Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 582/2009. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.582/
Ședința publică din 20 Mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Virginia Filipescu
JUDECĂTOR 2: Marioara Coinacel
JUDECĂTOR 3: Viorica Mihai
Grefier -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea în cauza privind judecarea recursului declarat de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI,cu sediul în B,-, sector 5 împotriva sentinței civile nr.540/23.04.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații TRIBUNALUL G, CURTEA DE APEL G, cauza având ca obiect drepturi bănești.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 18.05.2009 care s-au consemnat în încheierea de ședință din aceeași zi când instanța având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea în cauză la data de 20.05.2009.
CURTEA
Asupra recursului civil înregistrat sub nr- la Curtea de APEL GALAȚI - Secția Conflicte de muncă și asigurări sociale.
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 540/23.04.2008 Tribunalul Galați a admis acțiunea formulată de reclamanții, -, și în parte cererea de intervenție formulată de intervenienții și, împotriva pârâților Tribunalul Galați, Ministerul Justiției, Curtea de APEL GALAȚI.
A obligat pe pârâți să plătească reclamanților majorările salariale de 5% de la 01.01.2007, în raport cu nivelul din luna decembrie 2006, de 2 % de la 01.03.2007 față de nivelul din luna martie 2007 și 11 % de la 01.10.2007, față de nivelul din septembrie 2007, actualizate cu indicele de inflație până la data plății.
A obligat pârâții către reclamanți la plata sporului de confidențialitate de 30% din indemnizația brută lunară începând cu data de 14.03.2005 și până la data pronunțării, sume ce vor fi reactualizate cu indicele de inflație la data plății efective corespunzător perioadei lucrate de fiecare reclamant.
A obligat pârâții la plata către reclamanți și intervenienți a indemnizațiilor egale cu cele a procurorilor DIICOT începând cu data de 14.03.2005 și până la data pronunțării, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective corespunzător perioadei lucrate.
A obligat pe pârâți să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetele de muncă ale reclamanților și intervenienților.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Prin cererea formulata la data de 14.03.2008, reclamanții, au solicitat obligarea paratilor Ministerul Justitiei si Curtea de APEL GALAȚI la plata drepturilor salariale, reprezentând indexările acordate in conformitate cu prevederile legale pe anul 2007 si in continuare pana la încetarea discriminării, sporul de confidențialitate de 30% din salariul de baza brut lunar pe o perioada de 3 ani raportata la data sesizarii instantei si in continuare pana la incetarea cauzei de discriminare si salarii egale cu cele ale procurorilor din cadrul Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism pe o perioada de 3 ani raportata la data sesizarii instantei si in continuare pana la incetarea discriminarii. Au solicitat reclamantii ca aceste drepturi salariale sa fie actualizate functie de indicele de inflatie pana la data achitarii integrale a sumelor datorate.
Cu privire la primul capăt de cerere, reclamanții au arătat că pe anul 2007 printr-o serie de acte normative toți bugetarii au beneficiat de creșteri salariale (OG.10/2007, OG. 11/2007, OG.16/2007, OG.27/2007, Legea 232/2007, OG.8/2007, OG.20/2007, OG.23/2007).
Din expunerile de motive ale acestor acte normative rezultă un numitor comun și anume fundamentul acestor creșteri salariale este ca efect al creșterii indicelui prețurilor bunurilor de consum în anul 2007 față de anul 2006, precum și nediminuarea salariilor ca urmare a devalorizării monedei naționale datorate inflației. Veniturile judecătorilor nu au mai fost indexate din anul 2006.
De măsura indexării salariilor, au beneficiat categorii profesionale cu venituri mari sau mai puțin mari, respectiv, demnitari, judecători, judecătorii Curții Constituționale, personalul contractual din unitățile bugetare, funcționarii publici.
Astfel, au precizat reclamanții, că nu se poate susține că veniturile judecătorilor nu sunt supuse diminuării, ca efect al inflației.
În concluzie, unul și același element constând în majoritatea salarială pentru acoperirea devalorizării monedei în care se face plata salariului produce efecte juridice diferențiate în sistemul de salarizare al personalului din unitățile finanțate din fonduri bugetare, în funcție de apartenența la o anumită categorie socio-profesională.
persoanelor care se află în aceeași situație a erodării salariului, datorită creșterii indicelui prețurilor de consum și a inflației, trebuie să li se recunoască pentru unul și același element faptic generator de drept salarial, același element: indexarea salariului anual.
Din moment ce situația este identică și nu doar comparabilă cu restul personalului de unitățile bugetare, regimul legii trebuie să fie același, indiferent de categoria socio-profesională.
Cu privire la sporul de confidențialitate, s-a invocat discriminarea adusă de legiuitor prin diferitele dispoziții legale prin care a înțeles să acorde acest spor diferitelor categorii de funcționari ce au în sarcină păstrarea datelor de care au luat la cunoștință în exercitarea atribuțiilor de serviciu.
Inițial, acest spor a fost acordat doar persoanelor ce aveau acces la informații clasificate și aveau certificate ORNIS, însă ulterior a fost extinsă aria persoanelor reglementate prin acordarea sporului și altor funcționari publici. În anul 1997, s-a acordat acest spor salariaților de la Camera Deputaților, în anul 1999 salariaților ANL, în 2003, celor din aparatul de lucru, în 2006 personalului Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, în 2004 personalului Consiliului Concurenței.
Prin aceste reglementări, se observă că numitorul comun a persoanelor reglementate ce rezultă din aceste legi și rațiunea instituirii acestui scop, este acela de redistribuire a obligației de a păstra secretul datelor aflate în exercitarea atribuțiilor de serviciu. Din aceste legi, rezultă clar, că nu doar persoanele ce au acces la informații clasificate, au dreptul la spor de confidențialitate, ci și funcționarii ce nu au acces la astfel de informații.
Deși magistrații au obligația de confidențialitate instituită prin lege, sunt excluși în mod nejustificat de la acest spor, ce se acordă tuturor funcționarilor conf. Art. 41 OG 6/2007 și art. 13 OG 10/2007.
Consideră reclamanții, că această excludere a magistraților nu este justificată și nici nu este necesară sau justificată de un interes public. Se poate accepta ideea, că prin natura profesiei, magistrații nu au acces la data ce trebuie a nu fi făcute publice, dimpotrivă, în activitatea lor, ei iau la cunoștință de date și informații mult mai numeroase, complexe, personale, decât a oricărui alt funcționar public. Nicio discriminare nu poate fi justificată, prin aceea că ar avea o lege specială prin ar fi retribuiți.
De asemenea, apreciază reclamanții, că sunt discriminați în sensul art. 2 OUG 137/2000 prin excluderea categorii judecătorilor, realizându-se o discriminare bazată pe criteriul categoriei socio-profesionale.
În motivarea celui de-al treilea capăt de cerere, reclamanții au invocat de asemenea, discriminarea.
Reclamanții, judecători de tribunal, la secția civilă, consideră că sunt discriminați sub aspectul remunerației diferite a muncii față de procurorii din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, care beneficiază pentru cauzele instrumentate de o indemnizației superioară celei primite de judecători, în condițiile în care toate considerentele avute în vedere de către legiuitor la stabilirea acestora, sunt valabile și în faza de judecată a infracțiunilor de criminalitate organizată și de terorism. Prin urmare se creează un regim preferențial în raport cu judecătorii care instrumentează aceste cauze, ajungându-se la situația nefirească și ilogică ca judecătorii să fie retribuiți cu salarii mai mici decât cele ale procurorilor. Este nefiresc și nelegal ca cei care îndeplinesc actele de investigare, prealabile judecății, să beneficieze de un salariu superior celui primit de cei care judecă acele cazuri.
Consideră că, chiar dacă sunt judecători la secția civilă, nu se poate crea un tratament diferențiat între judecătorii secției penale și cei ai secției civile, deoarece aceasta ar echivala cu crearea unui regim diferențiat între judecători, deși munca de judecător este la fel de complexă, riscantă presupune același efort de muncă, același consum psihic, etc.
Menționează că în acest sens și hotărârile judecătorești irevocabile în care s-a constatat că discriminatorie situația în care judecătorii de la secția penală încasau spor de anticorupție și cei de la celelalte secții nu încasau acest spor. Prin urmare, în justiție nu se pot cataloga anumite cauze ca fiind mai importante sau mai puțin importante.
Pentru a se vedea, dacă este vorba de o discriminare în sensul art. 2 OUG 137/2000 trebuie să fie analizat scopul și rațiunea ce a determinat instituirea acestui spor sau tratament diferențiat pentru că în funcție de scopul legii, să poată fi determinată sfera persoanelor beneficiare. Procurorii DIICOT, deși au grad de procuror de Parchet de pe lângă Judecătorie, sunt totuși beneficiarii unui regim preferențial. Singura logică și singura diferență între acești procurori și toți ceilalți procurori, ar fi aceea că ei au doar anumite infracțiuni de instrument. aspect ce i-ar diferenția, nu exista. Prin urmare, toți procurorii sunt egali ca și coeficient de multiplicare, sunt retribuiți al fel cu excepția celor ce lucrează cu anumite fapt (trafic de persoane, crimă organizată-droguri, prostituție). Ca atare rațiunea acestui tratament preferențial a fost aceste fapte. Judecătorii secției penale, judecă și ei exact aceste fapte și totuși nu beneficiază de acest tratament preferențial. Deși se încadrează în criteriul legiuitorului ei sunt excluși.
Reclamanții, apreciază că procurorii DIICOT, sunt asimilați procurorilor de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, fără un criteriu obiectiv prin OUG 27/2006. procurori, nu au fost selectați printr-un examen special pentru a fi asimilați ICCJ, nu au un grad diferit, treaptă profesională sau alt criteriu obiectiv de selecție. Ei sunt procurori de Judecătorie, Tribunal sau C, dar pentru că lucrează în cadrul DIICOT, sunt asimilați ICCJ. Ceea ce apare ca discriminatoriu pentru ceilalți magistrați.
Astfel, apare concluzia că legiuitorul i-a asimilat ICCJ, pe motivul că dosarele instrumentate în cadrul DIICOT sunt mai grave, mai complexe etc. ceea ce nu poate fi acceptat.
Față de statutul conferit judecătorilor de Constituția României, respectiv de putere în statul de drept, salariul acestora, nu poate fi inferior celui primit de o structură special creată pentru îndeplinirea unor acte prealabile judecății.
Menționează, că în acest sens, s-a pronunțat și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
În susținerea acțiunii s-a folosit de proba cu înscrisuri.
La termenul din 07.04.2008, numitele - și, asistenți judiciari la Tribunalul Galați, au formulat cerere de intervenție în interes propriu conform art. 49.pr.civ. solicitând obligarea acelorași pârâți la plata drepturilor salariale, actualizate cu indicele de inflație, reprezentând salarii egale cu cele ale procurorilor DIICOT pe ultimii 3 ani anteriori datei introducerii acțiunii și în continuare, până la încetarea stării de discriminare.
Au mai solicitat și efectuarea mențiunilor privind aceste drepturi în carnetele de muncă.
Intervenientele, au invocat aceleași motive de fapt și de drept ca și reclamanții, cu privire la capătul III de cerere.
Pârâta Curtea de APEL GALAȚI, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, motivat de faptul că drepturile solicitate de către reclamanți și intervenienți, nu sunt reglementate prin dispoziții legale.
Ministerul Justiției a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea actiunii cu toate capetele de cerere motivandu-si in esenta opinia pe urmatoarele:
- drepturile solicitate nu sunt prevazute de lege;
- drepturile reclamantilor sunt reglementate prin lege speciala astfel ca acestia nu trebuie sa se raporteze la alte categorii profesionale,
- a acorda un drept unei categorii profesionale si a nu-l acorda altei categorii profesionale este o opțiune a legiuitorului, iar disp. OUG 137/2000 nu dau voie instantelor in a cenzura vointa legiuitorului. Ordonanta protejeaza drepturi in referire la modul de aplicare a unor dispozitii legale si nu la examinarea solutiilor legisltive alese de legiuitor.
Dreptul la sporul de confidențialitate nu este un drept acordat de lege magistratilor, iar dreptul la diverse sporuri nu este in mod evident un drept fundamental aparat si garantat de Conventie.
Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii in hotararea nr. 233/29.08.2007 a statuat ca "diferitele categorii de salariati determina solutii diferite legiuitorului in ceea ce priveste salarizarea acestora fara ca prin aceasta solutie sa se incalce principiul egalitatii".
Din examinarea tuturor dispozițiilor legale care prevăd acordarea unui spor de confidențialitate dar în beneficiul altor categorii profesionale, apare cu evidență faptul că sporul de confidențialitate recunoscut diferitelor categorii de salariați nu este identic din punctul de vedere al activităților desfășurate, al modului de acordare ori cuantumului, așa . există dificultăți În a reține "situația comparabilă" - categoriile profesionale În raport cu care reclamanții consideră că se afla Într-o situație comparabilă element indispensabil pentru a putea vorbi de o discriminare.
Astfel, in anumite cazuri legiuitorul are în vedere "informații clasificate", astfel cum sunt reglementate acestea În Legea nr.182/2002 privind protecția informațiilor clasificate ("informațiile, datele, documentele de interes pentru securitatea națională, care, datorită nivelurilor de importanță și consecințelor care s-ar produce ca urmare a dezvăluirii sau diseminării neautorizate, trebuie sa fie protejate"), iar În alte situații doar Întocmirea unor lucrări sau desfășurarea unor activități cu caracter confidențial, fără a fi vorba de acces la informații clasificate.
Nu orice diferenta de tratament semnifica discriminare; pentru a putea fi retinut tratamentul diferentiat injust este necesar sa se stabileasca ca persoane aflate in situatii analoage sau comparabile, in materie, beneficiază de un tratament preferențial, iar, dacă o asemenea distincție între situații analoage sau comparabile există, ea să nu-și găsească nici o justificare obiectivă sau rezonabilă.
Analizând și coroborând materialul probator administrat în prezenta cauză, instanța a reținut următoarele:
Cererile părților sunt solicitate in baza OG 137/2000, ca urmare a aplicarii unui tratament discriminatoriu si nu in baza unor texte legale in vigoare la acest moment. Reclamanții sustin ca au fost discriminati de legiuitor prin diferite reglementari legale.
Este necesar, in prealabil, a se stabili daca instanta de judecata are puterea si competenta de a constata sau macar de a verifica daca un text de lege este sau nu discriminatoriu, mai exact, daca se poate supune controlului judecatoresc optiunea legiuitorului de a da unei anumite categorii profesionale un drept si de a nu acorda alte categorii profesionale acest drept așa cum susține în apărare pârâtul Ministerul Justiției.
Instanța înlătura aceasta susținere si considera ca poate verifica daca exista sau nu discriminare in textele de lege invocate in urma careia reclamantii solicita despagubiri civile si asta deoarece art. 2 din OG 137/2000 atunci cand defineste notiunea de discriminare arata ca prin discriminare se intelege orice deosebire, excludere, restrictie sau preferinta, pe baza de rasa, nationalitate, etinie limba, religie, categorie sociala etc. care are ca scop sau efect restrangerea sau inlaturarea recunoasterii, folosintei sau exercitarii, in conditii de egalitate a drepturilor omului si libertatilor fundamentate sau a drepturilor recunoscute de lege in domeniu politic, economic, social si cultural sau in orice alte domenii ale vietii publice." Din analiza acestui text rezulta ca poti fi discriminat intr-un drept recunoscut de lege, dar poti fi discriminat si in alte drepturi așa cum rezulta din exprimarea " care are ca scop sau efect restrangerea sau inlaturarea recunoasterii. a drepturilor omului. sau drepturilor recunoscute de lege in toate domeniile".
Prin urmare nu este obligatoriu ca dreptul sa fie clar recunoscut de lege deci poate fi orice alt drept. Aici reclamanții invoca ca sunt discriminati de legiuitor atunci cand a dat una sau mai multe legi.
Ținând cont de plenitudinea de jurisdicție a instanțelor precum si de dispoziția legală menționată instanța apreciază ca prin intermediul instantelor judecatoresti se poate constata pe cale incidentala ca o anumita lege reglementeaza in mod discriminatoriu anumite drepturi si poate repara prejudiciile aduse persoanei discriminate prin despagubiri.
Toate cererile reclamantilor vizeaza acordarea de drepturi banesti in mod preferential pentru anumite persoane cu excluderea nefireasca si fara o explicatia logica a magistratilor.
Pentru a analiza daca exista sau nu o discriminare adusa magistratilor judecatori, categoria din care fac parte reclamantii, trebuie gasit criteriul si ratiunea legiferarii, scopul legii. Odata gasit acest criteriu se poate determina sfera persoanelor carora li se aplica respectiva reglementare, mai apoi daca anumite persoane sau categorii profesionale/sociale etc. sunt sau nu justificat excluse, cauza excluderii si utilitatea acesteia.
Referitor la primul capăt de cerere a reclamanților, care vizează plata drepturilor salariale, reprezentând indexările acordate pe anul 2007 la valoarea de referință sectorială:
Pe parcursul anului 2007 s-au acordat cresteri salariale prin OG 10/31.01.2007 pentru personalul salarizat condorm OUG 24/2000, prin OG 6/24.01.2007, pentru functionarii publici, prin OG 8/24.01.2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instantelor judecatoresti, prin OG 11/31.01.2007 pentru personalul din invatamant, OG 16/31.10.2007 pentru personalul salarizat potrivit legii 495/2004, OG 27/31.01.2007 privind cresteri ale controlorilor financiari din cadrul Curții de Conturi si Legea 232/06.07.2007 pentru aprobarea /2007 privind drepturi salariale ale functionarilor publici. S-au acordat cresteri salariale de 5%, 2% si 11% pentru personalul din cadrul aparatului de justitie.
Toate categoriile de bugetari, au primit în anul 2007, procentual indexări pentru nediminuarea salariilor determinate de nivelul prognozat al cresterii preturilor de consum pentru anul 2007. prin OG 177/2002 privind salarizarea si alte drepturi ale magistratilor, art. 35 prevede expres ca drepturile salariale vor fi actualizate prin aplicarea indexarilor acordate in conformitate cu prevederile legale. Prin urmare drepturile banesti ale magistratilor nu au fost exceptate de la indexare si era firesc sa fie asa pentru ca aceeasi inflatie este suportata si de reclamanti ca de altfel de toate persoanele ce traiesc in România. este un factor obiectiv si nu subiectiv, de interpretare, prin urmare apare ca nejustificata solutia de excludere a magistratilor din sfera bugetarilor ce au beneficiat de indexari pe anul 2007.
Reclamantii nu au beneficiat prin alta dispozitie legala de cresteri salariale pentru acoperirea inflatiei si de aceea excluderea este de necontestat. Excluderea nu este justificata si necesara si nu-și gaseste o justificare obiecta sau rezonabila.
În ceea ce privește cel de-al doilea capăt de cerere a reclamanților, care vizează sporul de confidențialitate de 30% din salariul brut.
Acest spor de confidențialitate, s-a acordat inițial celor ce aveau acces la informatii clasificate, insa ulterior legiuitorul a inteles sa acorde acest spor si altor categorii de functionari ce nu aveau acces la informatii clasificate in schimb aveau obligatia de pastrare a secretului profesional prin legi speciale.
În acest sens, au fost acordate sporuri de confidentialitate in anul 1997 salariatilor din cadrul Camerei Deputatilor si Senatului care desfasoara sau realizeaza lucrari cu caracter confidential, in anul 1999 s-a acordat un astfel de spor salariatilor Agentiei Nationale pentru Locuinte, in 2001 s-a acordat sporul membrilor Corpului Diplomatic, in anul 2002 acest spor l-a primit personalul din cadrul Oficiului Registrului National al Informatiilor Secrete de Stat si personalul din cadrul Oficiului National pentru Prevenirea si Combaterea Spălării Banilor, in anul 2003 prin s-a acordat acest spor celor din aparatul de lucru al Guvernului, precum si din institutiile si autoritatile publice pentru care, prin acte normative specifice se prevede acest spor. In anul 2004 prin OUG 92 se adauga acestor categorii de functionari si alti functionari, precum cei din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, Ministerul Economiei si Comertului, Consiliului Legislativ. Prin legea nr. 184/2004 se acorda spor de confidentialitate personalului din cadrul Consiliului Concurentei, iar in 2006 personalului din cadrul Consiliului National pentru Combaterea Discriminarii. Prin legea 444/2006 se acorda sporul de confidentialitate functie de accesul la informatii clasificate si certificat ORNIS cu referire insa la personal militar.
Prin urmare, în numeroasele ordonanțe si legi prin care legiuitorul a ales sa acorde acest spor de confidentialitate nu se distinge in cuprinsul acestor texte scopul precis al legiuitorului si ratiunea instituirii sporului, avut in vedere. De aceea, in incercarea de a lamuri ratiunea reglementarilor ( acordarea sporului de confidentialitate) se apreciază ca criteriul avut in vedere este obligatia de confidentialitate a acestor persoane. Din exemplele date mai sus nu rezulta ca doar persoanele ce au acces la informatiile clasificate au primit acest spor ci, si numeroare alte categorii de personal. Singurul aspect comun al acestor categorii de persoane ce le leaga este obligatia de confidentialitate instituita prin lege. Prin urmare determinand sfera persoanelor carora ar fi logic si firesc sa li se aplica sporul se observa ca magistratii au fost exclusi din aceasta sfera ei neprimind spor de confidentliatate, desi obligatia de pastrare a datelor aflate din dosare, instituita prin lege o au și ei. Prin urmare criteriul legiuitorului a fost aceasta obligatie, dar cand a reglementat diverse legi numai unele categorii de functionari au primit acest spor. Excluderea apare ca nejustificata odată ce nu s-a aratat exact de ce magistratii nu primesc acest spor mai ales ca datele si informatiile de care acestia iau cunostinta din dosare sunt mult mai numeroase si mai personale decat, de exemplu, de datele cunoscute prin intermediul exercitarii profesiei de personalul ANL sau CNCD. In cazul problemelor aparute si solutionate de CNCD chestiunile se pun doar de principiu si nu concret si atat de personal ca in fata unei instante de judecata.
În măsura în care legiuitorul a ales o asemenea tehnica legislativa, de a institui sporul de confidentialitate pentru categorii de personal atat de diferite, prin mai mult de 20 de acte normative nu si-a definit clar scopul si ratiunea legii - criteriul avut in vedere - si nu a ales sa legifereze printr-un singur act normativ acest spor ( unde sa indice toate categoriile de personal care beneficiaza de el ), se consideră ca Decizia Curtii Constitutionale nr. 1/08.02.1994 este mai mult decat aplicabila in speta in sensul ca tratamentul diferentiat nu poate fi expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie sa se justifice rational in respectul principiului egalitatii cetatenilor.
Apărarea paratului Ministerul Justitiei că decizia XXII/05 a Înaltei Curți de Casație și Justiție ar fi aplicabila in speta, cand instanța supremă stabilit ca prima de concediu a fost abrogata si deci nu mai poate fi platita magistratilor nu poate fi retinuta si apreciem ca alta era situatia in acea cauza deoarece prima de vacanta nu era acordata unei sfere de functionari ce ii delimitau de alti functionari cu un criteriu unic, sferă in care s-ar fi aflat si magistratii.
Cu privire la cuantumul sporului nu poate fi reținut punctul de vedere conform căruia sporul de confidențialitate este de maxim 15 % conform art. 15 OG6/2007 și OG19/2006 întrucât chiar și în anul 2008 sunt dispoziții legale care instituie un spor de confidențialitate de 30 %, ca de exemplu, leg. 94/2008 (prin care se acordă personalului Agenției Naționale de un spor de confidențialitate de 30 % calculat la salariul de bază, cu excepția președintelui, vicepreședintele Agenției, și inspectorilor de integritate care beneficiază de un spor de confidențialitate de 50 % calculat la salariul de bază).
Prin urmare nu se poate reține că legiuitorul a instituit sporuri de confidențialitate de maxim 15 %.
Referitor la cel de-al treilea capat de cerere privind solicitarea reclamanților a se constata fapta de a fi discriminati in raport cu procurorii DIICOT si ca reparatie salarii egale cu cele ale procurorilor DIICOT pentru o perioada de 3 ani anterior introducerii actiunii si in continuare pana la incetarea discriminarii se reține:
Conform dispozițiilor OUG43/2002 și Legii 508/2004, procurorii sunt asimilați celor de la Parchetul Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Sunt asimilati procurori care au grad de Judecatorie, Tribunal sau C de Apel ca procurori ai Parchetului de pe langa Înalta Curte de Casație și Justiție fara o justificare concretă. Singura explicatie logica a acestei solutii adoptate de legiuitor ar fi aceea de gravitate si specificitate a faptelor cercetate de procurorii DIICOT. Si totusi urmare a faptelor cercetate solutia in aceste dosare se ia de judecatorii de la instantele de judecata. Urmare a acestui rationament reclamantii, in calitate de judecatori ce iau masuri si in dosare DIICOT doresc si ei sa fie asimilati magistratilor Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru ca daca criteriul este dat de faptele de o gravitate si impact special pe care le cerceteaza procurorii, cu atat mai mult cei care judeca aceleasi fapte, deci singurii care iau masuri in dosar se impune a fi asimilati magistratilor Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Dispozitiile legale creaza o discriminare evidenta intre participantii la infaptuirea justitiei in cadrul instrumentarii aceluiasi dosar fara a explica aceasta printr-un rationament logic.
Procurorul nu ia masuri in dosar, ci judecatorul este singurul care aresteaza, achita, condamna si cu toate acestea cel retribuit cu mult mai mult este procurorul, fără ca acesta sa aiba vreo specializare in plus fata de magistratul-judecator. De aceea apare ca nefireasca solutia legiuitorului. Instanța nu se poate substitui vointei legiuitorului pentru a stabili modul in care sa fie retribuite profesiile, dar poate insa verifica daca prin asimilarea procurorilor de Judecatorie, Tribunal sau C de Apel ca procurori ai Înaltei Curți de Casație și Justiție legiuitorul nu creeaza un tratament preferential acestora cu excluderea nejustificata a categoriei magistratilor - judecatori fara ca aceasta excludere sa fie necesara si ceruta de un interes public.
Prin urmare, instanța a reținut că în cauză sunt aplicabile dispozitiile art. 2 din OG 137/2000 in sensul ca suntem in prezenta unei discriminari deoarece se creaza o excludere ce are ca efect inlaturarea unui drept.
Pentru cele mai sus aratate s-a admis acțiunea si au fost obligați paratii sa plateasca reclamantilor drepturile banesti reprezentand indexari, sporul de confidențialitate de 30% si salarii egale cu ale procurorilor DIICOT pe ultimii trei an anterior introducerii actiunii si in continuare pana la inlaturarea starii de discriminare.
Privitor la cererea de intervenție, formulată de petentele și, aceasta a fost admisă pentru următoarele considerente:
În primul rând, este incontestabilă apartenența asistenților judiciari la personalul judiciar (alături de judecători, procurori, personal auxiliar de specialitate), deoarece asistenții judiciari: trebuie să îndeplinească obligațiile profesionale prevăzute pentru magistrați; trebuie să dispună de pregătirea profesională, vechimea, profilul moral și aptitudinile stabilite pentru judecătorii de la tribunale; trebuie să respecte incompatibilitățile și interdicțiile prevăzute pentru magistrați; trebuie să depună jurământul magistraților și să poarte ținuta vestimentară în modelul prevăzut pentru judecători; trebuie să respecte obligațiile profesionale prevăzute de Codul d eontologic al judecătorilor și procurorilor; li se aplică răspunderea disciplinară prevăzută pentru magistrați; se supun numai legii, prerogativă judiciară recunoscută numai judecătorilor; se bucură de stabilitate ca și magistrații stagiari și magistrații - asistenți; deliberează, la fel ca judecătorii; au vot consultativ, la fel ca magistrații - asistenți; au dreptul la opinie separată, drept recunoscut de lege numai judecătorilor; au un domeniu specializat de activitate, la fel ca și magistrații militari sau judecătorii de la tribunalele specializate; nu pot face parte din partidele politice sau din sindicate (art.110-113 din Legea nr.304/2004). Această similitudine este reconfirmată și de reglementarea funcției de asistent judiciar și prin Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor (de exemplu, prin art.5 al acestei legi). Ceea ce este esențial și decisiv, este faptul că asistenților judiciari, asimilați și din punctul de vedere al salarizării cu judecătorii (prin OUG nr.177/2002 și OUG nr.27/2006), legiuitorul le-a impus condiții stricte și severe, definitorii și specifice numai pentru magistrați, inclusiv aceea a respectării tuturor obligațiilor prevăzute pentru magistrați. Ca atare, având în vedere principiul nondiscriminării, persoanele care au aceleași obligații și interdicții profesionale nu pot fi tratați diferit.
În speță, este fără putință de tăgadă apartenența reclamanților la personalul judiciar, reclamanții prestând muncă alături de judecători și de personalul auxiliar de specialitate. Toate persoanele din acest cadru al personalului judiciar, inclusiv reclamanții, sunt parte a unui raport juridic de muncă guvernat de Codul muncii, toate prestează o muncă și, ca efect al acestor premise, acumulează o vechime în muncă și în specialitatea funcției judiciare, indiferent de categoria socio-profesională (funcția deținută). Într-adevăr, conform art.16 alin.3 raportat la art.1 și art.295 alin.2 din Codul muncii, indiferent de categoria socio-profesională, perioada în care o persoană prestează munca reprezintă vechime în muncă.
Singurele obiective și elemente care pot duce la o diferențiere în sistemul de salarizare sunt nivelul studiilor, treapta sau gradul profesional, calitatea și cantitatea muncii, condițiile de muncă, dar cu sublinierea în mod deosebit a faptului că această diferențiere se poate reflecta numai în salariul (indemnizația) de bază (partea fixă a salariului), nu și în sporurile salariale, care întotdeauna au obiective și elemente cu totul speciale și specifice de acordare.
În concluzie, prin neacordarea salariilor egale cu cele ale procurorilor DIICOT, asistenții judiciari sunt în mod evident și grav discriminați, deoarece se află în aceeași situație juridică și faptică care fundamentează și generează acest drept salarial și pentru restul personalului judiciar.
Ca atare, existența discriminării directe a asistenților judiciari rezultă și din dispozițiile: art.7 și art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului (care garantează dreptul tuturor la protecție egală a legii împotriva oricărei discriminări și dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare); art.7 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, ratificat prin Decretul nr.212/1974 (care garantează dreptul la condiții de muncă juste și prielnice și la egalitate de tratament în salarizare, fără nicio distincție); art.14 din Convenția europeană privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectiv Protocolul nr.12 la această Convenție (care interzic discriminările); art.4 din Carta socială europeană revizuită (ratificată prin Legea nr.74/1999) care garantează dreptul la o salarizare echitabilă; art.5, art.6, art.8, art.39 alin.1 lit.a, art.40 alin.2 lit.c și f art.154 alin.3, art.165 și art.155 raportat la art.1 din Legea nr.53/2003 (care garantează plata integrală a drepturilor de natură salarială, fără discriminări, restrângeri sau limitări); art.20, art.16 alin.1, art.53 și art.41 din Constituție (care garantează aplicarea principiului nediscriminării și în raport cu dreptul la salariu, drept care face parte din conținutul complex al dreptului constituțional la muncă) și care nu poate face obiectul unor limitări discriminatorii).
Față de aceste considerente, au fost obligați pârâții să plătească intervenientelor indemnizații egale cu cele ale procurorilor DIICOT începând cu data de 14.03.2005 la zi (data pronunțării hotărârii), actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, corespunzător perioadei lucrate.
Văzând disp. DL 92/1976, au fost obligați pârâții să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetele de muncă ale reclamanților și intervenienților.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiției considerând-o nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:
Un prim motiv de recurs îl reprezintă cel prevăzut de art. 304 pct. 4.pr. civilă, instanța depășind atribuțiile puterii judecătorești deoarece obligarea pârâților la plata despăgubirilor reprezintă o adăugare la lege, o încălcare a atribuțiilor puterii judecătorești.
Un alt motiv de recurs este cel prevăzut de art. 304 pct. 9.pr. civilă, neputându-se vorbi de discriminare în sensul OG nr. 137/2000.
A susținut că nu are calitate procesuală pasivă în cauză întrucât nu se află în culpă în ceea ce privește majorările salariale acordate reclamanților și nu are atribuții în edictarea unor acte normative.
Cu privire la capătul de cerere privind acordarea indexărilor salariale, a învederat că dreptul la indexare nu se regăsește printre măsurile de protecție socială reglementată de Constituția României și nici nu este prevăzut în legislația aplicabilă în domeniul salarizării magistraților.
Cu privire la capătul de cerere privind acordarea sporului de confidențialitate, a arătat că sistemul de salarizare instituit pentru magistrați nu include plata unor sporuri cum este cel de confidențialitate în afara prevederilor legale.
Neacordarea sporului de confidențialitate nu poate fi reținut ca o încălcarea a disp. OG nr. 137/2000, a dispozițiilor Constituției și Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale pentru că nu ne aflăm în fața unui drept la sporul de confidențialitate ca drept recunoscut și protejat de lege.
Chiar Curtea Constituțională a reținut că diferitele categorii de salariați determină soluții diferite ale legiuitorului în ceea ce privește salarizarea acestora, fără ca prin această soluție să se încalce principiul egalității.
În ceea ce privește acordarea coeficienților de multiplicare ai procurorilor DIICOT, a susținut că instanța eludează dispozițiile pe care le invocă în argumentarea sa juridică instituind un sistem de salarizare paralel cu cel stabilit de legiuitor ceea ce nu este permis.
De asemenea a invocat disp. art. 304 pct. 7.pr. civilă, întrucât hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, nefiind arătate considerentele pentru care reclamanții sunt mai îndreptățiți să beneficieze de disp. nr.OG 10/2007 și nu ale unui alt act normativ.
Deși citați legal,intimații nu s-au prezentat în instanță și nici nu au depus întâmpinare la dosar.
Examinând hotărârea recurată atât prin prisma criticilor formulate de recurent sub toate aspectele în conf.cu disp.art.304 și 3041Cod procedură civilă Curtea apreciază că recursul este fondat în parte pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 4.pr. civilă, instanța apreciază că nu este aplicabil în cauză.
Astfel, refuzul de a se acorda reclamanților indexările anuale numai pentru motivul că nu este prevăzut de lege nu poate fi apreciat ca o justificare rezonabilă a diferențelor de tratament, întrucât Curtea Europeană de Justiție a statuat prin Hotarârea ca orice judecator national are obligatie de a aplica integral dreptul comunitar si de a proteja drepturile care sunt conferite particularilor, lasând inaplicabila orice dispozitie eventual contrara din legea nationala, anterioara sau posterioara normei comunitare ".
Obligatia imperativa a judecatorului national de a nu aplica regula procedurala nationala contrara dreptului comunitar, este una din responsabilitatile specifice ale judecatorului, ilustrata la nivel de principiu, în hotarârea din 9.03.1978 a Curtii de Justitie: În virtutea principiului prioritatii dreptului comunitar, dispozitiile Tratatului, ale actelor institutiilor direct aplicabile au ca efect, în raporturile cu dreptul intern al membre, nu numai de a face inaplicabile de plin drept orice dispozitie contrara din legislatia nationala existenta, dar si de a determina ca aceste dispozitii si acte comunitare sa faca parte integranta, cu de prioritate, din ordinea juridica aplicabila pe teritoriul fiecaruia din Statele membre si de a împiedica formarea valida de noi acte legislative nationale în masura în care ele vor fi incompatibile cu normele comunitare.
Asadar, de principiu, orice judecator national sesizat în cadrul competentei sale, are obligatia de a aplica integral dispozitiile dreptului comunitar si de a proteja drepturile pe care acesta le confera particularilor, lasând inaplicabile toate dispozitiile, eventual contrare, ale legii nationale, fie anterioare sau posterioare regulii comunitare.
În final, Curtea a decis ferm (în speta, citata mai sus) ca judecatorul national, însarcinat sa aplice, în cadrul competentei sale, dispozitiile dreptului comunitar, are obligatia de a asigura deplin efect acestor norme lasând la nevoie neaplicata, prin propria sa autoritate, orice dispozitie contrara din legislatia nationala, chiar posterioara, fara a fi legat de eliminarea ei prealabila pe cale legislativa sau prin orice alt procedeu constitutional.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de recurentul Ministerul Justiției, potrivit disp. art. 137 alin. 1.pr. civilă instanța reține că este nefondată.
Obiectul prezentei cauze este obligarea pârâtelor la plata unor drepturi salariale ceea ce atrage calitatea de pârât a Ministerului Justiției, în calitate de ordonator principal de credite.
Motivarea pârâtului în ceea ce privește excepția antamează fondul cauzei astfel că nu poate fi reținută, acesta având atribuții privind modalitatea de salarizare și fiind ordonator principal de credite, potrivit disp. art. 131 alin. 2 din Legea nr. 304/2004, art. 1 alin. 1 și art. 4 din nr.HG 83/2005 iar obiectul acțiunii îl constituie tocmai acordarea de drepturi salariale.
Cu privire la capătul de cerere privind acordarea indexărilor salariale se rețin următoarele.
Curtea amintește faptul că, prin deciziile Curții Constituționale nr. 818, 820, 821 din 03 iulie 2008, disp. art. 1, art. 2 alin. 3 și art. 27 alin. 1 din nr.OG 137/2000 invocate de către reclamanții intimați au fost declarate neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Rezultă astfel că aceste dispoziții legale nu mai pot fi aplicate în speță însă, dispozițiile constituționale privind drepturile și privilegiile cetățenilor trebuie interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și tratatele la care Români este parte, iar dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale.
Printr-o serie de acte normative (de exemplu: G nr. 10/2007; G nr. l 1/2007; G nr.16/2007; G nr.27/2007; Legea nr.232/2007; G nr.8/2007; G nr.20/2007; G nr.23/2007), personalul din sistemul bugetar a beneficiat, ca in fiecare an, de majorările salariale anuale, pentru anul 2007, sub forma adaosurilor salariale constând în indexarea salariilor sau indemnizațiilor.
Aceste majorări au fost aplicate nediscriminatoriu sub aspectul categoriei socio - profesionale, fiind de enumerat, exemplificativ: demnitarii (art.l din G nr. 10/2007); judecătorii Curții Constituționale (art.l din G Nr.l0/2007); personalul asimilat demnitarilor publici (art.3 alin.3 din G nr.l0/2007); personalul din unitățile de cult religios (art. 19 din G nr.l0/2007); personalul Curtii de Conturi (art.2 din G nr.27/20007); personalul contractual din unitățile bugetare (art.l din G nr.l0/2007); personalul didactic și didactic auxiliar (art.l din G nr. 1/2007), personalul din aparatul Ministerului Afacerilor Externe, a Ministerului Integrării Europene, a misiunilor diplomatice, a oficiilor consulare și a institutelor culturale din străinătate (art.l din G nr.16/2007); funcționarii publici (articolul unic, pct.5 din Legea nr.232/2007); personalul din unitățile sanitare publice (art.l pct.3 din G nr.23/2007); funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare (art. 1 din G nr.20/2007).
de motive ale acestor acte normative (întocmite conform art.29 -32 din Legea nr.24/2000 si potrivit art.6 din Legea nr.52/2003) au ca si numitor comun, în esență, fundamental necesității acordării majorărilor salariale pe anul 2007 în sistemul bugetar, ca efect al creșterii indicelui preturilor bunurilor de consum în anul 2007 față de anul 2006, precum si tratamentul egal între diferitele categorii de personal bugetar, în sensul acoperirii devalorizării datorate creșterii inflației.
In nici un caz, temeiul acordării acestor adaosuri salariale nu a fost o măsură de protecție socială a categoriilor socio-profesionale cu venituri salariale in mod cert mai scăzute decât cele ale reclamanților, deoarece majorările au fost aplicate deopotrivă și demnitarilor, personalului asimilat demnitarilor, judecătorilor Curții Constituționale, membrilor Curții de Conturi și altor categorii cu venituri salariale mai ridicate decât cele ale reclamanților. Cu toate acestea, reclamanților-judecători în cadrul Tribunalului Galați nu le-a fost acordat, in mod discriminatoriu, adaosul salarial constând în majorările salariale anuale pe anul 2007. Este inadmisibilă operarea unei discriminări (constând în neacordarea majorărilor anuale destinate contracarării erodării salariilor datorită creșterii prețurilor de consum și a inflației).
In concluzie, cu alte cuvinte, unul și același element (constând în majorarea salarială anuală pentru acoperirea devalorizării monedei în care se face plata salariului), produce efecte juridice diferențiate în sistemul de salarizare al personalului din unitățile finanțate din fonduri bugetare, în funcție de apartenența la o anumită categorie socio - profesională.
Prin sistemul de salarizare se înțelege ansamblul principiilor, obiectivelor, elementelor și formelor salarizării care determină condițiile de stabilire și acordare a salariilor (salariul compunându-se din salariul de bază, indemnizații, sporuri și adaosuri, conform art. 155 din Codul muncii ). Ori, sistemul de salarizare este guvernat, printre altele, de două principii fundamentale: cel al egalității de tratament (art. 154 din Codul muncii ) și cel al diferențierii salariilor numai în raport cu nivelul studiilor, cu treptele sau gradele profesionale, cu calitatea și cantitatea muncii, respectiv condițiile de muncă.
Ca atare, principiul egalității de tratament în salarizare implică recunoașterea acelorași obiective și elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate într-o situație comparabilă. Deci, toate persoanele care se află în aceeași situație (a depunerii unei activități în muncă și a erodării salariului datorită creșterii indicelui prețurilor de consum și a inflației), trebuie să li se recunoască, pentru unul și același element faptic generator de drept salarial, același element salarial: indexările salariale anuale. Din moment ce reclamanții sunt într-o situație identică (nu doar comparabilă) cu restul personalului din unitățile bugetare sub aspectul primirii unui salariu erodat de inflație la fel ca și restul personalului, rezultă că reclamanții nu pot fi tratați diferit, în mod discriminatoriu față de restul personalului, prin refuzul adaosului salarial anual pe 2007.
Aceasta, cu atât mai mult cu cat nu există nici o justificare obiectivă și rezonabilă excluderii lor, deoarece criteriul acordării indexărilor pe anul 2007 este unul și același: creșterea indicelui prețurilor de consum și a inflației în anul 2007 față de anul 2006.
Deci, este de subliniat faptul că, în realitate, pentru aprecierea existenței discriminării, relevanță are doar criteriul justificativ generator al sporului al indexării anuale, și anume existența obligației de acordare a unei salarizări echitabile, nerestrânse de devalorizare, pe calea unui tratament egal în salarizare din acest punct de vedere (sub aspect juridic), respectiv a perioadei de muncă prestată în aceste condiții și a plății în moneda națională (sub aspect faptic), iar, în nici un caz, nu criteriul categoriei socio - profesionale. Intr-adevăr simplul fapt că o persoană face parte dintr-o categorie socio-profesională nu constituie o justificare obiectivă și rezonabilă pentru decăderea acestora dintr-un drept garantat de lege (dreptul la o contraprestație salarială echitabilă nerestrânse de devalorizare) cu toate efectele și consecințele juridice salariale ale acestui drept, deoarece nicidecum nu categoria socio-profesională este resortul generator și fundamental stabilirii și acordării indexărilor anuale în sistemul de salarizare. Deci, în mod vădit eronat și fară absolut nici o relevanță, recurentul invocă elementul categoriei socio-profesionale a reclamanților pentru a încerca justificarea discriminării acestora, însă acest element este total nepertinent și neconcludent în această analiză, neavând nici o legătură cu fundamentarea indexărilor anuale pentru acoperirea efectelor inflației.
Singurele obiective și elemente care pot duce la o diferențiere în sistemul de salarizare sunt nivelul studiilor, treapta sau gradul profesional, calitatea și cantitatea muncii, condițiile de muncă, dar cu sublinierea in mod deosebit a faptului că această diferențiere se poate reflecta numai in salariul (indemnizația) de bază (partea fixă a salariului), nu și in sporurile, adaosurile sau indexările salariale, care întotdeauna au obiective și elemente cu totul speciale și specifice de acordare (precum prestarea muncii peste programul normal, prestarea muncii în timpul nopții, dobândirea unei pregătiri profesionale suplimentare in domeniul de activitate cum ar fi doctoratul, dobândirea unei vechimi în muncă, îndeplinirea unei obligații speciale de confidențialitate, acoperirea efectelor negative ale creșterii prețurilor de consum și ale inflației, etc.).
În concluzie, prin neacordarea adaosurilor salariale constând în majorările anuale, intimații sunt în mod evident și grav discriminați, deoarece se află în aceeași situație juridică și faptică care fundamentează și generează adaos salarial și pentru restul personalului.
Deci, intimații sunt discriminați, întrucât le-au fost refuzate indexările salariale pe anul 2007 nu datorită faptului că nu ar îndeplini condiția normativă de acordare a acestui spor și a acestui adaos (condiția existenței creșterii indicelui prețurilor de consum și a inflației, concomitent cu indexarea indemnizațiilor și salariilor restului personalului bugetar), ci sub pretextul că aparțin la o anumită categorie socio-profesională, criteriu declarat în mod expres de lege ca fiind discriminatoriu (
Ca atare, existența discriminării directe a intimaților rezultă din dispozițiile art.7 și art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului (care garantează dreptul tuturor la protecție egală a legii împotriva oricărei discriminări și dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare); art.7 din Pactul international cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, ratificat prin Decretul nr.212/1974 (care garantează dreptul la condiții de muncă juste și prielnice și la egalitate de tratament în salarizare, fară nici o distincție); art. 14 din Convenția europeană privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamental, respectiv Protocolul nr.12 la această Convenție (care interzic discriminările); art.4 din Carta socială europeană revizuită (ratificată prin Legea nr.74/1999) care garantează dreptul la o salarizare echitabilă; art.5, art.6, art.8, art.39 alin.l lit.a, art.40 alin.2 lit.c și lit.f, art. 154 alin.3, art. 165 și art. 155 raportat la art.l din Legea nr.53/2003 (care garantează plata integrală a drepturilor de natură salarială, fară discriminări, restrângeri sau limitări); art.20, art. 16 alin.l, art.53 și art.41 din Constituție (care garantează aplicarea principiului nediscriminării și în raport cu dreptul la salariu, drept care face parte din conținutul complex al dreptului constituțional la muncă și care nu poate face obiectul unor limitări discriminatorii).
Potrivit art. 16 alin.l și 2 din Constituția României, cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților, fără privilegii și discriminări, nimeni nefiind mai presus de lege.
Ori, criteriul după care s-a facut distincția, în speța dedusă judecății, este categoria socio - profesională, criteriu de diferențiere injust a personalului din unitățile bugetare, fiind absurd și de neconceput a se accepta ideea că această creștere a prețurilor de consum și inflația nu ar afecta toate salariile și puterea acestora de cumpărare.
Potrivit art.2 pct.l din Declarația Universală a Drepturilor Omului, exercițiul drepturilor este apărat împotriva oricăror discriminări, iar conform art.29 pct.2, în exercițiul drepturilor și libertăților sale, fiecare persoană este supusă doar îngrădirilor stabilite prin lege, în scopul exclusiv al asigurării, recunoașterii și respectului drepturilor și libertăților celorlalți, în vederea satisfacerii cerințelor juste ale moralei, ordinii publice și bunăstării generale într-o societate democratică.
Art.2 pct.2 din Convenția nr.lll privind discriminarea în domeniul ocupării forței de muncă și exercitării profesiei, prevede că diferențierile, excluderile sau preferințele întemeiate pe calificările cerute pentru o anumită ocupație, nu sunt considerate discriminatorii, dar în speță neacordarea indexărilor anuale nu are la bază o astfel de justificare obiectivă și rezonabilă, deoarece restul personalului bugetar nu primește majorările anuale pentru calificările cerute de ocupația acestora, ci doar pentru că li se plătește salariul în aceeași monedă națională ca și reclamanților și trebuie tratați în mod egal în materie de salarizare.
Legiuitorul a prevăzut un singur criteriu pentru acordarea indexărilor anuale: pentru contractarea efectelor creșterii prețurilor de consum și a inflației.
Potrivit art.6 alin.2 din Codul muncii, pentru muncă egală este obligatorie o remunerație egală, aspect ce se află în contradicție cu situația de față de aceleași prestații în muncă, remunerată pentru unii într-o monedă nedevalorizată și remunerată pentru alții în monedă devalorizată.
De asemenea, conform principiilor cuprinse în art. 154 din Codul muncii, este inadmisibilă crearea a două sisteme de salarizare: una în monedă devalorizată, alta în monedă cu valoare ajustată în raport cu inflația.
Art.23 din Declarația Universal ăa D repturilor Omului prevede faptul că este garantat dreptul tuturor oamenilor, fară nici o discriminare, la un salariu egal pentru muncă egală, iar plata salariilor bugetare se face în aceeași monedă.
Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice stabilește la art. 19 pet.3, că exercițiul drepturilor și libertăților poate fi supus unor limitări prevăzute de lege ce sunt necesare apărării securității naționale și ordinii publice, fapt ce implică inclusiv posibilitatea unor restricții privind exercitarea acestor drepturi, dar, în speță, nu se poate aprecia, conform considerentelor expuse, că acordarea unor sporuri sau adaosuri doar unor categorii de personal a fost justificată pentru apărarea securității naționale și a ordinii publice.
Pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor cuvenite intimaților instanța de fond a aplicat doar prin analogie, procentele de majorări prevăzute de art.1 din nr.OG10/2007,întrucât numai astfel se poate realiza principiul unei juste și integrale despăgubiri,iar pe de altă parte,art.3 din Codul civil oprește instanța să invoce lacuna legislativă.
În consecință, acest motiv de recurs nu este întemeiat.
În ceea ce privește acordarea sporului de confidențialitate recursul este întemeiat doar în cea ce privește cuantumul sporului astfel cum a fost admis de către prima instanță însă și nu fundamentul dreptului.
Astfel, în cauză, la data de 15 decembrie 2008, s-a pronunțat decizia nr. 46 Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care s-a admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
În interpretarea și aplicarea unitară a disp. art. 99 alin. 1 lit. d din Legea nr. 303/2004, privind statutul procurorilor și judecătorilor, republicată cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 16 alin. 1,2, din Codul d eontologic al magistraților și a art. 78 alin. 1 din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, modificată și completată, raportat la art. 9 din Codul d eontologic al acestora.
S-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15% calculat la indemnizația brută lunară respectiv salariul de bază lunar.
, potrivit art. 329 alin. 3.pr. civilă.
Potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului (Hotărârea din 6 decembrie 2007 în Cauza Beian împotriva contra României), rolul unei instanțe supreme este tocmai acela de a reglementa contradicțiile jurisprudenței, fiind mecanismul capabil să asigure coerența practicii, în scopul de a se evita insecuritatea juridică și incertitudinea.
În consecință, față de faptul că s-a pronunțat o decizie ca urmare a promovării recursului în interesul legii asupra interpretării art. 99 alin. 1 lit. d din Legea nr. 303/2004, Curtea nu poate da o altă soluție și nu poate emite o altă interpretare contrară deciziei nr. 46/15.12.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
De altfel, prin Decizia nr. 93 din 11 mai 2000, Curtea Constituțională a statuat că, în temeiul art. 329 din Codul d e procedură civilă, scopul reglementării recursului în interesul legii este de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii pe întreg cuprinsul țării. Pentru realizarea acestui scop Curtea Supremă de Justiție se pronunță asupra chestiunilor de drept care au fost diferit soluționate de instanțele judecătorești. Potrivit aceluiași text, dezlegarea dată de instanța supremă acestor probleme de drept este obligatorie pentru instanțe.
" de clar ar fi textul unei dispoziții legale - se arată într-o hotărâre a Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza " contra Regatului Unit", 1995) - în orice sistem juridic există, în mod inevitabil, un element de interpretare judiciară [.]". Complexitatea unor cauze poate conduce, uneori, la aplicări diferite ale legii în practica instanțelor de judecată. Pentru a se elimina posibilele erori în calificarea juridică a unor situații de fapt și pentru a se asigura aplicarea unitară a legii în practica tuturor instanțelor de judecată, a fost creată de legiuitor instituția recursului în interesul legii.
Pronunțându-se asupra unui recurs în interesul legii, instanța supremă contribuie la asigurarea supremației Constituției și a legilor, prin interpretarea și aplicarea unitară a acestora pe întreg teritoriul țării, fapt de natură să concretizeze un alt principiu fundamental, prevăzut în art. 16 alin. (1) din Constituție în conformitate cu care: "Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări."
Printr-o altă decizie, nr. 528/02.12.1997, Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 25 lit. d) și ale art. 31 din Legea Curții Supreme de Justiție nr. 56/1993, statuând că: "Principiul supunerii judecătorului numai față de lege, potrivit art. 123 alin. (2) din Constituție, nu are și nu poate să aibă semnificația aplicării diferite și chiar contradictorii a aceleiași dispoziții legale, în funcție exclusiv de subiectivitatea interpretării aparținând unor judecători diferiți. O asemenea concepție ar duce la consacrarea, chiar pe temeiul independenței judecătorilor, a unor soluții ce ar putea reprezenta o încălcare a legii, ceea ce este inadmisibil, întrucât legea fiind aceeași, aplicarea ei nu poate fi diferită, iar intima convingere a judecătorilor nu poate justifica o asemenea consecință." De asemenea, Curtea a considerat, prin aceeași decizie, că "Asigurarea caracterului unitar al practicii judecătorești este impusă și de principiul constituțional al egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, deci inclusiv a autorității judecătorești, deoarece acest principiu ar fi grav afectat dacă în aplicarea uneia și a aceleiași legi soluțiile instanțelor judecătorești ar fi diferite și chiar contradictorii".
Curtea Constituțională a reținut, de asemenea, că această soluție legislativă este în concordanță și cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la dreptul oricărei persoane la un "proces echitabil", conform art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat (prin hotărârea pronunțată în cauza "Brincat contra Italiei", 1992) că independența judecătorilor este privită în raport cu puterea executivă, fără ca această independență să excludă subordonarea față de alți judecători, dacă aceștia se bucură, ei înșiși, de independență față de puterea executivă.
Astfel, acțiunea promovată de reclamanți este fondată pentru acest capăt de cerere însă cuantumul corect al sporului de confidențialitate așa cum a statuat Înalta Curte de Casație și Justiție este de 15% și nu de 30%.
Întrucât decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a emis după data pronunțării hotărârii primei instanțe, devin incidente disp. art. 305. Civilă, fiind vorba un înscris nou.
În ceea ce privește obligarea pârâților să plătească reclamanților și intervenienților indemnizații egale cu cele ale procurorilor DIICOT, instanța de recurs apreciază, contrar celor reținute de către prima instanță, că acest capăt de cerere este nefondat.
Așa cum s-a arătat mai sus, art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului prevede că toți oamenii au dreptul, fără nici o discriminare la salariu egal pentru muncă egală.
În interpretarea disp. art. 14 referitor la interzicerea discriminării din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului, în hotărârea dată în cazul Fredin c/, Hoffman c/, Scalambrino c/Italia, autres c/-V, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat că diferența de tratament devine discriminare atunci când se induc distincții între situații analoage și comparabile fără că acestea să se bazeze pe o justificare obiectivă sau rezonabilă, ceea ce înseamnă că, pentru ca o asemenea încălcare să se producă, trebuie stabilit că persoane aflate în situații analoage sau comparabile beneficiază de un tratament preferențial și că această distincție nu își găsește nici o justificare obiectivă sau rezonabilă.
În cauză, reclamanții sunt judecători ai Secției civile din cadrul Tribunalului Galați iar intervenienții asistenți judiciari la aceeași instanță și se consideră discriminați față de procurorii ce activează în cadrul și, apreciindu-se că se află într-o situație similară cu aceștia.
Înființarea, organizarea și funcționarea este reglementată de Legea nr. 508/2004, fiind structură cu personalitate juridică, specializată în combaterea infracțiunilor de criminalitate organizată și terorism, în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Art. 2 din Legea nr. 508/2004 reglementează următoarele atribuții pentru: a) efectuarea urmării penale pentru infracțiunile prevăzute în prezenta lege și în legile speciale; b) conducerea, supravegherea și controlul actelor de cercetare penală, efectuate din dispoziția procurorului de către ofițerii și agenții de poliție aflați în coordonarea Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism; c) sesizarea instanțelor judecătorești pentru luarea măsurilor prevăzute de lege și pentru judecarea cauzelor privind infracțiunile date în competența Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism; 1) conducerea, supravegherea și controlul activităților de ordin tehnic ale urmăririi penale, efectuate de specialiști în domeniul economic, financiar, bancar, vamal, informatic, precum și în alte domenii, numiți în cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism; d) studierea cauzelor care generează săvârșirea infracțiunilor de criminalitate organizată, trafic de droguri, criminalitate informatică și terorism și a condițiilor care le favorizează, elaborarea propunerilor în vederea eliminării acestora, precum și pentru perfecționarea legislației penale în acest domeniu; e) constituirea și actualizarea bazei de date vizând infracțiunile ce sunt date în competența Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism; f) exercitarea altor atribuții prevăzute de Codul d e procedură penală și de legile speciale.
Conform art.11 alin.1 din același act normativ, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție și cei din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism sunt salarizați potrivit nr. crt. 6 - 13 de la lit. A din anexă, în raport cu funcțiile pe care le dețin sau cu care sunt asimilați potrivit legii.
Prin urmare, diferența de tratament în salarizarea celor două categorii de personal decurge din situarea acestora pe poziții diferite în ceea ce privește gradul instanței sau parchetului la care funcționează.
Reclamanții și intervenienții-judecători ai Secției civile respectiv asistenți judiciari nu se află în situații analoage sau comparabile cu procurorii din cadrul și întrucât nu îndeplinesc nici una din atribuțiile exercitate de aceștia, potrivit legii și amintite mai sus.
Curtea constată că nu poate fi reținută existența discriminării, în condițiile în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat constant în jurisprudența sa că diferența de tratament devine discriminare în sensul art.14 din Convențienumai atunci când autoritățile statale induc distincții între situații analoage și comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă. În speță însă diferența de salarizare în cadrul categoriei profesionale a magistraților rezultă din atribuțiile diferite pe care aceștia le îndeplinesc.
Se observă că reclamanții intimați și intervenienții invocă, în sprijinul motivelor acestui capăt de cerere, faptul că se creează un regim preferențial al procurorilor ce activează la. în raport cu judecătorii careinstrumenteazăcauze ce sunt date de legiuitor în competența acestei instituții. Ori, acest argument nu poate fi primit întrucât reclamanții sunt judecători ai Secției civile și nu instrumentează cauze aflate în competența DIICOT iar intervenienții sunt asistenți judiciari ce intră doar în componența completelor de litigii de muncă și asigurări sociale.
Un alt argument arătat de către reclamanți și intervenienți este acela că, deși activează în cadrul Secției civile, nu se poate crea un tratament diferențiat între judecătorii secției penale și cei ai secției civile. Ori, această motivare este în neconcordanță cu obiectul acțiunii deoarece s-a invocat discriminarea între judecători și procurori DIICOT iar nu între judecătorii Secției civile și cei ai Secției penale.
De asemenea, considerentele primei instanțe nu corespund situației de fapt. Prima instanță susține că reclamanții, în calitate de judecători, iau măsuri și în dosare DIICOT însă nu se observă că reclamanții sunt judecători ai Secției civile, aceștia nefăcând nici o dovadă a faptului că instrumentează astfel de dosare.
Deci, prima instanță reține ca și argument al discriminării, situația în care reclamanții și procurorii DIICOT participă la înfăptuirea justiției în cadrul instrumentării aceluiași tip de dosar, considerente ce nu corespund realității, așa cum s-a arătat mai sus.
În consecință, nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului pentru a se putea constat existența unei stări de discriminare, reclamanții și intervenienții având cu totul alte atribuții decât procurorii DIICOT. În acest caz, soluția aleasă de legiuitor în ceea ce privește salarizarea apare ca fiind bazată pe o justificare rezonabilă și obiectivă.
Față de toate considerentele expuse mai sus, se apreciază că este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9.pr. civilă, invocate de recurent și, față de aceste considerente, în baza disp.art.312 al.1,2,3, Cod procedură civilă, se va admite recursul declarat și se va modifica în parte sentința civilă nr. 540/23.04.2008 a Tribunalului Galați în sensul că:
Se vor obliga pârâții către reclamanți și intervenienții la plata sporului de confidențialitate în cuantum de 15% din indemnizația brută lunară, în loc de 30%.
Se va respinge capătul de cerere privind obligarea pârâților către reclamanți și intervenienți a indemnizațiilor egale cu cele ale procurorilor DIICOT, ca nefondat.
Se vor menține celelalte dispoziții.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI,cu sediul în B,-, sector 5 împotriva sentinței civile nr.540/23.04.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.
Modifică în parte sentința civilă nr.540/23.04.2008 a Tribunalului Galați în sensul că:
Obligă pe pârâți către reclamanți și intervenienți la plata sporului de confidențialitate în cuantum de 15% din indemnizația brută lunară, în loc de 30%.
Respinge capătul de cerere privind obligarea pârâților către reclamanți și intervenienți a indemnizațiilor egale cu cele ale procurorilor DIICOT, ca nefondat.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței civile recurate.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 20 Mai 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, |
dec.jud.-/15.06.2009
Tehnored./2 ex./ 15 Iunie 2009
Fond: -
Asistenți jud. - C-tin
Președinte:Virginia FilipescuJudecători:Virginia Filipescu, Marioara Coinacel, Viorica Mihai
