Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 5904/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 5904
Ședința publică de la 02 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Sorina Lucia Petria Mitran
JUDECĂTOR 2: Lucian Bunea
Judecător - -
Grefier
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților împotriva sentinței civile nr.1672 din 27 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanții, pârâții Tribunalul Dolj, Tribunalul Mehedinți, Tribunalul O l t, Tribunalul Hunedoara, Curtea de Apel București, Curtea de Apel Alba Iulia, Curtea de Apel Craiova, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, Ministerul Economiei și Finanțelor,având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează faptul că în cauză se solicită judecarea în lipsă, potrivit dispozițiilor art.242 alin.2 cod pr.civilă.
Instanța apreciind cauza în stare de judecată ia în examinare recursul.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Tribunalul Dolj prin sentința nr. 1672 din 27 aprilie 2009 admis excepția prescripției dreptului material la acțiune pe perioada ianuarie 2002 - iulie 2005, sens în care a respins acțiunea pe această perioadă, ca fiind prescrisă.
A admis în parte acțiunea formulată de reclamanții, în contradictoriu cu pârâții Tribunalul Dolj, Tribunalul Mehedinți, Tribunalul O l t, Tribunalul Hunedoara, Curtea de Apel București, Curtea de Apel Alba Iulia, Curtea de Apel Craiova, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, Ministerul Economiei și Finanțelor.
Au fost obligați pârâții, Ministerul Justiției și Tribunalul Dolj la plata sporului de confidențialitate de 15% actualizat de la data scadenței începând cu iulie 2005 și până la intervenirea unei cauze legale de modificare sau stingere a dreptului, precum și la plata dobânzii legale.
A fost obligat Tribunalul Dolj să facă în carnetul de muncă, respectivele mențiuni.
A respins cererea față de Curtea de Apel Craiova și Ministerul Finanțelor, fiind promovată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Pentru se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
În baza art. l37 instanța s-a pronunțat mai întâi asupra excepțiilor de procedură invocate în cauză.
A fost respinsă excepția calității procesuale pasivă invocată de Ministerul Justiției cu motivarea că acesta este ordonator principal de credite, iar reclamanții se află în raporturi juridice față de acesta, raport în cadrul căruia sunt debitori al obligației de confidențialitate dar li creditori al sporului cuvenit, iar pârâtul Ministerul Justiției alături de pârâtul Tribunalul Dolj, ca ordonator terțiar de credite, sunt debitori ai obligației corelative la dreptul reclamanților.
Referitor la lipsa calității procesuale pasive Ministerului Economiei și Finanțelor, potrivit Legii 500/2002, și HG nr. 208/2005, Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiunile care sunt responsabilitatea Guvernului, cu privire la sistemul bugetar cum ar fi pregătirea proiectelor legilor anuale, ale legilor de rectificare precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție. Astfel rolul Ministerului Economiei și Finanțelor este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și elaborarea proiectelor de rectificare a acestor bugete. De asemenea, calitatea procesuală a Ministerului Economiei și Finanțelor, se justifică și prin dispoz. art.l din OG 22/2002, aprobată prin Legea 288/2002, potrivit cărora executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice în temeiul titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora, cu titluri de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
În consecință, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice.
Cu privire la fondul cauzei, instanța a reținut că reclamanții fac parte din categoria personalului din unitățile din justiție (unități finanțate de la bugetul de stat ), raporturile juridice de muncă ale acestora fiind guvernate de codul muncii conform dispoz. art. și art. 295 din acest cod. În ceea ce privește stabilirea existenței sau inexistenței discriminării petenților, prin neacordarea sporului de confidențialitate, instanța urmează să cerceteze situația în care se află reclamanții în raport cu alte categorii socio - profesionale, tratamentele care se aplică acestora, justificările și criteriile tratamentelor diferențiate.
Conform Directivei 2000/EC/78 privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de angajare (aquis-ul comunitar în domeniul prevenirii și combaterii discriminării publicat în Oficial al Comunităților Europene nr. L 303/2 decembrie 2000) în vederea definirii și constatării discriminării directe, tratamentul diferențiat trebuia analizat prin prisma unor persoane aflate în situații doar comparabile iar nu neapărat în situații chiar similare.
În speță este fără putință de tăgadă apartenența petenților la personalul din unitățile de justiție. Acestora, în calitate de judecători le-a fost impusă prin lege o obligație profesională imperativă,specială și specifică, de confidențialitate ( art.99 lit. din leg. 303/2004 și art 4 din legea 303/2004 raportat la art.l5 din codul deontologic și art. 78 alin. din legea 567/2004 și art. 9 din codul deontologic ), care se îndeplinește în cadrul executării raporturilor de muncă. Prin însăși natura sa, activitatea judiciară implică administrarea sau cel puțin contractul cu informații confidențiale, unele chiar clasificate sau secrete de serviciu, constând în date privind arestări,interceptări ale convorbirilor telefonice, protecția victimelor, date cu caracter personal al justițiabililor și colegilor de serviciu, sesizări adresate organelor statului, venituri salariale, protecția minorilor, secretul bancar, secretul economic, drepturile de proprietate intelectuală, etc.
Însă, în unitățile bugetare, faptului îndeplinirii obligației de confidențialitate i-a fost recunoscut și dreptul corelativ de natură salarială.
Astfel, conform art. l3 din OUG nr. 57/2000, art. 30 alin.3. din OG nr. l37/2000, art. 3 din OG nr. 38/2003, art.l3 alin. din OUG nr. l23/2003, art. 3 din OG nr.l9/2006, art.l5 alin.l din OG 6/2007, art. 20 alin 3 din Legea 656/2002, art.l5 din OG 64/2006, art.l3 din OG nr.l0/2007 - debitorii obligației de confidențialitate au fost recunoscuți în mod firesc ca și creditori ai dreptului corelativ la sporul de confidențialitate, unitățile bugetare fiind debitoare ale obligației sinalagmatice de plată a acestui spor salarial.
Toate persoanele din acest cadru al personalului din unitățile bugetare, inclusiv reclamanții sunt parte a unui acord juridic de muncă guvernat de codul muncii, toate prestează o muncă și ca efect al acestor premise se supus obligației de confidențialitate indiferent de categoria socio - profesională ( funcție deținută).
Într-adevăr, conform art. 26 raportat la art.l și art. 295 alin.2. din codul muncii, indiferent de categoria socio - profesională, în perioada în care o persoană prestează muncă, îi revine obligația de confidențialitate.
Cu privire la natura juridică a obligației de confidențialitate a reclamanților, instanța a reținut că aceasta reprezintă clauză legală a raportului de muncă al acestora, o clauză obligatorie (iar nu facultativă, ca în dreptul comun al muncii ), însă raportul de muncă indiferent dacă este tipic sau atipic, are întotdeauna un caracter juridic sinalagmatic.
Din acest motiv, obligația și prestația de confidențialitate reprezintă cauza juridică expresă și indiscutabilă a obligației sinalagmatice și a contra prestației unității bugetare de plată a drepturilor salariale respectiv a sporului în sensul art.l55 din codul muncii, corelative îndeplinirii prestației de confidențialitate de către reclamanți.Ca atare, legiuitorul instituind obligația sinalagmatică profesională ( de muncă ) de confidențialitate în sarcina petenților, implicit și de drept, a institut și o obligație de plată pe cale de analogie a legii ( deci obligația de plată este implicită, lacunar fiind doar aspectul privind cuantumul procentual al acestui drept salarial ).
Ca atare obligația de confidențialitate constituie o noțiune juridică și legislativă largă, atotcuprinzătoare care este recunoscută de lege tuturor celor care prestează activități în temeiul unui raport de muncă indiferent de felul raportului de muncă și al funcției deținute.
Deci petenții se află sub aspectul analizat într-o situație identică, nu doar comparabilă cu tot celălalt personal din unitățile bugetare.
Ca urmare principiul egalității de tratament in salarizare implică recunoașterea acelorași obiective și elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate într-o situație comparabilă, acesta cu atât mai mult cu cât nu există nici o justificare obiectivă și rezonabilă a excluderii petenților de la acordarea sporului de confidențialitate impus în mod egal de lege pentru cei ce muncesc, indiferent de categoria socio - profesională din care fac parte.
Prin neacordarea sporului de confidențialitate, petenții au fost în mod evident și grav discriminați, deoarece se află în aceeași situație juridică și faptică, care fundamentează și generează acest spor salarial, întrucât le-a fost refuzat sporul de confidențialitate nu datorită faptului că nu ar îndeplini condiția normativă de acordare a acestui spor, (condiția îndeplinirii obligației legale de confidențialitate ), ci sub pretextul că aparțin unei anumite categorii socio- profesionale, criterii declarat în mod expres de lege, ca fiind discriminatoriu ( art 2 alin l din OG l37/2000).
Împotriva sentinței a declarat recurs pârâții Ministerul Justiției și Libertăților.
Ministerul Justiției și Libertăților critică sentința prin primul motiv de recurs în temeiul art.304 pct.4 Cod procedură civilă și solicită casarea sentinței pentru că instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești,iar sporul de confidențialitate acordat de 15 % constituie o adăugare la textul de lege, o încălcare a atribuțiilor conferite puterii judecătorești prin lege, fiind o problemă de legiferare.
Instanța a legiferat acordarea unui drept salarial neprevăzut în legislația specifică categoriei profesionale a personalului auxiliar din sistemul justiției, astfel că invocat decizia nr.819/03.07.2008 și nr.1325/04.12.2008 ale Curții Constituționale, prin aceasta a statuat că dispozițiile nr.OG137/2000 sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în acte normative.
În al doilea motiv de recurs se critică sentința pentru că este lipsită de temei legal, potrivit art.304 pct.9 Cod procedură civilă, în condițiile în care nu există nici un act normativ care să prevadă și să garanteze acest drept magistraților și în mod greșit s- reținut starea de discriminare a reclamanților, iar legiuitorul nu a avut în vedere modul de reglementare a unor relații sociale prin lege ori prin acte normative.
În afara legii, nu se poate vorbi de discriminare, în sensul nr.OG137/2000 și când există în lege sau ordonanță o dispoziție în contradicție cu art.16 din Constituția României părțile pot invoca excepția de neconstituționalitate a acelor prevederi legale.
Dreptul la spor de confidențialitate pentru magistrați nu este recunoscut de lege întrucât nu este reglementat prin nici un act normativ și nu face obiectul art.14 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și nu poate fi aplicat pentru că nu există nici un text legal care să recunoască dreptul la acest spor.
Recursul declarat de Ministerul Justiției se respinge pentru următoarele considerente:
Înalta Curte de Casație și Justiție,prin decizia nr. 46 pronunțată la data de 15 dec. 2008, admis recursul în interesul legii, și a stabilit că, în interpretarea și aplicarea unitară a dispoz. art. 99 al. 1 lit. d din legea 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor republicată cu modificările și completările ulterioare,raportat la art. 16 al. 1, 2 din Codul deontologic al magistraților și art. 78 al. 1 din legea 567/2004, privind Statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al Parchetelor de pe lângă acestea, modificată și completată raportat la art. 9 din Codul deontologic, judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15% calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază lunar.
Dezlegarea dată problemelor de drept de Înalta Curte de Casație și Justiție prin pronunțarea deciziilor în interesul legii este obligatorie pentru instanțe în conformitate cu dispoz. art. 329 alin. 3.pr.civilă.
Ori, având în vedere atribuțiile prevăzute în statut, codul deontologic și regulamentul de ordine interioară al instanțelor și parchetelor pentru personalul auxiliar de specialitate ce funcționează în cadrul autorității judecătorești din România rezultă în mod clar și indubitabil ca acestei categorii profesionale îi sunt aplicabile obligațiile vizând respectarea confidențialității lucrărilor, fără a i se acorda, în contrapondere,sporul de confidențialitate raportat la gestionarea informațiilor prelucrate în cadrul funcției exercitate dând astfel conținut discriminarea existentă între diferitele categorii socio-profesionale ce uzitează date cu caracter confidențial sau " secrete profesionale".
Așa cum a arătat și instanța de fond, obligația de confidențialitate a magistraților rezultă din împrejurarea că, prin natura activității desfășurate, aceștia au acces la informații confidențiale, fiind obligați să păstreze secretul profesional, să nu dezvăluie sau să folosească informațiile obținute în calitatea pe care o au, să păstreze lucrările cu caracter confidențial în incinta instanței, să nu permită consultarea lor.
Neacordarea sporului de confidențialitate reclamanților ori, eventual, acordarea unui spor mai mic de 15% creează o stare evidentă de discriminare, atâta timp cât și aceștia se află în aceeași situație juridică și faptică care fundamentează și generează acest spor salarial pentru celelalte categorii socio-profesionale ținute de respectarea obligației de confidențialitate-personal militar și funcționari publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională.
În sensul acestei interpretări sunt și dispozițiile art.2 pct.2 din Convenția nr. 111/ 1958 privind discriminarea în domeniul ocupării forței de muncă și exercitării profesiei ratificată de România prin Decretul Consiliului de Stat încă din 1974 prevede ca diferențierile, excluderile sau preferințele întemeiate pe calificările cerute pentru o anumită ocupație, nu sunt considerate discriminatorii, dar în speță neacordarea sporului de confidențialitate nu are la bază o astfel de justificare obiectivă și rezonabilă, deoarece restul personalului bugetar nu primește sporul de confidențialitate pentru calificările cerute de ocupația acestora, ci doar pentru că sunt debitori ai obligației de confidențialitate, la fel ca și reclamantul.
Prin urmare, nu se poate reține că hotărârea atacată este pronunțată cu depășirea limitelor puterii judecătorești și deci, că este afectată de motivul de nelegalitate menționat la art. 304 pct. 4 cod. pr. civ. așa cum se încearcă a se acredita de către recurentul Ministerul Justiției Și Libertăților.
În aceste condiții nu se poate reține, nici că instanța a făcut o interpretare sau aplicare greșită a legii pentru că aceasta a făcut aplicarea în cauză a deciziei pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție- Secțiile Unite în interesul legii și care este obligatorie pentru instanțele judecătorești.
Având în vedere aceste considerente, constatând că în cauză nu subzistă nici unul din motivele de casare sau modificarea prevăzute de art. 304 pct. 1-9 cod procedură civilă, nefiind incidente nici dispozițiile art. 3041cod procedură civilă, în baza art. 312 alin. 1 cod procedură civilă, recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D EC I DE:
Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților împotriva sentinței civile nr.1672 din 27 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanții, pârâții Tribunalul Dolj, Tribunalul Mehedinți, Tribunalul O l t, Tribunalul Hunedoara, Curtea de Apel București, Curtea de Apel Alba Iulia, Curtea de Apel Craiova, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, Ministerul Economiei și Finanțelor,având ca obiect drepturi bănești.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 02 2009.
Președinte, - - - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red. Jud.
2 ex/IE/12.11.2009
fond:
Președinte:Sorina Lucia Petria MitranJudecători:Sorina Lucia Petria Mitran, Lucian Bunea
