Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 529/2009. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE,
DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr. 529/
Ședința publică din 30 aprilie 2009
PREȘEDINTE: Roxana Maria Trif judecător
JUDECĂTORI: Roxana Maria Trif, Dorina Rizea Mihail
-
Grefier:
Pentru astăzi a fost amânată pronunțarea asupra recursului declarat de reclamanții, C, împotriva sentinței civile nr.88/F pronunțată de Curtea de APEL BRAȘOV la data de 8 octombrie 2008 în dosarul civil nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Dezbaterile în cauza civilă de față au avut loc în ședința publică din 21 aprilie 2009 când părțile au lipsit, cele constatate fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta decizie, iar instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea pentru data de 28 aprilie 2009, apoi pentru imposibilitatea constituirii legale a completului s-a amânat pronunțarea la data de 30 aprilie 2009.
CURTEA:
Asupra recursului de față;
Constată că prin sentința civilă nr. 88/2008 a Curții de APEL BRAȘOV, a fost respinsă excepția inadmisibilității acțiunii și excepția lipsei calității procesual pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor. A fost respinsă acțiunea formulată de reclamanții, C, și, în contradictoriu cu pârâții Curtea de APEL BRAȘOV, Tribunalul Covasna, Ministerul Justiției cu sediul în B și Ministerul Economiei și Finanțelor.
Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut următoarele:
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesual pasive invocată de Ministerul Economiei și Finanțelor trebuie menționat faptul că prin acțiune s-a solicitat doar obligarea acestuia la virarea fondurilor necesare efectuării plăților, astfel încât este lipsită de relevanță apărarea potrivit căreia între reclamanți și prezenta pârâtă nu sunt raporturi de muncă, iar conform atribuțiilor stabilite prin lege, acesta are numai abilitatea de a face propuneri pentru formarea bugetului de stat. Tocmai în temeiul acestei atribuții această instituție are obligația de a vira fondurile necesare efectuării plăților, fonduri, pe care urmează să le aibă în vedere cu ocazia elaborării proiectelor de buget, sau în cadrul rectificărilor bugetare. Pentru aceste considerente instanța a apreciat că excepția nu este întemeiată și în consecință a respins-
Excepția lipsei calității procesuale pasive a Tribunalului Brașov este nefondată întrucât această instanță a fost chemată în judecată doar pentru pretențiile aferente perioadelor în care anumiți reclamanți au funcționat la instanțele din raza de competență a tribunalului. Cu privire la excepția lipsei calității procesual pasive a Ministerului Justiției pe considerentul că acest pârât nu are culpă ceea ce privește editarea unor acte normative discriminatorii, instanța a respins excepția deoarece acesta are calitatea de ordonator principal de credite și inițiator legislativ.
Pe fond curtea a reținut ca reclamanții au calitatea de judecători în cadrul Curții de APEL BRAȘOV, iar prin acțiunea dedusă judecății solicită aceleași drepturi salariale cu cele ale procurorilor de la DNA și DIICOT.
Salarizarea magistraților este reglementată de dispozițiile art.3 alin. 1 din OUG nr. 27/2006 și constă într-o indemnizație de încadrare lunară brută stabilită în raport de nivelul instanțelor și parchetelor, cu funcția deținută și cu vechimea în magistratură pe baza valorii de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare prevăzuți în anexa ordonanței.
În baza art. 11 alin 1 din aceeași ordonanță, procurorii din cadrul DNA și DIICOT sunt salarizați potrivit nr. crt.6-13 de la lit. A din anexă, în raport cu funcțiile pe care le dețin sau cu care sunt asimilați potrivit legii.
Prin acțiune reclamanții, în calitate de judecători, solicită aceleași drepturi salariale cu procurorii de la DNA și DIICOT pe considerentul că între cele două categorii profesionale legiuitorul a creat discriminări în ceea ce privește modalitățile de selecție și promovare în funcțiile de execuție și conducere iar cererea reclamanților are la bază extinderea normelor legale privind salarizarea procurorilor de la DNA și DIICOT și aplicarea acestora și celorlalte categorii de magistrați cu ignorarea propriilor norme de salarizare. Curtea a reținut că instanțele judecătorești au rolul de a asigura aplicarea corectă și nediscriminatorie a legilor în vigoare la momentul efectuării actului de justiție, însă nu au posibilitatea de a constata că o lege conține dispoziții discriminatorii. În acest sens, prevederile OG nr. 137/2000 privind discriminarea dau posibilitatea subiecților de drept să invoce orice discriminare în aplicarea unui act normativ, însă nu este posibil să se solicite instanțelor de drept comun să se constate că o normă legală este discriminatorie. În acest sens a decis și Curtea Constituțională prin decizia nr. 821 din 3 iulie 2008 prin care s-a constatat că este neconstituțional un asemenea înțeles al OG nr. 137/2000 "prin care se conferă instanțelor de judecată competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative".
Față de aceste considerente curtea a reținut că dispozițiile legale privind salarizarea procurorilor de la DNA și DIICOT în vigoare la data judecății se referă doar la categorii profesionale nu pot fi extinse și aplicate altor subiecți de drept cărora nu li se adresează astfel încât acțiunea reclamanților va fi respinsă conform dispozitivului prezentei.
Împotriva acestei sentințe s-a declarat recurs de recurenții reclamanți criticându-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că discriminarea rezidă atât din modul diferit de salarizare a acestei categorii de procurori față de restul magistraților, cât și datorită condițiilor efective de promovare și numire în DNA și DIICOT. Salarizarea acestora a fost justificată prin prisma faptului că, odată numiți în aceste structuri acești procurori dobândesc de cele mai multe ori omisio medio, grad de procuror la Parchetul de pe lângă ÎCCJ.
În continuarea motivelor de recurs sunt dezvoltate pe larg condițiile de numire și selecția procurorilor pentru posturile din DNA și DIICOT prin raportare la condițiile de promovare în sistemul instanțelor judecătorești.
Respectarea dreptului fiecărui cetățean la egalitate de tratament remuneratoriu pentru aceiași muncă, în condiții de responsabilitate identică, implică obligația firească a autorității care a generat acordarea discriminatorie a coeficienților de salarizare mai sus indicați pentru procurorii din cadrul DIICOT și DNA, de a repara prejudiciul cauzat categoriei de magistrați ce a fost lipsită de echivalentul acestor drepturi salariale începând cu luna aprilie 2006.
Examinând sentința atacată în raport de criticile formulate instanța apreciază că recursul nu este întemeiat și în consecință va fi respins în baza dispozițiilor art. 312 Cod procedură civilă pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește fondul cauzei, instanța de fond a reținut că reclamanții au calitatea de judecători în cadrul Tribunalului Brașov iar prin acțiunea dedusă judecății prin care au solicitat aceleași drepturi salariale cu cele ale procurorilor de la DNA și DIICOT, pretențiile acestora sunt nefondate, fiind respinse.
Salarizarea magistraților este reglementată de dispozițiile art.3 alin. 1 din OUG nr. 27/2006 și constă într-o indemnizație de încadrare lunară brută stabilită în raport de nivelul instanțelor și parchetelor, cu funcția deținută și cu vechimea în magistratură pe baza valorii de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare prevăzuți în anexa ordonanței.
În baza art. 11 alin 1 din aceeași ordonanță, procurorii din cadrul DNA și DIICOT sunt salarizați potrivit nr. crt.6-13 de la lit. A din anexă, în raport cu funcțiile pe care le dețin sau cu care sunt asimilați potrivit legii.
Prin acțiune reclamanții, în calitate de judecători, solicită aceleași drepturi salariale cu procurorii de la DNA și DIICOT pe considerentul că între cele două categorii profesionale legiuitorul a creat discriminări în ceea ce privește modalitățile de selecție și promovare în funcțiile de execuție și conducere iar cererea reclamanților are la bază extinderea normelor legale privind salarizarea procurorilor de la DNA și DIICOT și aplicarea acestora și celorlalte categorii de magistrați cu ignorarea propriilor norme de salarizare. Curtea reține că instanțele judecătorești au rolul de a asigura aplicarea corectă și nediscriminatorie a legilor în vigoare la momentul efectuării actului de justiție, însă nu au posibilitatea de a constata că o lege conține dispoziții discriminatorii. În acest sens, prevederile OG nr. 137/2000 privind discriminarea dau posibilitatea subiecților de drept să invoce orice discriminare în aplicarea unui act normativ, însă nu este posibil să se solicite instanțelor de drept comun să se constate că o normă legală este discriminatorie. În acest sens a decis și Curtea Constituțională prin decizia nr. 821 din 3 iulie 2008 în care s-a constatat că este neconstituțional un asemenea înțeles al OG nr. 137/2000 "prin care se conferă instanțelor de judecată competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative".
De asemenea, nu sunt incidente nici prevederile art.2 alin.2 din OG nr. 137/2000 întrucât, nu este îndeplinită condiția situației comparabile, iar fără această premisă obligatorie nu se poate pune problema nici a criteriului de discriminare.
În altă ordine de idei, pretențiile reclamanților au la bază premisa potrivit căreia dispozițiile legale invocate sunt discriminatorii întrucât încalcă principiul egalității instituit atât de Convenția României cât și de art. 23 din Declarația Universală a Dreptului Omului.
Cu privire la acest aspect curtea reține că instanțele ordinare pot fi sesizate doar în legătură cu constatarea faptului că o lege este aplicată în mod discriminatoriu subiecților de drept cărora li se adresează, nefiind posibil să se solicite constatarea faptului că o lege este discriminatorie și nici extinderea aplicării ei altor subiecți de drept.
Conform principiului separării puterilor de stat, unica autoritate legislativă a țării este Parlamentul, astfel încât instanțele de judecată au menirea doar de a pune în aplicare dispozițiile legale adoptate de parlament, neputându-se substitui organului legislativ pentru a extinde aplicabilitatea unei dispoziții legale și altor categorii de persoane decât cele enumerate în mod limitativ de legiuitor în textele de lege de care se prevalează reclamanții din acțiunea de față.
În acest sens a decis și Curtea Constituțională prin deciziile 818, 819, 821 din 3 iulie 2008 prin care s-a constatat că este neconstituțional un asemenea înțeles al OG nr.137/2000 "prin care se conferă instanțelor de judecată competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative".
Prin urmare, acțiunea reclamanților are la bază o greșită înțelegere a noțiunii de discriminare în ceea ce privește aplicarea acestui principiu pe tărâmul dreptului la un salariu egal pentru o muncă egală, precum și o greșită interpretare a dispozițiilor legale interne și internaționale ce consacră acest drept și a practicii CEDO cu privire la aceste aspecte.
Art.28 alin.2 din Declarația Universală a Drepturilor Omului prevede că "toți oamenii, fără nici o discriminare, au dreptul la salariu egal pentru muncă egală".
Același drept este reglementat și de Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților fundamentate - art.14 sau, după data de 1 noiembrie 2006, art.1 Protocolul nr.12.
Interpretând aceste texte de lege CEDO a subliniat în repetate rânduri că există discriminare atunci când pentru persoane aflate în situații identice se aplică în mod diferit un drept recunoscut prin lege, dar și invers, persoanele aflate în situații diferite trebuie să beneficieze de un tratament diferit.
Ori, în situația noastră, cele doua categorii profesionale nu se află în aceeași situație, întrucât prestează o activitate diferită, au specializare diferita și beneficiază de legi de salarizare diferite. A se vedea în acest sens cauze Thlimmenos contra Greciei, și alții contra Marii Britanii, sau cauza Burder împotriva Marii Britanii. În acest din urmă caz CEDO a subliniat:"Curtea a stabilit în spețele sale că, pentru a putea exista o încălcare a art.14 trebuie să există o diferență în tratamentul persoanelor în situații similare relevante. O asemenea diferență de tratament este discriminatorie dacă nu are o justificare obiectivă și rezonabilă. Cu alte cuvinte, dacă nu se urmărește un țel legitim sau dacă nu există o relație rezonabilă de proporționalitate între mijloacele angajatorului și țelul ce trebuie urmărit Statul contractant se bucură de o marjă de apreciere dacă și în ce măsură diferențele în cazuri similare pot justifica un tratament diferit și această marjă este de obicei largă atunci când este vorba de măsuri de strategie economică sau socială".
Pe de altă parte, examinând dispozițiile Legii nr. 508/2004 privind înființarea, organizarea și funcționarea în cadrul Ministerului Publica Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și terorism, modificată și completată rezultă căaceastă direcție reprezintă o structură în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și ca atare, salarizarea procurorilor ce își desfășoară activitatea în cadrul DIICOT, trebuie să fie identică cu cea a procurorilor de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Acordarea coeficienților de multiplicare 19-23 acestor procurori s-a făcut avându-se în vedere criteriul gradului instanței sau al parchetului unde funcționează, în acord cu dispozițiile art. 3 din OUG nr. 27/2006 și ale art. 74 alin. 1 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, modificată și completată.
Astfel, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, după cum indică și denumirea sa, reprezintă o structură supraordonată celorlalte unități de parchet, având drept corespondent la nivelul instanțelor judecătorești Înalta Curte de Casație și Justiție.
Direcția de investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism reprezintă o structură în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de casație și Justiție, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 1 alin. 1-2 din Legea nr. 508/2004, modificată și completată.
Ca atare, susținerile reclamanților potrivit cărora art. 11 alin. 1 din OUG nr. 27/2006 instituie o discriminare, sunt nefondate, deoarece acordarea coeficienților de multiplicare 19-23 pentru procurorii din cadrul DIICOT este făcută în considerarea nivelului parchetului unde funcționează aceștia.
de multiplicare 19-23, conform Anexei la OUG nr. 27/2006, lit. A, nr. crt. 6-13 se acordă procurorilor cu funcții de conducere și execuție ce își desfășoară activitatea în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, astfel că stabilirea acelorași reguli de salarizare pentru procurorii din cadrul DIICOT, structură a aceluiași parchet ce funcționează pe lângă instanța supremă este legitimă și justificată în mod obiectiv.
Având în vedere cele anterior menționate, rezultă că nu poate fi reținut un tratament diferențiat nelegal între procurorii DIICOT și judecători deoarece nu poate fi o situație comparabilă sau analogă între cele două categorii.
Față de aceste considerente curtea reține că dispozițiile legale privind salarizarea procurorilor de la DNA și DIICOT în vigoare la data judecății se referă doar la aceste categorii profesionale și nu pot fi extinse și aplicate altor subiecți de drept cărora nu li se adresează, astfel încât acțiunea reclamanților a fost în mod legal și temeinic respinsă.
Față de aceste considerente instanța apreciază că toate criticile din recurs sunt nefondate și în consecință vor fi respinse și sentința primei instanțe menținută ca legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanții, C, împotriva sentinței civile nr.88/F/2008 a Curții de APEL BRAȘOV, pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 30 aprilie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR 2: Dorina Rizea Mihail
- - - - - -
GREFIER,
Red. /30.05.2009
Tehnored./. 02.07.2009
Jud. fond: -
Președinte:Roxana Maria TrifJudecători:Roxana Maria Trif, Dorina Rizea Mihail
