Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 5717/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 5717
Ședința publică de la 26 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ioana Bodri
JUDECĂTOR 2: Doina Vișan
JUDECĂTOR 3: Marian Lungu
Grefier - - -
Pe rol judecarea recursului declarat de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI, împotriva sentinței civile nr.1305 din data de 09.06.2008, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosar nr-, în contradictoriu cu intimații TRIBUNALUL MEHEDINȚI, MINISTERUL FINANȚELOR, A, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei, învederâdu-se lipsa părților care au solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art.242 cod pr.civ. după care constatându-se cauza în stare de judecată s-a trecut la soluționare.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin sentința civilă nr. 1305 din data de 09.06.2008 Tribunalul Mehedinția admis în parte acțiunea reclamanților, A și, împotriva pârâților Ministerul Justiției și Tribunalul Mehedinți.
A obligat pârâții Tribunalul Mehedinți și Ministerul Justiției să plătească reclamanților drepturile salariale reprezentând sporul de vechime în muncă reclamanților, și pentru perioada 1 decembrie 2002 - 20.11.2003 actualizate în raport de inflație la data plății, reclamanților, A și pentru perioada 1 decembrie 2002 - 17.01.2004, în raport de inflație la data plății și să consemneze aceste mențiuni în carnetul de muncă.
A respins acțiunea reclamantelor, și.
A respins acțiunea față de Ministerul Finanțelor
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că reclamanții, judecători în cadrul Tribunalului Mehedinți au solicitat obligarea pârâților la plata sporului de vechime începând cu 01.12.2002 și până la rămânerea definită și irevocabilă a hotărârii judecătorești, actualizate cu indicele de inflație, precum și la consemnarea acestor mențiuni în carnetele de muncă.
Sporul de vechime a fost acordat prin Legea 50 /1996(art.33), și odată cu adoptarea OUG 83/2000 și ulterior OUG 177/2002, acest spor nu a mai fost acordat.
Se constată, prin Decizia XXXVI din 7 mai 2007 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, și a interpretat dispozițiile art.33 alin.1 din Legea 50/1996 în raport cu prev. art.1 pct.32 din OG 83/2000, art.50 din OUG 177/2002 și art.6 alin.1 din OUG 160/2000, în sensul că judecătorii, procurorii și ceilalți magistrați precum și persoanele care au îndeplinit funcțiile de judecători financiari, procurori financiari sau de controlori financiari în cadrul Curții de Conturi a României beneficiau și de sporul de vechime în muncă în cuantumul prevăzut de lege.
Cum potrivit dispozițiilor art.329 alin.3 Cod pr.civilă, referitoare la decizia în interesul legii, dezlegarea dată de aceasta problemelor de drept judecate, este obligatorie pentru instanțe, se constă că solicitările reclamanților de a li se achita sporul de vechime începând cu 1 decembrie 2002 sunt întemeiate.
Având în vedere adresa nr. 976/06.06.2008 emisă de Tribunalul Mehedinți prin care reclamanților le-au fost acordate drepturi bănești reprezentând sporul de vechime, astfel reclamantele, și, au beneficiat de acesta pentru perioada 20.11.2003 - 11.11.2007, iar reclamanții, () -, A -, -, -, și -, pentru perioada 17.01.2004 - 29.02.2007,instanța va admite în parte acțiunea formulată de reclamanți.
Astfel, va obliga pârâții Tribunalul Mehedinți și Ministerul Justiției să plătească reclamanților drepturile salariale reprezentând sporul de vechime în muncă reclamanților, și pentru perioada 1 decembrie 2002 - 20.11.2003 actualizate în raport de inflație la data plății, reclamanților, A și pentru perioada 1 decembrie 2002 - 17.01.2004, în raport de inflație la data plății și să consemneze aceste mențiuni în carnetul de muncă.
Acțiunea reclamantelor, și, s-a respins întrucât pentru perioada 1 decembrie 2002-ianuarie 2004, acestea nu s-au aflat în raporturi de muncă cu pârâtul Tribunalului Mehedinți, iar pentru perioada 2004-2007, așa cum s-a arătat mai sus, au primit sporul de vechime.
Instanța a respins acțiunea față Ministerului Finanțelor Publice, întrucât pârâtul Ministerul Justiției, în calitate de ordonator principal de credite are obligația să elaboreze proiectul de rectificare a bugetului, în care să inclusă sumele necesare plății drepturilor bănești pentru indemnizația magistraților, pe baza căruia Ministerul Finanțelor Publice elaborează proiectul bugetului de stat.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal și motivat pârâtul Ministerul Justiției întemeiat pe dispoz. art. 299, 304 pct.9 și art. 312 Cod pr.civilă arătând în esență că sentința a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii.
Reclamanții au solicitat obligarea pârâților la plata unor drepturi salariale restante, în cauză fiind incidente dispoz. art.12 din Decretul nr. 167/1958, întrucât fiind vorba de prestații periodice, pentru fiecare dintre acestea curge un termen distinct de prescripție, respectiv pentru fiecare prestație din momentul plății lunare a indemnizației de încadrare.
Astfel, dreptul reclamanților la acțiune având ca obiect plata sumelor solicitate pentru perioada decembrie 2002-30.01.2003 este prescris.
Hotărârea este nelegală și în considerarea faptului că instanța de fond a dispus obligarea pârâtului Ministerul Justiției la plata sumelor actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
Examinând sentința prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu în conformitate cu dispoz. art. 3041Cod pr.civilă Curtea a reținut următoarele:
Intimații - reclamanți au calitatea de judecători în cadrul Tribunalului Mehedinți și au solicitat sporul de vechime începând cu data de 01 decembrie 2002 și până la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești.
Potrivit articolului 283 lit. c Codul muncii cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat.
Analiza datei nașterii dreptului la acțiune din perspectiva susținerilor reclamanților implică luarea în considerare a următoarelor argumente în fapt și în drept.
Dreptul la acțiune se naște în momentul în care cel ce și-a văzut diminuat patrimoniul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba - în speță, diminuarea salariului - cât și pe cel care răspunde de ea.
În aceste condiții, instanța apreciază că dreptul material la acțiune al reclamanților s-a născut la data publicării OG nr. 83/2000, întrucât data săvârșirii faptei cauzatoare de prejudicii și a momentului în care păgubitul a cunoscut sau trebuia să o cunoască, coincide cu data intrării în vigoare a OG nr. 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, prin care la art. 1 pct.32 s-a arătat că: la articolul 33, după alineatul (2) se introduce alineatul (3) cu următorul cuprins:
"(3) Prevederile alin. (1) și (2) nu sunt aplicabile magistraților."
Instanța constată că în cauză nu a operat suspendarea cursului prescripției pe perioada intrării în vigoare a OG nr. 83/2000 și până la data de 07 mai 2007, dată la care s-a pronunțat decizia nr. XXXVI de către ICCJ "prin care a fost admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă ICCJ și a interpretat dispozițiile art. 33 alin.1 din Legea 50/1996 în raport cu prevederile art.1 pct.32 din OG 83/2000, art.50 din OUG 177/2002 și art. 6 alin.1 din OUG 160/2000, în sensul că judecătorii, procurorii și ceilalți magistrați, precum și persoanele care au îndeplinit funcțiile de judecători financiari, procurori financiari sau de controlori financiari în cadrul Curții de Conturi a României beneficiau și de sporul de vechime în cuantumul prevăzut de lege" întrucât, pe de o parte drepturile bănești salariale, prin natura lor și a raportului juridic obligațional - raport de muncă - nu pot fi afectate de condiție care este un eveniment viitor și nesigur că se va produce și de care depinde însăși existența raportului juridic. Pe de altă parte, decizia pronunțată de la data de 07 mai 2007, nu reprezintă evenimentul viitor și nesigur că se va produce de îndeplinirea căruia să depindă nașterea raportului juridic obligațional, iar caracterul obligatoriu conferit de art. 329 alin. 3 Cod pr.civilă, cu referire la dezlegarea dată problemelor de drept de către instanța supremă are în vedere soluțiile viitoare ce se vor pronunța de instanțe în spețe similare.
Nu este fondată critica referitoare la faptul că instanța de fond a obligat la plata sumelor actualizate. Prima instanță a dispus în mod legal plata drepturilor bănești solicitate, actualizate cu rata inflației, întrucât actualizarea sumelor își are izvorul în principiul reparării integrale a prejudiciului sub aspectul factorului obiectiv, cauzat de procesul de devalorizare a monedei naționale, proces exterior raporturilor dintre părți și independent de existența sau inexistența unei culpe.
Obligarea debitorului la plata sumei reactualizate la data plății este de natură să evite o scădere a valorii monedei ca urmare a întârzierii la plată și a acțiunii factorilor de devalorizare, și nu înlătură acordarea și a dobânzii legale.
Față de considerentele de fapt și drept arătate mai sus Curtea apreciază că recursul nu este fondat, astfel că în baza art. 312 Cod pr.civilă îl va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI, împotriva sentinței civile nr.1305 din data de 09.06.2008, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosar nr-, în contradictoriu cu intimații TRIBUNALUL MEHEDINȚI, MINISTERUL FINANȚELOR, A,.
Modifică sentința în sensul că obligă pârâții Tribunalul Mehedinți și Ministerul Justiției să plătească reclamanților sporul de vechime în muncă reclamanților, și pentru perioada 31.01.2003-20.11. 2003, și reclamanților, A și pentru perioada 31.01.2003-17.01.2004, sume ce vor fi actualizate la data plății efective.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 26 Octombrie 2009
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
04.11.2009
Red.jud.-
3 ex/AS
Fl.
Președinte:Ioana BodriJudecători:Ioana Bodri, Doina Vișan, Marian Lungu