Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 5666/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-(5175/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr.5666/
Ședința publică din data de 15 octombrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Elena Luissa Udrea
JUDECĂTOR 2: Liviu Cornel Dobraniște
JUDECĂTOR - - -
GREFIER -
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul-pârât MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, împotriva sentinței civile nr.660 din 15 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Călărași Secția Civilă, în dosarul nr- (1656/C/2009), în contradictoriu cu intimații-reclamanți, G, TA, A, G, G -IU, intimații-pârâți TRIBUNALUL CĂLĂRAȘI, CURTEA DE APEL BUCUREȘTI, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, având ca obiect drepturi bănești spor de 15%.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din data de 08.10.2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a dispus amânarea pronunțării soluției la data de 15.10.2009, când a decis următoarele:
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.660/15.06.2009 pronunțată în dosarul nr- (1656/C/2009), Tribunalul Călărași - Secția Civilă a admis acțiunea formulată de reclamanții, G, ta, a a, G, G și împotriva pârâților Ministerul Justiției, Curtea de APEL BUCUREȘTI, Tribunalul Călărași și Ministerul Finanțelor Publice; a obligat pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL BUCUREȘTI și Tribunalul Călărași să plătească reclamanților susmenționați (cu excepția reclamantului ) drepturile salariale reprezentând spor de confidențialitate de 15% cuvenit acestora și neacordat pe perioada aprilie 2006 - 15.06.2009, cum și pe viitor, iar reclamantului pe perioada aprilie 2006 - februarie 2009, proporțional cu perioada lucrată efectiv de fiecare reclamanți în calitate de personal auxiliar de specialitate sau specialist IT, drepturi ce vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective; a obligat pârâtul Tribunalul Călărași să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților; a obligat pârâtul Ministerul Finanțelor Publice să aloce fondurile necesare plății sumelor acordate reclamanților prin prezenta sentință; a respins acțiunea formulată de reclamanții, și împotriva acelorași pârâți.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
Reclamanții au calitatea de personal auxiliar de specialitate, specialiști IT și personal conex.
Potrivit dispozițiilor art.13 din OG nr.9/2001 pentru modificarea OUG nr.57/2000 privind salarizarea personalului CNSAS, pentru păstrarea confidențialității în legătură cu faptele, informațiile, documentele de care iau cunoștință în cadrul funcției, personalul CNSAS beneficiază de un spor lunar de confidențialitate în cuantum de până la 30% calculat la salariul de bază brut. De asemenea, potrivit dispozițiilor art.8 din același act normativ, salariile de bază pentru funcții de conducere și de execuție din cadrul consiliului sunt asimilate funcțiilor specifice Înaltei Curți de Casație și Justiție, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Curții Constituționale. Obligația profesională de confidențialitate a fost impusă imperativ salariaților magistrați și personal auxiliar de specialitate de legiuitor prin dispozițiile art.99 alin.1 lit.d din Legea nr.303/2004 republicată, cu modificările și completările ulterioare raportat la art.16 alin.1, 2 din Codul deontologic al magistraților și ale art.78 alin.1 din Legea nr.567/2004 modificată și completată, raportat la art.9 din Codul deontologic al acestora.
Magistrații și personalul auxiliar de specialitate desfășoară o activitate judiciară ce implică administrarea sau cel puțin contactul cu informații confidențiale (unele chiar clasificate) constând în date privind arestări, interceptări ale convorbirilor telefonice, martori sub acoperire, protecția victimelor, datele cu caracter personal ale justițiabililor și colegilor de serviciu, secret bancar, economic, drepturi de proprietate intelectuală, fapt ce îi îndreptățește la acordarea sporului de confidențialitate.
S-a statuat că prin neacordarea sporului de confidențialitate sunt încălcate principiile constituționale privind nediscriminarea, dreptul la plată egală pentru muncă egală, dreptul la salariu pentru munca prestată, care se coroborează cu reglementările internaționale în materie, respectiv dispozițiile art.7 și art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, care garantează dreptul tuturor persoanelor la protecție egală a legii împotriva oricărei discriminări și dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare.
De altfel, prestarea muncii se realizează în cadrul unor raporturi sociale care, odată reglementate prin norme de drept, devin, de regulă, raporturi juridice de muncă. În această categorie intră raporturile de muncă (de serviciu) ale magistraților și magistraților asistenți, precum și ale personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor și parchetelor de pe lângă acestea. Drepturile și obligațiile acestor categorii de personal sunt reglementate de Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, Legea nr.317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii și Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară.
S-a reținut că în ceea ce privește drepturile și obligațiile personalului auxiliar de specialitate acestea sunt reglementate de Legea nr.567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, cu modificările și completările ulterioare. Ceea ce este comun magistraților, magistrațilorasistenți și personalului auxiliar de specialitate este faptul că atribuțiile și responsabilitățile fiecărui post, condițiile de muncă, cât și cuantumul indemnizațiilor și salariilor nu pot fi negociate in mod individual, deoarece ele sunt stabilite de lege sau de regulamentele aprobate de Consiliul Superior al Magistraturii.
Pe de altă parte, Codul muncii reglementează la art.39 alin.2 lit.f că salariatului îi revine obligația de a respecta secretul de serviciu.
Legea nr.182/2002 privind protecția informațiilor clasificate stabilește la art.36 alin.3 că persoana care urmează să desfășoare o activitate sau să fie încadrată la un loc de muncă ce presupune accesul la informații clasificate trebuie să prezinte conducătorului unității un angajament scris de păstrare a secretului de stat sau de serviciu. Textul legal reglementează două ipoteze privind acest angajament și anume: la încadrarea în muncă (la încheierea contractului individual de muncă sau la nașterea raportului de serviciu) sau la trecerea într-o altă muncă în cadrul aceleiași unități (la același angajator).
Totodată, conform art.78 alin.1 din Legea nr.567/2004 și art.9 din Codul deontologic al personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, aprobat prin Hotărârea nr.145/2005 a Consiliului Superior al Magistraturii, personalul auxiliar de specialitate este obligat să păstreze secretul profesional, confidențialitatea, in legătură cu faptele și informațiile despre care ia cunoștință in executarea funcției, cu privire la procese aflate in curs de desfășurare sau asupra unor cauze cu care a fost sesizat parchetul.
S-a apreciat că potrivit art.1 alin.2 lit.i din OG nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, principiul egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminării sunt esențiale în exercitarea dreptului la muncă, la libera alegere a ocupației, la condiții de muncă echitabile și satisfăcătoare, la protecția împotriva șomajului, la un salariu egal pentru muncă egală, la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare.
Sunt discriminatorii, potrivit ordonanței, prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin.1 față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare (art.2 alin.1-3).
Prin această ordonanță, astfel cum a fost modificată și completată de Legea nr.324/2006 au fost transpuse în dreptul intern prevederile Directivei Consiliului 2000/43/CE privind aplicarea principiului egalității de tratament intre persoane, fără deosebire de origine rasială sau etnică, publicată în Oficial al Comunităților Europene nr. din 19 iulie 2000 și prevederile Directivei Consiliului 2000/78/CE de creare a unui cadru general În favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă, publicată În Oficial al Comunităților Europene nr. din 2 decembrie 2000.
De asemenea, s-a statuat că art.2 alin.3 din ordonanță caracterizează ca discriminatorii, între altele, prevederile care dezavantajează anumite persoane, față de alte persoane, fără să facă vreo distincție cu privire la natura juridică a acestor prevederi, ceea ce poate fi înțeles că se referă și la acte normative cu putere de lege, cum sunt cele adoptate de Parlament și ordonanțele Guvernului, emise în virtutea delegării legislative prevăzute de art.115 din Constituție.
Cât privește noțiunea de "discriminare" trebuie avută în vedere și practica în materie a Curții Europene a Drepturilor Omului care a reținut in mod constant că există discriminare atât timp cât diferența de tratament aplicată unor subiecte de drept aflate in situații analoage nu are o justificare legitimă, obiectivă și rezonabilă.
Nu trebuie neglijat în susținerea tribunalului că salariul cuprinde, potrivit art.155 din Codul muncii și art.38 alin.4 din contractul colectiv de muncă unic la nivel național, salariul de bază, indemnizațiile, sporurile și alte adaosuri la salariul de bază. Salariul de bază constituie elementul principal al salariului și se stabilește pentru fiecare salariat în raport cu mai mulți factori cum ar fi: pregătirea profesională, competența, calificarea, locul, rolul și importanța activității desfășurate, complexitatea atribuțiilor de serviciu, răspunderea și riscurile funcției, incompatibilitățile și interdicțiile prevăzute de lege pentru anumite categorii de personal, etc.
Noțiunea de salariu are un sens extins, referindu-se și la indemnizațiile de bază cuvenite magistraților, parlamentarilor, demnitarilor,
Unul din principiile sistemului de salarizare este acela "pentru muncă egală sau de valoare egală, plată egală" consacrat de art.41 alin.4 din Constituție și art.6 alin.3 din Codul muncii.
C de-al doilea text legal a fost introdus prin OUG nr.55/2006, in concordanță cu normele Uniunii Europene și precizează că: "Pentru muncă egală sau de valoare egală este interzisă orice discriminare bazată pe criteriul de sex cu privire la toate elementele și condițiile de remunerare". Munca poate fi egală deoarece funcția/postul sunt identice, ca atribuții de serviciu, impunându-se aceleași cerințe pentru salariații care le ocupă. Dacă felul muncii este același, cerințele și condițiile de muncă sunt aceleași, munca este egală, sau de valoare egală, diferențierile de salarizare nu se justifică.
În sistemul public (bugetar) principiul este aplicabil în interiorul acelorași ramuri, al aceluiași domeniu sau la același nivel. Întrucât salariile (indemnizațiile) de bază se stabilesc în funcție de factorii amintiți mai sus, deosebirile existente întemeiate obiectiv și rezonabil între ramuri, domenii sau nivele diferite de activitate au o justificare legitimă, fără a fi vorba de existenta unor discriminări.
Sporurile însă se acordă numai la locurile de muncă unde nu sunt cuprinse în salariul de bază, ele fiind prevăzute de Codul muncii, de legi și ordonanțe, în contractul colectiv de muncă unic la nivel național (art.41 alin.3) și în contractele Colective de muncă la nivel de ramură, grupuri de unitate și unități.
Sporurile la salariul (indemnizația) de bază trebuie să fie acordate tuturor salariaților indiferent de posturile și funcțiile pe care le ocupă și de domeniul in care își desfășoară activitatea atâta timp cât lucrează efectiv în condițiile prescrise de legea care reglementează plata sporurilor respective. Acest lucru se referă și la sporul de confidențialitate care trebuie acordat personalului auxiliar de specialitate, cu precizarea că această problemă a fost tranșată irevocabil de către Înalta Curte de Casație și Justiție care, soluționând recursul în interesul legii, prin Decizia nr. 46/15.12.2008, a stabilit că în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.99 alin.1 lit.d din Legea nr.303/2004, privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată cu modificările și completările ulterioare, raportat la art.16 alin.1, 2 din codul deontologic al magistraților și a art.78 alin.1 din Legea nr.567/2004, privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, modificată și completată, raportat la art.9 din codul deontologic al acestora, judecătorii, procurorii, magistrații asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15%, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază lunar.
Pentru considerentele arătate, instanța a dmis acțiunea reclamanților împotriva pârâților Ministerul Justiției, Curtea de APEL BUCUREȘTI și Tribunalul Călărași și a obligat pârâții să plătească reclamanților susmenționați (cu excepția reclamantului ) drepturile salariale reprezentând spor de confidențialitate de 15% cuvenit acestora și neacordat pe perioada aprilie 2006-15.06.2009, cum și pe viitor, iar reclamantului pe perioada aprilie 2006-februarie 2006, proporțional cu perioada lucrată efectiv de fiecare reclamanți în calitate de personal auxiliar de specialitate sau specialist IT, drepturi ce vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, obligând totodată pe pârâtul Tribunalul Călărași și la înscrierea în carnetul de muncă a mențiunilor corespunzătoare acordării acestor drepturi, precum și pe pârâtul Ministerul Finanțelor Publice să aloce fondurile necesare plății sumelor acordate reclamanților prin sentință.
Cu privire la acțiunea reclamanților, și, care au calitatea de aprod și respectiv șofer, s-a constatat de către tribunal că aceasta este neîntemeiată, întrucât din actele normative invocate, precum și din enumerarea categoriilor de personal îndreptățite la plata sporului de confidențialitate conform Deciziei nr.46/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție rezultă fără echivoc că beneficiul acestui spor nu a fost reglementat și pentru acești reclamanți, fiind respinsă ca atare.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților, criticând-o pentru nelegalitate. Invocând temeiurile de modificare prevăzute de art.304 pct.4 și 9 Cod pr.civilă, recurenta susține în esență depășirea de către prima instanță a atribuțiilor puterii judecătorești și că hotărârea este lipsită de temei legal.
Se arată în dezvoltarea recursului formulat că pronunțarea unei hotărâri, precum cea de față prin care să se acorde drepturi salariale peste cele prevăzute expres de lege a fost considerată de Curtea Constituțională ca depășire a puterii judecătorești.
Astfel, în ședința din data de 27 mai 2009, Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra cererii de soluționare a conflictului juridic de natură constituțională dintre autoritatea judecătorească, reprezentată de Înalta Curte de Casație și Justiție, pe de parte, și Parlamentul României și Guvernul României, pe de altă parte,cerere formulată de Președintele României în temeiul art.146 lit.e) din Constituție.
Curtea Constituțională a constatat existența unui conflict juridic de natură constituțională între autoritatea judecătorească, pe de o parte, și Parlamentul României și Guvernul României, pe de altă parte, reținând că în exercitarea atribuțiilor prevăzute de art.126 alin.(3) din Constituție, Înalta Curte de Casație și Justiție are competența de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate instanțele judecătorești, cu respectarea principiului fundamental al separației și echilibrului puterilor, consacrat de art.1 alin.(4) din Constituția României. S-a statuat că Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege ori să efectueze controlul de constituționalitate al acestora.
Față de cele reținute de instanța de control constituțional, rezultă cu claritate în susținerea recurentului, că Decizia nr.46/15.12.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție după pronunțarea deciziei Curții Constituționale, nu mai poate constitui temei legal pentru admiterea acțiunii de față prin care se solicită în fapt modificarea și completarea unor acte normative. Instanțele nu vor mai putea continua să procedeze la completarea legii prin acordarea sporului de confidențialitate personalului din sistemul justiției, ignorând cele statuate în mod expres de instanța de control constituțional.
Astfel, apreciază recurentul, față de obiectul acțiunii, instanța de fond ar fi trebuit să constate că, asemenea altor categorii profesionale, intimații-reclamanți sunt salarizați în temeiul unei legi speciale care stabilește în mod exhaustiv drepturile salariale și alte drepturi de care aceștia beneficiază, neputând beneficia de alte drepturi decât dacă sunt prevăzute expres în favoarea lor, astfel cum nici alte categorii profesionale nu pot beneficia de legea specială pentru salarizarea personalului auxiliar.
Prin urmare, instituirea acestor drepturi în beneficiul unei categorii profesionale salarizate de la bugetul de stat și neprevederea ori prevederea în alt cuantum, în beneficiul altei categorii personale reprezintă o problemă de legiferare: este vorba despre opțiunea legiuitorului, întrucât numai el are dreptul să reglementeze criteriile de determinare a cuantumului indemnizațiilor sau al salariilor personalului retribuit de la bugetul de stat, precum și a sporurilor și adaosurilor la indemnizațiile și salariile de bază și drept urmare, doar legiuitorul este cel care poate aprecia și stabili dacă și ce creșteri se acordă anumitor categorii de salariați. Or, în cazul de față, obligarea Ministerului Justiției și a celorlalți pârâți la plata unor sume reprezentând un spor de confidențialitate de 15% constituie o adăugare la textul de lege, o încălcare a atribuțiilor puterii judecătorești.
Se arată că prin acțiunile promovate în justiție pot fi valorificate drepturi recunoscute și ocrotite de lege. Câtă vreme drepturile solicitate de intimații-reclamanți nu sunt prevăzute de legislația în vigoare, ținând cont și de principiul separației puterilor în stat, apreciază recurentul că o astfel de cerere nu putea fi soluționată de către instanța de fond, care, prin acordarea unor drepturi neprevăzute de lege a depășit limitele puterii judecătorești și a legiferat acordarea unui drept salarial neprevăzut în legislația specifică categoriei profesionale a personalului auxiliar din sistemul justiției.
Nu trebuie neglijat sub acest aspect nici conținutul în date al Deciziei nr.813/03.07.2008 a Curții Constituționale, decizie ce a statuat că anumite dispoziții (art.1, art.2 alin.1 și 3), art.6 și art.27 alin.1 din OUG nr.137/2000 sunt neconstituționale, cât și al Deciziei nr.1325/4 decembrie 2008 aceleiași instanțe, ce a statuat de asemenea, că dispozițiile întregii OG nr.137/2000 sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
În argumentarea celui de-al doilea motiv de recurs, cel întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod pr.civilă (respectiv că hotărârea este lipsită de temei legal), se înfățișează că dreptul la sporul de confidențialitate pentru personalul auxiliar de specialitate nu este unul recunoscut de lege, întrucât nu este reglementat prin niciun act normativ în vigoare și nu face obiectul art.14 al Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, câtă vreme nu există niciun text legal care să recunoască dreptul la sporul de confidențialitate sus menționat. Se apreciază totodată că, în ceea ce privește categoria socio-profesională a personalului auxiliar de specialitate din categoria cărora fac parte și reclamanții, confidențialitatea apare ca o atribuție de serviciu, compensarea salariatului fiind o condiție de validitate a acestei obligații. De altfel, categoriile de personal salarizate de la bugetul de stat care beneficiază de spor de confidențialitate sunt expres prevăzute de lege, de principiu acei salariați care gestionează informații clasificate.
Însă, consideră recurentul, personalul auxiliar reprezintă o categorie aparte de salariați ai sistemului bugetar cu un statut specific reglementat de Legea nr.567/2004, cu drepturi și îndatoriri specifice, cu drepturi salariale stabilite prin act normativ special, respectiv OG nr.8/2006. În acest sens, nu trebuie neglijat că, inclusiv Curtea Constituțională a statuat că legiuitorul este în drept totodată să instituie anumite sporuri la indemnizațiile și salariile de bază pe care le poate diferenția în funcție de categoriile de personal cărora li se acordă și că în acord cu practica constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului (de exemplu: cauza Marcks împotriva Belgiei), principiul egalității în drepturi și al nediscriminării se aplică doar unor situații obiective diferite, și nu reprezintă nici privilegii, nici discriminări.
De asemenea, cum instanța de fond nu poate aprecia cu certitudine în ceea ce privește menținerea raporturilor de muncă între reclamanți și pârâți și pentru viitor, cum de altfel nu se poate pronunța în raport de reglementările legale ce vor apărea în materie, pentru viitor, se impune respingerea capătului de cerere pentru viitor, luându-se în considerare că aceste drepturi sunt eventuale, nefiind născute și actuale.
În sprijinul recursului formulat se invocă practica judecătorească, respectiv decizia nr.94/18.01.2008 a Curții de Apel Craiova, Decizia nr.768/11.12.2007 a Curții de Apel Suceava, Decizia nr.1559/R/ 14.05.2008 a Curții de Apel Brașov, Decizia civilă nr.1424/08.05.2008 a Curții de APEL BUCUREȘTI pronunțată în dosarul nr-, Decizia nr.757/23.03.2008 a Curții de Apel Cluj, în dosarul nr-, Decizia Curții de Apel Alba Iulia în dosarul nr-, decizia nr.30/22.01.2008 a Curții de Apel Iași în dosarul nr-, sentința civilă nr.426/01.10.2008 a Tribunalului Satu Mare în dosarul nr-, sentința civilă nr.1014/30.05.2008 a Tribunalului Constanța în dosarul nr- și Hotărârile nr.232/29.08.2007 și nr.318/08.10.2007 ale Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.
Nu s-au solicitat probe noi în calea de atac a recursului.
Examinând sentința atacată în baza art.312 alin.1 teza I, art.304 pct.4 și 9 Cod pr.civilă, Curtea va admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților, în sensul menționat prin dispozitivul deciziei doar pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Se va avea în vedere astfel că într-un prim motiv de recurs, recurentul susține că tribunalul a depășit puterile conferite de lege autorității judecătorești, intrând în domeniul puterii legislative, statuând dreptul reclamanților la plata sporului de confidențialitate, în condițiile în care acest spor nu este prevăzut de niciun act normativ, aspect constatat de altfel de Curtea Constituțională la data de 27 mai 2009, cât și prin Deciziile nr.819/03.07.2008 și nr.1325/4 decembrie 2008.
Acest motiv de recurs nu subzistă.
În aceste limite, recurentul invocă faptul că acordarea de către instanță a sporului sus menționat în condițiile în care legea specială de salarizare a personalului auxiliar de specialitate nu conține nici o astfel de prevedere, nu înseamnă o adăugare la lege. Această dispoziție nu înseamnă crearea unui act normativ, ci eventual o eronată interpretare și greșită aplicare a legii existente. Se pună însă problema cenzurării hotărârii primei instanțe, din perspectiva art.304 pct.9 Cod pr.civilă, aspect ce va fi analizat în cadrul motivului doi de recurs.
Prin cel de-al doilea motiv de recurs se critică sentința tribunalului, pe considerentul că este lipsită de temei legal, în condițiile în care dreptul la sporul de confidențialitate pentru personalul auxiliar de specialitate nu este reglementat prin niciun act normativ în vigoare, cu atât mai mult nu se justifică nici acordarea sa pentru viitor, drepturile fiind eventuale nefiind născute și actuale.
Această critică este fondată doar în ceea ce privește acordarea sporului de confidențialitate pentru viitor, cealaltă critică fiind înlăturată ca neîntemeiată, raportat la aspectul pronunțării de către Înalta Curte de Casație și Justiție a Deciziei nr.46/15.12.2008.
Practic, prin Decizia nr.46/15.12.2008 pronunțată în dosarul nr.27/2008, Înalta Curte de Casație și Justiție în Secții Unite a admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul General al României și a stabilit că în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.99 alin.(1) lit.d) din Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art.16 alin.(1) și (2) din Codul deontologic al magistraților, și ale art.78 alin.(1) din Legea nr.567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, modificată și completată, raportat la art. 9 din Codul deontologic al acestora, "judecătorii, procurorii, magstrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15%, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar".
Această decizie este obligatorie pentru toate instanțele judecătorești din România, sens în care sunt prevederile art.329 Cod pr.civilă.
Dat fiind conținutul acesteia, ea are deplină aplicabilitate în speță, având în vedere că prin acțiune s-au solicitat despăgubiri pentru neachitarea sporului de confidențialitate de 15%, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar. În condițiile în care Înalta Curte de Casație și Justiție a tranșat în sensul sus amintit problema de drept privitoare la acordarea sau neacordarea sporului în discuție categoriilor profesionale menționate, iar intimatele-reclamante au făcut parte dintr-una dintre acestea în perioada la care fac referire prin cererea de chemare în judecată, concluzia care se impune este aceea că soluția Tribunalului este legală și temeinică.
Este adevărat că prin Decizia nr.821/03.07.2008 a Curții Constituționale s-a statuat că dispozițiile art.2 și art.27 din OG nr.137/2000 sunt neconstituționale, iar prin Decizia nr.1325/4 decembrie 2008 Curții Constituționale, s-a statuat că dispozițiile întregii OG nr.134/2000 sunt neconstituționale, în măsura în care sunt interpretate în sensul că instanțele de judecată sunt îndreptățite să desființeze norme juridice instituite prin lege și să creeze alte norme în locul acestora ori să le substituie cu norme cuprinse în alte acte normative. Însă, aceste hotărâri nu se referă în mod special la problema de drept având ca obiect acordarea sporului de confidențialitate către magistrați și personalul auxiliar de specialitate. Ca atare, acestea nu au incidență în cauză, cu atât mai mult cu cât dacă s-ar admite teza contrară (adică dacă ar fi luată în considerare), ar însemna să se ajungă la situația încălcării dispozițiilor imperative ale art. 329 Cod pr.civilă.
conflict creat între acest ultim text legal și cel al art.31 din Legea nr.47/1992 republicată - ce prevede printre altele că "decizia prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie" - ambele norme având caracter obligatoriu, urmează a fi rezolvat prin aplicarea cu prioritate a art. 329 Cod pr.civilă, având în vedere caracterul special al acestora și faptul că decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție soluționează strict chestiunea privitoare la dreptul magistraților și personalului auxiliar de specialitate la plata sporului de confidențialitate. Cu alte cuvinte, prevederile art. 31 din Legea nr.47/1992 republicată urmează a fi luate în seamă în orice alte situații în care nu sunt aplicabile dispozițiile art. 329 Cod pr.civilă, respectiv în acele cazuri în care nu sunt incidente decizii pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în interesul legii.
În atare condiții, în speța dedusă judecății nu are aplicabilitate nici decizia pronunțată de Curtea Constituțională la data de 27 mai 2009, prin care se constată existența unui conflict de natură constituțională, între autoritatea judecătorească pe de o parte, și Parlamentul și Guvernul României pe de altă parte" rezultă că instanțele nu au competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, respectiv de a efectua controlul de constituționalitate, indiferent dacă normele controlate sunt sau nu în vigoare, nu legitimează o soluție diferită.
Astfel, în cuprinsul deciziei Curții Constituționale menționate, se statuează expres că decizia pronunțată în soluționarea conflictului constituțional nu poate produce niciun efect cu privire la valabilitatea deciziilor deja pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în interesul legii. Prin urmare, decizia obligatorie pentru instanțe, pronunțată de instanța supremă își va produce pe mai departe efectele, nefiind antamată de decizia Curții Constituționale care, în virtutea valabilității "ex nunc" nu poate viza decât actele, acțiunile, inacțiunile ori operațiunile ce urmează a se înfăptuii în viitor de autoritățile implicate în conflict.
Nu se justifică acordarea sporului salarial, respectiv a sporului de confidențialitate pentru viitor. Se va avea în vedere în acest sens că ulterior momentului promovării prezentei decizii obiectul cererii de chemare în judecată nu este reprezentat de o creanță certă, lichidă, exigibilă și totodată că situația în speța dedusă judecății nu este similară celei privind plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică, acordat prin Decizia nr.XXI din 10.03.2008, întrucât dispozitivul și considerentele Deciziei nr.XXI din 10.03.2008 stipulează expres că "au supraviețuit dispozițiilor de abrogare normele ce reglementau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, astfel că acestea au produs și produc în continuare efecte juridice".
Numai că pentru sporul în discuție dispozitivul Deciziei nr.46/15 decembrie 2008 Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile Unite nu stipulează acordarea și în continuare, cu atât mai mult cu cât pretențiile reclamanților nu își au izvorul ca în precedenta decizie într-un act normativ, despre care Înalta Curte de Casație și Justiție a decis că este în vigoare, în ciuda unor abrogări succesive, considerate însă inaplicabile, datorită neregularității modului în care au fost adoptate. Dimpotrivă, în speța dedusă judecății pretențiile reclamanților izvorăsc din discriminarea în raport cu alte categorii socio-profesionale, constatată de Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în Secțiile Unite și nu dintr-un act normativ despre care instanța supremă a decis că este în vigoare în ciuda mai multor abrogări succesive.
Față de aspectele de fapt și de drept mai sus redate, Curtea în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă, va admite recursul, va modifica în parte sentința atacată, în sensul că va respinge ca neîntemeiate pretențiile privind acordarea sporului de confidențialitate de 15% pentru viitor. Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurentul-pârât MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, împotriva sentinței civile nr.660 din 15 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Călărași Secția Civilă, în dosarul nr- (1656/C/2009), în contradictoriu cu intimații-reclamanți, G, TA, A, G, G -IU, intimații-pârâți TRIBUNALUL CĂLĂRAȘI, CURTEA DE APEL BUCUREȘTI, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
Modifică în parte sentința atacată în sensul că respinge ca neîntemeiate pretențiile privind acordarea sporului de confidențialitate de 15% pentru viitor.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 15.10.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.
Dact.LG/2 ex./10.11.2009
Jud.fond:;
Președinte:Elena Luissa UdreaJudecători:Elena Luissa Udrea, Liviu Cornel Dobraniște
