Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 529/2008. Curtea de Apel Iasi

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 529

Ședința publică de la 12 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Daniela Pruteanu

JUDECĂTOR 2: Smaranda Pipernea

JUDECĂTOR 3: Cristina Mănăstireanu

Grefier - -

Pe rol judecarea cauzei având ca obiect litigiu de muncă privind pe recursul formulat CONSILIUL LOCAL V, PRIMARUL MUNICIPIULUI V și PRIMĂRIA MUNICIPIULUI V împotriva sentinței civile nr. 619 din 29.05.2008 a Tribunalului Vaslui (dosar nr-), intimați UNIUNEA JUDEȚEANĂ SINDICATELOR DIN ÎNVĂȚĂMÂNT V, LICEUL " " V și INSPECTORATUL ȘCOLAR JUDEȚEAN

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la prim termen și că prin serviciul registratură s-a depus la dosar o cerere de judecată a cauzei în lipsă de către intimatul UNIUNEA JUDEȚEANĂ SINDICATELOR DIN ÎNVĂȚĂMÂNT

Instanța constată recursul formulat în termen și motivat. Având în vedere că s-a solicitat judecata în lipsă, constată recursul în stare de judecată și rămâne în pronunțare cu privire la acesta.

După deliberare;

CURTEA DE APEL,

Asupra recursului civil de față;

Prin sentința civilă nr. 619 din 29.05.2008 Tribunalul Vaslui admite acțiunea formulată de reclamanta Uniunea Județeană a Sindicatelor din Învățământ V, cu sediul în mun. V,-, județul V, în numele și pentru membrii săi de sindicat, împotriva pârâților: Liceul " " V, Consiliul Local al Municipiului V, Primarul Municipiului V și Inspectoratul Școlar Județean V, cu sediul în mun. V,-, județul V și, în consecință:

Obligă pârâții să calculeze și să plătească membrilor de sindicat, în numele cărora s-a formulat prezenta acțiune, diferenta de drepturi salariale neacordate,incepand cu data de 01.01.2007 și până la data de 20.07.2007 actualizate cu indicele de inflație la data platii efective.

Pentru a pronunța această soluție prima instanță reține că:

Potrivit art.167 al.3 teza II din Legea 84/1995 republicata, finantarea unitatilor de invatamant se asigura prin bugetele locale ale unitatilor administrativ teritoriale din sumele defalcate de la bugetul de stat sau provenind de la bugetele locale iar Primarul are calitatea de ordonator de credite fata de unitatea de invatamant.

Pe fondul cauzei, tribunalul a retinut ca prin nr.OG 11/2007 sunt stabilite creșterile salariale de care beneficiază, în anul 2007, personalul didactic din învățământ, salarizat potrivit Legii nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic.

Actul normativ prevede valoarea coeficientului de multiplicare pentru cele 3 etape de creșteri salariale din cursul anului 2007, respectiv 1.01-31.03.2007, 1.04-30.09.2007, 1.10.-31.12.2007, precum și coeficienții de multiplicare detaliați, pe grade didactice, vechime în învățământ și funcția didactică.

Potrivit art. 9, prevederile ordonanței se aplică începând cu drepturile salariale aferente lunii ianuarie 2007.

OG nr. 11/2007 a fost aprobată prin Legea nr. 220/4.07.2007, iar prin legea de aprobare s-au adus modificări coeficienților de multiplicare.

Prin Legea nr. 220/2007 de aplicare a nr.OG 11/2007, au fost menținute atât cele 3 etape de aplicare a creșterilor salariale din cursul anului 2007, respectiv 1.01.-31.03.2007, 1.04.-30.09.2007, 1.10.-31.12.2007, cât și dispozițiile art. 9 privind termenul de la care operează creșterile salariale, începând cu drepturile salariale aferente lunii ianuarie 2007.

Ca atare, coeficienții de multiplicare detaliați pe grade didactice, vechime în învățământ și funcție didactică, astfel cum au fost modificați, trebuie aplicați începând cu data de 1.01.2007.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs Consiliul Local Municipal V, Primarul și Primăria Municipiului V, considerand-o ca fiind lipsita de temei legal si susținând aceleași motive de recurs.

Motivează recurenții că nu au calitate procesuala pasivă întrucât potrivit art. 167 alin. 1 din Legea nr. 84/1995 unitățile de învățământ preuniversitar funcționează ca unități finanțate nu din fondurile alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ - teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea, ci de la bugetul de stat.

Intimata nu a depus întâmpinare.

Recursul este nefondat.

Potrivit disp.art.XIII din nr.OUG 32/2001, aprobată prin Legea nr.374/2001, începând cu anul 2001, finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea, cu excepția unor cheltuieli printre care nu se regăsește salarizarea personalului din învățământ. Potrivit disp.art.36 alin.2 lit.d) din legea nr.215/2001 privind administrația locală, consiliul local are ca atribuție aprobarea bugetului local și repartizarea fondurilor necesare unităților școlare, iar primarul, conform disp.art.63 alin.4 lit.a) din aceeași lege, exercită funcția de ordonator principal de credite, astfel încât Curtea constata că acești recurenți au calitate procesuală pasivă în cauză.

Se mai reține că prin sentința recurată, Primăria municipiului V nu a fost obligată nici la calcularea si nici la plata drepturilor salariale cuvenite cadrelor didactice, si ca atare nu se poate susține că hotărârea pronunțată de prima instanță este dată cu aplicarea greșită a legii.

Prin urmare, recurenții au calitate procesuală pasivă iar recursul acestora va fi respins ca nefondat, în baza art. 312(1) teza 2 Cod procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul formulat de Consiliul Local, Primarul și Primăria municipiului V împotriva sentinței civile nr.619 din 29.05.2008 pronunțată de Tribunalul Vaslui, sentință pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 12.09.2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

GREFIER,

Red./Tehnored.:;

2 ex.- 18.09.2008;

JUD.fond:- Tribunalul Vaslui:-;

- .

Președinte:Daniela Pruteanu
Judecători:Daniela Pruteanu, Smaranda Pipernea, Cristina Mănăstireanu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 529/2008. Curtea de Apel Iasi