Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 616/2008. Curtea de Apel Alba Iulia

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ Nr. 616/2008

Ședința publică din 26 Mai 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Stoica Manuela președinte secție

- - --JUDECĂTOR 2: Mureșan Monica Maria

- - -JUDECĂTOR 3: Doriani Ana

- - -grefier

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de pârâta Fundația Institutul Româno - Elvețian, împotriva sentinței civile nr. 19/LM/2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr-.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă av. Biber pentru pârâta recurentă și reclamantul intimat.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care se comunică un exemplar din întâmpinare cu mandatarul pârâtei recurente. Nu se solicită termen pentru studiul întâmpinării.

Nemaifiind alte cereri de formulat se acordă cuvântul în dezbateri.

Mandatarul pârâtei recurente solicită admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul admiterii în parte a acțiunii reclamantului.

Reclamantul intimat solicită respingerea recursului, menținerea ca legală și temeinică a sentinței atacate. Cu cheltuieli de judecată justificate la dosar.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului civil de față:

Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara sub nr- reclamantul a chemat în judecată pârâta FUNDAȚIA INSTITUTUL ROMANO - ELVEȚIAN solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 1338 lei, reprezentând diferența plății salariale și plata a 4 zile de concediu neefectuat și neplătit și cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii reclamantul a menționat că a fost angajatul pârâtei în perioada 1.03.2007 - 1.05.2007, iar la încetarea raporturilor de muncă pârâta nu i-a plătit orele efectuate pentru proiectul PHARE, conform actului adițional la contractul său de muncă și nici cele 4 zile de concediu de odihnă la care avea dreptul conform perioadei lucrate.

Pârâta, deși legal citată, nu a depus întâmpinare și nici documente din care să rezulte soluționarea amiabilă a cauzei.

Tribunalul Hunedoara prin sentința civilă nr. 19/LM/2008 a admis acțiunea formulată de reclamantul, pârâta Fundația Institutul Romano - Elvețian fiind obligat să plătească reclamantului suma de 1338 lei reprezentând drepturi salariale neachitate.

Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că potrivit dispozițiilor art287 Codul muncii sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului. Având în vedere că conduita pârâtei nu s-a materializat în documente din care să rezulte plata acestor drepturi, în temeiul art. 289 Codul muncii, instanța a dispus admiterea acțiunii reclamantului astfel cum a fost formulată.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs pârâta Fundația Institutul Romano - Elvețian prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și rejudecând cauza în fond, respingerea acțiunii formulate.

În motivarea recursului se arată că la primul termen pârâta a solicitat amânarea cauzei pentru angajare de apărător, dar și pentru soluționarea cauzei pe cale amiabilă. Instanța a acordat termen în acest sens, însă deși la termenul următor reclamantul a confirmat că a fost convocat pentru conciliere, instanța a trecut la soluționarea cauzei, motiv pentru care pârâta nu a mai putut să-și formuleze apărarea.

Pe fondul cauzei se arată că potrivit contractului de muncă încheiat de către reclamant, salariul de bază lunar brut era de 1200 lei. De la data angajării reclamantul a lucrat pe un proiect Phare motiv pentru care s-a încheiat un act adițional în care era arătată pentru proiectul Phare.

Conform calculelor efectuate de pârâtă venitul salarial prevăzut în contractul de muncă era acoperit aproape integral de primită pe proiectul Phare și doar restul până la salarul brut de pârâtă.

S-au depus în probațiune state de plată.

Intimatul reclamant a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, având în vedere că data stabilită pentru conciliere putea fi într-o zi anterioară termenului la care cauza a rămas în pronunțare, iar pârâta nu a depus nici un document din care să rezulte netemeinicia acțiunii.

În privința calculelor efectuate de către pârâta recurentă intimatul precizează că valoarea celor 131 ore au fost înmulțite cu 1 leu/oră în loc de 6,82 lei/oră așa cum rezultă din contractul individual de muncă și din actul adițional.

Referitor la solicitarea de casare cu trimitere se menționează că nu există nici un motiv pentru a se dispune o asemenea soluție.

CURTEA, analizând sentința atacată prin raportare la criticile aduse și în limitele prevăzute de art. 3041Cod procedură civilă, reține următoarele:

Recursul este nefondat.

Primul motiv de recurs nu poate fi reținut deoarece potrivit cererii depusă la dosarul instanței de fond (fila 18) la primul termen din 11.12.2007 pârâta solicitat un nou termen de judecată pentru a putea soluționa pe cale amiabilă diferendul, iar în cazul în care această cale nu are rezultat pentru a-și putea angaja un apărător.

Instanța ia act de solicitare pârâtei și acordă termen la data de 15.01.2008, termen până la care pârâta să depună acte în apărare, să încerce soluționarea cauzei pe cale amiabilă și să depună acte justificative în acest sens.

Prin urmare, în termenul de aproape o lună acordat de către instanță pârâta avea obligația de a încerca soluționarea amiabilă a cauzei sau să depună acte în apărare.

Nu este vorba de o facultate acordată de către instanță ci de o obligație, fiind o dispoziție dată de către instanță.

În acest sens sunt și dispozițiile art. 129 alin. 1 Cod procedură civilă care prevăd că părțile au îndatorireasă urmărească desfășurarea și finalizarea procesului, să îndeplinească actele de procedurăîn condițiile, ordinea șitermenele stabilite de lege sau de judecător, precum șisă-și probeze pretențiile și apărările.

Față de aceste prevederi, prima instanță constatând că pârâta nu s-a conformat dispoziției date la termenul anterior și nu a fixat un termen pentru conciliere până la termenul de judecată - în sarcina sa fiind stabilită și obligația de a proba această invitație la conciliere - și nici nu a depus vreun act în apărare așa cum a dispus, dispoziție care se regăsește inclusiv pe citația comunicată pârâtei, primită sub semnătură de persona împuternicită din cadrul societății, în mod corect a procedat la soluționarea cauzei, pârâta fiind cea în culpă procesuală și nu instanța, pârâta regăsindu-se în situația de a-și invoca propria culpă, ceea ce nu este permis.

Nici critica referitoare la fondul cauzei nu este întemeiată.

Recurenta susține că pe luna martie reclamantului i se mai cuvine suma de 102,29 lei, iar pe luna aprilie 75 lei plus contravaloarea a 4 zile de concediu în sumă de 262 lei. Pentru a ajunge la aceste valori, pârâta a făcut calculele la valoarea de 27 lei/ora Phare pe luna martie și 26 lei/ora Phare pe luna aprilie și 1 leu/oră.

Potrivit contractului individual de muncă semnat de către reclamant salariul de bază lunar brut era de 1200 lei pentru o normă întreagă de 8 ore/zi, 40 ore/săptămână.

Ulterior, se încheie actul adițional nr. 451/2007 prin care părțile semnatare convin următoarele:

-în luna martie din totalul orelor lucrate, 45 de ore sunt efectuate în cadrul proiectului Phare, iar restul de 131 de ore sunt efectuate în institut. pe o oră lucrată pe proiectul Phare este de 27 RON.

-în luna aprilie din totalul orelor lucrate, 46 de ore sunt efectuate în cadrul proiectului Phare, iar restul de 114 de ore sunt efectuate în institut. pe o oră lucrată pe proiectul Phare este de 26 RON.

Din conținutul celor două acte rezultă că salariul reclamantului rămâne neschimbat - sub aspectul valorii - pentru munca desfășurată în baza contractului individual de muncă, urmând ca pentru munca depusă în cadrul proiectului Phare să fie plătit suplimentar, valoarea fiind stabilită pe oră pe fiecare lună în parte.

Calculele efectuate de către recurentă sunt esențialmente greșite în condițiile în care pleacă de la o valoare a orei de 1 leu.

Nu există nici o justificare pentru o asemenea valoare scăzută, și nici recurenta nu arată cum a ajuns la această valoare.

Cum salariul reclamantului era de 1200 lei, și orele lucrate în luna martie au fost în număr de 176, valoare unei ore era de 6,8182, rotunjit la 6,82 lei, iar în luna aprilie orele lucrate au fost în număr de 160, rezultând o valoare de 7,5 lei/oră, astfel cum și reclamantul a menționat în acțiune.

Calculul pretențiilor solicitate de către reclamant este ușor de făcut, orele efectuate în cadrul proiectului Phare fiind stabilite prin actul adițional.

Astfel, pentru luna martie:

45 ore Phare x 27 lei/oră + 131 ore x 6,82 lei/oră=2108,42 lei, și o valoare netă de 1496 lei.

1496 - 888 lei (salariul încasat)= 608 lei.

Pentru luna aprilie:

46 ore Phare x 26 lei/oră + 114 ore x 7,5lei/oră + 240 lei pentru cele 4 zile de concediu de odihnă=2291 lei, și o valoare netă de 1618 lei.

1618 - 888 lei (salariul încasat)= 730 lei.

Rezultă o sumă totală cuvenită reclamantului și neachitată de către pârâtă de 1338 lei, exact suma la care prima instanță a obligat pârâta.

În nici un caz nu se poate reține susținerea recurentei că venitul salarial al reclamantului era acoperit aproape în întregime de primită pe proiectul Phare în condițiile în care se stipulează în mod clar în actul adițional că pentru orele lucrate în cadrul proiectului reclamantul urmează a fi plătit cu o sumă mult mai mare decât pentru orele lucrate în institut.

Pentru cele menționate, constatând că prima instanță a făcut o corectă aplicare și interpretare a dispozițiilor legale, criticile aduse de către pârâta recurentă fiind neîntemeiate, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, Curtea urmează a dispune respingerea ca nefondat a recursului cu care a fost investită.

Intimatul a solicitat obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată. Față de dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă și soluția pronunțată, recurenta fiind cea căzută în pretenții, intimatul este îndreptățit a le primi.

În ceea ce privește cuantumul acestora, intimatul a depus un bon fiscal pentru suma de 90,13 lei, contravaloarea carburantului. Consumul mediu de carburant la 100 de kilometri este de 7,5 litri. Până la D sunt 90 km, astfel că aplicând regula de trei simplu rezultă un consum de 6,75 litri la 90 km. . cu contravaloarea unui litru de carburant de 4,44 lei, conform bonului fiscal, și reținând că drumul este dus-întors rezultă următoarea sumă: 6,75 litri x 4,44 lei = 29,97 lei x 2 (drumul dus-întors)= 59,94, rotunzit la 60 lei.

În consecință, recurenta va fi obligată să plătească intimatului cu titlu de cheltuieli de judecată, contravaloarea transportului auto, suma de 60 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Fundația Institutul Româno - Elvețian împotriva sentinței civile nr.19/LM/15.01.2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar civil nr-.

(continuarea deciziei civile nr. 616/26.05.2008)

Obligă recurenta Fundația Institutul Româno - Elvețian să plătească intimatului suma de 60 RON cheltuieli de judecată, în recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 26.05.2008.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - - -

Grefier,

- -

Red./4.06.2008

Tehnored.TM/2 ex

Jud.

Președinte:Stoica Manuela
Judecători:Stoica Manuela, Mureșan Monica Maria, Doriani Ana

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 616/2008. Curtea de Apel Alba Iulia