Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 5519/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 4560/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 5519R
Ședința publică de la 12 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nadia Raluca Ilie
JUDECĂTOR 2: Călin Dragoș Alin
JUDECĂTOR - - -
GREFIER -
Pe rol, soluționarea recursurilor formulate de recurenții: CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI A și MUNICIPIUL REPREZENTAT PRIN PRIMAR împotriva sentinței civile nr.1094 din data de 03.06.2009 pronunțate de Tribunalul Teleorman, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații: INSPECTORATUL ȘCOLAR T, GRĂDINIȚA DE COPII NR. 8, SINDICATUL ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR având ca obiect - drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns intimatul SINDICATUL ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR T, prin avocat, ce depune împuternicire avocațială nr.292/07.10.2009, lipsind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că prin serviciul registratură, s-a înregistrat și s-a depus la dosar, la data de 12.10.2009, întâmpinarea trimisă prin fax de către intimatul SINDICATUL ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în combaterea recursurilor.
Intimatul SINDICATUL ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR T, prin avocat, solicită respingerea recursurilor declarate de recurenții: CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI A și MUNICIPIUL REPREZENTAT PRIN PRIMAR, ca nefondate și menținerea ca temeinică și legală a sentinței atacate. S-a criticat sentința pronunțată de instanța de fond, susținând că reclamanții au beneficiat de plata drepturilor salariale aferente tranșelor suplimentare de vechime, ceea ce nu s-a dovedit. Actele normative ce reglementează creșterile salariale cuvenite cadrelor didactice, prevăd coeficienți de multiplicare doar pentru tranșele de vechime obișnuite, nu și pentru tranșele suplimentare de vechime. Art.5 din OG 15/2008, invocat în motivele de recurs, nu se referă la cadrele didactice preuniversitare, ci la cadre didactice universitare. Fără cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1094/03.06.2009 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Teleorman - Secția Civilă a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Inspectoratul Școlar T și a respins acțiunea față de acesta.
A respins ca nefondate excepțiile privind nulitatea acțiunii și lipsa calității de reprezentant a Sindicatului Învățământului Preuniversitar T față de pretinșii membri de sindicat ce au calitatea de reclamanți, invocată de pârâtul Inspectoratul Școlar Județean
A respins, ca nefondată, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Consiliul Local al Municipiului A și Primarul Municipiului A, județul T, invocate de acești pârâți în întâmpinare.
A admis, în parte, formulată de reclamantele acțiunea, lorga, lordache, și prin reprezentantul lor, Sindicatul Învățământului Preuniversitar T, împotriva pârâților Grădinița de Copii nr.8, Județul T, Instituția Primarului Municipiului A, Consiliul Local
A obligat pârâții să plătească reclamanților, drepturile bănești ce decurg din aplicarea prevederilor art.50 alin.1 și 2 din Legea nr.128/1997, începând de la data îndeplinirii condițiilor de acordare și până la zi, conform perioadei de timp cât reclamanții au calitatea de salariat, respectiv în termenul de prescripție de trei ani anterior formulării cererii, drepturi bănești ce vor fi actualizate în funcție de coeficientul de inflație până la plata efectivă a acestora.
A respins, ca nefondat, capătul de cerere privind obligarea pârâtei - unitate școlară să asigure plata tranșelor suplimentare.
A obligat pârâții să plătească reclamanților, prin reprezentantul lor, suma de 400 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat.
În considerente a reținut că pârâtul Inspectoratul Școlar Județean Tas usținut că nu are calitate procesuală pasivă, motivând că nu se află în raporturi juridice de muncă și fiscale cu reclamanții, nu are calitate de angajator, nu este parte în contractul de muncă cu aceștia și nu este ordonator de credite, finanțator sau plătitor al drepturilor salariale ale personalului didactic, invocând dispozițiile art. 11 alin.5 din Legea nr.128/1997 modificată și Legea nr.388/2008.
În apărare, reclamanții au arătat că excepția este neîntemeiată, invocând dispozițiile art.142 din Legea nr.84/1995 care prevăd că inspectoratele școlare sunt organe de specialitate subordonate Ministerului Învățământului, având printre atribuții încadrarea unităților de învățământ cu personal didactic, cât și dispozițiile art.142 din Legea nr.84/1995 și prevederile Legii 128/1997, ce conferă calitate procesuală pasivă inspectoratelor.
Tribunalul a apreciat că susținerile reclamanților sunt întemeiate în ceea ce privește calitatea procesuală pasivă a pârâtului Inspectoratul Școlar Județean T, având în vedere că potrivit dispozițiilor art. 167 din Legea nr.84/1995, unitățile de învățământ funcționează ca unități finanțate din fondurile alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea.
Rezultă că ordonator de credite este Consiliul local în a cărui rază teritorială își are sediul unitatea de învățământ. Calitate de angajator o are unitatea de învățământ cu personalitate juridică. Pârâtul Inspectoratul Școlar Județean T nu are, în concluzie, nici calitatea de ordonator de credite și nici calitatea de angajator.
Din considerentele arătate, tribunalul a apreciat că pârâtul nu are calitate procesuală pasivă, motiv pentru care a admis această excepție, iar pe fond, a respins acțiunea reclamanților împotriva acestui pârât ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
În ce ceea privește excepțiile privind nulitatea cererii și lipsa calității de reprezentant a Sindicatului Învățământului Preuniversitar T, le-a respins ca nefondate, având în vedere că potrivit dispozițiilor art.222 din Codul muncii, sindicate pot să-i reprezinte pe membrii lor în cadrul conflictelor de muncă, la cererea acestora, dispoziții ce găsesc reiterate și în Legea nr.168/1999, cât și în Legea nr.54/2003.
Cererea formulată de către reclamanți îndeplinește condițiile prevăzute de art.112 Cod procedură civilă și din aceasta reiese că Sindicatul Învățământului Preuniversitar T are calitatea de reprezentant al membrilor în numele cărora formulează cererea, fiind atașată anexă la cerere cu numele și calitatea reclamanților de membrii de sindicat.
Tot ca nefondate au fost respinse și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Consiliul Local al Municipiului A și Primarul Municipiului A, având în vedere că actele normative ce reglementează finanțarea învățământului preuniversitar de stat conferă competențe celor doi pârâți.
Finanțarea învățământului preuniversitar se realizează conform OG nr.32/2001, din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale, iar repartizarea fondurilor se realizează în baza hotărârii consiliului local, conform art.167, din Legea nr.84/1995 modificată și art.38 lit. n) din Legea nr.215/2001 modificată.
Dispoziții în acest sens se găsesc și în Normele Metodologice privind administrarea unităților din învățământul preuniversitar de stat, aprobate prin HG nr.2192/2004, principalele instituții cu rol în stabilirea, calcularea, aprobarea și plata drepturilor salariale pentru cadrele didactice fiind unitatea de învățământ, consiliul local și primarul.
Susținerile pârâților Consiliul Local al Municipiului A și Primarul Municipiului A că nu ar avea calitate procesuală pasivă și că de fapt ar fi fost chemată în judecată "primăria" sunt lipsite de temei, din cererea de chemare în judecată reieșind că au fost chemați în judecată în calitate de pârâți, Primarul Municipiului A și Consiliul Local al Municipiului
Tot lipsite de temei sunt și susținerile că nu ar intra în atribuțiile lor să plătească drepturile salariale ale cadrelor didactice, din motivele arătate mai sus cu privire la rolul ce îl au în stabilirea, calcularea, aprobarea și plata drepturilor salariale.
Salarizarea personalului didactic se realizează potrivit dispozițiilor Legii nr.128/1997 privind Statutul cadrului didactic.
Dispozițiile art.48 din Legea nr.128/1997 prevăd că salariul personalului didactic se compune din salariul de bază stabilit conform legii și o parte variabilă constând în adaosuri, sporuri și alte drepturi salariale suplimentare.
De asemenea art.41 alin.1 prevede că salarizarea personalului didactic se stabilește diferențiat în raport cu funcția și norma didactică îndeplinită, nivelul studiilor cerute pentru ocuparea funcției didactice, gradul didactic, titlul științific, vechimea recunoscută în învățământ, calitatea activității instructiv-educative, locul și condițiile specifice în care se desfășoară activitatea.
Conform art.50 alin.1 și 2, personalul didactic din învățământul preuniversitar beneficiază de două categorii distincte de tranșe de vechime, respectiv tranșe de vechime la salarizare și tranșe suplimentare de vechime.
Aceste două categorii de tranșe de vechime au generat modificări în grilele de salarizare și vizează două componente pentru stabilirea corectă a salariului, respectiv coeficientul de multiplicare și valoarea de referință sectorială.
de multiplicare diferă de la o tranșă de vechime la alta și crește progresiv, în concluzie, legiuitorul a instituit un drept suplimentar intitulat "tranșă suplimentară" însoțit de "o creștere a coeficientului de ierarhizare cu 1/25 din coeficientul de ierarhizare corespunzător tranșei anterioare de vechime" în favoarea cadrelor didactice cu o vechime de 30, 35 și 40 de ani de activitate în învățământ.
Susținerile pârâților potrivit cărora noile tranșe de vechime stabilite prin HG nr.467/1997 includ în rezultanta finală - salariul - și aceste tranșe suplimentare de vechime, creșteri de 1/25 din coeficientul de ierarhizare anterior, nu poate fi reținută.
Pe de o parte, legiuitorul nu a prevăzut expres acest lucru nici în lege și nici în anexele care o însoțesc, iar pe de altă parte, acest drept nu a fost abrogat sau modificat prin nici o dispoziție legală ulterioară, expresă sau tacită.
Cu privire la capătul de cerere prin care reclamanții au solicitat obligarea pârâtei-unitate școlară să asigure plata tranșelor suplimentare care se acordă la 30, 35 și peste 40 de ani de activitate în învățământ, conform acelorași dispoziții legale, tribunalul a respins-o ca nefondată.
Pentru a pronunța această soluție, a avut în vedere că potrivit art. 13 din OUG nr.32/2001, aprobată prin Legea nr.374/2001, începând cu anul 2001 finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea. Potrivit art.38 alin.2 lit. d) din Legea nr.215/2001, consiliile locale au ca atribuții aprobarea bugetului local, repartizarea fondurilor și asigurarea fondurilor bănești necesare plății drepturilor salariale prevăzute de lege, și nu unitatea școlară unde își desfășoară activitatea reclamanții.
Pentru aceste considerente, tribunalul a admis în parte cererea reclamanților, lorga, lordache, și prin reprezentant Sindicatul Învățământului Preuniversitar T împotriva pârâților Grădinița de Copii nr.8, Instituția Primarului Municipiului A, Consiliul Local A și a obligat pârâții să plătească reclamanților drepturile bănești ce decurg din aplicarea prevederilor art.50 alin.1 și 2 din Legea nr.128/1997, începând de la data îndeplinirii condițiilor de acordare și până la zi, conform perioadei de timp cât reclamanții au calitatea de salariat, respectiv în termenul de prescripție de trei ani anterior formulării cererii, drepturi bănești ce vor fi actualizate în funcție de coeficientul de inflație până la plata efectivă a acestora.
În temeiul dispozițiilor art.274 Cod procedură civilă, a obligat pârâții să plătească reclamanților, prin reprezentantul lor, suma de 400 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat.
Împotriva sus menționatei hotărâri, în termen legal au declarat recurs Consiliul Local al Municipiului A și Municipiul A, căile de atac fiind înregistrate pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a - VII -a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub nr-.
În susținerea recursului au arătat că prin sentința civila nr. 1094/03.06.2006 recurenții au fost obligați la plata drepturilor salariale neacordate, reprezentând contravaloarea tranșelor suplimentare care se acordă la 30, 35 și peste 40 de ani activitate în învățământ, pe o perioada de 3 ani anterior formulării acțiunii, respectiv de la data îndeplinirii criteriilor de acordare și până la data pronunțării sentinței, actualizate în funcție de coeficientul de inflație până la data efectiva a plații, în concordanță cu prevederile art. 50 alin. 1 și 2 din Legea nr.128/1997.
Temeiul legal, considerat de instanță a fi aplicabil în cauză l-a constituit art. 50 alin. 1 și 2 din Legea 128/1997. Recurenții consideră că instanța a procedat eronat când a considerat că aceste drepturi pot fi acordate în baza acestor acte normative deoarece:
Acțiunea a fost promovată în neconcordanță cu situația de fapt, astfel, unitățile școlare au făcut aplicare prevederilor art. 50 alin. 1 și 2 din Legea 128/1997 - privind plata integrală a sumelor bănești corespunzătoare tranșelor de vechime în învățământ suplimentare, respectiv la peste 30, 35, și 40 de ani.
Drepturile bănești corespunzătoare au fost incluse în grilele de salarizare stabilite prin acte normative, iar cuantumul bănesc al fiecărei tranșe a fost determinat prin modalitatea de calcul prevăzuta de art. 50 alin. 1 și 2, "(alin. 1) personalul didactic din învățământul preuniversitar beneficiază de tranșele de vechime la salarizare stabilite de lege și de trei tranșe suplimentare care se acorda la 30, 35, si 40 de ani de activitate în învățământ; (alin. 2) pentru fiecare dintre tranșele suplimentare de vechime se acorda o creștere a coeficientului de ierarhizare de 1/25 din coeficientului de ierarhizare corespunzător tranșei anterioare de vechime".
Procentul de 1/25 nu se aplică de doua ori, nu este un adaos peste modul de calcul arătat.
Recurenții consideră că raționamentul invocat nu reflectă realitatea, încercându-se obținerea unei hotărâri judecătorești care implică dubla plată, în afara legii.
De reținut, totodată, că actele normative cuprinzând grilele de salarizare sunt în vigoare, nu au fost anulate sau modificate atât pe cale administrativa cât și pe cale judecătoreasca, ele producându-și efectele și astăzi.
Recurenții solicită instanței exercitarea rolului activ în clarificarea aspectelor de fapt și de drept ale cauzei, întrucât s-au pronunțat de către alte instanțe judecătorești hotărâri care consfințesc erori față de realitatea prezentată.
Prevederile din ultimul act normativ, Ordonanța Guvernului nr. 15 din 2008 clarifică faptul că s-a inclus procentul de 1/25 în tranșe de vechime suplimentare, modul de calcul a fost aplicat consecvent, prin urmare, acest procent de 1/25 a fost aplicat încă de la intrarea în vigoare a Legii nr. 128/1997 și nu de la aplicarea ordonanței precizate, nr. 15/2008, spre a se trage concluzia că anterior anului 2008 nu a fost aplicat același mod de calcul. Recurenții consideră, în conformitate cu prevederile Legii nr.18/2009, a bugetului de stat, că sursă principală de finanțare o reprezintă bugetul de stat prin defalcările de TVA: (art. 5, pct. 3 lit. a), sumele defalcate din taxa pe valoare adăugata sunt destinate finanțării:
Cheltuielilor de personal, burselor și obiectelor de inventar ale instituțiilor sau ale unităților de învățământ preuniversitar;".
Recurenții consideră în aceste condiții că statul, prin reprezentantul legal, Ministerul Finanțelor, avea calitate procesuală activă, condiție în care nu a fost conceptat în cauză.
Având în vedere cele expuse, recurenții solicită modificarea sentinței civile nr.1094/03.06.2009 emisă de Tribunalul Teleorman și exonerarea de plata obligațiilor prevăzute în aceasta.
Cercetând recursurile declarate prin prisma criticilor formulate, Curtea constată că acesta sunt nefondate.
Astfel, în mod legal și temeinic, față de redactarea expresă a art. 50 alin. 1 și 2 din Legea nr. 128/1997, a statuat prima instanță că reclamantelor li se cuvine creșterea cu 1/25 a coeficientului de ierarhizare, corespunzător tranșelor suplimentare ce se acordă la 30, 35 și peste 40 de ani în învățământ.
Având în vedere această dispoziție de excepție, nu se poate susține în mod valabil că tranșele de creștere a salariilor, potrivit grilelor prevăzute de lege includ și procentul de 1/25 din coeficientul de ierarhizare anterior, de vreme ce art. 50 alin. 2 îl menționează distinct, cu titlu de tranșă "suplimentară", înțelegând prin aceasta, "suplimentar" față de salariile prevăzute în grile.
În caz contrar, ar însemna să se considere că textul art. 50 alin. 1 și 2 nu constituie izvorul unui drept salarial de sine-stătător, de aplicație nemijlocită, ci o normă cu aplicație mijlocită, care dă o reglementare de principiu și care, pentru a fi pusă în aplicare, este dezvoltată prin dispoziții cuprinse în alte acte normative, eventual subsecvente.
Or, legea nr. 128/1997 nu este o lege superioară juridic, cum ar fi Constituția sau o lege organică, care să fixeze reguli de adoptare pentru alte acte normative, cu valoare juridică inferioară, ci este o lege ordinară, de ale cărei prescripții legiuitorul (în sens restrâns) ori Guvernul, când acționează ca legiuitor delegat nu sunt ținuți, putând s-o modifice sau s-o abroge printr- manifestare contrară de voință, valabilă sub aspect formal.
Din acest punct de vedere, nu poate fi primită susținerea potrivit căreia, în aplicarea sus-menționatei reglementări, legiuitorul drepturilor salariale ale personalului didactic a prevăzut grile care respectă creșterea cu cel puțin 1/25 a coeficientului de ierarhizare la fiecare tranșă de vechime, ceea ce asigură o suficientă aplicare a art. 50 alin. 1 și 2, întrucât acest din urmă text a rămas în vigoare ca atare, circumscriind un drept salarial suplimentar față de salariul prevăzut în grile și susceptibil a fi acordat ca atare.
În sens contrar, nu se pot reține nici prevederile art. 5 din OG nr. 15/2008, ca explicitând prevederile art. 50 alin. 1 și 2 din Legea nr. 128/1997, pe de o parte pentru că ordonanța în discuție nu are caracter interpretativ față de lege, dar mai ales față de declararea neconstituționalității acestui text. Astfel, prin Decizia nr. 983/2009, publicată în Monitorul Oficial nr. 531/31.07.2009, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a art. 5 din OG nr. 15/2008, reținând că, modificând structura de calcul al salariului, guvernul a depășit limitele abilitării acordate prin Legea nr. 373/2007, viciile de neconstituționalitate ale ordonanței nefiind acoperite de faptul că aceasta a fost aprobată prin lege, dimpotrivă, s-au transmis, intrinsec, acesteia.
Rezultă, pe baza celor expuse, că prima instanță a pronunțat o hotărâre cu aplicarea corectă a legii, iar recursul declarat, analizat prin prisma criticilor deduse judecății, este nefondat, impunându-se să fie respins ca atare, în aplicarea art. 312 alin. 1. pr. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Cu majoritate:
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurenții CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI A și MUNICIPIUL REPREZENTANT PRIN PRIMAR împotriva sentinței civile nr.1094 din data de 03.06.2009 pronunțate de Tribunalul Teleorman, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații: INSPECTORATUL ȘCOLAR T, GRĂDINIȚA DE COPII NR. 8, SINDICATUL ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 12.10. 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR
GREFIER,
Red:
Tehnored:
2 EX./11.11.2009
Jud. fond:
Cu opinia separată a judecătorului, în sensul că: "Admite recursul, modifică în parte sentința recurată, respinge acțiunea, ca neîntemeiată", pentru următoarele motive:
Intimații reclamanți au calitatea de cadre didactice, conform adeverințelor depuse la dosarul de fond, îndeplinind condițiile de vechime pentru aplicarea anumitor coeficienți de ierarhizare.
Prima instanța a reținut în mod corect că, potrivit art. 50 alin. 1 și 2 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, "personalul didactic din învățământul preuniversitar beneficiază de tranșele de vechime la salarizare stabilite de lege și de trei tranșe suplimentare, care se acordă la 30, 35 și la peste 40 de ani de activitate în învățământ. Pentru fiecare dintre tranșele suplimentare de vechime se acordă o creștere a coeficientului de ierarhizare de 1/25 din coeficientul de ierarhizare corespunzător tranșei anterioare de vechime".
Însă, așa cum se poate constata din evoluția valorilor coeficienților de multiplicare în raport cu treptele de vechime în învățământ, astfel cum sunt evidențiați in grilele cuprinse in anexele Legii nr. 128/1997, in vigoare in perioada ce face obiectul judecații, și anume ianuarie 2005 - decembrie 2007, existat o creștere a valorii acestui coeficient după fiecare treapta de vechime. Astfel, pentru anul 2005, pentru un profesor cu gradul didactic, coeficientul de multiplicare pentru transa de vechime 25-30 de ani era de 5,193, pentru transa de vechime 30-35 de ani era de 5,478, pentru transa 35-40 coeficientul era de 5,792 și pentru o vechime de peste 40 de ani coeficientul era de 6,106. O situație similară o regăsim și în grilele aferente anilor 2006 si 2007.
În carnetele de munca ale cadrelor didactice din județul T au fost efectuate mențiuni privitoare la acordarea acestor coeficienți.
În consecință, apreciem că această creștere a valorilor coeficienților de multiplicare a fost determinată și de includerea coeficientului de 1/25 invocat de intimații reclamanți prin cererea de chemare în judecată.
Prevederea art. 5 alin. 2 din OG nr. 15/2008, la care intimații au făcut referire în cererea de chemare în judecată nu face decât să constate în mod expres o situație care exista în fapt, și anume includerea în coeficienții de multiplicare și a creșterii de 1/25, prevăzută de art. 50 alin 2 din Legea nr. 128/1997.
Pentru aceste considerente, apreciem că prima instanță a procedat o interpretare și aplicare greșite ale legii, devenind aplicabil motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă.
JUDECĂTOR,
Red./tehn./12.11.2009
Președinte:Nadia Raluca IlieJudecători:Nadia Raluca Ilie, Călin Dragoș Alin
