Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 5602/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 5602
Ședința publică de la 22 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Cristina Raicea
JUDECĂTOR 2: Elena Stan
JUDECĂTOR 3: Florica Diaconescu
Grefier - -
******************************
Pe rol, judecarea recursurilor formulate de reclamantul SINDICATUL ADMINISTRAȚIEI PUBLICE FORȚA LEGII PENTRU, A, și pârâta DIRECȚIA GENERALĂ DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI D, împotriva sentinței nr. 1664 din 27 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr-, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns recurentul reclamant reprezentat de, recurenta pârâtă reprezentată de consilier juridic.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Recurenta reclamantă și recurenta pârâtă, au depus întâmpinări care au fost comunicate.
Instanța, constatând cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul asupra recursurilor.
Consilier juridic pentru recurentul reclamant SINDICATUL ADMINISTRAȚIEI PUBLICE FORȚA LEGII PENTRU, A, a susținut motivele de recurs formulate în scris în raport de care a pus concluzii de admiterea a recursului, modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii.
Consilier juridic pentru recurenta pârâta DIRECȚIA GENERALĂ DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI D, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Cu privire la recursul declarat de recurenta pârâtă, a pus concluzii de admitere, modificarea sentinței în sensul de a se respinge toate capetele de cerere.
Consilier juridic pentru recurentul reclamant, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
CURTEA
Asupra recursurilor de față:
Prin sentința civilă nr. 1664 din 27 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr-, s-a admis în parte cererea formulată de reclamantul SINDICATUL ADMINISTRAȚIEI PUBLICE - FORȚA LEGII C pentru membrii de sindicat, A, împotriva pârâtei DIRECȚIA GENERALĂ DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI
A fost obligată pârâta să plătească reclamanților, membri ai Sindicatului Administrației Publice "Forța Legii" drepturile speciale pentru refacerea capacității de muncă în cuantum de 74 lei lunar și plata contravalorii mesei calde, în cuantum de 7 lei pe zi începând cu 01.01.2008 până la 27.04.2009, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, în raport de data angajării și durata efectiv lucrată.
S-a respins capătul de cerere privind sporul de disponibilitate permanentă.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că reclamanții, membri de sindicat ai reclamantului Sindicatul Administrației Publice "Forța Legii" sunt angajați ai unității pârâte în baza unor contracte individuale de muncă încheiate pe perioadă nedeterminată.
La nivelul unității a fost negociat contractul colectiv de muncă aplicabil începând cu data de 04.12.2006, cu durata de un an și posibilitatea prelungirii pentru o durată de încă un an, în condițiile art. 9 alin. 2.
Sporul de disponibilitate pretins de reclamanți, condițiile de acordare și limita maximă a acestuia au fost prevăzute la art. 86 din acest contract colectiv de muncă.
Astfel, în alin. 1 se stabilește că, la nivelul unității există posturi (de natură contractuală dar și funcții publice) care, prin specificul lor, presupundisponibilitate permanentă. Clauza contractuală definește disponibilitatea permanentă prin obligația,persoanelor care le ocupă de a fi pregătite în orice moment, în orice zi a săptămânii, să intervină pentru rezolvarea unor probleme deosebite și cu caracter de urgență pe care le presupune activitatea de asistență socială și de protecția copilului".
În alin. 2 este reglementată modalitatea de stabilire și nominalizare a acestor posturi, sarcină ce a fost atribuită conducătorului unității, după consultarea sindicatului.
Ultimul aliniat prevedeposibilitateași nuobligativitateaacordării acestui spor de disponibilitate permanentăde până la25%, persoanelor nominalizate conform alin. 2, funcție de resursele financiare alocate de Consiliul Județean
Ca urmare, sporul prevăzut de art. 86 din contractul colectiv de muncă aplicabil la nivel de unitate în anii 2006, 2007 și 2008, nu instituie un drept al salariaților și respectiv o obligație a angajatorului, ci prevede doar caracterul opțional al acordării acestui spor, funcție de specificul activității salariatului, dar și de bugetul alocat.
Rațiunea atribuirii către conducătorul unității a sarcinii de nominalizare și stabilire a posturilor ce pot beneficia de un spor de disponibilitate este determinată de faptul că acesta este în măsură să aprecieze, în funcție de natura atribuțiilor fiecărui subordonat, care dintre acestea presupun o disponibilitate permanentă, în sensul art. 86 alin. 1 din contractul colectiv de muncă menționat. Mai mult, acesta, raportat la gradul de disponibilitate al fiecărui post, poate aprecia asupra cuantumului sporului ce urmează a fi acordat, întrucât textul contractului colectiv de muncă nu stabilește un cuantum fix, ci unul variabil, ce poate ajunge până la un maxim de 25%.
Fiind o prerogativă a conducătorului unității, în lipsa unei nominalizări a posturilor ce beneficiază de acest spor pentru anul 2007, instanța nu se poate substitui angajatorului în sensul stabilirii posturilor ce presupun disponibilitatea permanentă a ocupantului, neavând la îndemână prevederi exprese care să vizeze criteriile pentru nominalizare.
Pentru anul 2008, prin Hotărârea nr. 7/27.02.2008 a Colegiului Director al unității pârâte a avizat acordarea sporurilor pentru personalul contractual și funcționarii publici din cadrul unității începând cu data de 01.02.2008, conform anexei la aceasta.
Instanța constată că niciunul din posturile ocupate de reclamanți nu se regăsesc nominalizate în această anexă, pentru a beneficia de sporul de disponibilitate așa cum prevede art. 86 alin.2 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate aplicabil.
Pentru aceste considerente, instanța a constatat neîntemeiat acest capăt de cerere.
Cu privire la capătul de cerere, privind plata drepturilor speciale pentru refacerea capacității de muncă în cuantum de 74 lei lunar, instanța a constatat că, potrivit art.84 alin.2 din contractul colectiv de muncă la nivelul unităților de asistență socială pe perioada 2007-2009, pentru menținerea sănătății și securității muncii, asigurarea protecției personalului (funcționari publici și personalul contractual), reclamanții beneficiază de acest drept special pentru refacerea capacității de muncă.
În art.84 alin.5 din același contract colectiv se prevede că angajatorul este cel care asigură condițiile necesare pentru luarea de către fiecare salariat a unei mese calde, gratuit în incinta unității, în fiecare zi în care salariatul și-a desfășurat efectiv activitatea, iar în situația în care angajatorul nu poate asigura servirea unei mesei calde, salariații sunt îndreptățiți să primească contravaloarea mesei calde în cuantum de minimum 7 lei/zi.
Clauzele contractuale enunțate nu condiționează acordarea acestor drepturi de acordul sau de o eventuală negociere cu sindicatul fiind, din modul de redactare, imperativă pentru angajator.
Pârâta nu a respectat aceste obligații contractuale, deși prevederile contractelor încheiate la nivel superior sunt obligatorii și au caracter minimal pentru nivelurile inferioare.
Normele enunțate subscriu, așadar, contractele colective de muncă (în egală măsură ca și contractele individuale de muncă ) voinței părților semnatare, raportând aceste acte juridice cadrului general de reglementare a contractului ca act juridic bilateral.
Conform art. 236 alin.4 Codul Muncii, contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților.
De altfel, în întâmpinarea formulată în cauză, pârâta nu și-a formulat nici un fel de apărări cu privire la aceste drepturi solicitate de reclamanți, singura mențiune face trimitere la faptul că "reclamanții nu au beneficiat de drepturile stipulate de art. 84".
Prin urmare, instanța a admis aceste capete de cerere și a obligat pârâta la plata drepturilor speciale pentru refacerea capacității de muncă în cuantum de 74 lei lunar și la plata c/val. mesei calde în cuantum de 7 lei /zi,începând cu luna ianuarie 2008 și până la 27 04 2009 ( data pronunțării prezentei hotărâri, până la care se dovedește încălcarea prevederilor contractuale de către pârâtă),actualizate cu indicii de inflație în raport de data angajării fiecărui salariat și de perioada efectiv lucrată.
Acordarea indicelui de inflație nu reprezintă altceva decât aplicarea principiului echității, în sensul recuperării acestor suplimente salariale la valoarea lor reală, reclamantul neputând fi pus în situația de a suporta consecințele deprecierii monetare, în condițiile în care pârâta a refuzat nejustificat să-si execute la timp aceste obligații.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs în termen legal, reclamanții, A, reprezentați prin Sindicatul Administrației Publice Forța Legii și pârâta Direcția Generală De Asistență Socială Și Protecția Copilului
Reclamanții reprezentați prin sindicat au arătat, prin motivele de recurs, că în mod greșit instanța de fond a respins primul capăt de cerere, privind acordarea sporului de disponibilitate de 25%, întrucât acesta este prevăzut de contractul colectiv de muncă, iar angajatorul avea obligația de a nominaliza personalul beneficiar în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a CCM, cu consultarea sindicatului. A mai arătat că reclamanții își desfășoară activitatea în condiții ce impun obligația de a fi pregătiți în orice moment, în orice zi a săptămânii, să intervină pentru rezolvarea unor probleme deosebite și cu caracter de urgență pe care le presupune activitatea de asistență socială și de protecția copilului. A mai arătat că, în ce privește al doilea capăt de cerere, se impunea acordarea drepturilor și în continuare, pentru a se respecta principiul creanței certe, lichide și exigibile, în condițiile continuității raporturilor de muncă și a menținerii prevederilor legale aplicabile.
Pârâta DGASPC Daa rătat că în mod greșit instanța de fond a admis cel de-al doilea capăt de cerere, în condițiile în care CCM la nivelul unităților de asistență socială are caracter de subsidiaritate, aplicându-se doar în lipsa unui CCM încheiat la nivel de unitate; or, atâta vreme cât în acesta din urmă nu s-au prevăzut drepturile solicitate, ele nu pot fi acordate.
Recursurile sunt nefondate.
În ceea ce privește recursul formulat de pârâtă, Curtea constată următoarele:.
Potrivit art.84 alin.2 din contractul colectiv de muncă la nivelul unităților de asistență socială pe perioada 2007-2009, pentru menținerea sănătății și securității muncii, asigurarea protecției personalului (funcționari publici și personalul contractual), reclamanții beneficiază de acest drept special pentru refacerea capacității de muncă.
În art.84 alin.5 din același contract colectiv se prevede că angajatorul este cel care asigură condițiile necesare pentru luarea de către fiecare salariat a unei mese calde, gratuit în incinta unității, în fiecare zi în care salariatul și-a desfășurat efectiv activitatea, iar în situația în care angajatorul nu poate asigura servirea unei mesei calde, salariații sunt îndreptățiți să primească contravaloarea mesei calde în cuantum de minimum 7 lei/zi.
Clauzele contractuale enunțate nu condiționează acordarea acestor drepturi de acordul sau de o eventuală negociere cu sindicatul. Pârâta nu a respectat aceste obligații contractuale, deși prevederile contractelor încheiate la nivel superior sunt obligatorii și au caracter minimal pentru nivelurile inferioare.
Potrivit art. 236 alin.4 Codul Muncii, contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților.
În aceste condiții, susținerile recurentei pârâte în sensul că CCM la nivelul unităților de asistență socială are caracter de subsidiaritate, aplicându-se doar în lipsa unui CCM încheiat la nivel de unitate, sunt apreciate ca fiind neîntemeiate, recursul fiind nefondat pentru considerentele arătate.
În ceea ce privește recursul declarat de reclamanți prin reprezentanți, se constată că la nivelul unității DGASPC Daf ost negociat contractul colectiv de muncă aplicabil începând cu data de 04.12.2006, cu durata de un an și posibilitatea prelungirii pentru o durată de încă un an, în condițiile art. 9 alin. 2 din contract. În art. 86 alin. 1 se stabilește că, la nivelul unității există posturi care, prin specificul lor, presupun disponibilitate permanentă, aceasta constând în obligația persoanelor care le ocupă de a fi pregătite în orice moment, în orice zi a săptămânii, să intervină pentru rezolvarea unor probleme deosebite și cu caracter de urgență pe care le presupune activitatea de asistență socială și de protecția copilului.
În același articol este reglementată modalitatea de stabilire și nominalizare a acestor posturi, sarcină ce a fost atribuită conducătorului unității, după consultarea sindicatului. Ultimul alineat prevede posibilitatea acordării acestui spor de disponibilitate permanentă de până la 25%, persoanelor nominalizate conform alin. 2, funcție de resursele financiare alocate de Consiliul Județean
Așadar, angajatorul, raportat la gradul de disponibilitate al fiecărui post, poate aprecia asupra cuantumului sporului ce urmează a fi acordat, întrucât textul contractului colectiv de muncă nu stabilește un cuantum fix, ci unul variabil, ce poate ajunge până la un maxim de 25%.
Caracterul diferit al activității depuse de unii salariați ai unității pârâte, determinat de asigurarea rezolvării problemelor deosebite sau urgente, dă dreptul acesteia de a le stabili salarii distincte. Neincluderea anumitor sporuri specifice și în salariile reclamanților, nu echivalează cu o discriminare a acestora în raport cu o altă categorie de salariați.
Sporul prevăzut de art. 86 din contractul colectiv de muncă aplicabil la nivel de unitate în anii 2006, 2007 și 2008, nu instituie un drept al tuturor salariaților și respectiv o obligație a angajatorului, ci prevede doar caracterul opțional al acordării acestui spor, în funcție de specificul activității salariatului, dar și de bugetul alocat.
Având în vedere cele arătate, se constată că primul motiv de recurs formulat de reclamanți prin reprezentant este nefondat.
În ceea ce privește cel de-al doilea motiv de recurs, se constată că și acesta este neîntemeiat, în mod corect instanța de fond acordând drepturile solicitate până la data pronunțării și nu și în continuare, întrucât după această dată nu se poate estima conduita pârâtei, respectiv dacă s-ar încălca prevederile contractuale și pe viitor.
Pentru aceste considerente, văzând și disp. art. 312.pr.civ. vor fi respinse ca nefondate ambele recursuri.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile formulate de reclamantul SINDICATUL ADMINISTRAȚIEI PUBLICE FORȚA LEGII PENTRU, A, și pârâta DIRECȚIA GENERALĂ DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI D, împotriva sentinței nr. 1664 din 27 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr-.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 22 Octombrie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
29.10.2009
Red.jud.-
Tehn.AS/2 ex.
Președinte:Cristina RaiceaJudecători:Cristina Raicea, Elena Stan, Florica Diaconescu
