Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 55/2010. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 55

Ședința publică de la 12 Ianuarie 2010

Completul compus din:

PREȘEDINTE: - -

JUDECĂTOR 1: Camelia Șelea

JUDECĂTOR 2: Marin Panduru

Grefier: - -

Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamanții, -, împotriva sentinței civile nr.906/28.09.2009, pronunțată de Tribunalul O l t, în dosar nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă SC SA, având ca obiect "drepturi bănești".

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns avocat, pentru recurenții reclamanți, și avocat, pentru intimata pârâtă.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, apreciindu-se cauza în stare de judecată, s-a acordat cuvântul părților prezente asupra recursului.

Avocat, pentru recurenții reclamanți, solicită, în temeiul art. 3041raportat la art. 312 Cod procedură civilă, admiterea recursului așa cum a fost formulat și modificarea sentinței de fond, cu cheltuieli de judecată.

Avocat, pentru intimata pârâtă, solicită respingerea recursului și menținerea sentinței de fond, ca temeinică și legală.

CURTEA

Asupra recursului de față.

Tribunalul Olt prin sentința nr. 906 de la 28 septembrie 2009 respins ca neîntemeiate, excepțiile privind prescripția acțiunii în baza art. 283 alin. 1 lit.e Codul muncii, prematurității și incompatibilității acțiunii invocate de SC SA

A respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanții, -, în contradictoriu cu pârâta SC SA

Prin considerente s-a reținut că reclamanții au fost angajații pârâtei până în anul 2005, respectiv 2006, acțiunea acestora vizând acordarea cotei de profit pentru anii 2005, 2006 și 2007. Instanța a avut în vedere prevederile art. 139 din CCM, potrivit cărora "cota de participare a salariaților SC SA la profitul anual, modalitatea concretă de acordare, precum și condițiile de diferențiere vor fi stabilite prin negociere cu la profit. Astfel, nu a fost acordat un drept bănesc, ci posibilitatea acestora de a solicita demararea negocierilor cu privire la stabilirea drepturilor de participare la cota din profitul anual. Neexistând nici un demers sau o procedură de negociere și ținând cont și de adresa nr. 1157/3.02.2003 emisă de pârâtă din care nu reieșea repartizarea vreunei sume din profitul societății în vederea acordării către salariați a unei cote din profit instanța a apreciat acțiunea reclamanților ca fiind neîntemeiată. A fost avută în vedere și împrejurarea că hotărârile AGA nu au fost atacate la instanța de contencios administrativ de către salariați.

Împotriva sentinței au declarat recurs reclamanții criticând-o pentru netemeinicie și nelegală, susținând că pretențiile lor au ca fundament dispoz.art.7 alin.2 din Legea 130/1996 și cele ale contractului colectiv de muncă. Astfel, dreptul s-a născut prin negocierea clauzelor contractuale prin care SA s-a obligat să acorde o cotă din profitul anual.. SA și trebuiau să stabilească numai cuantumul drepturilor câștigate prin negociere, criteriile de acordare și condițiile de diferențiere și nicidecum dacă drepturile prevăzute în CCM vor fi sau nu acordate. S-a mai arătat că aceste drepturi sunt prevăzute și în CCM la nivel de ramură valabil pentru anii 2005-2008.

Este criticată hotărârea și prin neluarea în considerare a concluziilor raportului de expertiză efectuat în cauză.

Recursul este nefondat.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:

Prin acțiunea promovată, reclamanții au solicitat obligarea pârâtei la acordarea cotei de participare la profitul, întemeiate pe dispozițiile art. 139 din CCM. Conform acestui articol cota de participare a salariaților SA la profitul anual, modalitatea concretă de acordare, precum și condițiile de diferențiere vor fi stabilite prin negociere cu. Deci pentru a fi posibilă acordarea acestor beneficii, era necesară întreprinderea de negocieri cu, demers ce nu a avut loc și deci condițiile și modalitățile concrete de acordare nu au existat.

Mai mult decât atât AGA nu a aprobat distribuirea profitului către salariat, în niciunul din anii vizați, respectiv perioada 2005-2007.

Art. 139 din CCM stabilește numai premisele acordării dreptului, dar nu și obligativitatea, fiind condiționat de cele arătate mai sus.

Pe de altă parte, deși recurenții învederează aspectul că negocierile urmau să se deruleze între Patronat și Sindicat nu s-a făcut nicio dovadă că aceștia din urmă ar fi întreprins vreun demers în acest sens, existența și finalizarea negocierilor fiind determinată prin constatarea îndreptățirii la acordarea beneficiului.

Nu poate fi asimilat acest beneficiu cu un drept salarial, nefiind inclus în această categorie, așa cum este definit de art. 42 alin.2 lit.a, la categoria "alte venituri".

Nu poate fi admisă nici critica referitoare la neluarea în considerație a raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză,deoarece însăși expertul la fila 227 din dosarul de fond precizează că nu a fost depus nici un document care să ateste negocierea referitoare la cota de participare la profit modalitatea concretă de acordare, precum și condițiile de diferențiere. Neexistând cadru legal pentru acordarea dreptului, nu pot fi acordate nici un fel de sumă, expertul neputându-se substitui instanței în ceea ce privește stabilirea legalității acestuia.

În consecință, față de cele expuse mai sus, instanța constată că hotărârea instanței de fond este temeinică și legală, urmând în consecință a respinge în baza art. 312 Cod pr.civilă recursul declarat de reclamanți ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de reclamanții, împotriva sentinței civile nr.906/28.09.2009, pronunțată de Tribunalul O l t, în dosar nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă SC SA.

.Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 12 Ianuarie 2010.

PREȘEDINTE: Camelia Șelea

- -

JUDECĂTOR 2: Marin Panduru

- -

JUDECĂTOR 3: Ioana Moțățăianu

- -

Grefier,

- -

27.01.2010

Red.jud.-

2 ex/AS

Președinte:Camelia Șelea
Judecători:Camelia Șelea, Marin Panduru, Ioana Moțățăianu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 55/2010. Curtea de Apel Craiova