Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 529/2008. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR.529/

Ședința publică de la 06 August 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Benone Fuică

JUDECĂTOR 2: Angelica Ciobotaru

JUDECĂTOR 3: Gina Ignat

Grefier - - -

-.-.-.-.-.-

La ordine fiind soluționarea recursului declarat de pârâta - - T,cu sediul în T,-,împotriva sentinței civile nr.39 din 15 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Galați,în contradictoriu cu intimatul G, având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru recurenta - - T,consilier juridic,în baza împuternicirii de reprezentare juridică pe care o depune la dosar,lipsă fiind intimatul

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier,după care;

Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat,Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Reprezentantul recurentei,pentru considerentele exprimate pe larg în motivele scrise de recurs aflate la dosar,solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat,modificarea în parte a hotărârii pronunțată de instanța de fond,și pe fond respingerea acțiunii pentru acordarea contravalorii tichetelor de masă pentru perioada 01.01.2006 - 11.07.2007.

CURTEA

Asupra recursului civil de față;

Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.39 din 15.01.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr- a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul G în contradictoriu cu pârâta - -

A fost obligată pârâta către reclamant la plata drepturilor bănești în cuantum de 6656 lei reprezentând plăți compensatorii și a contravalorii tichetelor de masă aferente perioadei 01.01.2006 - 11.07.2007.

Pentru a pronunța hotărârea judecătorească,prima instanță a reținut următoarele:

Prin acțiunea formulată și înregistrată sub nr. 5591/121/02.08.2007, reclamantul a solicitat în contradictoriu cu pârâta - -, plata sumei de 7650 lei (RON) reprezentând plăți compensatorii, precum si la plata tichetelor de masa aferente perioadei ianuarie 2006-11.07.2007.

Motivându-și în fapt acțiunea a arătat că a lucrat la societatea pârâtă până la data de 12.07.2007, când raporturile de muncă de muncă au încetat ca urmare a reorganizării activității.

A precizat reclamantul, că potrivit art. 177 din Contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul societății, era îndreptățită la o compensație ce nu poate fi mai mică de 30% din salariul de bază din luna anterioară concedierii pentru fiecare an lucrat în societate, dar nu mai puțin de 3 salarii de bază. Societatea pârâtă, nu i-a achitat aceste drepturi, sens în care a promovat prezenta acțiune.

De asemenea a arătat că în baza disp. art.64 alin.5 din Contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul societății, societatea avea obligația plății unui tichet de masa pentru fiecare zi lucrătoare.

În susținerea acțiunii s-a folosit de proba cu înscrisuri.

Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a solicitat admiterea în parte a primului capăt de cerere, motivat de faptul ca suma cuvenită reclamantei ar fi de 2559 lei.

In ce privește capătul de cerere privind plata tichetelor de masă a solicitat respingerea acestuia, motivat de faptul ca societatea nu îndeplinește condițiile prevăzute de art.15 din nr.OUG79/2001, potrivit căruia societățile care înregistrează obligații bugetare neachitate la scadentă nu pot acorda tichete de masa.

A mai arătat că în perioada 2003-2006 societatea s-a aflat în procedura de reorganizare judiciară motiv pentru care suma destinată plății tichetelor de masă nu a putut fi acoperită.

Analizând și coroborând materialul probator administrat în prezenta cauză, instanța a reținut următoarele:

Reclamantul G, a fost salariatul societății pârâte până la data de 12.07.2007, când raporturile de muncă au încetat ca urmare a reorganizării activității acesteia.

În vederea asigurării protecției sociale salariatului al cărui contract de muncă încetează pentru motive care nu țin de persoana acestuia, angajatorul - - T, a negociat cu sindicatul înființat la nivelul societății, la art. 177 din contractul colectiv de muncă, dreptul salariatului de a beneficia de o compensație ce nu poate fi mai mică de 30% din salariul de bază lunar din luna anterioară concedierii, pentru fiecare an lucrat în societate, dar nu mai puțin de 3 salarii de bază.

În prezenta cauză, reclamantul a lucrat la societatea pârâtă în perioada 06.04.1981 - 12.07.2007, având o vechime de 26 ani.

Aplicând disp. Art. 177 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de societate, și având în vedere salariul de bază al reclamantului din luna anterioară concedierii acestuia, respectiv 853 lei (RON), se va reține că ar fi îndreptățit la plăți compensatorii în cuantum de 6656 lei (853 ROn x 30% = 256 RON x 26 ani vechime = 6656 RON.

Instanța nu a reținut modul de calcul al pârâtei în sensul acordării a 3 salarii de bază, motivat de faptul ca această formulă de calcul se aplică doar în cazul în care suma rezultată din prima modalitate de calcul, nu depășește nivelul celor trei salarii de bază.

Astfel față de actele administrate în cauză, a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 6656 lei reprezentând plăți compensatorii.

In ce privește plata contravalorii tichetelor de masă instanța a reținut că potrivit disp.art.64.5 părțile au negociat plata de tichete de masă pentru fiecare zi lucrătoare.

Apărările pârâtei că nu ar fi îndeplinite condițiile disp. art. 15 din nr OUG 79/2001, instanța nu le-a reținut, motivat de faptul că pârâta deși înregistrează obligații bugetare, a beneficiat de înlesniri la plata acestora de la Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei.

Astfel din copia - nr. 571/15.11.2006 pronunțată de Tribunalul Galați - secția comercială (filele 18-19 la dosar) rezultă că pentru pârâtă s-au aprobat grafice de eșalonare a datoriilor la bugetul de stat încă din anul 2003.

Conform art. 15 din OG 79/2001, articol invocat în apărare și de către pârâtă, angajatorii pot acorda tichete de masă, începând din luna următoare celei în care au obținut înlesniri la plata obligațiilor bugetare restante.

Față de aceste considerente instanța a admis în parte acțiunea și a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de lei reprezentând plăți compensatorii și tichete de masă pentru perioada 01.01.2006 - 10.07.2007.

Împotriva acestei sentințe civile a declarat recurs pârâta - - T,criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică sub aspectul acordării contravalorii tichetelor de masă.

În primul rând a susținut că dispozitivul hotărârii nu îndeplinește condițiile prevăzute de art.261 pr.civ.în sensul că lipsește cuantumul contravalorii tichetelor de masă ce urmează a fi achitate iar hotărârea nu poate fi executată.

Instanța a încălcat prevederile art.129 alain5 pr.civ.

Ori,în situația în care societatea nu are profit sau are datorii la stat,nu se pot acorda tichete de masă.

Analizând sentința civilă recurată, atât prin prisma motivelor de recurs invocate de către recurent, cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, în baza disp. art. 304 indice 1.c Cod Penal, Curtea apreciază că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

În ce privește dispozitivul hotărârii, arătăm că instanța de fond a precizat că pârâta este obligată la plata contravalorii tichetelor de masă aferente perioadei 01.01.2006-12.07.2007,acestea fiind datorate conform contractului colectiv de muncă la nivel de unitate.

Motivul de recurs invocat în sensul că lipsește cuantumul contravalorii tichetelor de masă ce urmează a fi achitate iar hotărârea nu poate fi executată nu este întemeiat față de dispozițiile art. 371 indice 2 alin. 2.pr. civilă care prevăd că, în cazul în care, prin titlul executoriu au fost acordate dobânzi, penalități saualte sume, fără să fi fost stabilit cuantumul acestora, ele vor fi calculate de organul de executare, potrivit legii.

Față de aceste dispoziții legale, arătăm că nici o prevedere legală nu împiedică unitatea recurentă să execute benevol hotărârea judecătorească prin calculare de către serviciul contabilitate, în condițiile art. 371 indice 1 alin. 1.pr. civilă sau, în cazul unei executări silite, suma va fi calculată de însuși organul de executare, potrivit alineatului 2 al aceluiași articol, întrucât creanța stabilită de instanță este certă (fiind determinabilă), lichidă și exigibilă.

Deci, nu se poate pune problema că instanța de fond nu a manifestat rol activ, cu atât mai mult cu cât, în cazul litigiilor de muncă, sarcina probei revine angajatorului, potrivit art. 287 din Codul muncii, care, practic, își invocă propria culpă prin nedepunerea unui mod de calcul a contravalorii tichetelor de masă pentru ca instanța să îl poată verifica.

În consecință, dispozitivul sentinței primei instanțe este corect întocmit și poate fi adus la îndeplinire în condițiile arătate.

Referitor la aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor OUG nr. 79/2001, se considerăm că acestea nu sunt incidente în speța de față.

Astfel, așa cum prevăd disp. art. 1 din această ordonanță, sunt denumite agenți economici, regiile autonome, societățile și companiile naționale și societățile comerciale la care statul sau o unitate administrativ-teritorială este acționar majoritar.

Deci, intenția legiuitorului este lipsită de echivoc și nu poate fi interpretată decât în sensul că acest act normativ nu se poate aplica altor unități decât celor strict și limitativ prevăzute în cuprinsul art. 1.

Sintagma "angajatori" ce se regăsește în cuprinsul OUG nr. 79/2001 se referă tot la cei enumerați prin art. 1 și astfel nu se poate extinde domeniul prevăzut de ordonanță și la alți angajatori,așa cum greșit susține recurenta.O altă interpretare ar aduce atingere principiului general de drept conform căruia unde legea nu distinge nici interpretul nu trebuie să distingă.

Dacă legiuitorul ar fi avut intenția de a se aplica ordonanța la toți angajatorii, nu ar mai fi prevăzut în mod expres, în art. 1, care sunt agenții economici vizați.

Față de toate aceste motive arătate mai sus,sentința primei instanțe este legală și temeinică și,ca urmare,în baza disp.art.312 alin.2 pr.civ. se va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta - - T împotriva sentinței civile nr.39 din 15.01.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta - - T,cu sediul în T,-,împotriva sentinței civile nr.39 din 15 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Galați,în contradictoriu cu intimatul G, având ca obiect drepturi bănești.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 06 August 2008.

PREȘEDINTE Pentru jud.-, JUDECĂTOR

- - aflată în CO,conform disp. - -

art.261C.proc.civ.

PREȘEDINTE,

GREFIER

- -

:- -/04.09.2008

:/05.09.2008

2 ex-

FOND: -

Președinte:Benone Fuică
Judecători:Benone Fuică, Angelica Ciobotaru, Gina Ignat

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 529/2008. Curtea de Apel Galati