturilor și până la data plății efective, prima instanță a reținut corect că ceea ce face obiectul reparației este prejudiciul real suferit de reclamant, ca urmare a neacordării unor drepturi bănești de natură salarială, caz în care repararea prejudiciului se face în condițiile răspunderii civile contractuale.
Astfel, instanța de fond a interpretat judicios prevederile art.161 alin.4 muncii. apreciind corect că în acest fel se asigură repararea prejudiciului produs în patrimoniul reclamantului prin plata cu întârziere a sumelor datorate, prejudiciu care reprezintă echivalentul devalorizării suferite de moneda națională, urmare a inflației.
În privința înscrierilor în carnetul de muncă, Curtea reține că potrivit art. 1 alin. (1) din Decretul nr. 92/1976, carnetul de muncă este documentul oficial care, între altele, dovedește retribuția și alte drepturi care se includ în aceasta și ca atare în mod corect s-a dispus prin hotărârea recurată să se efectueze mențiunile corespunzătoare cu privire la drepturile acordate prin prezenta acțiune, care trebuie să figureze în carnetul de muncă, alături de indemnizația brută lunară de încadrare.
Legat de cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, critica recurentului este neîntemeiată, deoarece instanța de fond a constatat corect faptul că nu există raporturi procesuale între acest pârât și reclamanți și că acest pârât nu are o calitate specială în ceea ce privește acordarea de fonduri bugetare, fiind doar ordonator principal ca și pârâtul Ministerul Public, atâta timp cât adoptarea și rectificarea bugetului de stat sunt chestiuni care se propun de către Guvern și se adoptă de către Parlamentul României prin vot.
Pentru toate considerentele arătate, Curtea în baza art.312 pr.civ. va respinge ca nefondat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, împotriva sentinței civile nr.63 din data de 09.10.2008, pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze Privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr- (4728/2008), în contradictoriu cu intimatul-reclamant și intimații-pârâți Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor și Ministerul Finanțelor Publice.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 24.06.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - -
-
GREFIER
Red.:,
Dact.: RF./2ex.
27.07.2009
Jud. fond.:;
Președinte:Cristescu SimonaJudecători:Cristescu Simona, Uță Lucia, Rotaru Florentina
